4,088 matches
-
un "desigur" sau "evident". Și secretarul se străduia să-i demonstreze că toate revoluțiile așa încep, cu câte o tulburare neluată în seamă sau considerată fără importanță. E avertismentul. Dacă se iau măsuri potrivite, imediat, dezordinea se poate localiza și potoli fără consecințe grave. Altminteri, focul se întinde până ce cuprinde o provincie, o țară, un continent. ― Acum însă, ce se întîmplă, amice? Lumea nu vede în cele ce se petrec în Moldova decât o agitație contra ovreilor. Și, cum spuneai și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că știau bine că armata n-are voie să tragă, și unde mi-au început să se repeadă în soldați cu furci, cu pietre, de nici n-au nimerit, sărmanii, încotro să fugă!... Ei, apoi vedeți dumneavoastră, cum să se potolească oamenii și cum să fie ascultători, dacă tocmai cârmuirea îi învață la rele? Destul că opoziția își face de cap și țipă prin toate jurnalele că țăranii au dreptate și că sunt niște mielușei... De altfel, plictiseala lui Grigore creștea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de aceea, guvernul nu poate răspunde la astfel de crime decât printr-un singur gest: la Văcărești! declară directorul marțial. Sau, dacă nu se simte în stare, atunci mai bine să se retragă și să-i lase pe demagogi să potolească mișcările pe care le-au provocat. ― De ce să-i lase, domnule?! protestă bătrânul reporter Davidescu, înfricoșat de perspectiva opoziției. Mai bine să-i bage pe toți la dubă și să-i învețe omenie! Titu Herdelea, care se strecurase într-un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
felul, dar când își bate joc de mine, sfântul din cer să fie, și nu mă las până nu-i plătesc cu vârf și îndesat! făcu Petre potrivindu-și hainele ce i se cocoloșiseră în vălmășeală. Tocmai când se mai potoli vrajba sosi și Pavel Tunsu cu o mutră jalnică, de parc-ar fi venit de la un mort. În jurul lui, țăranii se îngrămădiră cu nouă curiozitate, ca și când din gura lui ar fi așteptat cuvântul de mântuire. Cârciumarul, ca să dreagă vorbele de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bărbuță din mașină, totuși, parc-ar fi bănuit ceva, se uită o clipă înapoi și văzu fețele mânioase, pumnii ridicați și pe Trifon Guju zvârlind. Îngrozit și buimăcit, întoarse repede capul și strânse umerii, așteptând lovitura. Apoi cu cât depărtarea potolea uruitul automobilului, cu atât se îngroșa și se umfla vuietul îngrămădirii de țărani în mijlocul uliței din care se ridică întocmai ca o poruncă un glas răgușit: ― Mama voastră de ciocoi! Capitolul VIII FLĂCĂRI 1 Ziua următoare, miercuri, înainte de amiazi, Platamonu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
place! Dă-mi repede un ciocănel că sunt grăbit!... Câte am eu pe cap acuma, nici nu mai știu pe ce lume sunt! ― Vine, vine prefectul? întrebă Busuioc, servindu-l. ― De I-ar aduce Dumnezeu mai degrabă, să se mai potolească și oamenii! zise primarul, dând peste cap țuica dintr-o înghițitură. ― Apoi parcă s-au mai mulcomit, că stau pe-acasă, murmură Cârciumarul cu părere de rău. Numai Spiridon mi-a ținut de urât până adineaori de I-am și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de lutru fals, mai asudat ca alte dați, căci afară bătea soarele și, dând mâna plictisit cu câțiva, șoptind "bonjur, monșer", se prăvăli pe un scaun liber de lângă Roșu. Intrarea lui, ca unul ce culegea informații politice din izvoare înalte, potoli zelul limbuților gălăgioși. Observând că tace, ca să-și dea mai mare importanță, Roșu îl întrebă ironic, dar și curios: ― Ai adus ceva, Antimiule? ― Ceva foarte important, nene Roșule! exclamă reporterul patetic. Din nenorocire nu pentru noi, cu toate că pe noi ne
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îneci cu siguranță, pe când cu dreptatea treci și marea. Așa să știți, măi oameni! Și vi-o spun, și pentru că-s bătrân, și pentru că am pățit multe în viață și m-am izbit de multe. Băgați-vă mințile-n cap, potoliți-vă, că numai așa puteți trăi! Din șovăirea tăcerii următoare, numai peste câteva clipe se desprinse, ca un suspin al tuturor, cuvântul plângăreț și umil al lui Ignat Cercel, aflat în primele rînduri: ― Decât așa trai, tot mai bună o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Numai căpitanul Corbuleanu îngălbenise și-și mușca buzele într-o enervare de frică și nehotărâre; el crezuse că răcnetele flăcăului vor dezlănțui pe loc răzmerița, dacă cumva n-o fi chiar semnalul dinainte stabilit de țăranii conspiratori. Prefectul, după ce se potoli incidentul, își zise în sine că și-a făcut datoria și poate să plece mai departe, să pacifice și alte sate până diseară. Ca să încheie vizita cu mai multă solemnitate, se crezu obligat să le mai tragă un mic discurs
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
hambarele și grajdurile. Oamenii curții au sărit să salveze vitele. Cele mai multe însă au pierit, fiindcă abia se mai putea cineva apropia de acareturi. Chiar să fi fost apă și să fi dat ajutor toți sătenii, anevoie s-ar fi putut potoli prăpădul. Țăranii s-au urnit greu. Numai cei mai învecinați s-au ridicat să-și apere casele lor. Ceilalți dormeau, parcă erau morți. Puneau mâna în silă și fiecare se gândea numai să șterpelească câte ceva... Plutonierul își exprimă părerea că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
hohotind de plâns. ― Na, gata, uite-le! făcu Chirilă, ridicîndu-se. ― Pune-i-le pe piept, nea Chirilă, să-și facă tocană din ele! zise gros Nicolae Dragoș, întorcîndu-se cu scârbă. Câteva râsete izbucniră, apoi strigăte ș-apoi gălăgia, care se potolise un răstimp. Aristide rămăsese întins pe dușumele, gemând. Arendașul se smulse dintre țăranii ce-l ținuseră și se aruncă la fiul său: ― Dragul tatii, dragul tatii... Of, tîlharii! Chirilă Păun coborî cu Nicolae în curte, iar ceilalți îi urmară, lărmăluind
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai trece așa ceva. Azi pretind foarte simplu să li se împartă toate moșiile. Și acestor oameni vrei dumneata să le duci acuma pe tavă făgăduieli de scutiri de taxe?... Ridicol! ― Ei, bine, atunci va trebui să intervie forța, ca să-i potolească întîi, iar pe urmă, când se vor dezmetici, vor pricepe și ei însemnătatea măsurilor ce s-au luat în favoarea lor! zise Predeleanu senin. ― Da, așa! aprobă tânărul Iuga. Să nu umblăm cu ipocrizii! Țăranii s-au revoltat ― să iasă armata
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înfruntă hodorogul!.... O să-ți dăm bătaie!... Ne-ai înșelat și ne-ai jupuit destul!... Pămîntul!... Pămînturile!... Pământul nostru și munca noastră! Bătrânul Ștefănescu privea și asculta cu o față prietenoasă, ca și când oamenii I-ar fi hiritisit. Apoi, când se mai potoli puțin gălăgia, reveni: ― Voi vorbiți o sută deodată, cum să vă înțeleg? După vreun sfert de ceas de tărăboi se aleseră doi țărani care să parlamenteze. Colonelul dădu din cap mulțumit: ― Așa, băieți! Acum știu cu cine vorbesc... Zi tu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că n-a oprit-o. Cum e bolnav și bătrân, și cu slăbiciunea lui pentru Nadina, cred că s-ar prăpădi dacă ar afla că i s-a întîmplat ceva. În sfârșit, o tragedie întreagă!... Să dea Dumnezeu să se potolească lucrurile, dar eu știu că nu mai vreau să aud de moșie și de țărani, măcar să trăiesc cât bolovanii. Sunt în stare să și dăruiesc Lespezii, și să scap. Cât am îndurat noi zilele astea, nu doresc nici dușmanilor mei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
firea, adică să mă speriați pe mine, ori ce?... Ei, rușine să vă fie! Și mai ales vouă, care erați oameni de omenie și v-am cinstit! Uite, primarul satului! Frumos îți șade, n-am ce zice! în loc tu să potolești pe cei smintiți și fără chibzuială, te bagi între ei la răzmeriță... Halal de așa primar! ― Să ne iertați, cucoane, dar dacă ne-a luat satul noi ce putem face? boscorodi Pravilă umil și plecat. ― Și tu, Luca! urmă Miron
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o clipă, cât pârâi salva și până când țevile cu gura fumegândă alb reveniră în poziția orizontală. Trâmbița nu-și întrerupse deloc țipetele de aramă... Zdrențele zgomotului împușcăturilor încă nu se risipiră și nici șuierul gloanțelor încă nu apucase a se potoli când din vălmășagul de oameni țâșniră stropi de sânge și urlete de durere. Multe trupuri se prăbușiră, scormonind pământul, care cu unghiile, care cu dinții, toate zvârcolite de chinuri ca niște râme zdrobite: "Aoleu!..." "M-a omorât, mamă!..." "Aoleu, fraților
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Talabă, pentru că atitudinea lui a părut cutezătoare, după ce atât Filip Ilioasa cât și Marin Stan fură dovediți și recunoscură că s-au lăcomit fiecare la prădăciune, deși sunt oameni cu stare, veni rândul lui Ignat Cercel. Ieri, când s-au potolit împușcăturile, ca să se ia bine cu armata, Ignat a spânzurat un ștergar alb într-un băț și l-a pus în poarta bătăturii, să-l vadă boierii când vor trece. Maiorul într-adevăr l-a observat și s-a înfuriat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
grăbită ajungea la urechea ei înaintea cuvintelor. Uite, trage în iepuraș. Mi-e milă de el... Mai bine ciuperca... Încercă de câteva ori, dar nu nimeri nicicum. Ceea ce nu-l descurajă pe Petrache, căruia zvâcnetul din viscere nu i se potolise. Până la urmă, Aurica se lăsă păgubașă, uitându-se cu jind la ursulețul de pluș. Petrache își pipăi mărunțișul din buzunare, privind când la căutătura bosumflată a Auricăi, când la rânjetul molfăit al bătrânului. — Câte ? întrebă acesta, cerându-și bănuții cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în camera cealaltă, să-l urce pe scăunelul fără spetează. Femeia deschise cartea, o apăsă pe cotor, să rămână deschisă, apoi închise încet ușa bucătăriei. Coltuc ascultă câteva clipe, din bucătărie nu mai venea niciun zgomot, semn că Golea se potolise. Îi plăceau literele acestei cărți, erau frumos rotunjite, cele de început de capitol erau mai mari, înflorate. Întoarse cu limba colțul foii. Hârtia era poroasă, ca o piele privită prin lupă. Avea și un gust nou, ciudat, parcă ar fi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se trezi de-a binelea. — L-ai omorât ! — Era, oricum, mai mult mort decât viu, ridică Golea din umeri. Cum poți să omori așa ceva ? Melania se năpusti asupra lui, lovindu-l cu pumnii. Bărbatul așteptă ca furia femeii să se potolească, dar, după câteva clipe, mai degrabă plictisit, socoti că e timpul să pună capăt scenei, așa că îi trase un dos de palmă care o trânti la podea. — Unde ai pus sacii ăia ? întrebă. Și, aducându-și aminte, ieși ca să cotrobăiască
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
legionari sau tocmai au cumpărat te miri ce cu bani falși, destul ca asupra lor să se abată o ploaie de lovituri, bâte, cauciucuri cu șurub în vârf ori ghionturi și lovituri de picior. Uneori câte unul mai milos îi potolea pe ceilalți, alteori numai Dumnezeu se milostivea să-i oprească ori, pur și simplu, oboseau și, văzând că victima zace ca o cârpă, fără să se dezvinovățească sau să se apere, se plictiseau. Apoi cel căzut era ridicat de mâini
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zboară în același timp, omulpasăre își ascuți limba între dinți, slobozind triluri suitoare. Se înălță, fâlfâind din aripi, și desenă rotocoale tot mai mari și mai iuți. Sau cel puțin așa credea el. Calu îi făcu semn, plictisit, să se potolească și Mierlă încetă să-și mai agite aripile, strângându-și brațele pe lângă trup și înghițindu-și piuitul. Calu fornăi, sumețindu-se ; în liniștea care se lăsă, se auzeau măruntaiele muntelui de gunoi, bolborosind. — Bă, care ești acolo ? necheză Calu și ceilalți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
continuă Marchiza, sunt de două feluri. Bețivi veseli și bețivi triști. ăia veseli fac numai dandanale, nu stau o clipă locului, se-mpleticesc și cad, sparg toate-n jur, îi apucă dorul de coțăială, tre’ să-i bați ca să se potolească. ăștilalți sunt mai cumsecade, plâng de ce-și aduc aminte, așa-i, părinte ? Isaia dădu cu convingere din cap, întinzând orbește mâna după sticla rămasă în iarbă : Atâta, conchise Marchiza, cu aceeași duioșie, că la ăștia tre’ să stai cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
neștiind cum să vâre lama la loc, Calu îi strigă pe cei doi Puțică. Ei întinseră brațele, același pentru fiecare, adică unul brațul drept, celălalt brațul stâng, și Calu șterse lama de câte o parte pe mâneca fiecăruia. Hai, spuse, potoliți ! Se năpustiră ca la un semn, Iadeș și Chisăliță, luați prin surprindere, rămaseră mai la urmă și se înghiontiră printre ceilalți. Stai ! strigă Calu și încremeniră toți cu dumicatul nemestecat în gură. Calu împărți câteva scatoalce, își luă un coltuc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
goală a lui Mierlă nu-l ajută. Prin Zanzibar sau cum i-o zice... Când îl apucă e nasol... Trebuie să-l ținem legat vreo două- trei zile. Pe urmă redevine pasăre de-a noastră, vrăbiuță sau guguștiuc, și se potolește. Altfel nu-i băiat rău... — Face și ouă ? se interesă Chisăliță, doar pentru a intra în conversație. — Nu-i da idei, zise Isaia. Se apropie de foc și-și deschise cărțulia de rugăciuni, silabisind din vârful buzelor. Își făcea, din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]