5,174 matches
-
pur și simplu pe acoperișul mașinii și începu să contemple peisajul. — De ce nu trece nicio mașină pe aici ? întrebă fata. — nu știu, răspunse Victor. în timp ce răspundea la întrebarea pusă de acest al doilea personaj al visului, o a doua voce tresări în mintea lui Victor și începu să se neliniștească. Ce fel de vis este acesta ? Și ce fac eu, de fapt, aici, cu o fetișcană nebună, poate chiar minoră ? Și de ce, în loc să repar motorul, continui de fapt să dezmembrez toată
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
care îl avea Victor ținînd-o strîns lipită de el pe fata nebună. Cu totul stupefiantă fu însă, în vis, continuarea acestei secvențe pentru că de fapt Victor-personajul adormi în mașina dezmembrată, ținînd-o pe fată strîns lipită de el. Vocea de rezervă tresări din nou pentru a analiza această scufundare extrem de rară în abisul unui vis. Deja că visez, își spuse vocea, iar acum visez că adorm în propriul meu vis. atîta ar mai lipsi, să văd ce visez în timp ce adorm în propriul
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
bun în construcții. Din nou, domnul Busbib se simți mîndru că avusese această idee, chiar această revelație, de a plasa pe locul DoIsPreZeCe : nisipul. — Domnule Busbib ! Ce faceți ? n-ați scos încă gunoiul. omul care redacta lista cu problemele umanității tresări și se repezi la ușă. o deschise și o salută cu condescendență pe doamna Bordaz, proprietara a mai multor apartamente din imobil, poate chiar a unei bune jumătăți din el. — Bună dimineața. tocmai ieșeam, doamnă... — Vedeți că iar plouă. — am
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
scăpare din această ciudată situație și se retrase spre fundul odăii, unde, în semiobscuritate, se zărea o canapea de pluș roșu. Văzîndu-se uitat de toți, își lăsă în sfârșit valiza jos și se așeză. O tuse apropiată îl făcu să tresară speriat. Abia atunci observă că în apropierea sa, la o măsuță, se mai afla un om. Un bărbat G. Călinescu în vârstă, cu papuci verzi în picioare și cu o broboadă pe umeri mișca mâinile asupra mesei, țintind atent. Avea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
minte ești, câte supărări îmi faci! Otilia se lăsă pe banca înzăpezită, într-o descurajare amuzată. Era îmbrăcată într-o haină foarte pe talie, de astrahan, pe care Felix n-o mai văzuse. - Și mai spui că mă iubești! Felix tresări. Va să zică, Otilia citise scrisoarea. Fata îi ridică din nou bărbia, rîzînd: - Felix, hai, spune-mi, de ce-ai fugit de-acasă? Ți-am făcut noi ceva? Felix lăsă din nou capul în jos și răspunse, sfărîmat: - Dar știi foarte bine
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
serioasă ca și când l-ar fi întrebat dacă e bolnav. Felix mărturisi cu capul. - Ce copil ești! Ți-am citit scrisoarea, dar am uitat, știi că sunt o zăpăcită. De ce să fugi? Ți-am spus eu că nu te iubesc? Felix tresări deodată înfocat. - Otilia, e adevărat? Mă iubești? - Ei, ei, nu ți-a spus nimeni că te urăște. Felix fu iar dezamăgit. Luă mâinile Otiliei și începu să le sărute mărunt, și le așeză pe obraz, le strânse, în vreme ce Otilia îl
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
una din casele sale de raport, o chiriașă se sinucise, și numele lui apăru în gazetă cu simplul calificativ de proprietar, moș Costache stătu câteva zile închis în casă, cu teroarea că toată lumea îl va arăta cu degetul. Acum Costache tresărea la orice scârțâitură a porții, la orice huruit de trăsură, ca și când scrisoarea trebuia să aibă o urmare teribilă numaidecât. O singură clipă nu trecu prin capul lui întrebarea asupra provenienței anonimei și nici vreo cât de mică bănuială asupra adevăratului
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
amețit pe ușă, fericit și totdeodată înciudat de stângăcia lui, de situația, deplorabilă pentru un bărbat, de a fi sedus de o femeie. G. Călinescu XII Peste câteva zile, Felix primi o carte poștală ilustrată care-i făcu să-i tresară inima la-nceput, și-apoi îl cufundă în tristețe și mai mare. Pe o vedere de la Paris (eternul Turn Eiffel), recunoscu scrisul Otiliei. Fata îi trimitea scurte salutări din Franța, unde nu spunea cu cine se află, întreba de moș
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
faci scene? Ai și tu dreptate, vom discuta acasă. Cei trei ajunseră în curtea casei lui moș Costache, fiindcă Stănică ținuse să-l conducă pe Felix. În dreptul casei auziră un pârâit grozav și o șoaptă cavernoasă, care-i făcu să tresară: - Ei! Ce s-a întîmplat? Era moș Costache, care împinsese ușa gotică și întreba. Stănică intră numaidecât înăuntru, gata să se sustragă reproșurilor Olimpiei. - Ce s-a întîmplat? I-a venit rău puțin, dar ce are,Dumnezeu știe! - Doctorul ce-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe gazonul din grădină, răpind chioșcului G. Călinescu perspectiva. După toate aceste isprăvi, bătrânul era neliniștit să nu i se fure materialul, pe care îl însemna mereu cu var. Ieșea noaptea târziu sau dimineața în zori și-i dădea târcoale, tresărea la cel mai mic zgomot și trimitea pe Felix sau pe Otilia să spioneze. Cu toată isteția lui, Stănică nu putea afla direct ce urmărea bătrânul. După logica lui, moș Costache făcea vreo speculație oarecare. Află însă Pascalopol, căruia bătrânul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că te aude. Astea o să le vedem noi mai târziu. G. Călinescu Se înserase de-a binelea când se auziră tropote de cai și rostogolirea roților unei trăsuri. - Parcă vine cineva, observă Stănică, cu trăsura nu poatefi decât Pascalopol! Otilia tresări, iar Felix, spre a înlătura bănuielile, minți, conform învoielii: - Probabil, fiindcă azi îmi spuse mie că are să vie. Nici nuștie că moș Costache e bolnav. Pascalopol, care lăsase în trăsură, intenționat, pe doctorul Stratulat, se arătă în chenarul ușii, de unde
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pirograveze cooperatorului alte linii de destin, îmbunătățite, pe pieile ferfelițite ale labei și ale degetelor spatulate. Din sperietura glisării bruște a ușii, tendoanele țărănoiului se scuturară, eliberând în ceșcuța de cafea a aristocratei casei un cocoloș baban de furnici. Tipa tresări. Cu un gest nobil și imperativ, dădu de înțeles cooperatorului să dispară din Cabinet. Cooperatorul se evaporă. Mușuroiul era răsturnat, ca un ceaun de mămăligă, pe-o folie de plastic desfășurată pe blatul măsuței, printre hărți, grunji de tămâie, pendule
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
felii. Lumea se amuză. 173 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI perdeluită și cu ștaif, cu grădiniță și salonașe pictate, bineînțeles poreclită Halima. Și mult s-a mai minunat Ulpiu de întîmplarea aceasta și sufletul înalt către tării i-a tresărit și a intrat, a ajunat și-a cinstit. Dar iată că, în viață, peripețiile instructive se țin lanț, dovadă că și de la celălalt capăt al străzii o cafenea înviorătoare observă că-l pândește, botezată de data aceasta spăimos, prevenitor, moralist
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ale puzderiei de informatori. Citește: Nu este adevărat că eram chitiți să ciordim și să dosim toată marfa, neîmpiedicîndu-ne de la aceasta decât apariția la un străin ce părea trecut doar pentru a ne ura noapte bună. Am auzit ciocănitul. Am tresărit de încîntare ca fripți. Eu am înșfăcat rotocolul cu chei și am deschis portița pentru a-l ajuta pe străin să-și lase mesajul, promițîndu-i că i-l voi repeta, cuvânt cu cuvânt, domnului 177 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Foișorul de Foc. Și căldărușa cu arginți, să-ți moară rudele. Îngropată, la doi metri, sub căpățâna ta, a ta e! Bălăbănea has-Satan, la bărbat, ca la un trup de cal mort. Dar, din somn, în loc de balinul Țaca, tot cucoana tresări din picioare și, c-o voce ieșită parcă din intestinul gros, horcăi: - Ce-aveți, băi?... Ce-ați... vrea, băi?... Veniți toți, mâncați, beți, futeți și plecați... Dar de mine... Dar, la vârsta mea. Mâine n-o să mai futeți, n-o să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-o ușor. - Săru-mâna, Gabriela! - Bună, Laur! și continuă făcând prezentările, bine dispusă. Viitorul meu soț și.. un coleg din școala primară! A rămas înmărmurit, toate planurile, speranțele lui s-au sfărâmat și spulberat într-o fracțiune de secundă. Nu a tresărit, figura nu l-a dat de gol însă simțea sângele zvâcnind cum îi părăsea fața< însă ce mai conta? Observa cât de fericită este, ce veselă și sigură când a pronunțat viitorul soț! În el s-a așternut o tristețe
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
ivirea zorilor. Dulăii se așezau pe labe și moțăiau. Spre dimineață răsunau strigătele ascuțite ale cocoșilor. Se chemau de departe peste câmpul sur. Urechile lui bătrâne auzeau umbletul furiș al unor oameni. Către fundul gropii se mișcau umbre aplecate. Câinii tresăreau în somn, ridicau capetele, dar nu lătrau. Se întorceau hoții. Grigore punea mâna pâlnie la gură și striga: - Care ești, mă, acolo, măăă? Nu răspundea nimeni. Trecuseră zile după zile, unii muriseră, el văzuse nunți și petreceri, copiii mahalagiilor crescuseră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-o fi, unde-o-nnopta? Pe ce brațe s-o culca? Ce guriț-o săruta? Ce sfn alb o dezmierda? Țambalagiul bătea tactul cu ochii închiși, în somn. Instrumentul cânta singur: Tînc, tînc, tînc, tînc... Bărbia îi cădea pe piept și tresărea speriat, deodată, lovind mai repede în coarde. Apoi iar îl pirotea somnul... Numai degetele nu i se odihneau. Linei îi veni să râdă. Lăsă perdeaua să cadă. Taică-său băgă rufele și darurile într-o ladă, pe care o cară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Pune-i la ușă, câte unul! porunci. 240 Îl ridicară pe Gheorghe, că era mai aproape. Huiduma belise ochii și părea cârpă. Îl traseră în sus și sergentul u vîrî vârful degetelor în țâțâna ușii. Comisarul o deschise puțin. Hoțul tresări. Parcă-i băgase jar sub unghii. - Caii! striga presarul. Ușa fu deschisă și mai mult. Balamalele scârțâiră. Țipă. - Aoleu, mama mea! Aoleu, dom' șef... - Caii! striga presarul. Îmbucătura ușii îi zdrelise pielea. Simțea sângele izbucnind afară, în cap îi juca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ne afle mahalaua, mamă! Și când o afla, ne plângem de milă! Copila tăcuse vinovată. - Da cine-i? întrebase mai târziu coana Marioara. Afară lătrau dinii. - Nu știu, fa mamă, da parcă-mi place domnu Procopie, că prea citește... Femeia tresărise. Se auzeau salcâmii din curte foșnind ca un foc iarna. - Studintu, mamă? și-i dăduseră lacrimile. Usca-i-s-ar ochii ălui de n-a iubit! Apoi dăduse dracului toți câinii din mahala, că nu mai terminau cu lătratul. A doua zi, când
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fi copilul ei... Vremea se-ntunecase și ploaia începuse a plezni repede dar monoton în geamuri. Din când [în când ] câte un fulger strălumina pe un moment chilia, astfel încît, sub această repede strălucire, toată casa și obiectele păreau a tresări, a avea viață, ceea ce constituie fantasticitatea luminei de fulger. Ea s-apropie de fereastă. Era o vreme cumplită afară. Nouri se grămădeau negri pe cer, rupți de fulger, marea făcea o larmă adâncă, asemenea mugirei depărtate a unor tauri, dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fără să știu ce să fac, mi mai da neci un semn de viață; nu eram capabil de neci o acțiune. Prin tăcerea de moarte nu auzeam decât împușcăturile cele depărtate ale luptătorilor noștri, din cari fiecare mă făcea să tresar, căci întîmplarea aceasta mă făcuse fricos. îngenuncheat lângă el, eu împregiurasem cu o mână gâtul său, astfel încît, ridicîndu-l, capul spânzura după brațul meu; astfel mă uitam la el și nu ziceam nimic, decât sărutam fața lui ca alabastrul cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă din șea. Se dădu jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot... el tresări. Își în toarse ochii de unde i se păru c-auzise sunet și văzu o lumină turbure și pâlpâitoare pare că. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas iuțit * - deși abia putea de picioare. Dup-o bucată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se urăște, de Lys. Toat-această feerie, clipind ca un moment pe dinaintea ochilor, ca o viziune scurtă, te-mbată... dar prelungită devine monotonă ca un balet încremenit sau o poveste adormită pe loc... - Cheamă pe demon... - Cezara! strigă Angelo tare. Cezara tresări ca lovită de un sunet ascuțit de clopot... Ea s-apropie cu fruntea sinistră de Angelo. De ce Cezara și nu Cezar? întrebă ea c-un grațios zâmbet. - Ce ceri socoteală pentru-n "a" mai mult, frumosul meu sclav. Nu poți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nas, nebăgând de samă că i s-aprinsese o mânecă de la antereu. Puțea a ars, dar el gândea că miroase a tămâie. Nicodim, cu lacata de la biserică-n mână, adormise într-o strană și cânta prin somn Doamne miluiește! Când tresărea pe trezite, începea mai tare, când adormea zicea tot mai încet. În fund, lângă pridvor, erau mai mulți oameni din curtea boierească cari vorbeau încet între ei mai una, mai alta. Popa mormăia încet în altar fără să se uite
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]