5,162 matches
-
Willie Mink îl trezește și, simbolic, întors acasă, își privește copiii dormind în pace. Și dacă moartea nu este decât sunet, zgomot electric, zgomot de fond, uniform, alb, precum baia mediatică în care este cufundat, până la efectul de anestezie, subiectul postmodern? Gladney pare să aibă o revelație a felului cum poți încerca să ieși, măcar temporar, din zgomotul alb. Libra (1988) este o tentativă de a include personaje reale, agenți ai serviciilor secrete ce au fost suspectați de implicare în asasinarea
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
identitate, ce vrea să afecteze în mod semnificativ balanța istoriei. Underworld (1997) este probabil cel mai bun roman publicat de autor până acum. Dacă în White Noise titlul era o formă metaforică emblematică pentru amenințările produse de excesul de imagini postmoderne asupra identității individuale și de grup, lumea subterană, marginală, reprezentată și prin industria colosală a reciclării deșeurilor unei societăți de consum este adusă în prin plan și prin structura tematică a romanului. Deșeurile, ca și proliferarea imaginilor fără acoperire valorică
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
contribuind și ea la țesătura simbolică a romanului. Cosmopolis (2003), la fel ca și Falling Man (2007), este o încercare de transfer a temelor abordate de scriitor din precedentul în actualul mileniu, având ca fundal și cadru aceeași realitate new-yorkeză postmodernă. Miza în cele două romane este însă complet diferită. Romanul Cosmopolis poate fi văzut ca o anodină parodie post-postmodernă a unei ilustre parodii moderniste (James Joyce, Ulysses). Este vorba de rătăcirile unei zile din viața unui tânăr miliardar new-yorkez, Eric
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
literatura universală, pe care apoi le iau în considerare intelectuali de elită, dar ele reprezintă și latura macabră a culturii populare, impactul complex al textelor sale, pozitiv sau negativ, fiind deschis interpretării într-o lume pluralistă, multiculturală și încă foarte postmodernă, precum o secțiune importantă a societății americane contemporane. Și în Grecia antică genul s-ar fi bucurat de mare succes, dar ar fi fost desigur declarat indezirabil în Republica ideală a lui Platon. Horror nu este un gen american, inventat
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
neo- romantică și confesională, ca fiind inseparabil legate. A stârnit discuții și controverse, a fost revendicată și invocată ca victimă a patriarhiei de mișcările feministe, este și azi evocată în discuții privitoare la responsabilitatea artistică (mai putem vorbi, în epoca postmodernă, sau post-post..., de dimensiunea etică a actului artistic?), dar și la responsabilitatea unui părinte, sau a unor părinți, ambii poeți (Sylvia Plath și Ted Hughes). Spre deosebire de prietena sa, Anne Sexton (vezi), care considera decisivă influența volumului Heart's Needle al
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
radical: nu ar mai fi admis la niciun concurs de imitatori, decât probabil la unul de Elviși radiofonici ... Simulacrele de Elvis au ajuns mai reale decât originalul, o ilustrare ficțională a tezei lui Jean Baudrillard privind prioritatea simulacrelor în cultura postmodernă, în primul rând americană. PULITZER PRIZE Când spui Pulitzer azi, spui excelență în cultură, dar povestea inițiatorului prestigioaselor premii este foarte specială. Jurnalistul Joseph Pulitzer (1847- 1911), cunoscut pentru determinarea cu care lua în serios rolul presei de supraputere în
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
romanul V., par să dea impresia că un cadru destul de semnificativ există, pentru a integra viața și opera, într-o perioadă și la un autor ce sfidează de multe ori logica modernă și modernistă, prin petits récits și jocuri verbale postmoderne. O parte din această informație biografică provine dintr-o carte a lui Newman despre Pynchon, în care mai menționează și un eseu scris de Pynchon după publicarea operei sale majore, Curcubeul gravitației. Eseul se numește "Este corect să fii ludit
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
49 este un roman plin de aluzii, parodii, coduri și mesaje secrete urzite într-o intrigă în care entropia este acum legată de operațiuni de afaceri, producție industrială de masă, mercantilizare și forța mass-media într-o societate americană ce devine postmodernă. Protagonista, Oedipa Maas, află că a fost numită executoarea averii colosale a magnatului Pierce Inverarity, fost amant. Cum afacerile acestuia se dovedesc a se întinde tot mai departe, noi legături apărând tot timpul, Oedipa, ca și Herbert Stencil, se află
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
romanul ales cel mai des de cei ce predau acest autor, în America și în restul lumii). Dacă Strigarea... este cel mai accesibil, probabil că romanul Curcubeul gravitației (Gravity's Rainbow) este cel mai complicat, un fel de Finnegans Wake postmodern (dacă complicatul roman al lui Joyce poate fi numit modernist, și nu postmodernist avant la lettre). Romanul include în urzeala sa ficțională întâmplări despre proiectarea, producția și lansarea sinistrelor misile V-2 (cu alte cuvinte, Pynchon trece de la V. la
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
îl urmărește pe personaj de la locuința sa londoneză la un loc de muncă strict secret, unde se intersectează mai multe personaje, inclusiv personajul central, ofițerul american Tyrone Slothrop. Acesta din urmă este un fel de picaro combinat cu un Proteu postmodern, ale cărui istorisiri, aventuri și metamorfoze ating limitele credibilității și verisimilitudinii. Slothrop își asumă mai multe identități (Ian Scuffling, Rocketman, Schwarzknabe, Max Schlepzig), urmărind fantomatica rachetă a viitorului precum și elucidarea propriului trecut. Personajul este la rândul său urmărit de o
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
care a mărit vizibilitatea inițială a titlului romanului în 1951, a fost dramaticul meci de baseball al secolului, jucat în același an între The New York Giants și The Brooklyn Dodgers, care apare ca punct de plecare pentru intriga cunoscutului roman postmodern al lui Don DeLillo (vezi), Underworld. Deși pare evident că Salinger a creat un narator imatur și necreditabil, dar, în același timp, un personaj adolescentin simpatic, uneori puțin ridicol, atât autorul, prin felul cum s-a exprimat și manifestat mai
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
foarte teutonic urma să devină una din figurile iconice ale literaturii ce s-a bucurat de un succes imens atât în rândul generației revoluționare a anilor șaizeci și șaptezeci, cât și în rândul criticilor foarte serioși, poziția sa în "canonul postmodern" fiind asigurată. În al Doilea Război Mondial, tânărul soldat american Kurt Vonnegut, Jr. este luat prizonier înaintea Crăciunului anului 1944, este pus de germani să lucreze într-o fabrică de sirop pentru femei gravide în Dresda, unde, ținut la răcoare
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
umor negru (alături de Barth, Pynchon, Heller), începându-și cariera literară ca scriitor de science-fiction (povestiri, plus romanul The Sirens of Titan), ajungând apoi fenomenal de popular la sfârșitul anilor șaizeci cu romanul său anti-război, Abatorul Cinci (Slaughterhouse Five), transpunerea sa postmodernă a experienței personale de St. Valentine's Night, 1945. Vonnegut scrie sfârșitul romanului (capitolul autobiografic 10) la o zi după asasinarea lui Robert Kennedy, la o lună după uciderea lui Martin Luther King, în timp ce guvernul îi dă zilnic un raport
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
de o perspectivă extraterestră asupra istoriei lumii, asigurată de înțelepții roboți ai planetei Tralfamadore. Bântuit de experiența apocaliptică căreia i-a supraviețuit la Dresda în februarie 1945, Billy Pilgrim, unul dintre cele mai bune exemple de antierou în literatura americană postmodernă, și aparent sub influența filosofiei tralfamadoriene, oferă posibilități excelente autorului de comentariu ironic asupra inumanității... umanității, asupra efectelor catastrofale ale eșecului proiectului iluminist al progresului corelat cu știința și emanciparea. Unul dintre fragmentele antologice ale romanului îl arată pe Billy
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
lor postmoderniști, dat fiind faptul că Eco trece un mare teoretician și practician al noului canon. La drept vorbind, ceea ce va supraviețui din Levantul ține de translingvistic, iar nu de efortul jocului parodic. O normă a canonului afirmă că artistul postmodern și-a pierdut inocența și, în consecință, el va trăi și va crea, fatalmente, sub semnul parodicului. Mircea Cărtărescu o afirmă în scrierile sale teoretice și-și face o glorie din asta. Însă un comentator perspicace, precum Marian Popa, sesizează
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ontologic, cât și la epistemologic. De la Nietzsche, considerat strămoșul postmodernității filosofice, și până la Vattimo sau Lyotard, toate se-nvârt în jurul transcendenței, discursurile contestatare rostogolindu-se în două valuri masive, corespunzând, în linii generale, cu modernismul și postmodernismul. 2. Noul antropocentrism postmodern. Când spun că maniera este fațada nimicului, nu mă refer la manierismul teoretizat de un Hocke, fiindcă acesta, la marii poeți barochiști, nu este manieră. La Góngora, de pildă, e stil. Firește, se poate discuta despre raportarea artei la nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de exemplu, conceptul de transcendență goală ca fiind neantizarea transcendenței înseși, eliminarea ei din paradigma artei moderne. Încât omul modern nu mai are nici transcendența goală, ci e fără transcendență: "Afirmarea individului se face împotriva ideii de transcendență"10. Filosofii postmoderni se legitimează chiar cu teza nietzscheană a morții lui Dumnezeu, citindu-i, în felul lor, nu numai pe Nietzsche, dar și pe Heidegger sau Derrida. Or, filosofii diferenței comit un vădit abuz atât față de Nietzsche, cât și față de Heidegger, când
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
reintroducă pe fereastră. La fel procedează și Heidegger, căci izgonind metafizica el o reintroduce ca ontologie fundamentală și acesta va rămâne titlul său de glorie în filosofia universală. Interesant că discipolul, poate cel mai fidel, al lui Heidegger în filosofia postmodernă se dovedește a fi Jacques Derrida, care deconstruiește regresând, la rându-i, în conceptele de urmă și arhi-urmă sau de-a dreptul către vechii greci, cum se-ntâmplă cu reinterpretarea Farmaciei lui Platon. Transformarea lui Heidegger a înțeles-o, în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de marxism, el a intuit dificultățile pretenției unui nou umanism și, în consecință, a respins brutal ideea de umanism, trezind protestele brutale, în aceeași măsură, ale lui Sartre și ale comilitonilor care veneau dinspre marxism și existențialism. Cu "noul antropocentrism" postmodern, dincolo de om și de lume nu se mai află nici măcar o entitate materială, ci chiar nimicul. Deci postmoderniștii se pot revendica simultan din materialismul marxist, prin pariul concretului și din existențialism, prin asumarea nimicului, pe care nu-l ocolise, evident
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
din existențialism, prin asumarea nimicului, pe care nu-l ocolise, evident, nici Heidegger, deși el a fost un existențialist de o factură nonsartriană. Despărțirea postmodernismului de existențialism se produce, totuși, prin eliminarea efectelor acestui tip de "transcendență vidă" angoasa. Omul postmodern, în perspectiva "noului antropocentrism", se consideră fericit, cu adevărat liber de orice "povară" transcendentală, fie ea de nuanță spiritualistă sau materialistă. La existențialiști, nimicul produce angoasă, neliniște metafizică, în plin sentiment al absurdului, subliniat nu numai de filosofi, ci și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
din lume, au fost tentați, simultan, să elimine unitatea numită cosmos cu diversitatea scindată numită haosmos. Într-adevăr, în lumea fără lumen, totul e scindat și dezbinat. Trăim în haosmos. Ca și Bacovia, Părintele Stăniloae vede în lumea modernă (implicit postmodernă) "forța descompunerii, a coruptibilității"27. Este o lume a sfâșierii: "Orgoliul, lăcomia, mânia, pofta nemăsurată sunt factorii acestor despărțiri și sfâșieri în firea umană și piedicile în calea comunicabilității deschise și depline între oameni"28. Dacă ne gândim bine, este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nemăsurată sunt factorii acestor despărțiri și sfâșieri în firea umană și piedicile în calea comunicabilității deschise și depline între oameni"28. Dacă ne gândim bine, este comportamentul "omului concret" sau al "omului recent", cum l-a numit Patapievici, produsul mentalității postmoderne. Sfâșierea, atrage atenția Părintele Stăniloae, duce la o falsă complexitate a lumii (percepută sub semnul hazardului, ca haosmos), devastatoare, în esență, care se manifestă, tot după intuiția lui Bacovia, ca monotonie, ceva de felul entropiei, ca locaș al diavolului: "Este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care generează o pluralitate de euri"49. Dar nimicul întrupat ca Nimeni nu poate crea prin sine. Omul nu poate crea decât în ipostază de persoană. Cu o ascuțime excepțională, Părintele Stăniloae combate simultan diversele teze centriste repudiate de filosofia postmodernă, fără, însă, a cădea în capcane de felul celei în care s-a lăsat prins Alexandru Mușina, care, de fapt, îi preia pe alții. Căci deconstrucția metafizicii centrului la postmoderni se face spre a dovedi suficiența de sine a lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Părintele Stăniloae combate simultan diversele teze centriste repudiate de filosofia postmodernă, fără, însă, a cădea în capcane de felul celei în care s-a lăsat prins Alexandru Mușina, care, de fapt, îi preia pe alții. Căci deconstrucția metafizicii centrului la postmoderni se face spre a dovedi suficiența de sine a lumii, care se vede nevoită să se sprijine pe nimic, deși refuză orice punct de sprijin. Iluzia ieșirii din metafizică se dovedește a fi o rămânere în metafizică. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
să se sprijine pe nimic, deși refuză orice punct de sprijin. Iluzia ieșirii din metafizică se dovedește a fi o rămânere în metafizică. Pe de altă parte, spațio-timpul Părintelui Stăniloae nu e niciodată pur fizic, ca în mitologiile materialiste și postmoderne. Un spațio-timp doar fizic nu poate avea realitate în sine. El apare omului în perspectivă fenomenologică, adică în mișcarea spre comuniunea treimică, unde se transfigurează în eternitate, dobândind consistență ontologică. Altminteri, omul se împotmolește în moartea fără rest, în nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]