4,368 matches
-
deșiră tocmai din cer, un caier albastru de lână în brâul lui Dumnezeu, așa se toarce fericirea. Un fir luuuung și un ghem de lumină. Era timid. Unii, în timiditatea lor, stau comod precum melcul în cochilie pe vreme de secetă, alții își eclipsează timiditatea ca fetele mari, pe malul râului (ochi să aibă frunzele, cu ei ne acoperim goliciunea); se complac unii în timiditate, mor în ea ca într-o mare virtute. Petru își trăia timiditatea intim, plăcut, nerostit. Timiditatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lecție despre cum se trăiește sau se moare la marginea ființei. Mai târziu, ploaia șlefuiește cristale. Nici o diferență: plopii se scutură în cer, plopii se scutură pe pământ, identic, sfidând gravitația. La 15 ani, două fântâni începeau să-și cunoască seceta. Adâncul uita oglinda. Când din oglindă se topește lumina, când în arhivele memoriei praful se ascunde în cuvinte precum focul în cărămidă, când furtuna abia mai răscolește câte o particulă de gând sterp, omul coboară, treaptă cu treaptă, până acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sfinții și-au scuturat așternutul. Era îngerul primei zile, abia pe seară Dumnezeu s-a gândit să facă pământul. El, un copil uscățiv, mărunt, ochi căprui, păr negru, creț, sprâncene stufoase, împreunate, obraji ciupiți de vărsatul vântului, buze uscate a secetă, a nisip, a lespede smulsă din trupul fântânilor. Două semne de exclamare, mâinile căzute pe lângă corp. Semnele nu pot ascunde emoția, oricâtă fermitate încape într-o linie și un punct. Semnele sunt intenții nedefinite. În podul palmei, timiditatea își sapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
zborul, cu a doua poți strivi cântecul, cu a treia poți strivi viața; o pasăre nu moare niciodată în cer. Smulge din rădăcinile salciei râul, din inimă izvorul, de pe frunză bobul de rouă și vei vedea că setea nu este secetă, ci trecere. Seva lui Dumnezeu nu usucă buzele, pentru că iubire se cheamă. Bine la stă oamenilor singuri care au câte ceva de împărțit între ei. Durerea nu se divide niciodată în porții egale: amanții iau cât să le fie bine între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stânci. Venele pietrelor se legau noduri, hemoragie de nisip în pântecele scoicilor. Libertatea de a fi râu nu-i tot una cu blestemul de a fi mal: curgeau în aval dezlegările, precum sângele lui Dumnezeu; în cer nicio urmă de secetă. Petru s-a făcut punte peste ape și peste furtuni, Petru s-a lăsat pășit de obsesii lacustre, Petru și-a răsucit funie groasă din iluzii și a legat-o de-o grindă a cimitirului. Timpul, ca o bicicletă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
violacee, galbene, roșii proiectau umbre identice după fiecare fereastră. Umbrele purtau haine groase, căciuli, mănuși. La 21 se lua lumina, CET-tul băga abur cât să nu crape caloriferele. Fiecare își lumina colivia după cum îi scăpăra licuriciul. Candelele cimitirelor mocneau a secetă. Băga-mi-aș pula în voi de comuniști, am rămas cu clăbucii pe țâțe! Unde calci tu, ești proastă? Ăsta-i ligheanul meu, ia laba! Trageți apa, curvelor, când vă căcați! Pute tot holul a spurcăciune. Olteancă nespălată, uite unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
poți urca în icoană, acoperă lumina cu o pânză neagră și fugi! Dumnezeu este îngăduitor cu lașii, Dumnezeu este bătrân și nu știe să numere cântatul cocoșilor. Petre, treci cu plugul peste frunte, ară adânc, seamănă grâu, treieră! Spicele motivează seceta, miriștea îngăduie ploaia, brazda justifică ridurile. Îngroapă somnul ca pe un copil mort sub tocul ușii, pășește peste vise și visele vor rămâne tot mai mici, și visele nu or să mai încapă nici o fărâmă de iluzie! Petre, visele putrezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se întâmple în cer. Nenea Matei i-a rupt gâtul, l-a legat cu o funie, l-a ridicat scripete, l-a slobozit ca pe o găleată plină în fântână. Tocul ușii trăda orice înscenare de suicid. Pufoaica mirosea a secetă. Tratamentul începea la 6. Diazepamul colora visele. O clipire de geană schimba scenariul. Porția de reverie două capsule 0,500 slobozea curelele. Cămășile de forță încorsetau pieptul haiducilor. Ultimele două șireturi pe degetele lui Dumnezeu. Păpușarul strunea funiile, deasupra cortinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
timidă ca o fată mare, stângace ca o adolescentă. Ei, părinte, cum nu știm să primim ceea ce Dumnezeu ne îngăduie. Am fost și eu ca matale, stâncă când era vorba de adevăr, stejar în furtună, apă limpede pe vreme de secetă. Degeaba, părinte, degeaba, nesătule sunt gurile cimitirului. Mai bine câmp de luptă pentru toate războaiele lumii, decât pace în inima celor care nu o merită. Creadă ce or vrea despre mine, sufletul îmi este curat, părinte, sufletul nu-l împart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pescarilor, năvodul plin cu lacrimi se rupe, năvodul ca o cataractă a cerului pătează valul și malul cu înstrăinare. În mănăstire, Petru își căuta piatra, inima ca o compensație a numelui îngrămădea nisipul. Prin vene, un fluid tulbure aluneca a secetă. Maică-sa l-a născut sub o brazdă înțelenită; Dumnezeu, ostenit, și-a abandonat plugul într-o intenție de primăvară; ursitoarele i-au semănat singurătate în scutece; lumea o burtă de cal mort, destinul un intestin putred. Copăcel, puiule, copăcel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cerul fântânilor, izvorul se întâmplă acolo unde pășește îngerul. Te răzvrătești în propria curgere, copile. Vas curat am modelat din tine, de ce vrei să motivezi preaplinul oceanelor? Jumătatea goală întregirea așteptărilor, jumătatea plină confort în sticla cu lapte, de ce justifici seceta melcilor? Te rabd pentru că iubești, Petre. Doamne, mă plimbi între creștet și tălpi, între frunză și stea, între secure și pădure; un fel de-a v-ați ascunselea printre cruci jocul tău, Dumnezeule. Ai ascuns-o sub firul de iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lunii, semăna cu fața egumenului dezgropat după 7 ani, valuri de carne putredă încrustau cerul. Rogozul aducea a barbă crescută pe năsălie. (Omul, după ce moare, mai trăiește câteva zile în unghii și în fire de păr; lacul, pe vreme de secetă, la început moare în burțile peștilor.) A deschis ușa încet, foarte încet, să nu-i tulbure somnul, a pus lumină în candelă, a pregătit Ceaslovul, Psaltirea, Tipicul, Evanghelia și toate cele necesare la strană pentru Utrenie, apoi a îngenuncheat în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pomii după intenția ploilor, fumul după frigul inimii. Aparențele vând iluzii ambalate în plafarul conștiinței omului singur. Dragul meu om laș, moartea nu este o circumstanță a handicapurilor. Genia, obsesia mormântului îmi surâde până și din fotografii. Este vreme de secetă, plutoane de furnici mărșăluiesc cu firimituri de sicrie în spate, greierii (în sfârșit) au motive de fericire, păienjenii țes (pe uscat) raze de soare sub grindă, îngerii își umezesc buzele în scuipatul lui Dumnezeu, vreme de secetă, obsesia mușuroaielor goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Este vreme de secetă, plutoane de furnici mărșăluiesc cu firimituri de sicrie în spate, greierii (în sfârșit) au motive de fericire, păienjenii țes (pe uscat) raze de soare sub grindă, îngerii își umezesc buzele în scuipatul lui Dumnezeu, vreme de secetă, obsesia mușuroaielor goale întregesc intențiile oamenilor singuri. În mănăstire sunt 36 de gropi, unele mai adânci pentru sine, altele mai adânci pentru alții. În mânăstiri timpul scormonește câteva frunze pentru a înlocui aparențe expirate; fiecare risipire este o înfrângere; mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rug, somnul animă arderea când inima imploră mântuire. Trapeza își mistuia cele peste 25 de înfometări, focul mesteca ferestrele ca pe niște bucăți de carne crudă, apoi scuipă jar până în magaziile chelăriei. (Starețul nu a cunoscut niciodată cum arde a secetă esofagul în postul mare.) Acareturile se topeau unul câte unul. ("Bogățiile ard cu flacără albastră în noaptea de Înviere", spunea mămuța Lențuca). Livada își cocea merele la lumina lunii. În mijlocul bisericii, două umbre aprinse se țineau de mână. Desculț, dansul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fotografiei. Singurătatea lui Petru era cea mai fotogenică obsesie. În mijlocul horei, două flăcări decupau poartă în cer. În mijlocul horei, fiecare pas, o intenție de groapă acoperită; peste cadranul ceasului, necuprinsul se adâncea tot mai mult, secundarul trăgea greu plugul a secetă; lemnul de nuc ardea cu aromă de farmacie; focul înghițea secundele ca pe niște semințe cojite de floarea soarelui, pendulul oscila între două nedefiniri; ceasul, precum clopotul, precum comandantul de vas, moare ultimul. Dumnezeu, atent, a schimbat discul. În ritm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vă holbați la mine, babe leșinate? Pe tataia nu-l doare nimic. Tataia o să moară de bătrânețe! Dar până îmi vine rândul, ăhăă, cât mai aveți de așteptat!" Economul, disperat, turuia ordine confuze; obștea, ca un furnicar în vreme de secetă, alerga dezordonată în toate direcțiile, fiecare să mai salveze ceva, fiecare să dosească pentru sine câteva firimituri din pâinea sfinților. Părinte Gherasim, fugi și trage clopotul într-o dungă! Părinte Ilarion, bate toaca a nenorocire! Frate Varlaam, scoate vacile! Frate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Pe la 80, s-a oprit cu numărătoarea, totuși bătrânețea l-a determinat să lase frâiele în mâinile arhimandritului Ioan, singurul monah pus pe slujire adevărată, fără cazier. Starețul era numai cu robinetul. Când tataia spunea "da", curgea; când "nu", era secetă pe toată valea Bistriței. Pentru cei evlavioși ascultările le împărțea părintele arhimandrit Ioan, pentru cei mai comozi, mai cârcotași, mai slobozi, părintele Visarion avea o altfel de rânduială. Tovarășul maior croia fără milă, cu o nuia, mogâldeața legată de hambar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
scuturau a întomnare târzie. Sub stejar, un morman de oase: 19 cranii, vertebre, clavicule, coaste... groapă comună pe valea Bistriței, Sterian, Hogea, Preda, Costea, Pintea, Samoilă, Duca, Solomon, Mihalache... Marcu maxilarul încleștat parcă a mușcătură de menghină, arcade desfăcute a secetă, ochi fumegând a tăciune de lemn putred, sinusuri șiroind a canale de scurgere, pavilioane înfundate cu țipete. Sub frunte, ca sub o piatră funerară, mormânt pentru toate păcatele lumii. 66. Mașina de teren gonea pe drumul Feleacului și era noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
puțin, lașitatea omului singur. În rest, decoruri, multe decoruri. Numărătoarea, o repetiție fără sens; cercul se închide, cercul se deschide într-o ordine aleatorie; îngerul, absent, uneori uita să lege noduri sub cruce. Unu, doi, trei: anul trecut a fost secetă, anul acesta au rodit inimile, anul ce o să vină va umple maternitățile. Trei, doi, unu: dragoste, mugure, cenușă. Doi, trei, unu: verde, roșu, negru... Timpul, o succesiune de consemnări, Dumnezeu rupe pagini din calendar, răsucește țigări, trage în piept secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
I-a fost frig. Foamea, la început, s-a întâmplat ca o revoltă a sângelui. Tot mai fluidă era curgerea între două posibile felii de pâine, tot mai limpede, mai subțire: "Fântânile se curăță cel mai bine pe vreme de secetă", spunea mămuța. În inima pietrei stă necurăția, sapă adânc, ploaia lui Sfânt Ilie binecuvântează rădăcinile crescute în cer, rugăciunea limpezește izvorul în palma Tatălui, sapă!" Sângele era precum o apă nostalgică în tulpina busuiocului. Buzunarul cu firimituri trăda concretețea nimicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
capete de morminte. Printre scânduri râncezite... Și cadavre putrezite. Și ciorile care aruncă, Pe mormite câte-o nucă... Nucii înalți or să facă umbra rece, Să nu mai văd ziua cum trece. Să mă apere de ploaie, Și de-a secetei văpaie. Să fiu frumos precum cei vii, Căci te iubesc și-astept să vii!
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93420]
-
cetăți, țara făgăduinței. Registrul următor, privind de sus în jos, reprezintă în 8 scene momentele mai cunoscute din Viața Sfântului Ilie, după cum urmează: Sfântul Ilie în peșteră hrănit de corbi; Sfântul Ilie îl înviază pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului; Seceta care a bântuit în Samaria; Întâlnirea Sfântului Ilie cu regele Ahab; Sfântul Ilie pogoară foc din cer pentru mistuirea jertfei; Sfântul Ilie îi ucide pe preoții lui Baal; Sfântul Ilie doarme și este trezit de un înger; Elisei, ucenicul și
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
la coada vacii, ca să‐i întoarcă cu sapa pământurile de la bietul tata, care a murit îndată după războiul din 1916‐1918! Să‐ i îngrijească de păsări, de animale într‐ o singură rochițică din stambă pe vară! ‐ Într‐un an fusese secetă mare. Nu se mai găsea nimic pe câmpuri de mâncare pentru animale. ș‐ atunci s‐ o dat voie să le ducem în pădure, unde mai apucau câte o frun ză din vlăstarii copacilor, câte un fir de iarbă rămas încă
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Ofer atât cât un miren poate da din suflet, Dar mulți așteaptă o simfonie, nu doar un sunet. Uităm să respectăm ce avem mai de preț: În loc de iubire oferim mizerabilul dispreț! Aplec ochii în pământ, îndur, sper și aștept... Este secetă de armonie de parcă ar fi deșert... Prea mult suferă unii având o viață risipită în chinuri, Pe când alții au multe agoniseli față de cele necesare... Plăceri îndelungate sau lacrimi curgând ca infinite râuri? Viață saturată sau o clipă interminabilă ce doare
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]