39,711 matches
-
a fost nevoită să ridice o altă armată și a mărșăluit în Iutlanda. Ea l-a învins pe duce și, în timp ce el a negociat un armistițiu cu ea, acesta a adunat aliații din nordul Germaniei pentru a-l ajuta să atace. Forțele combinate au învins-o pe regină în bătălia de la Lo Heath. Ea și fiul ei Eric, au fost capturați și fortați să cedeze toate proprietățile regale din sudul Iutlandei, pentru a le asigura libertatea. Margareta la- eliberat pe Arhiepiscopul
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
fi avut copii. Fiul lui Eric, Eric Menved, a reușit în cele din urmă să fie succesorul tronului danez. Ca un conducător adult, Eric a încercat să pună în aplicare puterea asupra Bisericii și a nobilimii. În 1270, Eric a atacat regiunea Småland. Conflictul său cu biserica a adus la un rezultat satisfăcător, cu ajutorul Papei. Domnia lui Eric a avut loc în perioada centrală a "Epocii de descompunere" a Danemarcei, 1241 - 1340. Domnia sa timpurie, în timp ce mama sa era regentă împreună cu rudele
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
crescânde îl forțează pe Severin Norby (n. 147 - d. 1530), duce de Von Gotland să invadeze regiunea Blekinge într-o încercare de a se schimba oridinea dela cetatea de Scaun din ținutul Gottorf. Adunând țăranii din regiunea guvernată, el va ataca castelul Karnan din Helsingborg. Armata lui Frederik concentrată în ținutul Scania respinge cu eficiență gloata de 8000 de tărani adusă de Soren, iar generalul Johannis Rantau îl învinge la bătălia dela Lund din aprilie 1525. În urma bătăliei, răsculații au dat
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
Frederic considerând aceasta o ocazie convenabilă a rupt relațiile cu Suedia. Când "Rigsdagen" s-a întrunit la 23 aprilie 1657 a acordat subvenții pentru mobilizare și alte cheltuieli militare. La 23 aprilie el a primit avizul majorității "Rigsraadet" pentru a ataca dominioanele suedeze din Germania. La 1 iunie Frederic a semnat manifestul care justifica războiul, un război care nu a fost niciodată în mod oficial declarat. În cele din urmă, convins de miniștri englezi și francezi, Carol al X-lea al
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
sunt cuprinse multe dintre articolele din perioada refugiului la Iași. În 1918, după eliberarea țării, revine la București și își continuă activitatea ziaristică la “Viitorul” și “România nouă”, apărând cauza României la Conferința păcii, iar ca redactor de politică internă atacând politicianismul și corupția clientelei partidelor politice. În 1918, după eliberarea țării, revine la București și își continuă activitatea ziaristică la “Viitorul” și “România nouă”, apărând cauza României la Conferința păcii, iar ca redactor de politică internă atacând politicianismul și corupția
Corneliu Moldovanu () [Corola-website/Science/334041_a_335370]
-
de politică internă atacând politicianismul și corupția clientelei partidelor politice. În 1918, după eliberarea țării, revine la București și își continuă activitatea ziaristică la “Viitorul” și “România nouă”, apărând cauza României la Conferința păcii, iar ca redactor de politică internă atacând politicianismul și corupția clientelei partidelor politice. În 1912 a participat la scenariul filmului “Războiul pentru independență”, alături de Petre Liciu, Constantin Nottara, Aristide Demetriade, în regia lui Grigore Brezeanu. A scris scenariul filmului „Cetatea Neamțului”, (1914). Pentru acest film a apelat
Corneliu Moldovanu () [Corola-website/Science/334041_a_335370]
-
unchiul său să plece în exil, dar aceasta a dus la un edict de excomunicare pentru toată Normandia, care a fost ridicat numai atunci când arhiepiscopul Robert a fost lăsat să se întoarcă și comitatul său a fost restaurat. Robert a atacat și un alt cleric puternic, vărul său Hugo III d'Ivry, episcop de Bayeux, pe cate l-a alungat din Normandia pentru o perioadă de timp. Robert a confiscat o serie de proprietăți bisericești aparținând abației Fecamp. În ciuda necazurile lui
Robert I, Duce de Normandia () [Corola-website/Science/334070_a_335399]
-
ofensivei Armatei 9 germane prevedea „"trecerea munților odată cu inamicul, sau în cel mai rău caz înainte ca el să aibă timpul a se instala în lucrările de fortificație existente pe înălțimile trecătorilor de pe granițe"”. În acest scop urmau să fie atacate succesiv forțele românești care apărau trecătorile Carpaților Meridionali, în vederea ocupării prin surprindere a uneia dintre acestea și facilitarea astfel a trecerii grosului forțelor germane la sud de Carpați. Ofensiva Armatei 1 austro-ungare întărită cu trei divizii germane având ca scop
Apărarea trecătorilor din munți în 1916 () [Corola-website/Science/334049_a_335378]
-
la prăbușirea sistemului defensiv al Armatei României. Acest fapt se datora însă, pe lângă superioritatea forțelor germane și unei erori de planificare a Marelui Cartier General român care după succesul din bătălia din 28 octombrie considerase că inamicul nu va mai ataca în acest punct, lăsând pentru apărarea defileului Jiului forțe total insuficiente. „"Cu masa formidabilă a patru divizii de infanterie, Falkenhayn reușise să rupă linia frontului român, într-un loc unde garda era ținută de trupele unei biete brigăzi."” La rândul
Apărarea trecătorilor din munți în 1916 () [Corola-website/Science/334049_a_335378]
-
său are un comportament primitiv și este dăunător evoluției societății („Tanasă Scatiul și neamul lui e rău și primejdios. E încă gorilă”). Jefuiți și maltratați de Tănase Scatiu, țăranii se revoltă și, după ce nu-și obțin dreptatea de la instituțiile statului, atacă sania moșierului și-l linșează pe acesta într-o scenă ce prefigurează revoltele țărănești din romanul "Răscoala" (1932) al lui Liviu Rebreanu. Uciderea nelegiuitului arată optimismul autorului în biruința boierimii și a dreptății: "„Iar conu Dinu rămase să trăiască mai
Tănase Scatiu (roman) () [Corola-website/Science/334039_a_335368]
-
al doilea Război Mondial. Punga a fost formată după ce americanii au eliberat sudul și nodrul Alsaciei și Lorena alăturată, fără să reușească alungarea trupelor germane din centrul Alsaciei. În timpul Operațiunii Nordwind din decembrie 1944, Armata a 19-a germană a atacat spre nord din pugă pentru sprijinirea altor forțe atacând la sud din Saar spre nordul Alsaciei. La sfârșitul lui ianuarie și începutul lui februarie, Armata I franceză și Corpul XXI SUA au curățat întreaga regiune de forțele germane. În noiembrie
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
americanii au eliberat sudul și nodrul Alsaciei și Lorena alăturată, fără să reușească alungarea trupelor germane din centrul Alsaciei. În timpul Operațiunii Nordwind din decembrie 1944, Armata a 19-a germană a atacat spre nord din pugă pentru sprijinirea altor forțe atacând la sud din Saar spre nordul Alsaciei. La sfârșitul lui ianuarie și începutul lui februarie, Armata I franceză și Corpul XXI SUA au curățat întreaga regiune de forțele germane. În noiembrie 1944 a fost format un cap de pod pe
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
65 km și o adâncime de 50 km, atunci când liniile de apărare germane din Munții Vosgi au cedat sub presiunea ofensivei Grupului de Armată al 6-lea SUA. Armata I Franceză comandată de generalul Jean de Lattre de Tassigny a atacat prin zona Belfort și a distrus "IV Luftwaffe Korps" în apropierea oarșului Burnhaupt din sudul Munților Vosgi. După o scurtă perioadă de timp, forțele franceze au ajuns pe aliniamentul Rinului, într-o regiune la nord de granița Elveției între Mulhouse
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
din 15-22 decembrie 1944. Pe 31 decembrie 1944, germanii au lansat "Unternehmen Nordwind" (Opearațiunea „Vântul Nordic”), printre ale cărei obiective se afla recucerirea orașului Strasbourg. Militarii germani ai Diviziei a 198-a de infanteriei și a Brigăzii 106 Panzer au atacat spre nord din Punga Colmar în perioada 7-13 ianuarie. În ciuda pierderilor suferite în timpul luptelor, francezii au reușit să reziste pe frontul de la sud de Strasbourg, zădărnicind astfel încercările germanilor de recucerire ale orașului. După eșecul Operațiunii "Nordwind", Grupul de Armată
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
de Goislard de Monsabert ("II Corps d'Armée" și-au lansat atacul pe 22-23 ianuarie. Vârful de lance al atacului au fost divizia a 3-a de infanterie SUA și Divizia I de infanterie franceză. La sud de frontul americanilor ataca Divizia a 28-a de infanterie SUA. Rezerva era formată din Divizia a 2-a blindată franceză. Divizia a 3-a de infanterie americană comandată de generalul John W. O'Daniel a atacat spre sud-est pe 22 ianuarie, având ca
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
infanterie franceză. La sud de frontul americanilor ataca Divizia a 28-a de infanterie SUA. Rezerva era formată din Divizia a 2-a blindată franceză. Divizia a 3-a de infanterie americană comandată de generalul John W. O'Daniel a atacat spre sud-est pe 22 ianuarie, având ca obiectiv traversarea râului Ill, ocolirea Colmarului spre nord și deschiderea drumului Diviziei a 5-a blindată franceză pentru atacarea podului de la Neuf-Brisach, folosit pentru aprovizionarea germanilor. Regimentul al 7-lea de infanterie americană
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
sud-est pe 22 ianuarie, având ca obiectiv traversarea râului Ill, ocolirea Colmarului spre nord și deschiderea drumului Diviziei a 5-a blindată franceză pentru atacarea podului de la Neuf-Brisach, folosit pentru aprovizionarea germanilor. Regimentul al 7-lea de infanterie americană a atacat spre sud, alungând germanii din regiunea dintre râurile Fecht și Ill. În timpul luptelor, caporalul Jose F. Valdez s-a oferit voluntar să acopere retragerea camarazilor săi în timpul luptelor din preajma stației de cale ferată Rosenkranz. Caporalul a fost decoar post-mortem cu
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
a reușit să preia controlul asupra podului datorită focului puternic al defensivei americane. Mai târziu, în cursul aceleiași zile, geniștii americani au construit un pod mai la nord de Maison Rouge, iar un batalion de infanterie sprijinit de tancuri au atacat pozițiile germane, asigurând în final siguranța capului de pod. În următoarele două zile, Regimentul al 15-lea a continuat atacurile spre sud, spre orașele Riedwihr și Holtzwihr, reușind să ajungă până în dreptul pădurii Riedwihr. Contratacurile germane, deși numeroase și bine
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
Riedwihr. Contratacurile germane, deși numeroase și bine organizate, au fost respinse de trupele americane cu sprijinul blindatelor și distrugătoarelor de tancuri. Pe 26 ianuarie, pe latura de sud a pădurii Riedwihr, o unitate de infanterie germană sprijinită de tancuri a atacat dinspre Holtzwihr pozițiile Companiei B a Regimentului al 15-lea. Comandantul companiei, locotenentul Audie Murphy, considerând că situația este net defavorabilă americanilor, a ordonat oamenilor săi să se retragă în pădure. După retragerea companiei, locotenentul a luat poziție de tragere
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
unități ale Diviziei a 3-a. Pe flancurile de nord și stânga al Diviziei a 3-a SUA, Divizia I franceză de marș a generalului Garbay, (French: "1 Division de Marche d'Infanterie", cunoscută inițial ca Divizia I franceză) a atacat spre răsărit pe 23 ianuarie, având ca obiectiv atingerea malurilor Rinului. În timpul atacului, Brigada I a Diviziei I franceze a întâlnit rezistența a patru batalioane de Diviziei 708 Volksgrenadier (din cadrul Corpurilor de Armata LXIV comandate de generalul Max Grimmeiss), sprijinite
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
similare cu cele întâlnite de americani în zona de sud a frontului. Germanii au organizat o apărare pe mai multe linii în adâncime, folosind poziții defensive din sate și păduri pentru asigurarea controlului asupra terenului deschis prin care urmau să atace aliații. Terenul deschis a fost minat în prealabil pentru încetinirea înaintării francezilor și canalizarea atacului pe căile cele mai favorabile defensivei. Două batalioane ale Diviziei 708 Volksgrenadier au contraatacat capetele de pod aliate de peste râul Ill în după-amiza zilei de
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
-a de blindate franceză, Regimentului I de parașutiști și a Batalionului I de șoc (comando). Corpurile XXI au primit sarcina cuceririi orașului COlmar și a podului de la Breisach. Germanii au apreciat în mod greșit obiectivele aliate, considerând că aceștia vor ataca de-a lungul întregului front, urmând să își concentreze mai apoi eforturile în zona în care defensiva germană avea să se cedeze. Hitler a acceptat o retragere parțială în nord (în arcul de la Erstein) în noaptea de 28 ianuarie, dar
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
blindate franceze care au sprijinit atacul infateriei americane. Atacurile infanteriei americane și a tancurilor franceze au fost încununate de succes la Urschenheim, oraș cucerit în urma unui atac fulgerător, dar au fost stopate în fața orașului Horbourg. În aceeași zi, americanii au atacat cu sprijinul blindatelor franceze spre est, spre Artzenheim, dar germanii au reușit să oprească înaintarea aliată. Germanii au creat un puternic baraj de artilerie, iar distrugătoarele de tancuri Jagdpanther îngropate în tranșee au distrus șase tancuri și patru tranpostoare blindate
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
de tancuri Jagdpanther îngropate în tranșee au distrus șase tancuri și patru tranpostoare blindate ușoare. Până la urmă, Artzenheim a fost cucerit de Corpurile II franceze pe 1 februarie. Regimentul I de parașutișiti francezi, luptând în cadrul Diviziei a 3-a, a atacat și cucerit orașul Widensolen în primele ore ale zilei de 31 ianuarie. În jurul orei 17:00, patrule din cadrul Diviziei a 3-a SUA ajunseseră pe maulul Canalului Ron-Rin, la aproximativ 8 km sud-est de punctul de traversare a Canalului Colmar
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
ale comunei Rouffach. Cernay, acbandonat de germani, a fost ocupat de aliați în aceeași zi. A doua zi, Divizia marocană a făcut joncțiunea cu Divizia a 12-a blindată la Rouffach, iar Divizia a 9-a de infanterie colonială a atacat Ensisheim, obiectivul inițial al corpului. Localitatea Hirtzfelden a fost cucerită de Divizia a 2-a de infanterie marocană pe 6 februarie, iar Divizia a 9-a de infaterie colonială a terminat cucerirea orașului Ensisheim, după care a continuat înaintarea în
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]