16,454 matches
-
atinge! a țipat fata. N-am destule de cap, mai și râzi de mine! Atunci Amory a gafat din nou: — Păi, situația este comică, Isabelle, și deunăzi vorbeam despre importanța simțului umorului... Ea Îl privea cu ceva ce nu era zâmbet, ci un ecou palid, Încruntat, al unui surâs, În colțul gurii. — O, taci odată! a strigat brusc și a luat-o la fugă spre camera ei, pe coridor. Amory a rămas pironit locului, pradă unei remușcări confuze. — La naiba! Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
grăbit și a cotit pe Fifth Avenue. Întors la hotel, s-a simțit mai bine, dar când s-a dus la frizerie, cu intenția de a cere un masaj la cap, mirosul loțiunilor și al pudrelor i-a amintit de zâmbetul lătăreț, sugestiv, al Axiei, așa că a ieșit numaidecât afară. În pragul ușii sale l-a Învăluit o beznă bruscă, ca apele despicate ale unui fluviu. Când și-a revenit În simțiri, și-a dat seama că trecuseră câteva ceasuri. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Întâmplare comică despre un ac de pălărie, un bărbat ușor afumat și ea Însăși... oamenii Încercau ulterior să-i repovestească anecdotele, dar oricât se străduiau, nu scoteau nimic din ele. Bărbații ce o Înconjurau Îi acordau atenția lor dezinteresată și zâmbete frumoase, cum de mult nu mai fuseseră capabili să schițeze. În ochii Clarei nu prea licăreau lacrimi, dar cei care-i surâdeau aveau ochii umezi. De câteva - nu foarte des - ori, Amory a mai zăbovit câte o jumătate de ceas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lui și se Încălzesc la propriu cu caloriile de virtute pe care le degajă. Sarah emite o judecată simplă și fețe, se Încrețesc de Încântare: „Ce inocentă e, biata de ea!“ Se Încălzesc la virtutea ei. Dar Sarah le vede zâmbetele și nu mai repetă observația. Numai că după aceea Își simte trupul ceva mai rece. Î.: Ți-ai pierdut toate caloriile? R.: Pe toate. Am Început să mă Încălzesc la virtutea altora. Î.: Ești corupt? R.: Cred că da. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Nea Ovidiu, povestește-le cum a fost cu halterele! - Nea Ovidiule, te-a cumpărat agitatorul? își recăpătă Mișu prezența de spirit. Unde e poliția? Noi avem aici un spectacol! Mariana, dansează! Mișu porni casetofonul. Baby, take off... Mariana, cu un zâmbet chinuit, începu să tragă în sus de bluzița Dolce&Gabanna, arătând un sutien roșu cu paiete. - Și acum v-ați adunat cu toții să priviți cum își pierde sufletul o femeie! - Și-l pierde, întări nea Ovidiu. - Nea Ovidiu, povestește-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și Nexus, din toată treimea ființei lui, ar fi vrut să fie departe, la picioarele Contesei, unde nu existau rușine și pârț și televiziune. Cele câteva grame se întoarseră în portretul inodor al lui nea Ovidiu. Peste întreaga seară plutea zâmbetul satisfăcut al doamnei doctor. * Iată-mă la cincizeci de ani și un pic, cu burtică, chelie, ciuperca de la picior și problema de la buric, viitor tată și fost homosexual... iată-mă cum mă fâțâi cu toate cele la vedere prin fața celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
organic de căutare se puse în mișcare. Exact în clipa când ar fi trebuit să-i cadă dolarii în ochi, Will Smith fu trezit de doamna Popa: - Ham, ham! îi arătă ea poza Contesei. Fața agentului se lumină într-un zâmbet larg, universal. - Lucky! își scoase el o poză, pusă bine în spatele legitimației de agent federal. Iată că totuși aveau ceva în comun. Doamna Popa lăsă pe măsuță poza Contesei și împinse peste ea, cu un hârșâit crispant, ceașca de cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
amintire ateistă. Personal, cred că taică-su a fost securist. Dar o cunoașteți pe Contesă, spunea că vă visează mereu, că se întâlnește cu dumneavoastră în vis ca să îi spuneți ce să facă. Sau m-a mințit? Maica schiță un zâmbet care putea însemna orice. Crede și nu cerceta, înțelese Horațiu și continuă. Uneori trebuie să nu-ți răspundă nimeni ca să conștientizezi ce crezi tu cu adevărat. - La început am zis că e nebună și mi s-a făcut milă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
m-am ridicat să plec, era deja seară, perdelele somptuoase tremurau în clipoceala aceea de auriu înnegurat, cănile de ceai zăceau pe tablaua mesei, parcă obosite și ele de atâtea amintiri, iar ușa de stejar masiv s-a închis, acoperind zâmbetul acela inconfundabil pentru totdeauna. La puțin timp după aceea Mihai Berechet murea, închizând pagina unei clipe de viață pe scenă. Stau și acum cu gândul la acea după-amiază fantastică, aud și acum râsul acela sănătos, văd și acum zâmbetul larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
acoperind zâmbetul acela inconfundabil pentru totdeauna. La puțin timp după aceea Mihai Berechet murea, închizând pagina unei clipe de viață pe scenă. Stau și acum cu gândul la acea după-amiază fantastică, aud și acum râsul acela sănătos, văd și acum zâmbetul larg și plin, ochii mari și luminoși, năucitor de plini de viață, în spatele cărora plutea mitocanca, ce va fi fost una poate mai slobodă la gură, dar îngăduitoare și iertătoare, sunt sigur. Ceva mă leagă de el, ceva ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
duceau la locul tău chiar dacă era foarte aproape de margine, iar tu dădeai banul din care probabil că trăiau ele. Aveau o tășcuță de piele la brâu și îndesau acolo francii și te ungeau cu cel mai frumos și mai larg zâmbet din lume. „Ce ne facem, monșerule”, mă pomenesc gândind cu glas tare. Mă fac că mă gândesc la ceva, privesc cu atenție sala, pe sus, pe jos, pe pereți, trăgând cu ochiul să văd cam pe unde ar fi locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
că ies din sală, plasatoarea slăbește vigilența, piruetez și intru hotărât pe rândul meu, spectatorii îmi fac loc, grăbindu-se și ei să scape de problema asta înainte de stingerea totală a luminii, mă așez pe scaun și gratulez cu un zâmbet fabulos plasatoarea, care se uită la mine și nu-i vine să creadă că m-a scăpat. De atunci mi-a rămas ideea că lumina trebuie să se stingă ușor, ca o adiere, ca o încercare șmecheroasă de om fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ales eșecuri în planul relației cu actorii, cărora le-am trecut cu vederea nenumăratele și nedreptele trădări, ducând cu încăpățânare trăsura teatrului meu spre ceva la care năzuiam, luptându-mă să mă înfrâng pe mine pentru a descoperi în fiecare zâmbet al actorilor bucuria de a face teatru în detrimentul bucuriei de a-și cumpăra frigidere și mașini. M-am întors la hotel foarte mulțumit în acea seară, de parcă stătusem de vorbă pe îndelete cu el și-mi transmisese un mesaj care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
din această cauză nu am mai simțit nevoia să intru în cabină, să cer un autograf, să smulg o vorbă de duh. Mă întâlnisem cu Barrault, acel Barrault din cartea citită, din filmele văzute, acel Barrault care însemna teatru, dragoste, zâmbet, liniște, bucuria de a arde și de a fi un om obișnuit. Îmi place să cred că în acea seară, într-o cafenea pariziană din Cartierul Latin, un imens actor găsea că vinul din paharul său are o savoare aparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de fier a activismului în spațiul cultural, îmi face un semn cu mâna aproape duios. A doua zi mă duc la Suzana Gâdea cu un buchet mare de trandafiri. Bat la ușă, intru și o văd la birou, cu un zâmbet mare pe față. ― Fără flori nu puteai veni? ― Imposibil când vin la o doamnă, spun ca prostul la nimereală, dar se prinde. Zâmbește cu cochetărie și-mi face semn să mă așez. ― Ce vrei să înveți tu acolo? ― Pantomimă. ― Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
din ceea ce li se trasase ca temă, își dădeau toți cu părerea, era cu adevărat o atmosferă de cercetare incredibilă. Lecoq însuși prezida aceste întâlniri; era înalt, făcuse un pic de burtă, se îmbrăca în negru și era mereu cu zâmbetul pe buze. Se simțea în el omul de teatru pur, îndrăgostitul iremediabil de o artă pe care îi plăcea să o transforme pentru studenții lui în meserie, pentru că numai după ce știi tot, ca o adevărată calfă, poți să-ți găsești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ca să ne urcăm pe un gard, ci a vrut să ne transmită un mesaj: teatrul este un urcuș infinit, iar semnul lui este cel al lui Sisif, unul înalt, îmbrăcat în negru, cu un pic de burtică și cu un zâmbet ca de bunic iertător și răbdător, teribil de răbdător. Jacques Lecoq, o mască neutră care cuprinde în imobilitatea ei întreaga putere a credinței și generozității. De fapt, cred că Lecoq a fost unul din cei mai uluitori clovni ai lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pur și simplu era obosit, cine știe! Când, în sfârșit, am terminat, m-a întrebat ce fac de fapt, ce cred despre teatrul alternativ, ce am de gând, am sporovăit și, când a apărut directoarea, gătită frumos, veselă, cu acel zâmbet inconfundabil de vedetă de cinema, ne-am luat la revedere, el a plecat probabil la un restaurant, eu am luat-o pe jos spre hotelul unde urma să mai dorm o noapte înainte de a mă întoarce acasă, hotărât mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
fost și Deburreau. După spectacol, m-am plimbat mult prin hol, așteptându-l; a venit într-un sfârșit și a stat de vorbă cu mine și cu Anca, soția mea și fondatoare a teatrului Masca. Fialka avea pe față un zâmbet făcut, dar ne vorbea cu căldură despre toate, despre multe și ne spunea că a face o trupă este lucrul cel mai nefericit din lume, mai bine ne-am lăsa păgubași. Câtă dreptate avea nici nu bănuiam, iar dacă acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
tocmai pentru că este doar un vis. PAGINĂ NOUĂ DOAR GÂNDURI De fiecare dată când mă apuc de un nou spectacol, există semne care se fac cunoscute prin mijloace de nepătruns pentru ceilalți, sunt coincidențe care îmi luminează mintea, sunt cuvinte, zâmbete, gesturi. Toate se adună și mă îndeamnă și mă cheamă, iar eu le simt, le văd, știu că apar doar pentru mine, știu că fac parte din țesătura care s-a declanșat pentru că altfel nu se poate, dar mă prefac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
vacanță. ― Sunt toate bune. ― Așa gândeam și eu, ce li se poate întâmpla lor? Dar, ia spune-mi, dealurile...Dealurile, puiule, sunt tot așa de domoale și de verzi? PAGINĂ NOUĂ VALENTIN SILVESTRU Te privea cu asprime ascunsă după un zâmbet de Sfinx misterios și ironic. ― A venit Silvestru, spunea câte unul care privea în sală prin găurica din cortină și ne trecea pe toți un fior pe șira spinării. Așadar, era adevărat, a venit Silvestru, înseamnă că mâine vom avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
sub nas. Am scuturat din cap. — Nu-ți plac drogurile? Nu i-am răspuns. Continuam să-l privesc fix În ochi, rugându-mă În gând să plece cât mai repede. — N-aș fi zis asta de tine! Monkey schiță un zâmbet stângaci, strâmbându-și puțin colțurile buzelor, În timp ce scotea pudra albă pe o paletă metalică. Imediat Începu să o tragă pe nas cu un fornăit care mă zgâria pe creier. Stăteam așezat pe marginea patului, dar cum camera era foarte Îngustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și mi-a dat o casetă cu ultimul lui album. Gestul său a fost extrem de natural, exprimând În același timp o oarecare pudoare, de parcă considera ceva normal să-i mulțumească cuiva care a făcut ceva pentru el. Și apoi, un zâmbet perfect Îi lumina fața. N-am mai văzut de-atunci un asemenea zâmbet, care părea să dea de Înțeles că Încă de când se născuse n-a zâmbit decât atunci când simțea cu adevărat acest imbold. Mai mult decât caseta primită, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fost extrem de natural, exprimând În același timp o oarecare pudoare, de parcă considera ceva normal să-i mulțumească cuiva care a făcut ceva pentru el. Și apoi, un zâmbet perfect Îi lumina fața. N-am mai văzut de-atunci un asemenea zâmbet, care părea să dea de Înțeles că Încă de când se născuse n-a zâmbit decât atunci când simțea cu adevărat acest imbold. Mai mult decât caseta primită, m-a impresionat faptul că Încă mai existau japonezi cu un zâmbet așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
un asemenea zâmbet, care părea să dea de Înțeles că Încă de când se născuse n-a zâmbit decât atunci când simțea cu adevărat acest imbold. Mai mult decât caseta primită, m-a impresionat faptul că Încă mai existau japonezi cu un zâmbet așa de minunat. Îmi doream să-l revăd măcar o singură dată, așa că i-am rugat pe colegii mei să mă trimită pe mine să mă ocup de el când urma să elibereze camera sau dacă mai avea nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]