4,863 matches
-
D-apăi nu-i vorba di fimei. Noi de oameni vorbim!» Nu ți-ar fi rușine... Femeia nu-i om?» « C-adică è nu-i ca noi, ca bărbatu’» «Ei, uite că nu-i - ca voi, ca bărbatul... Voi, bărbații vă scăldați În pielea goală? Dar scăldați-vă cum vă vine și cum vă place!» «Nu-i de plăcut, e de al’ceva, problema cu sacu-n cap, di ploai’, că tot nu te apără - da-i vorba că-i ca cum...» «Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fimei. Noi de oameni vorbim!» Nu ți-ar fi rușine... Femeia nu-i om?» « C-adică è nu-i ca noi, ca bărbatu’» «Ei, uite că nu-i - ca voi, ca bărbatul... Voi, bărbații vă scăldați În pielea goală? Dar scăldați-vă cum vă vine și cum vă place!» «Nu-i de plăcut, e de al’ceva, problema cu sacu-n cap, di ploai’, că tot nu te apără - da-i vorba că-i ca cum...» «Că-i ca cum - ce? N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sacu-n cap, di ploai’, că tot nu te apără - da-i vorba că-i ca cum...» «Că-i ca cum - ce? N-o ameți: ce-i cu scăldatul vostru?» «Ce să fie... La noi, omu, când vrè el să se scalde, se dizbracă di tăt - că noi nu-mblăm În schiloț’, ca boierii, noi, la scăldat, ne purtăm cum ne-o făcut mama. Și nu-i de rușâne, pi la noi, chiar dacă omu mai țâne-o mână pi dinainti - să știț’: ’i numa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
i-am vârât În casă broaște-cu-solzi... Așa, fiindcă nu m-ar lăsa Mănenii. Nu mi-ar cere, mi-ar comunica: - Acela (sau: aceia) mi-i dai mie! De când mă știu pe două picioare, primăvara-vara-toamna - la gârlă mă știu, cu copiii. Scăldându-ne, stropindu-ne, sărind de pe câte o salcie În bulboane, făcând „ochiuri” pe fața apei cu pietre lătărețe. Fiindcă cei mai mărișori umblau cu mâinile pe sub rădăcini, pe sub pietre, chiar scufundându-se și scoțând pești, am Încercat și eu. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu pietre lătărețe. Fiindcă cei mai mărișori umblau cu mâinile pe sub rădăcini, pe sub pietre, chiar scufundându-se și scoțând pești, am Încercat și eu. S-a Întâmplat să nu prind și am renunțat; o vreme. Până mai acum câteva săptămâni: scăldându-mă, am dat peste ceva; am căutat: am prins - un pește. Nu chiar cât un purcel, dar cât palma mea tot era. I-am dat drumul - ce era să fac cu el? Însă după aceea m-a apucat rușinea: dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Le-am cules la scăldat, zice mama. Așa o fi. Din pricina gionatelor bolnave stau În calidor, Învelit În pături pân-la brâu. Și trăznesc a pucioasă, de parc-aș fi râios. Dar nu-s. Nu râie am adunat de la vale, la scăldat - altceva. Cu bube. Mi-a descântat Mătușa Domnica de-râie, e cel mai curat, nu-i cu balegă, nu-i cu cap di șărpe de-o săptămână - numai cu untură de porc, curată și cu acul de cusut - ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
calidor. Din calidor le văd pe toate: Fetițele, fetișoarele, fetișcanele, fetele-mari, fetele-și-mai-mari (și mai mici) cu care m-am avut eu bine În viața mea, de la Mana. O văd mereu, mereu, din calidor pe. La scăldat o văd. Numai la scăldat, Într-o știoalnă de pârâu În jos, unde nu ne ducem niciodată, n-avem la ce, noi de scăldat ne scăldăm fie În dreptul satului, fie pe pârâu În sus, către Curchi. O bulboană frumoasă-coz; una de pică; de, la soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
bine În viața mea, de la Mana. O văd mereu, mereu, din calidor pe. La scăldat o văd. Numai la scăldat, Într-o știoalnă de pârâu În jos, unde nu ne ducem niciodată, n-avem la ce, noi de scăldat ne scăldăm fie În dreptul satului, fie pe pârâu În sus, către Curchi. O bulboană frumoasă-coz; una de pică; de, la soare te puteai uita, dar la ea ba; ce mai Încoace-ncolo, Zâna Zânelor Cosânzene. O văd Într-una, o văd și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ori de peste deal, de la Hirova. Sau chiar de la târg de la Orhei, pornise pe firul apei la deal, să vină la noi, la Mana, i se făcuse cald - că era o călduuură! - și ce să facă: asta să facă: să se scalde, se răcorească, va fi știut ea că pe-acolo nu e nimeni. Și uite că eram eu. A văzut că o văd din toată inima; și a râs oleacă; nu mult, dar de râs a râs, asta mi-i crucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
găsit bulboana; căutând vulboana, n-am mai dat de salcia aceea; nici lespedea: ceea, știi tu care. A treia zi, după ce-am căutat-o bine-bine În josul apei, am luat-o În sus; n-am Întrebat pe copiii care se scăldau În bulboanele de-acolo, dar ce, eu n-aveam ochi?, să văd că n-o zăresc? După vreo săptămână am Înțeles că, uite-așa, fusese și dup-aceea, uite-așa, nu mai fusese; venise, mă stropise, eu o făcusem pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
șede. Că eu am cinstit-o pre ea; ca pe o sfântă icoană ce este ea, cu, primprejură, aureola. * Pe Cazimir nu l-am, niciodată. Deși-l știam - toți băieții Îl știau, iar când ne hotăram să ne ducem la scăldat În sus, pe firul pârâului, la iazurile călugărilor de la Curchi, o făceam mai degrabă pentru Cazimir decât pentru scaldă. Poznaș mai era și Cazimir! Ca și numele: nu era, nu erau de pe la noi, dar noi ne obișnuisem. Atât, că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pentru scaldă. Poznaș mai era și Cazimir! Ca și numele: nu era, nu erau de pe la noi, dar noi ne obișnuisem. Atât, că nu-l chiar văzusem cu ochii noștri Însă Îl știm; bine de tot. Cazimir e tuns chilug, se scaldă fără nimica pe el, ca noi, copiii, face pluta pe oglinda iazului minute În șir, fără să miște un deget de la mână - ce minute: ceasuri!, zile! săptămâni! Ai zice că-i mort (și umflat cu aer, altfel s-ar duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
o parte și de alta a ușii pentru a-și împiedica tatăl să iasă din cârciuma gării. PROCEDURA: Micile evenimente se repetă până încep să se precipite. Ele sunt legate de plimbările lente și concentrate ale lui Stefek prin orășelul scăldat de soarele vacanței, de liniștea care ascunde torsul mecanismului magic pus în funcțiune de Stefek, de porumbeii pe care Stefek reușește până la urmă să-i facă să iasă din cușca lor, deși ei nu ascultă decât de stăpânul lor. REVERENȚE
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
cel mai bun caz zîmbea servil, ca și cînd s-ar fi simțit vinovată. În asemenea momente, ca să nu se simtă stînjenită, chicoteam eu, la fel de servil pentru că așa consideram eu că sînt oamenii: le place să le arăți că te scalzi În aceeași mocirlă. Deoarece În inimile noastre noi nutrim gîndul secret că totul e mizerie pe lumea aceasta... Ne redobîndim respectul de sine și descoperim apoi lumină și speranță În viață. Dar individul nu era dintre aceștia. De la bun Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
culoarea sepiei. După fundalul reprezentat de mare și stînci pictate, am tras concluzia că datează din epoca Taisho. — E mama soțului meu, care locuiește la țară Împreună cu cumnata mea, Îmi explică ea uitîndu-se atentă la fotografie. Un miros de păr scăldat de soare Îmi gîdilă nările. Fotografiile În care apărea soțul singur se opreau aici. Începînd cu pagina a doua, urma perioada de după căsătorie. O fotografie a tinerilor căsătoriți... complet lipsită de expresivitate. — Nu mai există fotografii ale soțului dumitale dinaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și bărbia fermă, împinsă în față când privea înainte. Nu știa și nici nu ar fi crezut dacă îi spunea cineva că el, bărbatul frumos din fața ei, se minuna în același fel cu privire la ea. După ce a simțit că s-a scăldat în adâncul mării Egee, Eugen părăsi albastrul intens al ochilor ei pentru a poposi în răsăritul de soare descoperit pe buzele roșii, naturale. Da! Avea gură fermecător de frumoasă, cu buze conturate discret și, în același timp, foarte bine desenate
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
-o în grajd, ea făcând fițe, nedorind să fie închisă, pusă la iesle... deși odată ajunsă acolo, începea să rumege lent, meditativ, fânul proaspăt... O înjurau, strecurând propuneri licențioase, chiar pe Profira care râdea larg, cu dinții albi, cu strungăreață, scăldați de o salivă abundentă... Înjurau chiștoacele de țigări „Plugare“, lățite în câte un scuipat gros, măturându-le, ca să fie pietrișul curat în fața haltei prin care treceau doar marfare și, arareori, trenuri mixte, staționând un minut... (Iar taică-meu, cu chipiu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
sunt mai preocupați de faptul că alții nu mănâncă destul. Nu prea mi-e foame, îi explic eu obosită. Farfuria ei e plină de paste. Pun pariu că nu o să mănânce nici jumate, dar eu o să-mi mănânc toată salata, scăldată într-un sos hipercaloric. Eu cer o Cola mare dietetică, iar Amy cere o Cola normală. Încearcă să demonstreze ceva? Poate sunt eu paranoică. E foarte târziu. Dacă aș fi acasă, aș fi în pat acum. Mă întreb unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mai luminos, mai clar ca până atunci, cuvântul : "Clemență". Justin întoarce fața spre Dora. Dar nu, nu mai este chipul Omului cu Umbrelă cel de azi, așa cum l-a văzut ultima oară, ci a unui tânăr cu o față dumnezeiască scăldată de frumusețe, de bunătate și iubire. Cu o voce de mezosoprană, ca cea a Alindorei Bosch, îi spune : "Pentru tine m-am rugat la Cel Atotputernic și ți-a acordat clemență. Iar protectorul tău pe calea grea a reîntoarcerii va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
te ajutam să devii un spirit reîncarnabil, ca și mine. Și puteam să îl întâlnim pe unul și același tată, care să nu mai fi făcut deosebiri între noi. Aș fi avut și eu, în sfârșit, sentimentul de a fi scăldată împreună cu tine în șuvoiul acele-iași iubiri. Dar dacă nu poți să mă iubești, nu ai decât să rămâi în obscuritatea și nimicnicia pământului, poate o să găsești pe acolo și urmele surorii tale, Minodora... Spiritul Dorei mai percepe doar un nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Victor își amintește : Nu am plătit !" Dă să se întoarcă, dar chelnerul care îi conducea, făcând temenele, îl asigură fără echivoc : S-a făcut, șefule ! Mulțam, ați fost foarte generoși !" Victor nu își amintește cum au ajuns în camera aceea scăldată în lumină violet și în așternuturile proaspete mirosind a parfum de brad. Nu va ști niciodată dacă orele sau clipele de dragoste petrecute cu femeia fără nume au fost adevărate sau au fost doar o halucinație, un vis. Dar indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
umflat pântecele cu zmeură dulce și parfumată, iar copiilor le-am dat și câte o felioară din pâinea pe care știam că trebuie să o drămuim, întrebându-ne când și de la cine vom primi și alte provizii. Seara ne-am scăldat în voia cea bună, nu ne privea decât soarele apunând; m-am simțit ca renăscută. Am dormit prima noapte sub cerul liber, cu singur acoperiș cerul, din fericire înstelat. Tovarășele mele de suferință erau femei simple care abia știau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
drag, te așteptăm amândouă, eu și fiica ta, Dora. Doreai de multă vreme să o întâlnești. Poți veni ?" Dora percepe un parfum intens, un parfum de liliac și mai apucă să gândească: "Liliac ? Suntem în plină iarnă !" O lumină difuză scaldă dintr-o dată încăperea care se îmbracă într-o imperceptibilă hlamidă de purpură. Măsuța rotundă se înclină de parcă ar face o plecăciune profundă în fața imaginii mâinilor Teodorei, după care Dora are senzația că alături de ea s-a mai așezat cineva. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cu popoul, vocea ei plină de rezonanță, ce stupid! Se comportase ca o tâmpită. Acum îi fusese așa de comod, să se simtă normal, femeie, femeie cu adevărat și să nu fie jenată de realitatea aceasta. Cât de simplu se scăldase în boarea de simpatie a Sidoniei, a lui Ovidiu. Traversa strada împreună cu ceilalți oameni și în suflul ei începuse deja să pătrundă o altă aromă. Ea, care mai ieri trecea ca o nălucă pe trotuare, astăzi era deja alta, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
auzise niciodată perorând împotriva alianței, ce argumente sarcastice ar mai descoperi în ce-i privea pe ei doi, prin ce lupe i-ar fi observat, cât de deformat, cum ar fi sunat verdictul? Într-adevăr, au fost amândoi radioși, au scăldat-o într-o mică ploicică de complimente, măsurate la gramaj, i-au imputat absența și au stabilit că vinovatul principal era, desigur, Ovidiu. El își recunoscu partea de vină, nu prea avea chef de comunicare, asta i se întâmpla adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]