38,669 matches
-
în rețea, totul era posibil, cum plauzibil era și faptul că o asemenea ofensivă se pregătește cu deosebită grijă, iar una dintre măsurile de siguranță este aceea de a "pieptăna" drumurile, trecerile, de a pune la popreală suspecții, de a strînge bine chingile poliției. Cînd există un secret important, obligatoriu apar în preajmă și cei care vor să-l afle era una din axiomele pe care le descoperise singur, dar care fusese studiată și învățată științific de cei care-l vînau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
noapte, pe nevăzute, pe neștiute. Iar de înarmat era înarmat, catarama care zăngănea era sigur de la breteaua puștii. A ieșit în buza malului, ghemuindu-se, căutîndu-și un sprijin pentru tălpi, încordîndu-și picioarele, gata să sară. Îl dureau degetele de cît strîngea de tare mînerul cuțitului, era un cuțit de vînătoare, ușor curbat, pe care nu-l folosise niciodată. Și-a imaginat de cîteva ori cum va proceda, cu stînga îl va prinde de obraz, iar cu dreapta va lovi. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să-și dezdoaie genunchii, s-a ridicat și din trei pași uriași, trei sărituri de mîță sălbatică, a fost în spatele soldatului. Nici nu și-a dat seama cum l-a cuprins cu mîna stingă peste obraz, purta barbă soldatul, a strîns cît a fost în stare și cu dreapta a înfipt cuțitul în locul la care nu se gîndise nici o clipă în gît. Cu un urlet străin, nu-l recunoștea, nu-l cunoștea, era urletul lui, care acoperea horcăitul soldatului, a răsucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se terminase războiul grecilor cu turcii, fuseseră evacuați armenii, unii ceruseră să vină în România, mai rămăseseră ceva neamuri risipite prin provincie și era nevoie de cineva care să dea o viză și o îndrumare celor care voiau să se strîngă în jurul celor ce-și găsiseră adăpost în România. Așa că domnul Izot Soceanu a primit un număr de pașapoarte Nansen, pe care să le elibereze celor ce aveau dreptul și își exprimă dorința de a veni în Țară. Mai erau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în birou, "scorțișoară și piper, amestecat cu ceva dulceag, asta e concluzia logică, nu?" Ca un copil a dus la nas dintele căzut și o clipă a avut vaga senzație că există un miros dulceag. Apoi mirosul a dispărut. A strîns din ochi, era hotărît să nu intre în panică, nu fusese decît o impresie, o părere, și chestiunile astea trebuiesc reprimate fără milă. Dar, oricît s-a străduit, din acel moment n-a mai reușit să-și scoată din minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
își mai scoate botul de lopată din cînd în cînd. Restul sînt prăfuite, uscate și din miezul lor te pîndește moartea. Din această mică asemănare se putea deduce chiar tehnica supraviețuirii Serviciului și a oamenilor săi. Tuturor le cerea să strîngă înainte de toate orice amănunt, orice element care participă la "configurarea cazului". Întâi trebuiau să aibă o imagine exactă. Iar după aceea se trecea la compararea imaginii exacte cu imaginea normală. De aici ieșeau deosebirile și din deosebirile acestea întotdeauna răsărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ar fi spus-o celor doi inspectori generali. Asta pentru că avea ferma convingere, flerul, intuiția sa i-o spuneau, și în ele avea mai multă încredere decît în zeci de rapoarte și informări, avea ferma convingere că prima chestiune era strîns legată de a doua. Iar a doua... A doua era cu adevărat o problemă periculoasă chiar și pentru el, șeful Serviciului, care nu se amesteca în nimic. Nu putea jura că știe cu exactitate despre ce era vorba, dar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
știa, sau nu voia să știe, cu cine juca el jocul, cine era de partea cealaltă. Și ăsta era un semn, a priceput mai greu, dar a priceput. Iar acum, cînd cerul se aduna deasupra lui ca un burete uriaș strîns într-un pumn și mai uriaș, cînd simțea că îl apasă totul și numai teama îl împiedica să stabilească exact cît timp mai avea de trăit, tocmai acum au apărut problemele în cauză, poate cele mai serioase probleme pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oricît de democrat s-ar declara, nu poate fi altceva decît o punte către dictatură. Ceea ce a și urmat. Generalul s-a suit în șa, mai bine zis n-a mai coborît din ea, și vrea cinci ani a tot strîns din frîu și a dat din pinteni. De bine, de rău a trecut și vremea lui, lumea a răsuflat ușurată și s-a pus pe trai bun și uite că, tot luîndu-se cu sărbătorile și cu dezmeticirea, puteai crede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
exista o regulă care spunea "mai bine să nu auzi ceea ce ți se spune decît să auzi ceea ce nu ți se spune". Slavă domnului că mai existau și reguli care, orice ar fi, nu vor fi încălcate niciodată. Și-a strîns obrajii în palme și s-a uitat la Bîlbîie cu o privire blîndă, ușor curioasă, în stare să liniștească și pe cel mai vinovat dintre oameni. Inspectorul își ațintise ochii undeva peste el, poate în frunzișul carpenului de peste drum ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a avut această îndrăzneală, vecină cu impertinența, să dea un răspuns atît de viclean. "Probabil că Mihail nu mai este atît de puternic pe cît credem noi, de aceea am avut curajul. Instinctul, ăsta m-a împins, instinctul." Mihai Mihail strînse ochii și aruncă o privire de pisică. "Ah, da, a fost o alegere bună cînd te-am trimis la Vladia. Dar să lăsăm trecutul cu ale sale și să privim în viitor, domnule Bîlbîie. Ți-ai exprimat părerea că întîlnirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Mihail ultimele cuvinte, avea ceva foarte neliniștitor în ele. "Permiteți, domnule Mihail, să pun o întrebare?" Și o puse fără să capete, permisiunea, "aveți informații sigure că nu mai este timp, că nu mai este vreme?" Șeful Serviciului începu să strîngă de pe birou hîrtiile, le așeză una peste alta, era un fel de a spune că întrevederea s-a terminat, Bîlbîie pricepu, se ridică, rămase nemișcat cu fruntea ușor înclinată, ca pentru un salut politicos, semimilitar, dar nu plecă. Aștepta răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
înnăscute a ajuns să gîndească în niște cuvinte îngrozitoare. Noroc că nu și-a dat drumul, e drept că nici măcar n-a salutat-o pe KF., dar i-a sărutat mîna, simțind ca o arsură pe buze căldura pielii sale, strîngînd din dinți pînă la durere ca să-și stăpînească respirația, nodul din gît, așa că totul a rămas înlăuntrul său. Sper să nu vă neliniștească prea tare, domnule Popianu, faptul că v-am ieșit în întâmpinare... Îmi place să fiu pregătită atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
deja, acțiunea noastră are un caracter salvator și pentru reușita ei am adoptat o cale neobișnuită, simplă, paradoxală chiar. Vom sufoca guvernul sub o avalanșă de semnături, un referendum ad-hoc ce se va constitui ca atare pe măsură ce semnăturile se vor strînge. Dar pentru asta este nevoie de un început, de un exemplu, o probă a capacității noastre de a întrona liniștea, respectul, ordinea, cinstea față de instituțiile naționale. Ne trebuie bulgărele de gheață în jurul căruia se va aduna troianul, care va putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca restul lumii să fie asemenea lui, să treacă prin ceea ce a trecut el, fie și numai pentru că așa el și-ar fi pierdut rostul, ar fi devenit la fel ca toți ceilalți. Iar el trecuse prin toate, le îndurase, strînsese din dinți numai pentru că la capăt exista această minune, să ajungă un om deosebit, un altceva decît restul. Îndurase totul ca pe o încercare, ca pe o ispitire căreia îi făcuse față și reușise, acum era adjutant și Vladia întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sa părăsească Vladia decît cu încuviințare și încuviințarea se dădea după criterii ascunse, judecîndu-se îndelung asupra fiecărui caz, de cîtăva vreme se introdusese apelul de seară, toată lumea ieșea în fața casei și se număra, ca la armată, "șefii de sector" se strîngeau în fața vilei și raportau efectivul, din fericire nimeni nu se gîndea să plece ori, cel puțin, n-o făcuse pînă atunci. Radul Popianu simțea că nu mai are nici un rost în Vladia. Chiar Vladia se schimbase, avea ceva de vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a instaura și nu pentru a tulbura ordinea publică, acesta este sensul corect al acțiunilor noastre!" În clipa aceea a simțit că îngheață. Cu toate că era cald, soarele abia apusese și aerul încălzit nu apuca se ridice, spatele i s-a strîns ca dintr-o mușcătură de ger, erau cuvintele sale, termenii pe care îi folosise în raportul trimis la Prefectură prin Iacobovici. A zîmbit în silă, a dat din mînă ca pentru a alunga o gîză insistentă, "sigur, energie este destulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trimis în Vladia. Chiar dacă nu s-a mai întors, tot a reușit să ne pună pe jeratic, excelența-sa!" Își trase răsuflarea și începu iarăși, emoționat: "Domnișoară, am socotit că este necesar să vă destăinui un secret îngrozitor!" K. F. strînse din pleoape, lumina albastră a ochilor deveni subțire ca o lamă de cuțit. "Îngrozitor? Poate fi ceva îngrozitor în Vladia? Să nu exagerezi, domnule adjutant, niciodată să nu exagerezi, ceea ce ni se întîmplă e îndeajuns." Ah, și ei nu i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
hainei, repetînd la fiecare mișcare "taman ca un anarhist!" Arăta ca un funcționar de bancă, nimic mai mult, dar șleampăt. Costumul stătea rău și pe Bîlbîie, așa că Popianu se resemnă. "Și ce facem acum?" Bîlbîie îl așeză în fața mesei după ce strînse la repezeală hîrtia de ambalaj și cojile de mezelicuri, nu se mai ostenea să-și întindă masa, de fapt nu mînca, ci doar se hrănea, îl bătu ușor pe umerii căzuți "uite ce e, dom'le adjutant, te apuci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oarecare îngăduință și mai ales fără prea multă profesionalitate ce puteau însemna 300 de caraghioși care se jucau de-a conspirația, de-a hoții și vardiștii. Purtau uniforme, scriau proclamații, își agățau în piept insigne și la șold pumnale, se strîngeau seara în Cișmigiu sau la Șosea, cam în jurul Bufetului, mai trăgeau cîte o bere ori un țoi de mastică, făceau politică pe marginea drumului, toată lumea făcea!, ce puteau însemna toți ăștia, niște amărîți de maiștri militari, civili, doi-trei locotenenți, doi-trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
retrăsese nu atît din cauza bătrîneții și a suferințelor, cît din pricina uitării care îl acoperise cu totul, chiar dacă trecea agale pe Calea Victoriei, încercînd să răspundă la vreun salut ce nu se mai arăta, văzuse din trăsură un cîrd de cinci dropii, strînse ciopor în mijlocul cîmpiei verzi-gălbui din cauza secetei. Țineau gîturile întinse, încordate, păzindu-se una pe cealaltă, dar era clar că în caz de primejdie adevărată n-ar fi avut cum scăpa, încotro să fugă? Cîmpul era drept ca în palmă, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Două-trei zile de dictatură, Broșteanu habar nu are că va fi dictator trei zile în viața lui, și, după aceea, o paradă ca în basme. Artificii, defilare, mici, bere. O palmă deschisă, răsfirată, care apoi încetul cu încetul se va strînge, se va închide, devenind un adevărat pumn. Un pumn de fier, domnilor! Își simțea sîngele pulsînd în artere, nu voia să-și ridice pleoapele grele, vedea în spatele lor parada Gărzii civice, a armatei, disciplinată, tăcută, de nădejde. Vor trece acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tăblia măsuței, degetele rășchirate, deformate de un reumatism vechi arătau îngrozitor, cenușii, unghiile galbene erau lipsite de viață. Poate întregul său organism începuse să fie părăsit de viață. Mintea, ei, mintea lucra din plin. Directorul își privi degetele, apoi le strînse încetișor în pumn, le desfăcu iarăși "nu știu ce am, amorțesc din ce în ce mai des, cum s-ar spune, parcă nici nu mă mai simt". A fornăit ușor, așa cum făcea întotdeauna cînd nu-i convenea sensul unei discuții. Nu-i plăcea, dar nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
demnitatea." Privirea opacă a prințului Basarab Cantacuzino au avea nici o legătură cu incisivitatea cuvintelor lui și acest lucru îl deruta cu totul pe Mihai Mihail, obișnuit să citească mai degrabă în privirea cuiva decît în spusele acestuia. Se ghemui, își strînse umerii și înjură în gînd amorțeala care iarăși își făcea simțită prezența. La urma-urmelor nu venise pînă acolo ca să asculte tîmpeniile lui Basarab Cantacuzino, ci să-l întrebe direct dacă... Un fior, un frison mai bine spus, îl străbătu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pacea socială și la măreția neamului." Și cu o forță neobișnuită lovi tava și paharul de zidul camerei, arătînd privirilor îngrozite ale directorului Mihail un pumn uriaș care se închidea încet, degajînd o violența înspăimîntătoare. "Aici, în mîna asta, o să strîng hățurile, să se știe că există un stăpîn!" Mihai Mihail se strecură pe lîngă trupul încremenit al prințului Basarab Cantacuzino, unul dintre acei prinți care nu doar nădăjduiesc, ci chiar vor să ajungă voievozi, după cum le este înscris în cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]