3,843 matches
-
asimilare a lui Allat cu Astartexe "Astarte", o divinitate care, la fel ca prima, are un nume ce Înseamnă prin excelență „zeiță” și ale cărei trăsături astrale ne-au fost semnalate Într-o epocă târzie de izvoare clasice. Atargatisxe "Atargatis", vestita zeiță de la Hierapolis, avea un templu la Palmira (care nu a mai fost găsit), dar cultul său nu se bucura de mare popularitate În ciuda a ceea ce se Întâmplă În zona siriană. Totuși, numele ei (prescurtat) apare În onomastica personală. Zeița
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a fost locuit parțial Încă din secolul al XIII-lea Î.Hr. de neamuri semitice care practicau creșterea animalelor și agricultura. Acestea se organizează Într-un regat propriu-zis probabil În jurul anului 900 Î.Hr., condus, se pare, de Kemoshyat, tatăl vestitului Mesha, cu capitala Qir-Moab (astăzi el-Kerak). Limba lor este un idiom semitic occidental și dovedește puternice afinități cu limbile feniciană și ebraică. Istoria moabiților ni-i prezintă implicați În lupte regionale pentru supraviețuire și chiar pentru extinderea teritoriului, mai Întâi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Aceștia s-au așezat pe coasta palestiniană a Ghazei, la gura râului Yarqon, și au dat numele lor regiunii (denumirea va fi extinsă de greci de la zona de coastă la Întreaga Palestină). Cele mai mari centre ale lor au alcătuit vestitul „Pentapolis”, compus din Ghaza, Ascalon, Ashdod, Gat și Eqron. Deși s-au organizat după modelul citadin fenician, filistenii și-au păstrat identitatea În mediul În care se aflau, insistând să se identifice ca popor alofon și străin. Bine organizați din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unele sunt deosebit de importante din punct de vedere istorico-religios: N¶rangest³n, „precepte ale cultului”, material ritualic; Pursișnșh³, „Întrebări”, un fel de catehism scurt; Aogemada¶å³, „acceptăm” , un tratat despre moarte; Had½kht nask, „cartea scrierilor”, care vorbește despre valoarea unei rugăciuni vestite, Ashem voh¿ (Yasna 27, 14) și despre soarta sufletului după moarte; Frahang ș ½șm-¶k, „cunoașterea a unu (În avestică) - unu (În pahlavi)”, vocabular avestico-pahlavi; Âfrșn ș Zardușt, „binecuvântarea lui Zoroastru”xe "Zoroastru", preamărirea lui Vișt³spa,xe "Vișta>spa" rostită
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ka" și Sruvaraxe "Sruvara" sau monștri ca Gandarewa și Sn³vidhkaxe "Sna>vidhka", este Îmbogățită de complexa demonologie din literatura pahlavi, din care se desprind Âz (În avestică, ³zixe "a>zi"), Pofta (cf. Zaehner, 1955, pp. 113 sqq.), care va deveni vestit În maniheism, și J¶hxe "Je>h" (În avestică, jahșxe "jahș"), Prostituata (cf. Widengren, 1967). 3. Cosmogonia și cosmologiatc "3. Cosmogonia și cosmologia" Cosmogonia și cosmologia zoroastriană se bazează, asemenea celor maniheiste (Puech, 1949, p. 74, nota 284; Widengren, 1961a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aur, care Însoțea armata În timpul războiului. Așadar, Încă o divinitate războinică. f) Svantovitúxe "Svantovitu^" În final, Între zeii majori Îl putem aminti pe Svantovitúxe "Svantovitu^". După Helmold, Ludovic cel Sfânt ar fi cedat insula Rugia (unde se afla un templu vestit al acestui zeu) abației Corvey, care ar fi introdus acolo cultul Sfântului Vitus. Când insula s-a Întors În mâinile păgânilor, acest sfânt, Vitus (adică, svantú Vitú) ar fi supraviețuit În forma unei divinități necreștine: tocmai Svantovitú. Aceasta este o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
temple și imagini ale zeilor nu corespunde deloc realității. De fapt, chiar Tacitus, În Annales (I, 51), vorbește despre templul zeiței Tamfanaxe "Tamfana", doborât la pământ de romani („Au fost distruse edificii, și sacre, și profane, și templul cel mai vestit la acele neamuri, pe care ei Îl numeau al Tamfanei.”), unde expresia latină solo aequare lasă să se Înțeleagă că nu este vorba despre o poiană sacră sau despre un simplu cerc de pietre. În plus, descrierea pe care Însuși
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Într-un fragment din Völospá (strofa 28): Ședea singură deoparte când a ajuns bătrânul stăpân al Aesir-ilor și a fixat-o cu privirea: „Ce-mi ceri? De ce mă pui la Încercare? Știu bine, Odhinn, unde ți-ai ascuns ochiul: În vestita fântână a lui Mímirxe "Mímir"” (trad. după Mastrelli, 1951). Mímirxe "Mímir", după cum am arătat deja, era un uriaș vestit pentru Înțelepciunea sa. Odin și-a jertfit un ochi pentru a obține acea Înțelepciune supraomenească identificată cu puterea magică: iar această
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fixat-o cu privirea: „Ce-mi ceri? De ce mă pui la Încercare? Știu bine, Odhinn, unde ți-ai ascuns ochiul: În vestita fântână a lui Mímirxe "Mímir"” (trad. după Mastrelli, 1951). Mímirxe "Mímir", după cum am arătat deja, era un uriaș vestit pentru Înțelepciunea sa. Odin și-a jertfit un ochi pentru a obține acea Înțelepciune supraomenească identificată cu puterea magică: iar această putere apare ca fiindu-i caracteristică lui Odin. Caracterul magic și misterios al zeului este subliniat de reprezentarea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rădăcini se naște. Nimeni nu mi-a dat pâine, nici cupă din care să beau; 139 eu am privit În jos: am cules runele, le-am luat Îndurerat: și jos am căzut de acolo. Nouă cântece magice am Învățat de la vestitul fiu 140 al lui Bolthorxe "Bolthor", tatăl lui Bestlaxe "Bestla", și am băut sorbit prețiosul mied, adus de Odherirxe "Odherir". Astfel am Început să prosper și să devin Înțelept, 141 să cresc și să-mi fie bine; de la un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu se pierduse Încă de tot cunoașterea situației originare. Ne referim aici la un fragment În care Adamxe "Adam" din Brema (Gesta Hammaburgensis Ecclesiae Pontificum, IV, 25-26) descrie templul păgân din Uppsala (cf. Dumézil, 1997, pp. 186 sqq.): Acel popor vestit are un templu, numit Uppsala, nu departe de cetatea Sicton. În acest templu, care este cu totul acoperit cu aur, poporul venerează statuile a trei zei: cel mai puternic dintre ei, Thorrxe "Thorr", Își are tronul În centrul sălii, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bucură de rău și provoacă cu obstinație disensiuni se mai Întâlnesc și În alte culturi. Ne putem gândi la Bricciu Limbă-Veninoasăxe "Bricciu Limbă-Veninoasă" care provoacă mereu conflicte Între eroi și merge până la organizarea unui banchet pentru a-i Învrăjbi pe vestiții războinici Cúchulainnxe "Cúchulainn", Loegairexe "Loegaire" și Conallxe "Conall". Dar Bricciu rămâne o ființă umană, nu are puterile supranaturale ale unui zeu, iar relele pe care le provoacă nu au dimensiune cosmică, așa cum se Întâmplă În cazul lui Lokixe "Loki". Punctul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu puțin succes. Vorbește de „păcatul” acestor populații (Gn 15,16; Dt 9,5) sau de pericolul pe care îl reprezintă pentru fidelitatea lui Israel (Dt 7,1-7). Dar păcătosul nu poate fi iertat iar adevărata religie nu poate fi vestită celui care nu o cunoaște? Viața nu este oare sacră, chiar și cea a unui păgân? Nu suntem toți creați de același Dumnezeu (Gn 1,26-27)? 1. Iosue, „el campeador” Cred că soluția vine din genul literar al povestirilor. Înainte de
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
faptul că britanicii erau supraevaluați. Chiar dimpotrivă. După cum sublinia Maynard Keynes Într-un comentariu sardonic asupra perspectivelor economice britanice de după război: „Salariul În această țară este (În general) de 2/pe oră; În SUA este de 5/pe oră... Nici măcar vestita ineficiență a producătorilor britanici nu poate (să sperăm) contrabalansa, În numeroase sectoare industriale, această diferență de cost inițială În favoarea lor, deși au reușit asta, s-o recunoaștem, În câteva momente importante... Statisticile de care dispunem sugerează că Îi batem pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
noastre teorii despre literatură încearcă să țină seama de experiența literară. O teorie contemporană afirmă utilitatea și seriozitatea poeziei considerând că .ea transmite cunoștințe - un gen de-cunoștințe. Poezia este o formă de cunoaștere. Aristotel a spus ceva asemănător în vestita iui afirmație că poezia este mai filozofică decât istoria, deoarece istoricul "înfățișează fapte aievea întâmplate, iar poetul fapte ce s-ar fi putut întâmpla", adică generalul și probabilul. Acum însă, când istoria, ca și literatura, pane o disciplină inconsistentă, prost
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
e lipsit de curaj”, unui Prost că „nu e prea deștept” etc. - metaforă denumirea obiectului cu un cuvânt impropriu și anume, cu numele altui obiect: „O, tu nici visezi, bătrâne, câți În cale ni s-au pus! Toată floarea cea vestită a Întregului Apus, Tot ce stă În umbra crucii, Împărați și regi s-adună, Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună...” (M. Eminescu) „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă Prin care trece albă, regina nopții
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
altceva decât să arate că așa este lumea acestui Început de veac, dintr-un București semănând cu Parisul primei jumătăți de veac al XIXlea, chiar dacă orașului din spațiul danubiano-pontic Îi lipseau catacombele unde Își ducea existența de copil al străzii, vestitul și unicul Gavroche. MARIN PREDA ILIE MOROMETE UN PERSONAJ UNIC În literatura cu repere tradiționale, (nu se știe dacă se va putea renunța vreodată la tradiție, oricât s-ar strâmba cineva la ea), un scriitor scria proză realistă de mare
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
și unității. Încă din debutul analizei sale istorice a Românilor sub Mihai Viteazul, Bălcescu își propune să arate permanența, intensitatea, sacrificiile și vitejia presupuse de "acele lupte uriașe pentru libertatea și unitatea națională, cu care Românii, sub povața celui mai vestit și mai mare din Voievozii lor, încheiară veacul al XVI-lea" (Bălcescu, 1894, p. 52) [1851]. Dezideratul unității neamului și spațiului românești, al cărei simbol suprem este Mihai Viteazul, este proiectat adânc în trecut, ajungând până în secolul al XIV-lea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]