5,469 matches
-
-și dădură seama când gurile lor se împreunară, într-o strângere tăcută și adâncă". Odată refăcută legătura cu trecutul, Marta trece la etapa confesiunilor, sugerând ideea unor destine încrucișate, pentru ca mirajul cuvintelor mângâietoare să-i ducă mai apoi în aceeași odaie, unde trecutul se cerea răzbunat printr-o partidă de sex ca la carte. Dar actul amoros eșuează în mod lamentabil din cauza oglinzilor care transformă căminul într-un spațiu străin, neprimitor ("Odaia părea alta acum. Nu era numai un policandru ci
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cuvintelor mângâietoare să-i ducă mai apoi în aceeași odaie, unde trecutul se cerea răzbunat printr-o partidă de sex ca la carte. Dar actul amoros eșuează în mod lamentabil din cauza oglinzilor care transformă căminul într-un spațiu străin, neprimitor ("Odaia părea alta acum. Nu era numai un policandru ci un nenumărat șirag răsfrânt în cele două oglinzi, față în față"), amplificând halucinant, până la nerecunoaștere, imaginea femeii de altădată ("icoana ei se răsfrângea într-un nesfârșit șirag"). Trebuie precizat că numai
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
capătă înțelesul unui mit al fertilității: Cum coborî Iștar, zeița, în Țara - fără-cale-întoarsă, Pe junci n-a mai sărit un taur, asinul n-a mai venit spre-asină; Pe uliță nici omul n-a mai oprit femeia; Dormea bărbatul singur în odaie; Dormea soția singură în cotlonul ei (...) Vizir, de zei slăviți, Papsukkal își înclinase chipul său,/ Iar fața îi era posomorîtă. Purta cernite straie și păr lung. Plîngînd s-a dus Papsukkal la Sin, al său părinte, Vărsă lacrimi și-n
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Lumea-de-apoi, n-a mai venit. De cînd a coborît Iștar în Țara-fără-cale-ntoarsă, Pe junci n-a mai sărit un taur, Nu s-a mai unit asin cu-asină; Pe uliță nici omul n-a mai oprit femeia, Bărbatul doarme singur în odaie, Soția doarme în cotlonul ei. Eà, rege al zeilor, care cumulează multiple funcții, acvatice, vegetale, zoo, antropo (îl întîlnim și în legenda lui Utnapiștim, primul om care și-a dobîndit viață prelungă), o salvează pe Iștar. El plăsmuiește un chip
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
toată lumea. Avea un umor sănătos, sedimentat, probabil, de-a lungul mai multor generații de moldoveni. Locuiam atunci într-o casă lungă, cu camere dispuse la rând, fiecare ușă, cu câteva trepte în față, reprezentând intrarea într-un apartament de două-trei odăi, după numărul membrilor familiei respective. Eram în curtea aceea mai îngustă și lungă vreo șase-șapte familii. Intrarea dinspre șosea în curte se făcea printr-o poartă de lemn, alături de care era alta mai mare, pentru căruțele cu lemne sau cu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
prăjiți și chitara tatei în cui. În casă rămăsese aproape toate lucrurile la locul lor, nu se putea lua prea multe, spațiul din vagonul de marfă în care trebuia să călătorim spre străinătate era limitat. Aveam o cățelușă albă de odaie, „Cățica”. Urla de vreo trei zile și noi nu știam de ce. Simțea, săraca, tragedia care se apropia. A rămas acasă. Am strâns-o în brațe la plecare, plângând în hohote. Ne rugam de părinți s-o ia și pe ea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
-l chema Panuș, avea o casă vizavi de bojdeuca de căsuță a marelui povestitor Creangă, pe strada Țicăul de Sus nr. 5. De la părintele Panuș, un om al lui Dumnezeu, Dumitru Ionescu, a cumpărat această casă care era cu două odăi despărțite de un hol mare; în față, acoperișul de la cerdac se sprijinea pe niște deregi; casa era dispusă perpendicular pe stradă; apoi, paralel cu strada, din colțul casei pornea un cat de vreo cinci odăițe în care soții Ionescu țineau
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
nu avusesem ocazia să aud. Era cald și bine, acum bătrâna, bunica mea, mi-am zis în gând - căci eu n-am avut fericirea să am o bunică adevărată - se așezase și parcă picotea. De fapt, se lăsase liniște în odaie și stăteam toți trei așa... Nu îndrăzneam să sparg această liniște cu banala idee că afară ninge foarte tare și că viscolește. Se făcuse noapte, un glas, tot al bătrânei, s-a strecurat prin liniștea odăii: - Anetă, du-te și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
se lăsase liniște în odaie și stăteam toți trei așa... Nu îndrăzneam să sparg această liniște cu banala idee că afară ninge foarte tare și că viscolește. Se făcuse noapte, un glas, tot al bătrânei, s-a strecurat prin liniștea odăii: - Anetă, du-te și închide la găini! - Dați-mi o lopată, va fi nevoie să fac o cărare până la păsări, m-am oferit eu. După ce am terminat treaba, bătrâna și fiica ei Ana, tanti Aneta, cum aveam eu să-i
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
străveche și un crucifix; sub crucifix o farfurioară pe care, de atunci și până acum, stă o ceașcă cu ulei, în care este un fitil ce arde, mi-a spus bunica, de vreo cinzeci de ani. Nu vă descriu întreaga odaie, ar lua prea mult timp, căci era înțesată cu fel de fel de lucruri, așa cum erau mai toate casele din mahalalele Iașului la acea vreme. Afară începuse un vânt cumplit, bătea zăpada în geamuri, iar mie îmi era așa de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
limpede erau căptușite cu pietre cu margini rotunjite, acoperite de mușchi, pe care alunecam, noi, copii, care ne bălăceam în el desculți și dezbrăcați. Bojdeuca se părăginise de tot prin 1910. Acoperișul din partea dreaptă se prăbușise, pe casă și în odăi creșteau tufani de buruieni, iar ploaia și ninsoarea grăbeau degradarea ei. La poartă se mai găseau cei doi ulmi uriași. În curte, printre plante de tot felul care creșteau într-o sălbăticie fantastică, se mai distingeau cei câțiva perji de pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
dacă boierul mai e în toate ale lui, când un urlet neomenesc și izbitura de perete a porților celor mari le făcu să înțeleagă că seimenii și gloata au pătruns în bătătură. Copiii începură să țipe, jupâneasa Stanca năvăli în odaie, îi luă pe cei doi mai mărișori de mână și porunci Zamfirei, care îl ținea pe Constantin, s-o urmeze. Coborând repede treptele în tinda din spate, jupâneasa trase un chepeng, deschise pivnița casei, împinse fără vorbă țiganca înăuntru și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Constantin, s-o urmeze. Coborând repede treptele în tinda din spate, jupâneasa trase un chepeng, deschise pivnița casei, împinse fără vorbă țiganca înăuntru și-i făcu semn să tragă după ea și pe ceilalți doi copii. Se repezi înapoi în odaie și aduse o candelă aprinsă, o puse pe treptele pivniței, lăsă ușurel chepengul pe care așternu un preș. Din curte răzbăteau zgomotele luptei, țipete și gemete. Asediatorii aruncaseră lațul unui odgon de stâlpul porții; când apoi câțiva au sărit peste
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
măricel... Lacrimi mari și calde din ochii mamei scăldau obrăjorul copilului. Femeia nu simțea nici frigul, nici umezeala. Nu putea pricepe. Nu ispitise niciodată soarta. De ce Firel? Gândurile nu puteau depăși întrebarea. Reîncepu să cânte. Se opri deodată, strigând spre odaia unde dispăruse Stanca: — Cucoană, crezi că m-am răscumpărat? Rămâi cu Costandin, că eu o să plec... Am plătit și vreau să rup legământul... Ridică încă o dată privirea grea spre ușă, implorând un răspuns. — Dar legătura blestemată s-o fi rupt
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Papa Brâncoveanul, tatăl ucisului a ridicat o cruce mare de lemn. 1674 Sta la masă cu bărbații, fără să mănânce, pentru prima oară și probabil pentru ultima. Se va pierde și ea ca celelalte femei ale casei între bucătărie și odăile mirosind a lapte fermentat și a urină de copil. Duminica se va duce la biserică îmbrăcată elegant, reclamă vie a bunului mers al afacerilor familiei Marincioglu. Femeile vor întoarce capul după ea și fără să-și miște buzele își vor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
când aprobativ spre nepotul ei, tata. Și bunica și străbunica, îmbrăcate în negru, aveau un mod de a-și ține capul cu un fel de autoritate jignită. Ani de zile îi serviseră umile pe bărbații casei așezați la masă în odaia cea mare, fără să aibă dreptul să scoată o vorbă. Acum, văduve, aveau un cuvânt greu de spus, pentru că averea care nu fusese cuprinsă în foile dotale ale copiilor era a lor - a lor casa, ale lor odoarele și banii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aibă nevoie de tălmaci... Lavinia oftă prelung și zâmbi trist, aprobativ. Lui Nicos îi plăcu supușenia soției sale, neștiind că Lavinia răspunsese unui semn tainic al unchiului Nicos. Tânărul Nicos se ridică și se scuză că trebuie să meargă în odaia lor, ca să se odihnească. Își făcu cruce și rosti o scurtă rugăciune de mulțumire. Familia rămase pe loc, așteptând cafelele. Amândouă, bunica și străbunica, priveau spre Lavinia. Tata comenta imperturbabil războiul cu Polonia. Mama răsuflă ușurată, doar Sofula începu să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a dus la neamul ei, Cacavela, cel de ține școala de spudei, elevii lui în ale scrisului. Ce au sporovăit, cine știe? Când s-a întors acasă îi lucea fața de parcă-L văzuse pe Dumnezeu. S-au adunat toate în odaia babelor și au chemat-o și pe ea. Și atunci, și acum, și întotdeauna are să se întrebe: oare mama, bunica și străbunica au cunoscut dragostea, au simțit și ele acea înfiorare pe care a simțit-o ea atunci când s-a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
frumoasă... O să treacă, lasă. O să fie bine. Doamne, cum te mai învârteai când dansai! O să fie bine, bărbatul tău e om bun, dar nu trebuie să afle. Bagă de seamă să nu afle. Mă duc să mă culc puțin în odaia voastră. Se ridică greoaie. I se părea că de ieri trecuseră o sută de ani. În odaia mare nu mai rămăsese decât Nicos, unchiul Nicos. Se întinsese confortabil pe divanul acoperit cu brocard auriu. Fuma narghilea ca un turc și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
bărbatul tău e om bun, dar nu trebuie să afle. Bagă de seamă să nu afle. Mă duc să mă culc puțin în odaia voastră. Se ridică greoaie. I se părea că de ieri trecuseră o sută de ani. În odaia mare nu mai rămăsese decât Nicos, unchiul Nicos. Se întinsese confortabil pe divanul acoperit cu brocard auriu. Fuma narghilea ca un turc și urmărea cum se desfac rotocoalele de fum. Era bronzat și, deși împlinise treizeci de ani, nu începuse
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tău, să fiu tălmaci în franțuzește. Se lasă noaptea și nu ne-or cunoaște, că avem și aceeași statură. Locul tău este lângă nevestică. E păcat s-o faci să plângă, așteptându-te. Când unchiul Nicos s-a strecurat în odaia Laviniei, lumina candelei îmblânzea toate contururile iar albul așternuturilor părea de zăpadă. Fata schiță un zâmbet și el se lăsă în genunchi în fața patului. Ea îi cuprinse gâtul cu brațele și-l trase spre sine. El reuși cu greu să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
întinse alături, ca și cum o sabie cu două tăișuri i-ar fi despărțit. În lumina candelei poleind blând patul, fiecare din ei credea că nu înțelege ceea ce înțelesese și că nu este adevărată clipa pe care o trăia. Vesel, din întunericul odăii celei mari, Nicos mirele intră în odaia Laviniei. Se sperie ca de o vedenie. În cămeși albe de pânză de in cusută cu arnici au dat buzna mai toți ai casei. Lavinia se ridicase în capul oaselor și un gând
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tăișuri i-ar fi despărțit. În lumina candelei poleind blând patul, fiecare din ei credea că nu înțelege ceea ce înțelesese și că nu este adevărată clipa pe care o trăia. Vesel, din întunericul odăii celei mari, Nicos mirele intră în odaia Laviniei. Se sperie ca de o vedenie. În cămeși albe de pânză de in cusută cu arnici au dat buzna mai toți ai casei. Lavinia se ridicase în capul oaselor și un gând nebunesc o făcu să țipe: — Degrabă cheamă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nebun? Am pus chezășie pentru tine. Mâine mă ia cu ienicerii și mă spânzură. Ba ne spânzură pe toți, vând femeile și iau tot aurul. Cine, mă? Spune! — Nu pot să pârăsc, nu pot să spun, gemea tânărul, dând ocol odăii. Tata și unchiul Nicos se repeziră să se îmbrace. Au scos caii din grajd și au plecat călări. Femeile mai plângeau în momentul în care au venit ienicerii să-l ia pe tânărul Nicos. I-au chemat a doua zi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mare învățat. — Mamă, mâine în zori trebuie să plecăm spre Iaffa. Poruncește slugilor să pregătească lucrurile de trebuință. Am primit știre că galera care ne va duce la Istanbul a sosit astăzi în zori de la Alexandria, spuse spătarul intrând în odaie. — Acasă, acasă... începu Stanca în românește să fredoneze un cântecel născocit de ea. Amândoi, spătarul și doamna Ilinca, o priviră mirați căci trecuseră mai bine de patru ani de când vorbiseră între ei numai grecește și iată... Am primit și eu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]