KorAP: Find »[drukola/base=surâs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...153 154 155 ...163 >

4,066 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

înghit pe Marinescu și vor să mă utilizeze ca masă de manevră. Ei, da' rușinos a mai devenit domnul: numai cu privirea în pămînt, îmi strigă cineva, care coboară scările în fața mea. E Tamara: își dezvelește dantura alb-strălucitoare într-un surîs de primăvară și-și scutură părul scurt, buclat, cu mai bine de jumătate din fire albe, capul ei parcă ar fi coroana unui măr în floare. Știe că-i stă foarte bine așa, de-aceea nici nu-și vopsește părul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ea, repetînd gestul. Mă apropii cu pași rari, aruncînd o singură privire, cuprinzătoare, femeii care o însoțește pe Brîndușa: e cam de aceeași vîrstă cu ea; blondă, cu părul tăiat scurt, frumos buclat; are o ținută dreaptă, impunătoare și un surîs grav, ironic, în colțul stîng al gurii. Tovarășe Vlădeanu, mi se adresează Brîndușa, întinzîndu-mi o hîrtie, tovarășa este delegata Cooperativei Invalizilor, cu care avem relații strînse de colaborare. Dorește, urgent!, două tone de filamente de treizeci. Ocupați-vă dumneavoastră de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
surîs ironic, un fel de "du-te-ncolo, vino-ncoa-ce, lasă-mă și nu-mi da pace". Trebuie, neapărat, să ajungeți și dumneavoastră? o întreb, aruncîndu-mi în luptă fărîma de farmec ce cred că o pot stîrni cu un început de surîs și o privire clară, deschisă. Cum adică?! se miră capul blond, buclat, asigurîndu-mă din surîsul privirii că a înțeles perfect întrebarea mea. Orașul e foarte frumos. Păcat să nu-l vizitați. Te oferi ghid? Puteți rămîne? Bucureștiul e mai frumos

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
pace". Trebuie, neapărat, să ajungeți și dumneavoastră? o întreb, aruncîndu-mi în luptă fărîma de farmec ce cred că o pot stîrni cu un început de surîs și o privire clară, deschisă. Cum adică?! se miră capul blond, buclat, asigurîndu-mă din surîsul privirii că a înțeles perfect întrebarea mea. Orașul e foarte frumos. Păcat să nu-l vizitați. Te oferi ghid? Puteți rămîne? Bucureștiul e mai frumos și eu îl cunosc foarte bine... Femeia surîde molcom, ca un licăr de stea în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
perfect întrebarea mea. Orașul e foarte frumos. Păcat să nu-l vizitați. Te oferi ghid? Puteți rămîne? Bucureștiul e mai frumos și eu îl cunosc foarte bine... Femeia surîde molcom, ca un licăr de stea în apă. Mă îmbăt de surîsul ei și, beat cum sînt, scot agenda din buzunarul scurtei îmblănite, întinzîndu-i-o: Vă rog!... Mi-ar face mare plăcere să notați telefonul la care poate fi găsit ghidul pentru București... Las agenda în palma întinsă a femeii și mă plec

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
două tone de filamente? o întreb, punînd pe birou, în fața doamnei blonde, agenda. Care două tone?! se miră Liliana. În depozit mai am doar cîteva kilograme, de-aceea te căutam. Mă uit spre doamna blondă: mă privește deschis, cu același surîs ironic în colțul gurii. Stinge încet țigara în scrumieră, apoi se ridică. Eu am să..., începe ea, vrînd să spună, probabil, că va merge s-o aștepte pe Brîndușa, să insiste. Vă rog, vă rog! îi spun, făcîndu-i semn să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
a culorii cîte o notație în dosar. Dîndu-și seama că o privesc, ridică ochii, se convinge mai întîi că economista și Don Șef nu-s atenți, apoi mă privește, învăluindu-mă în tot albastrul ochilor săi și-mi surîde scurt, surîs ce poate fi o încurajare, la fel de bine ca și o ironie -, după care își continuă munca. Din plimbarea lui, Don Șef s-a oprit lîngă fereastră, ținînd încă șuba larg desfăcută pe umeri. Stă neclintit și privește fix, cu groază

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
că există un cod al culorilor pentru căștile de protecție? Nu. Culoarea albă pentru directori, culoarea galbenă pentru ingineri și culoarea bleu, albastră sau verde pentru cei ce lucrează efectiv, muncitorii. De ce ai ales culoarea bleu? mă întreabă ea, revărsîndu-și surîsul pe buze ca un preaplin al sufletului. Aș putea să strîng din umeri acest gest banal de modestie și să spun că așa s-a întîmplat, sau că numai astfel de căști erau în magazie atunci cînd am făcut eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
lui. Doamna Teona rămîne cu privirea ațintită asupra brichetei, pe care o mișcă încet, cu vîrful degetelor, peste suprafața dosarului cu contractele aduse de mine. Își mușcă un timp buza de jos, apoi strînge colțul stîng al gurii într-un surîs calm, peste care albastrul privirii sale e cerul senin de la malul mării, în zori. Mă reculeg pentru o clipă și-mi dau seama că am privirea fierbinte, învăluită cu înfrigurare în jurul doamnei Teona. Simt cum îi sorb însetat fiecare amănunt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de lungă... Numai că... știi..., se oprește ea și se întoarce spre mine zîmbind, uneori, cînd amîn prea mult cafeaua se duce caimacul, se evaporă apa și constat că am rămas doar cu zațul... Tăcem amîndoi o clipă, surîzînd un surîs trist, care ne înflorește pe buze -, apoi Fulvia face un semn de prietenie spre mine și urcă în microbuzul șantierului. Ceilalți au urcat deja. Portiera e trasă cu putere, iar microbuzul pornește pe alee, spre Zona Cinci. A naibii treabă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
vorba mea vulgară. Sau poate că nici de ironie nu era cazul; puteam să-i promit că mă duc și să nu-mi țin promisiunea. Ba cred că nici de promisiune nu era nevoie; puteam sfîrși toată discuția printr-un surîs dublat de o strîngere din umeri, din care ea să fi înțeles ce-i convine mai mult. Căci, oricum, cu timpul, ea și-ar fi dat seama care este poziția mea față de intențiile ei. Acum, la amiază, în ziua mea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
uitat deja, dar azi sînt prea fericit ca să trec cu vederea ceea ce-am spus. Dacă nu-i voi cere scuze doamnei Teona, fericirea acestei zile va fi mereu întreruptă de întoarcerea gîndurilor mele spre ochii aceia mari, plini de surîs, rămași încremeniți cînd vorba mea vulgară a căzut peste ei ca o palmă. Am reușit sigur c-am reușit! să dau eu lovitura finală, dar ce mi-a adus această lovitură?! Mi-am dovedit cumva că toată comportarea doamnei Teona

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mereu pe frunte. Bună ziua! îl salut, făcînd un pas spre el. Bună, tovarășe Vlădeanu! Cu ce problemă? Tovarășe director general..., încep eu timid, îndrăznesc să vă deranjez cu o problemă personală... Știți... Brusc, zîmbetul directorului general se transformă într-un surîs incisiv, dublat de lucirea vie a ochilor mici și albaștri: Tovarășe Vlădeanu, pentru problemele personale există zile de audiență... Totuși..., insist eu, problema e urgentă. Am fost propus pentru schimb de locuință și... "Schimb de locuință"! explodează directorul general. Cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
la locul lor, pe măsuța de lîngă birou. Nu, nu dă el telefon, se precipită secretara. Așteaptă din clipă în clipă să fie sunat... Dealtfel, în ultimele zile... e tare... ocupat... "Așteaptă să fie sunat", îmi surîd eu; de fapt, surîsul meu fiind o ușoară strîngere a colțului gurii. Personal, nu-l cunosc pe tovarășul Amariei. Cei de la teatrul din localitate, cînd a venit vorba despre el, n-au zis nimic rău, ba dimpotrivă: îl lăudau. (Că el s-a opus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de inflexiuni, hotărîndu-mă să-i zic pe nume de vreme ce ea m-a întîmpinat cu "tu". Cristina rîde, scuturîndu-și părul scurt, buclat, făcîndu-mă să-mi spun din nou că eu am mai văzut-o undeva, unde nu știu, dar simt că surîsul ei, din unele momente, cu ochii mari, de căprioară speriată, mi-i cunoscut. Zău?! își arcuiește ea sprîncenele. Ce mi-ai fi spus la telefon ? Sper că nu m-ai fi invitat să-ți fiu ghid... Am auzit că ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
eu, scoțînd din buzunar o monedă de 25 de bani, arătîndu-i-o. Madam Brîndușa are nevoie de-o declarație din partea ta că am fost obraznic, să mă poată bubui. Îi stau în gît. Mă mir că tu, Mihai, pufnește într-un surîs scurt Cristina, vorbești așa de urît despre Brîndușa, care n-a avut decît cuvinte de laudă despre tine... De la ea am aflat că te ocupi, în timpul liber, de literatură și, sinceră să fiu, m-am bucurat că te-am cunoscut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
clică de ipocriți!! Roșie de furie, trîntește receptorul la locul lui, apoi aruncă telefonul înapoi pe noptieră. Dumnezeule, cum e posibil?! exclamă, uitîndu-se lung la mine. Cum e posibil așa ceva?! Fața Cristinei, aprinsă, pare o floare de magnolie, peste care surîsul ei, trist, trece ca un vînt rece. Privirile, golite de orice lumină, îi lunecă în jos, peste mocheta maronie, în căutarea unui punct de sprijin. Mîinile, lipsite de vlagă, stau pe lîngă corp, îndoite, cu degetele încleștate în cuvertura așternută

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și trupul încordat. Mă crezi cinstit, dar uiți că azi sufletul meu a fost lovit de mai multe ori, floarea desenată în mine de nestematele iubirilor trecute s-a ofilit, așa cum obrazul tău de magnolie s-a ofilit sub răceala surîsului trist, cînd ți-ai dat seama cine-i Brîndușa. Nu-s un iepuraș speriat, cum crezi, Cristina. Acum sînt lupul flămînd care te pîndește, pe tine, căprioara istovită de drum. Singură ți-ai ales soarta, Cristina; nu trebuia să mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
în probleme de tehnică e orgolioasă... Palma mea lunecă peste ureche, ușor, ca o atingere. Se oprește un timp, acoperind urechea, apoi degetele se desfac și se pierd în părul blond, răsfirîndu-l. Buzele doamnei Cristina se subțiază într-un nou surîs: Ciudat! Ce interes a avut să-mi vorbească frumos despre tine?! Numai ca să laude combinatul?... Unde te-am mai văzut?! izbucnește în mine gîndul. Surîsul ăsta al tău l-am mai văzut undeva, l-am mai întîlnit cîndva; îl simt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și se pierd în părul blond, răsfirîndu-l. Buzele doamnei Cristina se subțiază într-un nou surîs: Ciudat! Ce interes a avut să-mi vorbească frumos despre tine?! Numai ca să laude combinatul?... Unde te-am mai văzut?! izbucnește în mine gîndul. Surîsul ăsta al tău l-am mai văzut undeva, l-am mai întîlnit cîndva; îl simt purtat în amintire..." Nu știu, doamnă, repet eu invariabil. Degetele mele i se plimbă prin păr, desfăcîndu-i buclele. Buzele i-au rămas întredeschise, gata să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
oftat adînc. "Sărmană căprioară!", izbucnește în mine gîndul, în timp ce palma mea îi alintă obrazul, întorcîndu-i încet fața în sus, spre mine. N-a opus rezistență și nici n-a deschis ochii; doar colțul gurii i s-a strîns într-un surîs trist, amar. Apoi, ca prin vis, ochii ei se deschid, mă privesc o clipă, goi de orice expresie, după care se închid la loc, prin aceeași mișcare obosită a pleoapelor, împodobite cu gene de păpușă. Mă plec încet, s-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
îmi spun și mă înfior ca scuturat de friguri. Mă apropii de pat, mă aplec, întind mîna și-i cuprind umărul. Cristina..., șoptesc eu, dar ea rămîne nemișcată, cu ochii închiși, mulțumindu-se doar să-și subțieze buzele într-un surîs amar. Îi alint cu palma umărul, apoi brațul, palma mea trece de pe braț pe pieptul ei, îi atinge pieptul, coboară peste mijloc, și se oprește un timp pe coapsa stîngă. Îi privesc fusta ridicată și am o reacție de jenă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
fusta ridicată și am o reacție de jenă la vederea picioarelor dezgolite. Prind între degete marginea fustei și o trag încet spre genunchi, acoperindu-i picioarele. Aștept un gest din partea ei, dar ea continuă să stea ca mai înainte, cu surîsul amar încremenit pe buze. Mă ridic de lîngă pat, stau un timp în picioare, întrebîndu-mă ce să fac, dar pentru că nu-mi pot răspunde, mă așez pe scaunul de lîngă masă, cu un cot sprijinit de masă, iar cu celălalt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
vreme de zîmbetul senin de pe copertă. Mulțumesc! șoptește doamna Cristina. Ce-ai mai publicat pe urmă? o întreb. Aceea era cartea ta de debut. Ai început să-mi spui din nou pe nume, dar pe alt ton, surîde ea, apoi surîsul i se umbrește și colțul gurii se strînge nervos, deschizînd o paranteză în jurul lui. "Pe urmă" m-am căsătorit, îmi răspunde pe un ton rece. Da-da, începe ea să se înflăcăreze, m-am căsătorit. M-am căsătorit cu un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
nu din restaurant. Sigur nu l-ați găsit în restaurant? întreabă Brîndușa. Sigur! confirmă Don Șef, iar Brîndușa pufnește scurt, surîzînd unui gînd care o face fericită o clipă. Cît privește cealaltă acuzație, încep eu, adresîndu-mă secretarului, puțin nedumerit de surîsul Brîndușei, vă rog să telefonați la hotel, camera 604, tovarășei inginere Cristina Dumitriu și s-o întrebați dacă într-adevăr m-am purtat vulgar cu ea, așa cum v-a informat tovarășa Roman. De asta ne arde nouă acum, tovarășe Vlădeanu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]