4,933 matches
-
Kopaonik”. Regiunea asupra căreia și-au exercitat autoritatea pentru doar 42 de zile a fost numită „Republica Minerilor”. Acești insurgenți s-au alăturat ceva mai târziu lupătorilor de sub comanda lui Josip Broz Tito - „Armata populară de eliberare și detașamentele de partizani ai Iugoslaviei”. au purtat numele oficial de „Armata populară de eliberare și detașamentele de partizani ai Iugoslaviei” (în limbile slovenă: "Narodnoosvobodilna vojska in partizanski odredi Jugoslavije"; sârbocroată: "Narodno-oslobodilačka armija i partizanski odredi Jugoslavije/ Народно-ослободилачка армија и партизански одреди Југославије" și
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
numită „Republica Minerilor”. Acești insurgenți s-au alăturat ceva mai târziu lupătorilor de sub comanda lui Josip Broz Tito - „Armata populară de eliberare și detașamentele de partizani ai Iugoslaviei”. au purtat numele oficial de „Armata populară de eliberare și detașamentele de partizani ai Iugoslaviei” (în limbile slovenă: "Narodnoosvobodilna vojska in partizanski odredi Jugoslavije"; sârbocroată: "Narodno-oslobodilačka armija i partizanski odredi Jugoslavije/ Народно-ослободилачка армија и партизански одреди Југославије" și macedoneană: Народно-ослободителна војска и партизански одреди на Југославија/Narodno osloboditelna vojska i partizanski odredi na
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
directă a mareșalului Tito și a Politburoului Partidului Comunist Iugoslav. Forțele de ocupație au adoptat o politică atât de dură față de populația locală, inclusiv prin represaliile îndreptate împotriva populație civile, ca răspuns la uciderea în luptă a sloldaților Axei, încât partizanii nu numai că s-au bucurat de un sprijin uriaș din partea populației, dar insurgenții au devenit în scurtă vreme unica șansă de supraviețuire pentru numeroși civili. Prima mișcare de rezistență a fost formată în Liubliana, Slovenia, pe 26 aprilie 1941
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
eliberare a poporului sloven” (în limba slovenă: "Osvobodilna fronta", OF). În rândurile OF luptau comuniști, social-creștini, membri ai mișcării slovene de tineret „Șoimii” și alte câteva grupuri mai mici. În Croația a apărut pe 22 iunie 1941 „Brigada I de partizani din Sisak” în localitatea Sisak, prima mișcare armată de rezistență antigermană. Nașterea acestei mișcări de rezistență a coincis cu momentul declanșării Operațiunii Barbarossa. În luptele împotriva forțelor Axei au fost implicate diferite formații, mai mult sau mai puțin legate de
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
fost implicate diferite formații, mai mult sau mai puțin legate de Partidul Comunist Iugoslav. Partidul Comunist Iugoslav a hotărât declanșarea unei insurecții armate pe 4 iulie 1941, o dată care avea să fie celebrată mai târziu în RSF Iugoslavia ca „Ziua partizanilor”. Tradiția spune că Žikica Jovanović Španac a tras primul foc pe 7 iulie 1941, zi care avea să fie proclamată după târziu sărbătoarea oficială a Republicii Socialiste Serbia. În toamna anului 1941, partizanii au înființat Republica de la Užice în teritoriile
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
mai târziu în RSF Iugoslavia ca „Ziua partizanilor”. Tradiția spune că Žikica Jovanović Španac a tras primul foc pe 7 iulie 1941, zi care avea să fie proclamată după târziu sărbătoarea oficială a Republicii Socialiste Serbia. În toamna anului 1941, partizanii au înființat Republica de la Užice în teritoriile pe care le eliberaseră în vestul Serbiei. În 1941, trupele germane au reocupat teritoriul republicii, iar majoritatea partizanilor au reușit să scape în Bosnia. Cam în acest timp s-a petrecut ruptura dintre
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
să fie proclamată după târziu sărbătoarea oficială a Republicii Socialiste Serbia. În toamna anului 1941, partizanii au înființat Republica de la Užice în teritoriile pe care le eliberaseră în vestul Serbiei. În 1941, trupele germane au reocupat teritoriul republicii, iar majoritatea partizanilor au reușit să scape în Bosnia. Cam în acest timp s-a petrecut ruptura dintre partizanii comuniști și regaliștii cetnici, relațiile dintre cele două mișcari ajungând la conflict direct. Pe 22 decembrie 1941, partizanii au foramat „Brigada I proletară” - prima
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
au înființat Republica de la Užice în teritoriile pe care le eliberaseră în vestul Serbiei. În 1941, trupele germane au reocupat teritoriul republicii, iar majoritatea partizanilor au reușit să scape în Bosnia. Cam în acest timp s-a petrecut ruptura dintre partizanii comuniști și regaliștii cetnici, relațiile dintre cele două mișcari ajungând la conflict direct. Pe 22 decembrie 1941, partizanii au foramat „Brigada I proletară” - prima unitate militară regulată capabilă să conducă operațiuni armate în afara regiunii pe care o controla. Această dată
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
au reocupat teritoriul republicii, iar majoritatea partizanilor au reușit să scape în Bosnia. Cam în acest timp s-a petrecut ruptura dintre partizanii comuniști și regaliștii cetnici, relațiile dintre cele două mișcari ajungând la conflict direct. Pe 22 decembrie 1941, partizanii au foramat „Brigada I proletară” - prima unitate militară regulată capabilă să conducă operațiuni armate în afara regiunii pe care o controla. Această dată a fost proclamată în perioada postbelică „Ziua Armatei Populare Iugoslave”. Pe 1 martie 1942, toate unitățile de partizani
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
partizanii au foramat „Brigada I proletară” - prima unitate militară regulată capabilă să conducă operațiuni armate în afara regiunii pe care o controla. Această dată a fost proclamată în perioada postbelică „Ziua Armatei Populare Iugoslave”. Pe 1 martie 1942, toate unitățile de partizani s-au unit în forța regulată „Jugoslovenska narodna armija (Armata Populară Iugoslavă)”. Pe 19 septembrie 1942, partizanii din Dalmația au format prima unitate navală formată din vase de pescuit, care a evoluat gradual într-o forță formidabilă, capabilă să se
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
pe care o controla. Această dată a fost proclamată în perioada postbelică „Ziua Armatei Populare Iugoslave”. Pe 1 martie 1942, toate unitățile de partizani s-au unit în forța regulată „Jugoslovenska narodna armija (Armata Populară Iugoslavă)”. Pe 19 septembrie 1942, partizanii din Dalmația au format prima unitate navală formată din vase de pescuit, care a evoluat gradual într-o forță formidabilă, capabilă să se angajeze în conflicte deschise cu Regia Marina (Marina Militară Italiană) și cu Kriegsmarine (Marina Militară Germană) și
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
angajeze în conflicte deschise cu Regia Marina (Marina Militară Italiană) și cu Kriegsmarine (Marina Militară Germană) și să organizeze operațiuni complexe amfibii. În mai 1942, doi piloți ai „Gărzii Naționale Croate”, Franjo Kluz și Rudi Cajevec, au trecut de partea partizanilor din Bosnia și și-au folosit aparatele în luptele împotriva forțele Axei. Deși această forță aeriană a avut o perioadă scurtă de existentă datorită lipsei infrastructurii, mișcarea iugoslavă de partizani a fost prima mișcare insurgentă care a avut propria lor
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
Croate”, Franjo Kluz și Rudi Cajevec, au trecut de partea partizanilor din Bosnia și și-au folosit aparatele în luptele împotriva forțele Axei. Deși această forță aeriană a avut o perioadă scurtă de existentă datorită lipsei infrastructurii, mișcarea iugoslavă de partizani a fost prima mișcare insurgentă care a avut propria lor forța aeriană. Partizanii au reușit să reconstruiască forța lor aeriană, după ce au primit aparate de zbor, echipament, iar piloții iugoslavi au fost antrenați de Royal Air Force în 1944. Partizanii și
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
și și-au folosit aparatele în luptele împotriva forțele Axei. Deși această forță aeriană a avut o perioadă scurtă de existentă datorită lipsei infrastructurii, mișcarea iugoslavă de partizani a fost prima mișcare insurgentă care a avut propria lor forța aeriană. Partizanii au reușit să reconstruiască forța lor aeriană, după ce au primit aparate de zbor, echipament, iar piloții iugoslavi au fost antrenați de Royal Air Force în 1944. Partizanii și Armata Populară de Eliberare au pornit o campanie de gherilă care a câștigat
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
de partizani a fost prima mișcare insurgentă care a avut propria lor forța aeriană. Partizanii au reușit să reconstruiască forța lor aeriană, după ce au primit aparate de zbor, echipament, iar piloții iugoslavi au fost antrenați de Royal Air Force în 1944. Partizanii și Armata Populară de Eliberare au pornit o campanie de gherilă care a câștigat treptat sprijinul populației civile. Au fost organizate „Comitete populare” care au funcționat ca „guverne” locale în regiunile eliberate și au reușit chiar să pună pe picioare
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
de gherilă care a câștigat treptat sprijinul populației civile. Au fost organizate „Comitete populare” care au funcționat ca „guverne” locale în regiunile eliberate și au reușit chiar să pună pe picioare fabrici pentru producția de război. La începuturile mișcării de partizani, forțele lor erau relativ puțin numeroase, slab înarmate și toatal lipsite de infrastructură. Dar ei avut două avantaje majore față de alte formațiuni paramilitare din fosta Iugoslavie: Forțele de ocupație și cele ale colaboaraționiștilor erau conștienți de forța în creștere a
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
forțele lor erau relativ puțin numeroase, slab înarmate și toatal lipsite de infrastructură. Dar ei avut două avantaje majore față de alte formațiuni paramilitare din fosta Iugoslavie: Forțele de ocupație și cele ale colaboaraționiștilor erau conștienți de forța în creștere a partizanilor și au încercat să declanșeze o serie de șapte ofensive antipartizani. Cele mai mari ofensive din această serie au fost acțiunile la care au participat Wehrmachtul, SS-ul, forțele Italiei Fasciste, ustașilor, cetnicilor și bulgarilor - Fall Weiss (Planul Alb) și
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
Wehrmachtul, SS-ul, forțele Italiei Fasciste, ustașilor, cetnicilor și bulgarilor - Fall Weiss (Planul Alb) și Fall Schwarz (Planul Negru), sau, după cum sunt cunoscute în istoriografia iugoslavă „Ofensiva a 4-a” și „Ofensiva a 5-a”. În conflictul cu forțele Axei, partizanii au reușit să câștige sprijinul moral și material (limitat) al Aliaților, care până la un moment dat sprijineau în principal forțele regaliste ale cetnicilor conduse de generalul Dragoljub "Drazha" Mihailović. Până în cele din urmă, Aliații s-au convins că este mai
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
moral și material (limitat) al Aliaților, care până la un moment dat sprijineau în principal forțele regaliste ale cetnicilor conduse de generalul Dragoljub "Drazha" Mihailović. Până în cele din urmă, Aliații s-au convins că este mai profitabil pentru ei să sprijine partizanii iugolavi de orientare comunistă. Pentru a reuși să se edifice asupra situației de fapt din taberele insurgenților iugoslavi, Aliații au trimis mai multe misiuni în ambele tabere, atât ale comuniștilor cât și ale cetnicilor. Informațiile strânse de ofițerii de legătură
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
ale cetnicilor. Informațiile strânse de ofițerii de legătură aliați au fost cruciale pentru stabilirea priorităților misiunilor de aprovizionare și au modificat strategia aliată în Iugoslavia. Informațiile strânse de misiunile militarea aliate în Iugoslavia au dus la sprijinirea în exclusivitate a partizanilor de orientare comunistă ai lui Tito. În 1942, în ciuda faptului că proviziile asigurate de Aliați erau totuși limitate, taberele cetnicilor și partizanilor lui Tito primeau cantități relativ egale. În anul următor însă, situația aprovizionării s-a schimbat în mod hotărâtor
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
aliată în Iugoslavia. Informațiile strânse de misiunile militarea aliate în Iugoslavia au dus la sprijinirea în exclusivitate a partizanilor de orientare comunistă ai lui Tito. În 1942, în ciuda faptului că proviziile asigurate de Aliați erau totuși limitate, taberele cetnicilor și partizanilor lui Tito primeau cantități relativ egale. În anul următor însă, situația aprovizionării s-a schimbat în mod hotărâtor. Ofițerul de legătură britanic F. W. D. Deakin s-a aflat în tabăra lui Tito în timpul desfășurării operațiunii germane „Fall Schwarz”. Rapoartele
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
situația aprovizionării s-a schimbat în mod hotărâtor. Ofițerul de legătură britanic F. W. D. Deakin s-a aflat în tabăra lui Tito în timpul desfășurării operațiunii germane „Fall Schwarz”. Rapoartele ofițerului britanic conțineau două observații importante. Prima era aceea că partizanii luptau cu mult curaj și agresivitate împotriva germanilor, în ciuda pierderilor grele suferite și de aceea aveau nevoie rapid ajutor. A doua observație era aceea că Divizia I de vânători de munte și Divizia a 104-a de infanterie ușoară germane
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
răsărit, traversând teritoriile controlate de cetnicii lui Mihailović. Britanicii au interceptat transmisiunile criptate germane prin se confirma inacțiunea cetnicilor. Deși numeroase circumstanțe, întâmplări și motivații rămân neclare, rapoartele misiunilor britanice în Iugoslavia au dus la creșterea interesului Aliaților occidentali față de partizanii procomuniști iugoslavi și a intensității acțiunilor aeriene aliate în regiune. În septembrie 1943, ca urmare a cererii formulate de Winston Churchill, generalul Fitzroy Maclean a fost parașutat în Iugoslavia și devenit ofițerul de legătură al britanicilor pe lângă cartierul general al
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
septembrie 1943, ca urmare a cererii formulate de Winston Churchill, generalul Fitzroy Maclean a fost parașutat în Iugoslavia și devenit ofițerul de legătură al britanicilor pe lângă cartierul general al lui Tito de la Drvar. În timp ce aprovizionarea cetnicilor a fost redusă drastic, partizanii procomuniști au primit grosul proviziilor asigurate de Aliați. După încheierea Conferinței de la Teheran din 1943, partizanii iugoslavi au căpătat recunoaștere oficială ca forța legitimă de eliberare recunoscută de Aliați. Prin urmare, a fost înființată „Forța aeriană balcanică a RAF”, aflată
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
în Iugoslavia și devenit ofițerul de legătură al britanicilor pe lângă cartierul general al lui Tito de la Drvar. În timp ce aprovizionarea cetnicilor a fost redusă drastic, partizanii procomuniști au primit grosul proviziilor asigurate de Aliați. După încheierea Conferinței de la Teheran din 1943, partizanii iugoslavi au căpătat recunoaștere oficială ca forța legitimă de eliberare recunoscută de Aliați. Prin urmare, a fost înființată „Forța aeriană balcanică a RAF”, aflată sub comanda generalului Fitzroy MacLean, care avea ca principală sarcină sprijinirea tactică și aprovizonarea forțelor lui
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]