5,495 matches
-
Mai treacă de la mine, dacă aș avea o sănătate înfloritoare, dacă aș fi în putere și aș atenta singur la viața mea, care ar putea să-i fie folositoare aproapelui meu ș.a.m.d.; atunci morala ar putea să-mi reproșeze, în virtutea vechii rutine, că am hotărât, fără să cer voie, ce să fac cu viața mea; de fapt moralitatea poate să mă acuze de ce vrea ea. Dar acum, acum, când deja mi s-a adus la cunoștință momentul când sentința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
știi că s-a îndrăgostit într-adevăr de... moșierul la care a fugit? Nu, știu tot; și-a bătut doar joc de el. — Dar de dumneata nu și-a bătut joc niciodată? N-nu. Râdea din răutate; o, atunci îmi reproșa groaznic la mânie; și suferea ea însăși! Dar... pe urmă... o, nu-mi aduce, nu-mi aduce aminte de asta! Își acoperi fața cu palmele. Știi că îmi scrie scrisori aproape în fiecare zi? — Deci e adevărat! strigă prințul cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Epancini acționa cu destulă abilitate: săptămâni în șir nu pomenea de fratele ei, spunea numai adevărul, era întotdeauna extrem de sinceră, se purta simplu, dar cu demnitate. Cât privește profunzimea conștiinței ei, nu se temea s-o scruteze și nu-și reproșa nimic, ceea ce o făcea să fie puternică. Numai un singur lucru și-l recunoștea uneori: faptul că și ea își iese din sărite, că și ea este foarte orgolioasă, că și vanitatea ei parcă ar fi reprimată; așa ceva observa uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
n-am făcut mai rău că l-am împins până la această inspirație?“ se întrebă prințul îngrijorat și deodată nu mai rezistă și izbucni într-un hohot teribil de râs, care ținu vreo zece minute. Era cât pe ce să-și reproșeze râsul, dar imediat își dădu seama că n-are ce să-și reproșeze, pentru că simțea o milă nemărginită pentru general. Presimțirile lui se adeveriră. Seara primi un bilet ciudat, scurt, dar ferm. Generalul îi aducea la cunoștință că se desparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
întrebă prințul îngrijorat și deodată nu mai rezistă și izbucni într-un hohot teribil de râs, care ținu vreo zece minute. Era cât pe ce să-și reproșeze râsul, dar imediat își dădu seama că n-are ce să-și reproșeze, pentru că simțea o milă nemărginită pentru general. Presimțirile lui se adeveriră. Seara primi un bilet ciudat, scurt, dar ferm. Generalul îi aducea la cunoștință că se desparte de el pentru totdeauna, că îl respectă și îi e recunoscător, dar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu glas tare acest galimatias. Într-adevăr, în delir a fost scris și... făcut. Și nu pricep cum poate fi cineva atât de... nu spun crud, căci e înjositor pentru mine... de vanitos și răzbunător ca un copil, ca să-mi reproșeze această Confesiune și să o folosească drept armă împotriva mea! Fiți liniștit, nu la dumneavoastră mă refer... — Îmi pare rău că renunți la caietul acesta. Ippolit, e sincer și, știi dumneata, chiar și părțile lui ridicole, care sunt multe (Ippolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de minunată poți fi, Aglaia! Desigur că Aglaia s-ar fi supărat și era deja pe cale s-o facă, dar deodată un sentiment la care nici ea nu se aștepta îi cuprinse sufletul într-o clipă. — Și n-o să-mi reproșezi cuvintele grosolane de acum... cândva... după aceea? întrebă ea deodată. — Da’ de unde! Și la ce bun ai roșit din nou? Uite, iar mă privești posomorât! Prea posomorât ai început să privești, Aglaia, cum n-ai mai privit niciodată mai înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că fusese alungat și i se spuseseră cuvinte aspre, dar, din dispoziția Lizavetei Prokofievna, nici acolo nu i se permisese s-o vadă pe Aglaia. De altfel, totul se terminase prin faptul că, văzându-și mama și surorile plângând și nereproșându-i nimic, Aglaia se aruncase în brațele lor și se întorsese numaidecât cu ele acasă. Se mai spunea, deși zvonurile nu erau chiar foarte exacte, că Gavrila Ardalionovici avusese și de data aceasta un ghinion teribil; că, profitând de momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sau mai puțin imperiale. În tradiția elitistă a ceea ce s-a numit cultură și civilizație, cultura era apanajul unei minorități elitiste, civilizația era legată de producerea în serie, în special a unor infrastructuri. Această producere în serie este ceea ce îi reproșează criticii culturali de diferite orientări (americanul Dwight Macdonald, de exemplu, în "A Theory of Mass Culture", vezi bibliografia), cultura de masă nefiind expresia autentică a spiritului popular, ea devenind populară prin campanii de promovare organizate de cei ce dețin mass-media
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
mintea protagonistului imaginea cursei ritualice, în care păstrătorii tradițiilor străbune alungă răul în răcoarea nopții de iarnă, găsindu-și locul în ordinea universului. Preotul soarelui din titlul celei de-a doua secvențe narative este șeful comunității amerindiene locale, ce îi reproșează lui Abel că nu încearcă mai serios să se integreze în lumea de unde vine. Narațiunea este completată cu un flashback, scena analeptică a procesului, în care camarazii i-au luat apărarea, descriindu-i comportamentul temerar pe câmpul de luptă, gestul
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
începute de Kennedy și continuate de Johnson. Al doilea mandat începe sub auspicii mai puțin faste: criza petrolului din 1973, embargoul arab ca urmare a sprijinirii Israelului de către SUA în așa-numitul Război de Yom Kippur (octombrie 1973). I se reproșează administrației Nixon implicarea în lovitura de stat ce a dus la înlocuirea președintelui Allende în Chile în 1973, într-un mod mai vehement decât o aventură americană similară întreprinsă în timpul administrației celui ce l-a învins pe Nixon în alegerile
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
unei operații de lobotomie, socotită încă practică standard în tratarea unor forme grave de boli mentale. Rose a rămas la stadiul de inteligență al unui copil pentru restul vieții, iar fratele a trăit tot timpul cu un simț al vinovăției, reproșându-și faptul că nu a putut să o apere și să o ajute. Ajunge la New York, unde devine Tennessee, nu Mississippi Williams, piesele sale începând să atragă atenția (ceea ce devine pseudonimul său literar fusese porecla dată de colegii de școală
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
slujitori ai Domnului, rugați‑vă pentru mine, să pot fi scăpat de această pedeapsă”. Sfinții se rugaseră de Îndată, iar demonii se retraseră. Lysias spuse atunci : „Vedeți cum m‑au pedepsit zeii pentru că am vrut să‑i abandonez”. Sfinții Îi reproșară : „Nebunule ! Recunoaște‑l pe Domnul Iisus Hristos, Care ți‑a redat sănătatea, și nu‑ți pune Încrederea În zeii tăi”. Lysias, iritat, le răspunse : „Jur pe zei că vă voi arunca fiarelor, să vă Învăț să respectați ordinele Împăraților”. Și
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
te consideri o persoană care doar „își face meseria”, fără a fi mîndră de competențele sale sau de valoarea muncii pe care o desfășoară, nu vei atinge niciodată excelența. Chiar și șefilor dificili le vine greu să găsească ceva de reproșat unui angajat model. De asemenea, este important să fii loial - atît șefului tău, cît și companiei. Loialitatea atrage loialitate, și este mult mai ușor să colaborezi cu un șef care îți devine loial la rîndul său. încearcă să ai mereu
Cum să faci față unui șef dificil by Shaun Belding () [Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
tine la unele lucruri. Acest fapt este valabil pentru toți oamenii. Ceea ce contează este ca șeful tău să înțeleagă care sînt cerințele pe care trebuie să le aibă de la tine. Atîta timp cît le îndeplinești, nu are ce să îți reproșeze. Din țînțar, armăsar Unii șefi au tendința de a exagera și creează impresia că toate proiectele la care lucrezi reprezintă o situație-criză. Face pe toată lumea să se agite, pînă ce nervii încep să cedeze. Adesea, acest comportament pare ciudat pentru
Cum să faci față unui șef dificil by Shaun Belding () [Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
pînă la ora 5, apoi să-și strîngă lucrurile și să plece. Pentru că nu a plecat cu o jumătate de oră mai devreme, așa cum își dorea, Stăpînul de sclavi, deși nu prea mulțumit, nu ar fi avut ce să-i reproșeze concret. Dacă marți ar fi fost apostrofată că vineri nu a terminat ce avea de făcut, ar putea răspunde, privindu-l cu nevinovăție: „îmi pare rău! Am presupus că, dacă nu am putut să plec cu jumătate de oră mai
Cum să faci față unui șef dificil by Shaun Belding () [Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
ca să uite trupul omenesc câte antichitatea ca să-l descopere". Nici vorbă de așa ceva, fiindcă cine cinstește spiritul cinstește deopotrivă și trupul, iar creștinismul nu trebuie judecat după efectele parazitare ale unui ascetism rău înțeles. Părintelui Stăniloae nu i se poate reproșa năpăstuirea trupului, el aducându-i, dimpotrivă, suprema cinste. Doamna Annick de Souzenelle, romano-catolică din Franța, convertită la ortodoxie de la vârsta de 20 de ani, mărturisește că abia în creștinismul ortodox a putut avea revelația trupului, experiență pe care a valorificat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Treimii lucrează în logos, Biblia afirmând că "Întru'nceput era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul Dumnezeu era"106. Creația s-a produs, altfel spus, arheal, prin logos. Cu alte cuvinte, dacă ducem raționamentul până la capăt, ceea ce le reproșează, în ultimă instanță, Rorty lui Heidegger și Derrida e că nu au eliminat din gândirea lor modernismul decât pe jumătate. Astfel, Rorty pretinde că "postmodernist" cu adevărat este neopragmatismul, fiindcă aici ruptura de metafizică e cu adevărat dusă până la capăt
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
aceasta a introdus, de fapt, larma în lume, asurzind-o. Asurzirea aceasta este echivalentul lumii opace din teologia Părintelui Stăniloae. Ar fi interesant de comparat soluția neopragmatistă cu acea critică a heideggerismului întreprinsă de Noica. În orice caz, Rorty îi reproșează lui Heidegger că a substituit pe Dumnezeu cu poezia, pe când adevărata depășire a metafizicii o produce Wittgenstein, căci el este cel ce a anunțat (în opera târzie) "moartea înțelesului", "sfârșitul încercării de a face din limbaj un subiect transcendental"167
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spre viitor. În consecință, veritabilul "progres" în materie culturală nu vine din sincronizarea unilaterală, ci, simultan, din nutrirea în izvoare autohtone. Din păcate, unii "entuziaști" au pornit la vânătoare după "priorități autohtone", făcând vulnerabilă teoria protocronismului căreia i se poate reproșa meteahna contrarie sincronismului. Însă Mircea Eliade a întâmpinat cu speranță teoria profesorului Papu, întrucât aceasta confirma previziunile sale de salvare prin renaștere națională în fața monstrului sovietic comunist (v. Destinul culturii românești, 1953). Bineînțeles că vechii ideologi cominterniști au simțit imediat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Neptun. Riggs demonstrează că modernizarea, care face gloria civilizației contemporane, este rodul conlucrării celor trei stâlpi de susținere. Lumea nu-și poate permite să renunțe la modernizare, la progres, așa cum s-a iluzionat utopia postmodernistă a postistoriei. Fred W: Riggs reproșează postmodernismului că în loc să-și îndrepte cugetarea și eforturile creatoare spre viitor, a preferat o zăbavă parodică asupra trecutului. Cu mult mai necesară, crede Riggs, nu este o despărțire de modernism, ci, dimpotrivă, concentrarea atenției spre efectele paramoderniste, în măsură să
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
afirmație a lui John Barth conform căreia postmodernismul deja se găsea în crepuscul, "o literatură a epuizării", deși, se pare, după o replică dată de Ion Bogdan Lefter, Barth se referea mai degrabă la modernism. În orice caz, Radu Enescu reproșa postmodernismului dezexistențializarea și dezontologizarea limbajului și așezarea lui sub semnul nominalismului și formalismului 227. Criticul opunea acestor primejdii culturale o posibilă perspectivă "transmodernistă", ale cărei semne le identifica deja în revalorificarea poeziei lui Ion Barbu, iar la contemporani în lirica
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
căzut în capcanele postmodernismului, opunându-se, cu un bun instinct, desacralizării universului și "reacționând cu o vehemență până la sarcasm în fața spectacolului terifiant care distruge inocența originară". Într-adevăr, asemenea atitudine contravenea canonului postmodernist dezabuzat. E tocmai și ceea ce îi va reproșa Ion Bogdan Lefter lui Mircea Dinescu, văzându-l un refugiat în timpul revolut al sămănătorismului.228 Formula care l-ar caracteriza pe Mircea Dinescu ar fi aceasta: un modernist exilat în sămănătorism. În realitate, exilații în "sămănătorism urban" vor fi chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spre a-i salva pe ambii, conciliindu-i într-un spațiu al transparențelor, comun tuturor antitezelor împăcate, dar gata oricând de disjuncții minore și majore. Transmodernismul nu invită la dispariția sau anihilarea nici uneia dintre părți, cum procedează extremismele contemporane. Sardar reproșează postmodernismului că a înlocuit realitatea cu "un ocean de imagini, o lume în care orice distincție între imagine și realitatea materială s-a pierdut", pretinzând, în chip curios, că pariază pe concret: "Postmodernismul vede lumea ca pe un joc video
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
modernism (obiectiv, științific, rațional) la postmodernism (relativ, experimental)". Acestora, teologia trebuie să le răspundă că Biserica este destinată unei alte căi, pe care el o numește transmodernism, ceea ce vrea să spună că Dumnezeu este "deasupra (trans) problemei paradigmelor umane". Le reproșează doctrinarilor modernismului și postmodernismului că ocultează "întreaga esență a teismului veritabil", dat fiind că Dumnezeu este deasupra și dincolo de ceea ce gândește omul despre El. În viziunea teologică a lui J. J. Fanella, transmodernismul arată că Dumnezeu scapă determinațiilor epistemologiei umane
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]