39,399 matches
-
guvernator, mai multe școli românești au fost "lichidate" treptat, sub diverse pretexte administrative (lipsa profesorilor, lipsa fondurilor pentru plata salariilor etc). Însă există și momente pozitive, precum recunoașterea organizațiilor culturale românești din regiunea Cernăuți: Societatea pentru Cultură Românească "Mihai Eminescu", Alianța Creștin - Democrată a Românilor din Ucraina, Liga Tineretului Român din Bucovina "Junimea", Societatea Victimelor Represaliilor Staliniste "Golgota", Asociația Cultural-Sportivă "Dragoș Vodă", Societatea Medicilor Români "Isidor Bodea", Societatea de binefacere "Casa Limbii Române", Uniunea societăților românești pentru integrare europeană, Uniunea Interregională
Românii din Ucraina () [Corola-website/Science/329185_a_330514]
-
din 1494 sau Războiul italian a lui Carol al VIII-lea a fost faza inițială a războaielor italiene. Războiul a fost început de Carol al VIII-lea al Franței, inițial având sprijin milanez, împotriva Sfântului Imperiu Roman, Spaniei și unei alianțe italiene conduse de papa Alexandru al VI-lea. Papa Inocențiu al VIII-lea, în conflict cu regele Ferdinand I din cauza refuzului acestuia de a plăti taxele față de papalitate, îl excomunică pe Ferdinand printr-o bulă papală pe 11 septembrie 1489
Războiul italian din 1494-1498 () [Corola-website/Science/329236_a_330565]
-
anexarea Neapolului, a apelat la papalitate. Papa Alexandru al VI-lea a fost implicat într-un joc de putere cu Franța și diferite state italiene în încercările sale de a asigura feude laice pentru copiii săi. Papa a format o alianță împotriva hegemoniei franceze în Italia: Ferdinand de Aragon, care era, de asemenea, rege al Siciliei, împăratul Maximilian I, Ludovico al Milanului și Republica Veneției. Această alianță, cunoscută sub numele de Liga Sfântă (1495) sau Liga venețiană, a fost proclamată pe
Războiul italian din 1494-1498 () [Corola-website/Science/329236_a_330565]
-
încercările sale de a asigura feude laice pentru copiii săi. Papa a format o alianță împotriva hegemoniei franceze în Italia: Ferdinand de Aragon, care era, de asemenea, rege al Siciliei, împăratul Maximilian I, Ludovico al Milanului și Republica Veneției. Această alianță, cunoscută sub numele de Liga Sfântă (1495) sau Liga venețiană, a fost proclamată pe 31 martie 1495. Din 1496 i se alătură și regatul Angliei. Liga a fost prima de acest gen; nu mai existase nici un precedent medieval pentru astfel
Războiul italian din 1494-1498 () [Corola-website/Science/329236_a_330565]
-
lui Carol al X-lea al Franței. Războinici scoțieni ar fi luptat pentru Carol cel Mare și, mai târziu, în armatele lui Carol cel Simplu din 882. Cu toate acestea, până în 1295 acordul care a devenit cunoscut sub numele de alianța Auld, de atunci există documente care justifică soldați francezi în Scoția și soldați scoțieni în Franța. De la începutul războiului de 100 de ani, au existat companii scoțienr care luptau oficial pentru Filip al IV-lea al Franței. În bătălia de la
Garde Écossaise () [Corola-website/Science/329288_a_330617]
-
Saint Georges pe 25 decembrie 1500, ucigând 300 de persoane, inclusiv liderul născut albanez al garnizoanei Gisdar. Córdoba a fost din nou pe teritoriul italian în 1501. După ce Ferdinand al II-lea de Aragon a intrat în secret într-o alianță cu Ludovic al XII-lea al Franței pentru împărțirea regatul Neapolelui: Tratatul secret de la Granada, Córdoba a fost ales pentru a comanda partea spaniolă în coaliție. După ce Ferdinand al II-lea de Neapole a abdicat, francezii și spaniolii s-au
Gonzalo Fernández de Córdoba () [Corola-website/Science/329281_a_330610]
-
favorurilor din partea regelui Carol cel Pleșuv. Alături de frații săi, Berengar și abatele Waldo de Sfanțul Maximin din Trier, Odo a luat parte la revoltă din 861 a lui Carloman de Bavaria, care este posibil să fi fost vărul sau prin alianță matrimoniala, împotriva regelui Ludovic Germanul. Revoltă a fost zdrobita, iar cei trei frați au fost nevoiti sa caue refugiu, alături de rudă lor Adalard, la curtea regelui din Francia occidentală, Carol cel Pleșuv, care le-a acordat custodia asupra marșului desfășurat
Udo de Neustria () [Corola-website/Science/328522_a_329851]
-
murit necăsătorit până în 1177 și a cărui căsătorie ulterioară nu a produs moștenitori. David Abulafia subliniază faptul că Guillaume nu a prevăzut uniunea dintre coroanele Germaniei și Siciliei ca o eventualitate serioasă; scopul său era acela de a consolida o alianță, cu puternicul inamic de odinioară al normanzilor din sudul Italiei. Nu este însă clar de ce Guillaume al II-lea a amânat atât de mult găsirea unui soț pentru mătușa sa. Cu toate acestea, în 1184 Constanța a fost logodită cu
Constanța de Sicilia () [Corola-website/Science/328569_a_329898]
-
Urban al II-lea la Cremona și a servit drept "strator" al suveranului pontif, conducând calul papei, ca gest simbolic de umilință. Căsătoria lor a fost ranajată de către Urban al II-lea, care la acea vreme avea în vedere o alianță cu contele normand de Sicilia. Din căsătorie nu au rezultat copii. După trei ani de conflict cu fiul său, Henric al IV-lea și-a impus punctul de vedere prin convocarea "Reichstag"-ului de la Mainz în aprilie 1098. Conrad a
Constanța de Sicilia (d. 1183) () [Corola-website/Science/328598_a_329927]
-
și fiul său Henric al II-lea de Bar, care s-a remarcat în bătălia de la Bouvines din 1214. Însă uneori conții de Bar au ridicat armele împotriva Franței. Astfel, în 1301, Henric al III-lea de Bar, încheind o alianță cu regele Eduard I al Angliei, cu a cărui fiică se căsătorise, a fost înfrânt de către Filip al IV-lea cel Frumos, care l-a constrâns să presteze omagiu pentru o porțiune din Barrois, situată la apus de Meuse, care
Ducatul de Bar () [Corola-website/Science/328603_a_329932]
-
Carpații. Gyula Kristó, Sándor L. Tóth și alții își bazează teoria pe mențiunile din Annales Fuldenses, relatările lui Regino din Prüm și ale împăratului Constantin al VII-lea, care pun migrația târzie a ungurilor din stepele pontice pe seama conflictului cu alianța bulgaro-pecenegă. O a treia teorie consideră că ungurii au luat în considerație pentru o lungă perioadă de timp mutarea spre vest, în regiunile apărate de bariera naturală a Carpaților, iar decizia lor a fost accelerată de atacul bulgaro-peceneg. András Róna-Tas
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
Carpații. Gyula Kristó, Sándor L. Tóth și alții își bazează teoria pe mențiunile din Annales Fuldenses, relatările lui Regino din Prüm și ale împăratului Constantin al VII-lea, care pun migrația târzie a ungurilor din stepele pontice pe seama conflictului cu alianța bulgaro-pecenegă. O a treia teorie consideră că ungurii au luat în considerație pentru o lungă perioadă de timp mutarea spre vest, în regiunile apărate de bariera naturală a Carpaților, iar decizia lor a fost accelerată de atacul bulgaro-peceneg. András Róna-Tas
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
ungurii au revenit în Bazinul Panonic în 892. Ai au venit ca aliați ai regelui Arnulf al Franciei Răsăritene în conflictul cu Svatopluk I al Moraviei. Cronicarul saxon Widukind de Corvey avea de altfel să îl critice pe Arnulf pentru alianța cu ungurii deoarece aceștia din urmă, profitând și de slăbiciunea fortificațiilor regatului, aveau să atace Francia Răsăriteană. Un cronicar târziu, Aventinus, a notat că „regele ungurilor” Kurszán "(Cusala)", a dat asigurări că oamenii săi aveau să lupte doar împotriva moravilor
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
au redus transformat întreaga” provincia „într-un deșert” . Deși cronicarul descrie acest atac al maghiarilor ca și cum ar fi avut loc după moartea lui Svatopluk I' György Györffy, Gyula Kristó, András Róna-Tas, și alții consideră că ungurii au invadat Panonia în alianță cu monarhul Moraviei Györffy și Kristó consideră chiar că „Legenda calului alb” din cronicile maghiare, conform căreia ungurii ar fi primit de la Svatopluk regiunea care avea să le devină patrie în schimbul unui cal alb complet echipat, cu șeaua și frâiele
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
și au jefuit regiunile Vercelli și Modena. Dogele Veneției a reușit însă să îi înfrângă pe unguri pe 29 iunie 900. Ungurii s-au reîntors în Panonia după aflarea veștii morții lui Arnulf. Moartea lui Arnulf a dus la ruperea alianței cu Francia Răsăriteană. Chiar în timpul reîntoarcerii din Italia, ungurii și-au extins controlul asupra Panoniei. Mai mult chiar, după cum consemnează Liudprand din Cremona, ungurii au „revendicat pentru ei înșiși națiunea moravilor, pe care regele Arnulf o supusese cu ajutorul puterii lor
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
care l-a încoronat ca rege german la 8 mai 1222, în Aachen. În pofida faptului că Henric era logodit formal cu Agnes de Boemia, Engelbert plănuia căsătoria sa cu una dintre fiicele regelui Ioan I al Angliei; cu toate acestea, alianța matrimonială respectivă nu a avut loc niciodată. După moartea lui Engelbert din 1225, ducele Ludovic I de Bavaria a preluat misiunea de supraveghere a lui Henric. Tânărul rege se afla cel mai mult sub grija "ministerialis" imperiali. Ei activau de
Henric al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/328644_a_329973]
-
Cu toate acestea, în 1233/1234, el l-a stârnit din nou pe tatăl său, atunci când a intervenit împotriva inchizitorului Conrad de Marburg, într-un moment când Frederic încerca să îl aducă pe papa Grigore al IX-lea într-o alianță împotriva ligii lombarde. Frederic al II-lea a reacționat cu tărie și l-a proscris pe fiul său în 5 iulie 1234. Henric s-a revoltat și a format o alianță cu Liga Lombardă în decembrie. Totuși, el a fost
Henric al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/328644_a_329973]
-
aducă pe papa Grigore al IX-lea într-o alianță împotriva ligii lombarde. Frederic al II-lea a reacționat cu tărie și l-a proscris pe fiul său în 5 iulie 1234. Henric s-a revoltat și a format o alianță cu Liga Lombardă în decembrie. Totuși, el a fost nevoit să se supună tatălui său în 2 iulie 1235 la Wimpfen, fiind abandonat de cei mai mulți dintre susținători. Frederic al II-lea și nobilii l-au convocat pe Henric în 4
Henric al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/328644_a_329973]
-
de altă parte, alți autori consideră că această identificare bazată doar pe argumente lingvistică este incertă. Autorul bizantin care a continuat cronica lui Ghiorghios Amartolus a amintit faptul că pe la anul 837, Primul Țarat Bulgar a căutat să formeze o alianță cu un popor păgân numit "ungri", "turc" ori "hun" împotriva locuitorilor originari din Macedonia, care se răsculaseră împotriva bulgarilor. Rebelii au reușit să îi înfrângă pe păgâni. Poporul păgân menționat în sursa bizantină a fost identificat ca fiind vechii unguri
Preistoria maghiarilor () [Corola-website/Science/328643_a_329972]
-
mod ocazional de conducătorii teritoriilor învecinate pe post de mercenari. "Annales Fuldenses" relatează că în 892, regele Arnulf al Franciei Răsăritene a atacat Moravia Mare, în rândurile armatei sale aflându-se războinici maghiari. Doi ani mai târziu, maghiarii au schimbat alianțele, atacând Panonia, de data aceasta alături de regele Svatopluk I al Moraviei Mari. La sfârșitul perioadei numită preistoria ungurilor, pe la 895, maghiarii au început „descălecatul” în Panonia, unde aveau să-și stabilească o nouă patrie.
Preistoria maghiarilor () [Corola-website/Science/328643_a_329972]
-
V-lea de Braunschweig, fiul mai mare al Welfului Henric Leul, în scopul de a dezamorsa conflictul dintre casele de Hohenstaufen și Welf. În 1193, fiul și succesorul lui Barbarossa, Henric al VI-lea de Hohenstaufen, dorea să creeze o alianță politică cu regele Filip al II-lea al Franței, scop în care intenționa să acorde regelui Franței mâna verișoarei sale Agnes. Atunci când tânărul Henric al V-lea a auzit de acest plan, i-a contactat pe părinții lui Agnes. Tatăl
Agnes de Hohenstaufen () [Corola-website/Science/328652_a_329981]
-
acorde regelui Franței mâna verișoarei sale Agnes. Atunci când tânărul Henric al V-lea a auzit de acest plan, i-a contactat pe părinții lui Agnes. Tatăl ei a evitat să își dea consimțământul pentru această logodnă, pentru că, deși prefera o alianță matrimonială cu regele Franței, nu dorea să îl ofenseze pe Henric, pe care Agnes îl venera de-a dreptul. Mama lui Agnes, Irmengarda de Henneberg (d. 1197) continua să sprijine o căsătorie a fiicei ei cu un membrul din dinastia
Agnes de Hohenstaufen () [Corola-website/Science/328652_a_329981]
-
cele două tabere, niciuna dintre ele nefiind decisivă. Între timp, cele mai multe dintre celelalte puteri locale s-au implicat în conflict. Siegfried al II-lea de Westerburg, arhiepiscop de Köln și elector, inamic tradițional față de ducii de Brabant, a încropit o alianță cu Reginald I, la care au aderat contele Henric al VI-lea de Luxemburg și fratele acestuia, Waleran de Luxemburg (senior de Ligny), ca și regele Adolf al Germaniei. Pe de altă parte, Comitatul de Mark a profitat de ocazie
Războiul de succesiune pentru Limburg () [Corola-website/Science/328694_a_330023]
-
afirma independența față de arhiepiscopul de Köln și, împreună cu conții de Loon, Tecklenburg și Waldeck s-a aliat cu Brabantul și cu Berg. Cetățenii din Köln, dornici să se emancipeze de sub conducerea arhiepiscopului, s-au alăturat și ei acestei din urmă alianțe. După decisiva bătălie de la Worringen din 1288, câștigată de către ducele Ioan I de Brabant și de aliații săi, Ducatul de Limburg a intrat în posesia ducilor de Brabant. Orașul Köln și-a dobândit independența față de arhiepiscop și în cele din
Războiul de succesiune pentru Limburg () [Corola-website/Science/328694_a_330023]
-
1327/1328, el s-a alăturat lui Ludovic de Bavaria în călătoria acestuia la Roma, în vederea încoronării imperiale. Adolf a primit privilegiul de a bate monede de argint, ceea ce el deja efectua la Wipperfürth. În 1337 Adolf s-a raliat alianței anglo-germane care a cauzat începerea Războiului de 100 de ani. În 1312, Adolf s-a căsătorit cu Agnes de Cleves (n. cca. 1295 - d. după 1361), fiică a contelui Teodoric al VII-lea de Cleves de Cleves cu Margareta de
Adolf al IX-lea de Berg () [Corola-website/Science/328709_a_330038]