4,196 matches
-
asemenea indivizi, numiți mullahi în vorbirea curent], joac] un rol important ca modele morale și, ca și mai apoi, în Iran, ei și-au asumat un rol în viață politic] a statului, încercând s] o adapteze modelului lor de organizare statal] musulman]. Printre grupurile Ismaili care recunosc un imam în viat], prezența acestuia este considerat] necesar] pentru a contextualiza Islamul în vremuri și circumstanțe schimb]toare, iar înv]ț]turile și interpretarea acestuia conținu] s] conduc] adepții s]i în viață
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
desigur. Astfel, dac] cineva care deține valori ordinare încurajeaz] tortură, acest lucru este valabil doar în situații în care exist] un mare câștig potențial - salvarea unor vieți nevinovate, prevenirea unei catastrofe - și unde nu apar consecințe negative - cand autorit]țile statale susțin tortură. Odat] ce o acțiune de acest tip este relevant] doar în astfel de circumstanțe, ea înceteaz] s] mai fie d]un]toare. Adepții teoriei nonconsecințialismului vor trebui deseori s] apere un r]spuns la fel de neatr]g]tor în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de îndoielnic]. Una dintre cele mai plauzibile c]i spre legitimarea aplic]rii violenței de c]tre stat este cea a „analogiei domestice” a dreptului individului la legitim] ap]rare. Dar concluzia ar putea fi mai slab]; cu sigurant], agenții statali au dreptul s] foloseasc] său s] autorizeze violență atunci cand individul nu are nici o putere s] fac] acest lucru. Thomas Nagel exemplific] riguros acest aspect când se refer] la impozitare și recrutarea pentru serviciul militar. Iat] ce spune el despre sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Consecințele lor diferă, dar sunt semnificative pe nenumărate planuri (exemplu: starea vehiculelor, programul celor prinși în mijlocul ambuteiajelor, folosirea transportului public ș.a.). O revoluție are două componente în viziunea lui Tilly (2002): o situație revoluționară ce presupune o diviziune în organizarea statală și consecințe revoluționare ce presupun un transfer semnificativ al puterii. O definiție generală a revoluției spune că aceasta este "un transfer prin forță al puterii de stat în decursul căruia cel puțin două grupuri distincte de adversari formulează revendicări incompatibile
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
că Rusia, în pierdere evidentă de prestigiu, fie el și spăimos-negativ, stă cu mîna-ntinsă, poate mai cade ceva de la masa Occidentului, s-astîmpere foamea endemică a supușilor ei tot mai dezorientați și mai perplex cantonați între fosta glorie și actuala umilință statală. Această mînă întinsă poate fi săturată, iar bogații lumii au cu ce. Odată umplută, mîna nu mai poate fi atît de hrăpăreață, ci doar în poftă intermitentă de a repeta cerșitul. Ei bine, cu o astfel de "putere mondială" parcă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
armate. Pe tapet, deocamdată: Iugoslavia, Cecenia. Dacă tot e să considerăm nu avem cum altfel civilizația nord-americană model plauzibil și deci de urmat, de ce să nu observăm că nu componentele confesionale și naționaliste sînt cele ce rezolvă, acolo, imensul angrenaj statal, ci conjugarea magistrală a strategiilor economice, în stare să ofere, doar ele, bunăstare și stabilitate. Existînd, se înțelege, un infailibil garant: sistemul politic de acreditată stabilitate. Romano-catolici, protestanți, neoprotestanți, mormoni și încă atîtea alte denominații: îi trece cuiva prin cap
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
bunăstare și stabilitate. Existînd, se înțelege, un infailibil garant: sistemul politic de acreditată stabilitate. Romano-catolici, protestanți, neoprotestanți, mormoni și încă atîtea alte denominații: îi trece cuiva prin cap să acceadă la o hegemonie exclusivă care ar putea perturba definitiva armonie statală? Mai întîi, cine i-ar îngădui unei astfel de minți să decidă discreționar? Ieșind, în senina dimineață de mai, pe trotuarul înțesat și, alăturîndu-mă piosului entuziasm general iscat de trecerea celor doi capi ai Bisericilor Europei, constat plăcut surprins că
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
aceste proiecte se conturează, se derulează normal, atunci harnicul întreprinzător (pentru că întreprinzător leneș e un nonsens) își poate îngădui mica/marea plăcere a achiziționării unei lucrări de artă. Dar, vai, cît de puțini sînt acești semeni care, într-o structură statală atît de la începuturile ei, din nou capitalistă, încearcă nelucrativa "slăbiciune"! Pentru a ajunge ei la tine (în expoziție sau în atelier), pentru a ajunge tu la ei (în sediul firmei) e necesară o inimaginabil de complicată strategie comportamentală. Terminată în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
glumă anticomunistă. De unde: nu oricui îi este dat/îi stă bine să forțeze umorul. Ridendo castigat mores. Sîntem sceptici, dar măcar încercăm. 13 aprilie Cu frecvență aproape invariabilă, peste continentul Statelor Unite se abate cîte-un ciclon devastator, clintind, o clipă, superedificiul statal. Ciclon însă repede dat uitării. Nu și numele apocalipticei tornade, căreia gest exorcizator i se găsește de regulă un nume delicat, de femeie gingașă, cu toane, dar, oricum, gingașă. După libidoul foștilor și actualilor conchistadori ai Lumii Noi. Așa că, pînă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
echidistanța plasării nu a fost respectată, cele două intervale laterale, dintre vechea și noua clădire, rămînînd caraghios inegale). Iată însă că acestui galimatias i se adaugă un altul, de dată foarte recentă: o piață omagiind, onorabil în intenție, unirea noastră statală. Impresie de total disconfort aperceptiv, cauzat de amplificarea dezordinii compoziționale a întregului, melanjul amatoristic de repere. E, în ultimă instanță, o stigmatizare a locului predestinat a fi stat, ideal, la temelia unui nucleu dăinuitor. Remedii? Aproape nule. Cu edificiul impecabil
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
irefutabil, modelul emblematic al civilizației contemporane. Numai că. din acest model, Behr și-a decupat segmentul spinos al multbătutei "corectitudini". Dificil și, în aceeași măsură, delicat demers. Apetitul aproape demențial cu care indiscretul autor pătrunde în hățișurile vieții continentului său statal impune o lectură cu priză maximă, faptele depistate și aduse pe masa demonstrației tăindu-ți respirația. Parcurgîndu-le în relatarea sclipitoare a radiografului te întrebi ce-i cu farsa colosală pe care ne-o joacă azi această Americă unanim ademenitoare. Cum
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
s-a alcătuit și mai frumoasă de cum fusese. Nu? 2 august Într-o Românie generic diletantă, nici segmentul analizei politice nu mai poate surprinde prin lipsa lui crasă de profesionalism. Trista consolare ar sta doar în constatarea că întreg organismul statal funcționează încă amatoristic și doar o multașteptată integrare continentală ar mai putea ameliora situația. Carența vine, evident, dintr-o alterare lungă și brutală a tradiționalului stat românesc de către un comunism care, aici, în spațiul ce s-a mîndrit cu unicitatea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
audiențe internaționale se fac vinovate nu știm ce ambasadă românească, nu știm ce departament ministerial, cînd pentru orice minte lucidă nu în aceste false diligențe ar sta rezolvarea. (Ba și ele, ar zice, calin, Magda Ursache.) De pomenit o proximitate statală extrem de probantă. În privința căreia așa-zisul handicap al limbii fără circulație internațională se arată total neoperativ. Kundera, Gombrowicz, Kadare doar trei nume estice marcante, pe lîngă altele spun totul despre soluția strict individuală a rezolvării dispersiei internaționale. Sînt excluse în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
autocratului și proiectul de organizare a teritoriilor sale, după aceeași doctrină politico-teologică de sorginte bizantină. Din punct de vedere politic, nici Țara Românească (începutul secolului XIV), nici Moldova (mijlocul secolului XIV), nu sunt creații bizantine. ... Cât privește structurarea noii societăți statale românești, folosirea modelelor bizantine este incontestabilă. (Valentin Al. Georgescu 41) Cu rezultate foarte grăitoare pentru stabilirea cadrului temporal al evului mediu românesc, a fost identificată în textele istoriografice și juridice, în actele de cancelarie și în scrisorile pentru cancelariile străine
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
o invoce, dacă nu să o și aplice). Acest lucru face din rolul său în organizarea imaginii identitare colective elementul central de putere din schema modelelor socio-politice (descrise în capitolul anterior, în cadrul matricei concepute pentru lectura imaginarului medieval). Constituirea formelor statale românești abia în secolul XIV a influențat direct și modul în care a fost instituționalizată credința ortodoxă, implicit și promovarea puterii după un plan oikonomic ecclesial și basileic. În documentele istorice, se consemnează mult mai târziu: Dar imperiul care se
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Valentin Al. Georgescu 43) − numai sub aspect religios, ținând cont că din capitala imperiului nu au fost trimise însemnele obișnuite ale puterii, care să arate fie o relație solidă între cele două coroane, fie o atenție specială acordată noilor forme statale care optaseră pentru ortodoxie, implicit (sau: posibil și) pentru planul bizantin de guvernare. Efectele activității clericilor se fac resimțite însă mai greu, deși populația avea o istorie proprie în ce privește creștinarea. Acumularea materialelor de prozelitism, a obiectelor de cult, consolidarea ierarhiei
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sau: posibil și) pentru planul bizantin de guvernare. Efectele activității clericilor se fac resimțite însă mai greu, deși populația avea o istorie proprie în ce privește creștinarea. Acumularea materialelor de prozelitism, a obiectelor de cult, consolidarea ierarhiei clericale, stabilirea raporturilor cu puterea statală, cu populația, răspândirea lăcașurilor de cult au constituit tot atâtea probleme pentru puterea religioasă; ele încep să se rezolve, în mare măsură, abia odată cu domnia lui Ștefan cel Mare în Moldova și a Basarabilor în Muntenia, așadar la câtva timp
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fi cutezat să se gândească, după cum au spulberat și vremelnicele consolidări ale unui echilibru intern și extern care le-au dat acelor principi iluzia de a fi reușit să imite stilul imperial. (Pippidi 22) O presiune istorică aduce așadar puterea statală românească în situația, repede asimilată, de a-și confunda teleologic domnia cu programele politice ale ultimilor basilei (bizantini), pentru apărarea teritoriului creștin, interpretând însă această apropiere într-un fel pentru practică și în altul pentru imaginea sa. Procesul de întemeiere
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
creștin, interpretând însă această apropiere într-un fel pentru practică și în altul pentru imaginea sa. Procesul de întemeiere a Țărilor Române a condiționat modul în care a fost făcută de fapt preluarea: într-o civilizație despre a cărei formă statală nu se poate vorbi în termenii jurisdicției internaționale până în secolul XIV, neexistând documente interne care să o ateste, instaurarea ex abrupto a unui sistem politic după un model celebru era un deziderat greu de împlinit − chiar dacă, în condițiile istorice respective
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de autorii numiți anterior, care citează la rândul lor o bibliografie exhaustivă). Concepția politică a autocraților români a trebuit să se modeleze în spiritul timpului și după cerințele impuse de diverse și agile strategii politice, pentru a asigura menținerea formelor statale respective. Unul dintre deziderate a fost păstrarea independenței - foarte dificil de realizat -, disimulate sau relative, dacă nu chiar totale. Constituirea statelor românești extra-carpatice a fost așadar și o soluție pentru eliberarea comunităților respective de sub presiunea dinastiei maghiare angevine. De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
primul împărat roman "creștin", alungându-i astfel pe "barbarii latini" instalați în anul 1204 în capitală. Acest "reflex" al apărării moștenirii constantiniene va trece în imaginarul medieval post-bizantin, cel puțin în preluarea românească, dublat de deciziile reale, istorice, de auto-apărare statală sau de negociere a pseudo-vasalității cu Poarta otomană. Medievalii românii trăiesc așadar în plin paradox, chiar din primul secol al constituirii statelor lor medievale: sunt considerați de către catolici "latini" prin descendență și li se cere trecerea la o credință care
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
prin afirmarea unei alte autorități clericale, rupte de instituția puterii (basilëìa) recunoscute mai târziu de români. Se adaugă la aceasta și politica principalilor agenți ai prozelitismului catolic, maghiarii, de subordonare vasalică sau chiar de asimilare teritorială a formațiunilor statale românești. Pe de altă parte, românii optează pentru Constantinopol și pentru patriarhia ortodoxă, considerând că adevărații descendenți ai vechilor împărați romani, de care, cu o fidelitate remarcabilă, continuă să "țină" (deși fuseseră părăsiți în urmă cu mai bine de un
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
nu roman, Țările Române s-au servit de această ideologie doar pentru a-și menține identitatea etnică, sub ocrotirea celei religioase (afirmate programatic doar față de puterile creștine, preponderent catolice, interesate să reziste militar otomanilor), susținând-o implicit și pe cea statală (în fața tendinței de dominare manifestate tocmai de forțe creștine catolice). "Visul" preluat de domnitorii români a fost, de fapt, contextualizat extrem de realist − cu o oarecare tendință de sublimare la Șerban Cantacuzino, într-un moment istoric deja discutat de bibliografia de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
una de definire identitară, de menținere a granițelor și a independenței în limitele proiectelor domnești. Încercarea a constat în principal în a păstra la adăpostul unui înalt program politic, care a și stârnit interesul unor puteri militare mai mari, integritatea statală (Pippidi 12-21). Din acest punct de vedere, programul politic de apărare a independenței a disimulat adesea în exterior adevăratele scopuri ale demersurilor militare sau diplomatice, până acolo încât a ajuns să creeze "lumi posibile" în imaginarul colectiv sau în scrierile
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
teocrației constantinopolitane, statutul de zonă de atac și de teritoriu de confruntare pentru forțe sau interese adverse, care puteau afecta decisiv soarta statelor lor. Au dovedit în acest fel un uimitor simț politic pentru cât de tinere erau formațiunile lor statale. În plus, au realizat un calcul atent, ținând cont de mersul istoriei regionale și de propriul rol, care putea deveni determinant în spațiul geo-politic post-bizantin, cunoscând totodată și tendințele puterilor vecine de acaparare sau de dominare a teritoriilor lor. Domnii
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]