4,129 matches
-
a rămas fără ecou la Grădiștea. Primarul comunei Constantin M.R. Popa, preotul C. Roman și învățătorul Ion Brătulescu sunt acuzați că au încercat răzvrătirea locuitorilor împotriva proprietarului Dumitru B. Tomescu. ( Corneliu Tamaș, Petre Bardașu, Sergiu Purece, Horia Nestorescu - Bălcești ță, Răscoala rănească din 1907 în județul Vâlcea, Bălcești pe Topolog, Societatea Prietenii Muzeului Bălcescu, 1974 ) Primul Război Mondial a provocat grădiștenilor mari suferințe. Pe câmpul de luptă au pierit 218 militari și 10 civili ( împușcați de armata maghiară din diferite vini
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]
-
longobarzilor și al francilor, separația dintre creștinătatea răsăriteană și cea apuseană cauzată de problema iconoclastă, ca și acerba rivalitate dintre papă și Patriarhia de Constantinopol, au făcut ca poziția exarhului să fie din ce în ce mai dificilă. Ravenna a rămas sediul exarhului până la răscoala din 727 cauzată de disputa iconoclastă. Ultimul exarh de Ravenna, Eutychius, a fost ucis de către longobarzi în 751. Exarhatul a fost atunci reorganizat sub numele de Catepanatul de Italia, guvernat de la Bari, care va fi și el pierdut în favoarea sarazinilor
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
lui Thierry în Țara Sfântă. În timpul acesteia, el a condus o expediție victorioasă asupra Caesarea Phillippi și a luptat alături de socrul său, Foulque, într-o invazie asupra orașului Gilead. S-a întors în curând în Flandra, pentru a reprima o răscoală din Lotharingia Inferioară, condusă la acea vreme de contele Godefroi al III-lea de Louvain. Thierry a plecat în cruciadă pentru a doua oară în 1147, participând la Cruciada a doua. Cu această ocazie, el a condus trecerea râului Meandru
Thierry de Alsacia () [Corola-website/Science/324541_a_325870]
-
din Țara Sfântă, Robert al II-lea a primit supranumele de Robert de Ierusalim. Pe perioada absenței sale, împăratul Henric al IV-lea avusese o tentativă de a ocupa Flandra imperială. Revenit acasă, Robert a răspuns provocării prin sprijinirea unei răscoale a comunei din Cambrai împotriva împăratului și a susținătorului acestuia, episcopul Gaulcher, și a pus stăpânire pe un număr de castele imperiale. Pacea a fost restabilită în 1102, iar Robert a prestat omagiu împăratului pentru Flandra imperială. Însă după 1105
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]
-
să plătească taxa de proprietate pentru a-și promova țesăturile de lână în oraș. În anul 1225, un bărbat a apărut în Flandra pretinzând că este tatăl Ioanei, Balduin, revenit după 20 de ani. Acesta a devenit imediat motivul unei răscoale populare. Totodată, respectivul personaj a fost felicitat pentru eliberare de către regele Henric al III-lea al Angliei, însă atunci când s-a întâlnit cu regele Ludovic al VIII-lea al Franței, respectivul nu a reușit să răspundă unor întrebări ale regelui
Ioana de Flandra () [Corola-website/Science/324555_a_325884]
-
de Lorena, fiică a ducelui Godefroy al III-lea de Lorena), cu care Eustațiu a avut trei fii, Eustațiu (următorul conte de Boulogne), Godefroy de Bouillon și Balduin. În 1048, Eustațiu al II-lea s-a alăturat socrului său, în răscoala acestuia împotriva împăratului german Henric al III-lea. Anul următor, Eustațiu a fost excomunicat de către papa Leon al IX-lea pe motiv că, prin căsătorie, ar fi încălcat regula consanguinității. Se poate presupune că intervenția papei în acest sens să
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
excomunicat de către papa Leon al IX-lea pe motiv că, prin căsătorie, ar fi încălcat regula consanguinității. Se poate presupune că intervenția papei în acest sens să se fi făcut la inițiativa lui Henric al III-lea. În orice caz, răscoala antiimperială a eșuat, așa că în 1049 Eustațiu și socrul său Godefroy s-au supus lui împăratului Henric. Eustațiu a efectuat o vizită în Anglia în 1051, unde a fost primit cu onoruri la curtea lui Eduard Confesorul (fostul său cumnat
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
asociat propriul fiu, Ioan în postura de co-duce în Amalfi, însă acesta nu era simpatizat de către amalfitani, care îl considerau ca fiind un tiran. În 983, atât Ioan cât și Manșo au fost detronați din Salerno, ca urmare a unei răscoale populare, salernitanii alegând pe contele palatului, care fusese exilat anterior, Ioan Lambert. Exilat din Salerno, Manșo nu s-a refugiat la Amalfi, unde fratele său Adelfer preluase puterea pentru sine. Cu toate ca Manșo a reușit să își restabilească autoritatea în ducatul
Manso I de Amalfi () [Corola-website/Science/324593_a_325922]
-
acolo, spre marea consternare a episcopului salernitan. Bari a mai servit și ca refugiu pentru cel puțin unul dintre rivalii politici ai împăratului Ludovic al II-lea, un personaj din Ducatul de Spoleto care a fugit la Bari în timpul unei răscoale. În 865, Ludovic al II-lea, probabil la presiunea Bisericii, mereu în alertă față de existența unui stat musulman în mijlocul Italiei, a emis o capitulație adresând un apel de adunare a soldaților creștini la Lucera în primăvara lui 866, pentru a
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
Pandulf a condus Capua iar Landulf în Benevento în mod separat. "Chronicum" spune că Pandulf "tenuit principatum una cum suo germanus annos octo", adică "a ținut principatul singur cu fratele său vreme de opt ani". La sfârșitul anului 965, o răscoală din Roma l-a răsturnat pe papa Ioan al XIII-lea, care a fost arestat și trimis într-o închisoare din Campania. Nu se știe dacă papa a scăpat sau a fost eliberat, însă se cunoasște că el a ajuns
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
bizantin Ioan I Tzimiskes i-a oferit-o pe prințesa Theofano în căsătorie fiului lui Otto cel Mare, Otto al II-lea. În anii '60, Bizanțul să înlocuiască influența imperială în Salerno și, pentru atingerea acestui scop, ar fi instrumentat răscoala care temporar l-a înlăturat pe papa Ioan al XIII-lea, un filo-german convins. Cu toate acestea, principele Gisulf I de Salerno era aliat atât cu grecii cât și cu vecinul său longobard, Pandulf, pe care îl salvase cu câțiva
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
moșie dacă nu li se de pământ. Moșierul Dumitru Ionescu, înfricoșat de amploarea acțiunilor, trimite din Brăila la 25 martie 1907 o telegramă guvernului, cerând grabnic ajutor. În urmă promisiunilor făcute, răsculații, n-au extins acțiunea lor, dar după înfrângerea răscoalei este știut că n-au primit pământ. Porțile primei școli din satul Buciumi s-au deschis la 11 octombrie 1870. Anterior acestei date cei dornici invataula Mănăstirea Bogdana să citească și să scrie pe cărți bisericești. După înființarea școlii comunale
Buciumi, Bacău () [Corola-website/Science/324588_a_325917]
-
au fost construite în Sousse and Monastir. De asemenea, aglabizii au mai pus la punct un sistem de irigații complex și au intensificat construirea de clădiri publice și de moschei. Sub emirul Ziyadat Allah I (817-838), a început criza unei răscoale a trupelor arabe (824), care nu a fost redusă la tăcere decât în 836, cu sprijinul berberilor. Cucerirea Siciliei bizantine începând cu anul 827 sub Asad ibn al-Furat a fost și o încercare a a ține trupele neregulate sub control
Aghlabizi () [Corola-website/Science/324630_a_325959]
-
abbasidă și bizantină. Declinul dinastiei aghlabizilor a început sub Ibrahim al II-lea ibn Ahmad (875-902). Controlul asupra Calabriei a fost pierdut în favoarea Bizanțului, un atac al tulunizilor din Egipt a fost respins cu mare greutate, iar reprimara unei noi răscoale a berberilor a costat pierderea multor vieți omenești. În plus, din 893 a început pătrunderea în rândurile berberilor Kutama a influenței șiite a fatimizilor, prin intermediul misiunii lui Ubaydalla Said, care în 909 a condus la detronarea dinaștilor aghlabizi.
Aghlabizi () [Corola-website/Science/324630_a_325959]
-
de Ifriqiya. Pe parcursul domniei sale, relațiile dintre dinastia conducătoare, pe de o parte, și juriștii și trupele arabe pe de alta s-a menținut încordată. Atunci când el a încercat să desființeze unitățile arabe în 824, încercarea a condus la o mare răscoală la Tunis, care a fost reprimată abia în 836, cu sprijinul berberilor. Ziyadat deja începuse campanii în Italia în încercarea de a abate trupele arabe aflate în stare de permanentă neliniște, și astfel în 827 a început cucerirea Siciliei aflate
Ziyadat Allah I () [Corola-website/Science/324631_a_325960]
-
dintre musulmani erau tot mai dese. În mod nominal, Sicilia se afla inițial sub guvernarea aghlabizilor, după care a trecut în cea a dinastiei fatimizilor, trecând astfel de la o stăpânirea sunnită la una șiită. După reprimarea cu succes a unei răscoale, califul fatimid a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir al Siciliei, fiind primul din dinastia kalbizilor. Fatimizii au procedat la această numire chiar cu puțin înainte ca ei înșiși să își transfere capitala din Ifriqiya la Cairo în 969. Sub
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
regiunea Foggia. Tot în această perioadă, normanzii au sosit în sudul Italiei, iar Benevento, recunosc ca fiind sub suzeranitatea papală, era un aliat variabil. Ducele beneventin avea destul prestigiu pentru a-l trimite pe fiul său, Atenulf, să participe la răscoala normando-longobardă din Apulia în postura de comandant militar, însă Atenulf i-a abandonat pe normanzi, iar Benevento și-a pierdut ceea ce mai rămăsese din influența sa. Cel mai mare dintre conducătorii normanzi din sudul Italiei a fost Robert Guiscard, care
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
era încă un copil. El a fost depus și înlocuit de către regentul său, Petru, în anul 853, iar Petru a fost succedat în același an de către propriul său fiu, Ademar. Domnia lui Ademar s-a încheiat în mod violent: o răscoală l-a depus, iar Guaifer, vlăstarul unei familii locale cu oarecare notorietate, Dauferizii, l-a orbit pe Ademar și l-a aruncat în închisoare. Guaifer a urmat la tron, având sprijinul populației. Pe parcursul lungii sale domnii de 19 ani, Guaifer
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
fost lansată în anul 740: în acel an, principele musulman Habib, care participase la atacul din 728, a reușit să captureze Siracusa. Tocmai când se pregăteau să cucerească întreaga insulă, arabii au fost nevoiți să revină în Tunisia din cauza unei răscoale a berberilor. Un nou atac, declanșat în 752 nu a reușit decât să conducă la jefuirea aceluiași oraș. În 826 Eufemius, comandantul flotei bizantine din Sicilia, a silit o călugăriță să îl ia de soț. Împăratul Mihail al II-lea
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
soț. Împăratul Mihail al II-lea al Bizanțului s-a revoltat de atitudinea lui Eufemius și i-a dat ordin generalului Constantin să dezlege căsătoria și să îi taie nasul lui Eufemius. Acesta din urmă a reușit să organizeze o răscoală, l-a ucis pe Constantin, după care a ocupat Sirecusa; fiind însă înfrânt în cele din urmă, a cputat refugiu în Africa de Nord. Ajuns acolo, el a oferit guvernarea Siciliei lui Ziyadat Allah, emirul aghlabid al Tunisiei, în schimbul menținerii sale ca
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
apropiere de Mazara, și s-a încheiat cu o victorie a trupelor aghlabide. Asad a cucerit în continuare malul sudic al insulei și a supus Siracusa asediului. După un an de asediu (827-828) și o încercare de a provoca o răscoală în rândul localnicilor, trupele lui Asad au fost capabile să înfrângă o puternică armată bizantină trimisă de la Palermo și totodată să respingă o flotă venețiană comandată de dogele Giustiniano Partecipazio. Însă atunci când o epidemie de ciumă a ucis o bună
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
sunnită a aghlabizilor din Tunisia și apoi de către cea șiită a fatimizilor din Egipt. Bizantinii au profitat la un moment dat de temporarele neânțelegeri dintre sarazini pentru a reocupa capătul estic al insulei vreme de câțiva ani. După suprimarea unei răscoale, califul fatimid Ismail al-Mansur l-a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir al Siciliei (948-964). Acesta a izbutit să controleze permanentele răscoale ale bizantinilor și a întemeiat dinastia kalbizilor. În secolul al X-lea, raidurile coordonate de către kalbizi în sudul
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
temporarele neânțelegeri dintre sarazini pentru a reocupa capătul estic al insulei vreme de câțiva ani. După suprimarea unei răscoale, califul fatimid Ismail al-Mansur l-a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir al Siciliei (948-964). Acesta a izbutit să controleze permanentele răscoale ale bizantinilor și a întemeiat dinastia kalbizilor. În secolul al X-lea, raidurile coordonate de către kalbizi în sudul Italiei au continuat, iar în anul 982 o armată germană comandată de împăratul Otto al II-lea a fost înfrântă în apropiere
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
Itta. Guaimar al II-lea a fost asociat la domnie alături de tatăl său încă din 893. În 895, atunci când tatăl său a fost capturat, Guaimar al II-lea a guvernat principatul, iar când ducele Athanasie de Neapole a incitat o răscoală împotriva tatălui său, intervenția promptă a lui Guaimar al II-lea a făcut ca revoltă să fie stinsa. După ce despoticul și nepopularul sau tata s-a retras în 901 (sau a fost forțat să o facă) la mănăstirea din Sân
Guaimar al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324655_a_325984]
-
a fost lansată în 740. În acel an, principele musulman Habib, care participase la atacul din 728, a reușit să captureze Siracusa. Tocmai când se pregăteau să cucerească întreaga insulă, arabii au fost nevoiți să revină în Tunisia din cauza unei răscoale a berberilor. Un nou atac, declanșat în 752 nu a reușit decât să conducă la jefuirea aceluiași oraș. În 805, patriciul imperial pentru Sicilia, Constantin, a încheiat un armistițiu pe zece ani cu Ibrahim I ibn al-Aghlab, emirul din Ifriqiya
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]