35,079 matches
-
și Contractul social, pe Herder cu Scrisori pentru propășirea umanității etc. Totuși nimeni n-a conceput această speranță cu atâta ardoare și profunzime ca Immanuel Kant. După cum scria K. Fischer - unul dintre cei mai importanți comentatori ai filosofului - Kant Înfățișează speranța, această speranță În legalitatea unui sistem adânc cugetat, fără nici o exaltare, fără filantropie, ambele deopotrivă străine filosofiei și caracterului lui Kant. Kant socotea că ceea ce obsedează conștiința omului și a popoarelor este, desigur - viitorul. Aceasta rămâne pentru totdeauna, ideea cea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
social, pe Herder cu Scrisori pentru propășirea umanității etc. Totuși nimeni n-a conceput această speranță cu atâta ardoare și profunzime ca Immanuel Kant. După cum scria K. Fischer - unul dintre cei mai importanți comentatori ai filosofului - Kant Înfățișează speranța, această speranță În legalitatea unui sistem adânc cugetat, fără nici o exaltare, fără filantropie, ambele deopotrivă străine filosofiei și caracterului lui Kant. Kant socotea că ceea ce obsedează conștiința omului și a popoarelor este, desigur - viitorul. Aceasta rămâne pentru totdeauna, ideea cea mai străină
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
din ce În ce mai scurte) și omenirea se apropie tot mai mult de ținta ei. Apropierea „celui mai mare bun politic”, cum numea Kant „pacea eternă” va fi posibilă numai printr-o reformă treptată după principii statornice. Important este faptul că din simpla speranță, Kant a Înscris posibilitatea păcii eterne ca pe o determinare necesară a ceea ce este logic și rațional În omul Însuși. Proiectul kantian al păcii eterne este un demers teoretic, desigur el vizează mai ales eșafodajul unei Întemeieri raționale, mai mult
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ei de prim rang, ale cărei eforturi uriașe se află la antipodul ficțiunii și utopicului, chiar dacă principiile ei sunt contrazise, Încă o vreme, de istorie. În cadrul lucrării Spre Pacea eternă, Kant scria: „Dacă este datorie, dacă este În același timp speranța Întemeiată de a Înfăptui starea unui drept public, fie și printr-o acoperire la nesfârșit progresivă, atunci Pacea eternă, care are să urmeze după așa numitele, În chip fals, Încheieri de pace de până acum ( În realitate armistiții), nu este o
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
aud acest lucru din gura ta, spuse Victor. Tu meriți mult mai mult, încercă el să pluseze cu bună știință. Punea în toate cuvintele vânturi prielnice, ca pânzele corăbiei în care o îmbarcase pe fata aceasta să străbată pe Mările Speranței. Lăsă că se înțelege că planurile lui nu se opresc aici. - Dragul meu soțior, mie nu-mi trebuie nimic mai mult. Dacă te am pe tine, am totul, voi ea să l asigure că simțea din plin o contopire indestructibilă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Victor frecventa o casă unde, la masa de joc, se rulau sume exorbitante. Deocamdată lui îi surâsese norocul; îi lăsase pe unii participanți să plece acasă cu portofelele goale. Printre aceștia se aflau și unele notabilități ale urbei, care nutreau speranța că va veni și o zi a revanșei. Olga îi spunea că, din câte știa ea, de-a lungul timpului, mulți oameni respectabili, prinși în tentaculele caracatiței acestui pătimaș joc, au ajuns gunoaie ale societății. Îl sfătuia mereu să înceteze
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Cum a fost posibil, domnule doctor, cum? - Aceasta e întrebarea pe care ne-o punem și noi. Diagnosticul nu este precizat. Oricare ar fi situația, trebuie să știți că întotdeauna există un capitol nescris pe care oamenii lucizi îl numesc speranța în bine. Doctorul Popa părăsi salonul sfătuind-o pe Olga să fie tare. Convorbirea cu doctorul Popa declanșă în sufletul Olgăi o adevărată furtună. Niciodată o nenorocire nu vine singură, își spuse ea. Toate încurajările pline de bunăvoință și înțelegere
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
bolnav. Aproape săptămânal, merg cu el la control unde este supus unor chinuri incredibile, la un efort greu de suportat de către un copil, un așa-zis program de recuperare. Mi-e nespus de milă de el, dar o fac în speranța că îl voi aduce cât de cât pe calea normalității. Doctorii nu se pronunță, dar eu sunt îngrijorată fiindcă îi sunt afectate și unele organe interne. Gata cu acest capitol! Dacă nu mă opresc aici, mă apucă plânsul și nu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
milă de ființa aceasta împuținată, țintuită într-un pat de spital, fără putința de a fi acea fată de altă dată, viguroasă, robustă, plină de viață, în ochii căreia acum se stinseseră scânteierile de lumină, cândva atât de vii... - O speranță totuși poate mai există!? - Ce spui tu, Ina! Nu mai am nici o șansă. O spui tu, din bunătate, pentru că am fost cândva prietene! - Olga, suntem încă prietene, nu vorbi așa! Mi e nespus de greu să te văd în starea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
o blasfemie ci ne avertiza tragic asupra unei eventualități cumplite: Cerul este gol! Deci lumea și-a pierdut sacralitatea. O pierdere - să recunoaștem - irecuperabilă. Personajele cărții lui Constantin Slavic se mișcă în acest orizont în care transcendența este doar o speranță frumoasă. Altminteri, viața ca trăire irepetabilă implică o largă paletă de bucurii dar mai cu seamă de nenorociri, unele previzibile, altele bizare, subsumabile unei entități incontrolabile numită destin. Fatalitatea decide cel mai adesea - pare să ne spună autorul la fiecare
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
suficientă pentru a găsi soluții tuturor problemelor de filozofie și tuturor enigmelor teologiei. O singură privire a Ei, și toate misterele s-ar fi risipit. De atunci mi-am mărit dozele de alcool și opiu. Din nefericire, aceste remedii fără speranță nu reușiseră să-mi paralizeze sau să-mi amorțească mintea, să-mi procure uitarea. Dimpotrivă, zi de zi, ceas cu ceas, minut cu minut, spiritul Ei, trupul, figura Ei mi se materializau înaintea ochilor cu și mai mare vigoare. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
În viața mea n-am mai simțit o astfel de oboseală. Nu, n-aș fi putut pentru nimic în lume să car singur cufărul. Afară se înnorase din nou; o ploaie măruntă începu să cadă. Am ieșit din casă în speranța că o să găsesc pe cineva care să mă ajute să car cufărul. În jur, nici țipenie de om. O clipă am scrutat îndepărtările. Am zărit prin ceață un bătrân cocoșat, așezat sub un chiparos. Nu-i puteam vedea fața, acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
putea să mă ajute și să-mi ofere liniște spiritului. Am fumat tot ce-mi mai rămăsese din opiu, așeptând ca drogul să-mi risipească toate dificultățile, îndepărtându-mi vălul de pe ochi și dizolvându-mi amintirile îndepărtate, cenușii și confuze. Speranța nu se lăsă așteptată, ba mai mult: gândurile deveniră în curând exacte, imense, fascinante. Mă găseam într-o stare comparabilă cu aceea pe care o încerci între somn și luciditatea trezirii. Apoi, a fost ca și cum mi s-ar fi eliberat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
toți cei al căror sfârșit e aproape trebuie să aibă aceleași viziuni ca ale mele. Neliniște, teroare, spaimă, dorință de a trăi, toate dispărură. Nu mă simțeam așa de calm decât pentru că mă debarasasem de credințele care îmi fuseseră inculcate. Speranța neantului, după moarte, rămânea unica mea consolare, în timp ce, dimpotrivă, ideea unei a doua vieți mă înspăimânta și mă ucidea. Pentru mine, care nu ajunsesem încă să mă adaptez la cea în care trăiam, la ce bun o altă lume? Deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de a nu găsi urme de sânge în scuipat. Sângele, acest lichid fluid, călduț, sărat, ieșit din străfundurile corpului, esență a vieții pe care trebuie s-o vomiți! Amenințare permanentă a morții care trece, zdrobind orice gând, fără măcar să lase speranța unei întoarceri! Ce oroare! Rece și distant, viața îi revelează puțin câte puțin fiecăruia masca pe care o poartă. Căci totul se petrece ca și când fiecare individ are la dispoziția sa mai multe măști. Unii folosesc totdeauna aceeași mască: natural, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
fusesem frustrat, binele care mi se furase. Mă frustraseră oare de tot, pentru totdeauna? Ideea asta îmi inspira un sentiment mai teribil și mă făcea să încerc o voluptate de un alt gen, care mă consola în această pasiune fără speranță. Asta suna a obsesie. Nu știu din ce motiv mă gândeam încontinuu la măcelarul din față, îl vedeam suflecându-și mânecile, spunând: „În numele Domnului“ și tranșând ciozvârtele de carne... Imaginea lui nu-mi mai părăsea ochii. În sfârșit, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
80-90 totul trebuia să fie la noi, măcar teo retic, teatru poltic, circumscris festivalului muncii și creației libere „CÎntarea României”... Dar undeva se și contrazice, cred eu :”rolul artei e să filtreze trivialul vieții printr-o viziune transparentă, să dea speranță, nu doar să arate cît de sumbru e totul” (p.53). Dacă n-aș fi văzut Oedip, Purificare sau Tanacu...poate aș fi crezut că teoreticianul e de acord cu practicianul. Brook ar fi zis că „Diavolul În teatru se
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
trecerii sale prin lumea atît de greu deturnabilă spre document autentic - a scenei. Cu un an În urmă scriam despre primul volum al actorului/istoric (căci, nolens-volens, a devenit și secretar al timpului său teatral!) Ion Focșa, Încheind recenzia cu speranța că va mai urma, măcar un volum. Și a urmat : lam primit cu bucurie, acum trei-patru săptămîni. Azi, după ce l-am devorat cu pasiunea cu care părinții noștri devorau colecția .... Submarinului Dox de 15 lei, Încep „darea de seamă” cu
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
aia a ta cu gândacul..." După cum începuse și după mimica lui, mi-am dat seama că ideea nu-i prea surâsese. Adevărul e că nici nu-mi făcusem prea multe iluzii în sensul ăsta, dar, folosind acel șablon de telenovelă, speranța moare ultima. Și reînvie o dată cu decesul absurd al personajului negativ central. În sfârșit! Eram bărbat și puteam suporta cu stoicism (cuvântul provine de la unu, Stoica, un tip super-beton sau super-ok, cum ar spune o vedetă mediatică foarte trendy) viiturile vieții
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
și flegmatic la o asemenea veste? În niciun caz tatăl meu. Îl știu eu prea bine. S-ar îngrijora, s-ar frământa, și-ar face o mie de gânduri, alternându-le pe cele mai negre cu cele mai pline de speranță. La vârsta lui numai asta i-ar mai lipsi. Simțeam un acut sentiment de vinovăție, din ce în ce mai apăsător. Trebuia să acționez cât mai rapid și cât mai eficient. Iar eu numai om de acțiune n-am fost vreodată. În afară de cazurile alea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pas cu pas, Venus, Venera, Afrodita, Astarte, Atargatis, Alilat sau Ishtar! Zeița născută din contactul spumei mării cu bucata de rană a tatălui său, Uranos (o spune una din legende, parcă), retras de rușine că-și pierduse simbolul puterii și „speranța reproducerii” în luptă cu fiul său Cronos. Creștea și acuma mlădioasă, cu corpul unduios electrizând aerul auroral al încăperii mele. Da, trupul zeiței câștiga o tot mai mare impozanță în modestul și frigurosul meu apartament din Berceni. În acele momente
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
în tainele mișcării societății, se asemăna tot mai mult cu traversarea aceea de către Mihai, a anilor petrecuți în mănăstirea dominicană. Aveam câteodată senzația că, dacă nu aș fi jucat în acest rol, al lui Mihai, n-aș fi nutrit niciodată speranța de a mă vedea și eu, castelan. Până și societatea, aflată tot în aceeași schimbare și ea, cea a prezentului, mă învăța că mult mai important era nu să fii corect, ci să știi să înduri incorectitudinile. Atunci vei crește
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
găinilor, direct ouă colorate gata, prin te miri ce colțișor. Și totuși, mi se părea că de pe după lămpile alea bine aranjate, urmau să apară în orice clipă, ochi cunoscuți și guri pe care le știam de multă vreme. Aveam speranța că, într-o bună zi, când voi fi suficient de mare, nenea Epa îmi va arăta omuleții care vorbeau fără încetare. Te-ai lămurit?-făcea nenea Epa cu deosebită răbdare bâțâindu-mă pe genunchii lui-Cred că te-ai lămurit, Pruncule
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
deloc undeva, în afara lumii terestre. Albert Einstein în Geometrie und Erfahrung: “În măsura în care legile matematicii se referă la realitate, nu sunt sigure; iar în măsura în care sunt sigure, nu se referă la realitate” Apoi șlagărul gândurilor mele de toamnă cangrenată: “Ploaie pentru oase/ Speranță nenfricată/ Curtezană cu gândul despuiat/ Până la osul timpului. / De granit. / Calul vestit/ E belit./ Hai în trabant/ Privește-mă-n cant, / Ca la un rock, / Dans cu noroc. Cutezi / Să nechezi?/ Hm! Calul belit/ E vestit.” Sunt în sfârșit, mai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
fost. Fără să fiu atent la saluturile trecătorilor veniți din sens opus. Treptat începeam să reconstitui scenă cu scenă, toate întrevederile noastre. Orice aș fi făcut, dincolo de vorbele răstite și de plecare, îmi apărea în minte zâmbetul privirilor ei. Totuși, speranța că în seara aceasta ne vom întâlni la repetiție și că ziua următoare voi juca în scenă cu ea îmi dădeau aripi. Oblojirea sufletului rănit de plecarea ei, era însăși reluarea în memorie, a discuției... Acuma începeam să pricep eu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]