KorAP: Find »[drukola/base=slav & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...153 154 155 ...174 >

4,332 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

doua jumătate a secolului al VI-lea, au rămas o populație distinctă de români, până în secolul al XI-lea, când procesul de românizare (asimilare) a lor s-a încheiat complet și nu mai aflăm numele lor în izvoarele vremii. Rolul slavilor, alături de alți "barbari" (alogeni), în constituirea clasei feudale românești rezultă din mai multe împrejurări: influența slavă asupra limbii române (marele număr de cuvinte slave în limba română), toponimia slavă răspândită în toate regiunile românești, importanța slavilor în alcătuirea nobilimii locale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în izvoarele vremii. Rolul slavilor, alături de alți "barbari" (alogeni), în constituirea clasei feudale românești rezultă din mai multe împrejurări: influența slavă asupra limbii române (marele număr de cuvinte slave în limba română), toponimia slavă răspândită în toate regiunile românești, importanța slavilor în alcătuirea nobilimii locale. Un lucru este cert: în ciuda dominării lor, în ținuturile de la Dunăre și Carpați, timp de câteva secole, slavii instalați aici au fost asimilați (romanizați) în întregime, pierzându-și treptat limba și trăsăturile proprii în mijlocul majorității românești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limbii române (marele număr de cuvinte slave în limba română), toponimia slavă răspândită în toate regiunile românești, importanța slavilor în alcătuirea nobilimii locale. Un lucru este cert: în ciuda dominării lor, în ținuturile de la Dunăre și Carpați, timp de câteva secole, slavii instalați aici au fost asimilați (romanizați) în întregime, pierzându-și treptat limba și trăsăturile proprii în mijlocul majorității românești. Pentru ca acest proces etnic să fi fost posibil, trebuie ca daco-romanii să fi alcătuit o majoritate categorică, în toate regiunile, care ar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în întregime, pierzându-și treptat limba și trăsăturile proprii în mijlocul majorității românești. Pentru ca acest proces etnic să fi fost posibil, trebuie ca daco-romanii să fi alcătuit o majoritate categorică, în toate regiunile, care ar fi putut absorbi minoritatea slavă. Dacă slavii au fost întotdeauna în minoritate, în nordul Dunării, influența limbii slave în limba și toponimia românească nu se poate explica prin superioritatea lor numerică, ci numai prin situația lor superioară, prin poziția lor dominantă, ca alogeni, față de societatea autohtonă, prin

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
diferențierea internă a obștilor românești. Este profund grăitor, în acest sens, faptul dublei terminologii în limba românească privitoare la relațiile sociale medievale. Dacă, într-adevăr, o parte din terminologie este de origine slavă, în schimb, aproape fiecare din termenii aceștia slavi este dublat, în vechea limbă românească, de termenii respectivi romanici (românești), care derivă din latina populară și din cea medievală. Astfel, cea mai veche denumire a membrilor clasei feudale este aceea de cneaz (termen slav), dar el este dublat de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aproape fiecare din termenii aceștia slavi este dublat, în vechea limbă românească, de termenii respectivi romanici (românești), care derivă din latina populară și din cea medievală. Astfel, cea mai veche denumire a membrilor clasei feudale este aceea de cneaz (termen slav), dar el este dublat de termenul latin jude sau judec. Pentru a desemna un om liber, documentele medievale folosesc atât termenul jude cât și pe cel de cneaz, ambii termeni desemnând oamenii liberi și stăpânii de pământ. Străvechea terminologie a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au fost aservite, în cadrul sistemului stăpânirii nobiliare, și pentru că obștea și-a păstrat organizarea internă și sub stăpânirea cnezilor și a boierilor, termenul vecin a devenit sinonim cu om dependent. Aceasta dovedește că aservirea obștilor libere a început anterior așezării slavilor în Dacia sau în paralel cu așezarea acestora. Putem concluziona că, în principal, originea clasei stăpânitoare a feudalismului românesc provine din diferențierea internă a obștilor autohtone și constituirea unei clase suprapuse, puternice și avute, în sânul acestora. Dubla terminologie în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
obștilor autohtone și constituirea unei clase suprapuse, puternice și avute, în sânul acestora. Dubla terminologie în limba română medievală, ce desemnează pe stăpâni și supuși, e o dovadă istorică despre închegarea clasei feudale la români, atât prin aservirea lor de slavi, după instalarea acestora, cât și prin diferențierea internă a obștilor autohtone.13 Nobilimea prestatală românească, cnejii sau juzii Începuturile feudalismului românesc datează din secolul al X-lea, așadar cu patru veacuri înainte de constituirea statelor medievale. Prin urmare, a existat o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în est. Structurile politice teritoriale închegate sunt amintite și în izvoarele scrise-cronici, inscripții. Una din cele mai vechi atestări ale românilor din nordul Dunării o datorăm Cronicii lui Nestor, Povest vremmenâh let, care face referiri la relațiile dintre "ugrii" albi, slavi și volohi: vorbind despre slavii de la Dunăre, el amintește despre populația romanică, volohii. Apoi, în 896, ungurii pătrund în Câmpia Panonică, unde "începură lupta cu volohii și slavii care trăiau acolo". Deducem că, în regiunea nordică a Carpaților Păduroși, românii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
închegate sunt amintite și în izvoarele scrise-cronici, inscripții. Una din cele mai vechi atestări ale românilor din nordul Dunării o datorăm Cronicii lui Nestor, Povest vremmenâh let, care face referiri la relațiile dintre "ugrii" albi, slavi și volohi: vorbind despre slavii de la Dunăre, el amintește despre populația romanică, volohii. Apoi, în 896, ungurii pătrund în Câmpia Panonică, unde "începură lupta cu volohii și slavii care trăiau acolo". Deducem că, în regiunea nordică a Carpaților Păduroși, românii trăiau împreună cu slavii. Despre situația

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Nestor, Povest vremmenâh let, care face referiri la relațiile dintre "ugrii" albi, slavi și volohi: vorbind despre slavii de la Dunăre, el amintește despre populația romanică, volohii. Apoi, în 896, ungurii pătrund în Câmpia Panonică, unde "începură lupta cu volohii și slavii care trăiau acolo". Deducem că, în regiunea nordică a Carpaților Păduroși, românii trăiau împreună cu slavii. Despre situația formațiunilor politice românești din Transilvania, la începutul secolului al X-lea, aflăm date în Cronica Notarului anonim al regelui Bela al III-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vorbind despre slavii de la Dunăre, el amintește despre populația romanică, volohii. Apoi, în 896, ungurii pătrund în Câmpia Panonică, unde "începură lupta cu volohii și slavii care trăiau acolo". Deducem că, în regiunea nordică a Carpaților Păduroși, românii trăiau împreună cu slavii. Despre situația formațiunilor politice românești din Transilvania, la începutul secolului al X-lea, aflăm date în Cronica Notarului anonim al regelui Bela al III-lea (Anonymus) "Gesta Hungarorum", datat secolul XII, dar care se referă la situația istorică din secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Moldovenești făceau parte din teritoriul său, iar cetatea sa de scaun se afla pe Someș ("castrum suum fluvium Zomus postium"), la Dăbâca sau Cluj-Mănăștur. Anonymus precizează că Gelu era român (quidam Blacus), iar locuitorii țării sale erau români și slavi (Blasii et Sclavi). Ungurii conduși de Tuhutum erau atrași de pământul fertil, de râurile bogate în nisipuri aurifere, dar mai ales de salinele de-aici pentru hrana animalelor. Gelu, înștiințat de atacul ungurilor, a vrut să-i oprească la Porțile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
încă și mai mulți făcuți prizonieri" (Anonymus). Retrăgându-se spre cetatea de scaun, situată lângă Someș, Gelu a fost urmărit de ostașii lui Tuhutum și, în urma luptei, voievodul și-a pierdut viața pe valea Căpușului. Locuitorii țării sale, români și slavi, aflați într-o situație fără ieșire, s-au supus și au ajuns la o înțelegere cu ungurii la Așchileu (Esculau), apoi l-au ales pe Tuhutum drept căpetenie a voievodatului transilvan, care și-a păstrat vechea organizare. În afară confruntărilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din sudul Transilvaniei, cu reședința la Alba Iulia, botezat la Constantinopol (vezi mai sus), avea pe lângă sine pe Ierotheus, episcop "al Turciei" (deducem că ducele Gyula era peceneg). Acesta stăpânea peste o populație eterogenă, sub aspect etnic, alcătuită din romanici, slavi și turanici (pecenegi). La Dăbâca, o altă reședință a stăpânului feudal menționat, întâlnim același amestec etnic și bisericesc, ce-l vom vedea și la Cenad-Morisena. În Banat, la începutul secolului al XI-lea, lupta bisericească bizantino-bulgară și cea a regalității

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
autohtoni slavo-români, acei "maiores terrae", din punct de vedere politic-administrativ, se sustrăgeau pretențiilor de dominație politică bizantină activă. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu dispunea de mijloace eficace de a-i constrânge să se supună, feudalii locali, români, slavi, turanici, îl respectau pe împăratul de la Constantinopol, dar nu i se supuneau, voiau să fie liberi. Pe un alt plan, românii de la sud și est de Carpați erau dependenți bisericește de patriarhul Constantinopolului, însă, de facto, nu se supuneau acestuia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bazinul Răutului (Basarabia centrală). În plus, toponimele și hidronimele slave din Moldova nu sunt argumente pentru a justifica o dominație politică străină, haliciană, ci doar expresia conviețuirii îndelungate a populației autohtone, romanice, cu cea slavă, înainte de asimilarea ei. Fenomenul asimilării slavilor în masa romanică se pare că a durat, în Moldova, un timp mai îndelungat decât în alte provincii românești. Conform cronicilor ruse, hotarele Rusiei haliciene nu depășeau spre sud localitățile Ușița și Kucelmin, așadar nu includea Moldova, și ele au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
centrul puterii sale. Apoi, într-un mesaj către împăratului Bizanțului, el mărturisea că voia să devină stăpân la Constantinopol, după alungarea bizantinilor în Asia. Astfel, în anul 969, Sviatoslav și-a întărit poziția la Dunăre -în armata sa, alături de ruși (slavi) și varegi (suedezi), se mai aflau bulgari și elemente locale de tot felul, inclusiv români. Noua alianță bulgaro-rusă a provocat neliniște la Bizanț, iar noul împărat Ioan Tzimiskes (969-976) a adus trupe numeroase, de elită, din provinciile asiatice și a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
militari. Aflată în stare de revoltă, aceasta nu mai recunoștea stăpânirea bizantină. Această situație corespunde informațiilor despre existența unor formațiuni politice autonome la Dunăre, piedică în calea expansiunii politice bizantine. Pe vremea lui Nichifor Bryennios, când pradă pecenegii și "neamul slavilor care refuză robia romanilor" năvălesc în "țara bulgarilor", între orașele pustiite se numără și "cetățile Paristriului" până la Vidin.18 Fapt este că la începutul domniei lui Alexie Comnenul (1081-1118) situația de la Dunărea de Jos și din sudul ei devenea tot

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
așa cum întâlnim și în nordul Dunării, era o organizare de tip prestatal, în care diferențierea socială nu era așa accentuată. În sudul Dunării, până în secolul al XI-lea, Vlahiile erau organisme autonome, "țări" aflate în munți, iar "Sclaviniile", organisme ale slavilor, se aflau la câmpie, pe văile râurilor, ca triburi separate. Dacă Sclaviniile s-au contopit în state feudale (Bulgaria, Serbia), Vlahiile s-au păstrat ca organisme autonome în cuprinsul statelor slave.22 După românii din sudul balcanic, organizați în Vlahia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ale Rinului au fost mai numeroși, în Transilvania s-a încetățenit numele de sași (Sachsen), așa cum au fost numiți și coloniștii germani din Slovacia și Croația. Numele acesta a fost folosit mai întâi de unguri, apoi a fost preluat de slavi, români și chiar de sași.46 Colonizarea sașilor s-a produs în mai multe etape, în grupuri mai mari sau mai mici, conduse de greavi, țărani sau meșteșugari înstăriți sau chiar mici nobili. Ei au dus tratative cu regele, stabilind

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a accentuat când stepele kirghize din vecinătatea răsăriteană a triburilor cumane au fost atacate de șahul Horezmului. Înfrângerile suferite de cumani erau doar începutul apusului puterii lor: în 1221, mongolii au pătruns la nord de Caucaz, în teritoriile deținute de slavi și cumani, care au fost învinse pe rând. Apoi forțele cumane s-au regrupat în stepele Donului și, în ciuda sprijinului cnejilor ruși, ele au fost învinse de Djebe și Subutai pe râul Kalka, în 1223. Retragerea temporară a mongolilor a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
această bătălie, brodnicii au părăsit cnezatele rusești, ocupate de mongoli, și s-au îndreptat spre teritoriile est-carpatice, unde îi găsim menționați în prima jumătate a secolului al XIII-lea. Problema originii etnice a brodnicilor este controversată, ei au fost considerați slavi seminomazi (precum cazacii), români, cerkezi, berladnici, pecenegi, berendei, obodriți, chazari amestecați cu ruși, o populație mixtă alcătuită din elemente slave, române și turce sau doar slave și române. Ipoteza că brodnicii ar fi români pornește de la eroarea că brodnici ar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Simbioza româno-pecenego-cumană Cele două seminții turce, pecenegii și cumanii au locuit (stat) în regiunile noastre peste trei sute de ani, punându-și amprenta asupra istoriei românilor. N. Iorga vorbea, pe bună dreptate, despre simbioza româno-turcă (pecenego-cumană), arătând că românii, după asimilarea slavilor, au ajuns la o conviețuire cu cele două populații turanice a căror dominație a durat câteva secole. Expedițiile împăraților de la Bizanț, care controlau malul stâng și care, începând de la Ioan Tzimiskes, au refăcut cetățile de la Dunăre, au beneficiat de ajutorul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rândul cnejilor, a fruntașilor din obști, avem boieri români cu nume cumane, precum Aga, Berindei, Coman, Talabă, Toxabă, Basarabă, cel mai renumit dintre ele. Aceste denumiri denotă o influență cumană asupra clasei boierești autohtone, după anul 1000, adică după asimilarea slavilor, când un număr de fruntași cumani au pătruns în sânul boierimii noastre și au lăsat moștenire numele respective. O influență cumană persistă și în vocabularul românesc, unde întâlnim cuvinte vechi turce, ca aslam (camătă), uium (dijmă) stăpâni ai teritoriului, ei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]