38,737 matches
-
Lupașcu nu a mai candidat pentru alte funcții, reluându-și locul de judecător la aceeași instanță, susținând într-un interviu că în continuare dorește să facă „cel mai important lucru pe care-l poate face cineva în magistratură, anume să împartă dreptate”. Activitatea sa ca judecător și manager de instanță este în general apreciată. În calitate de președinte al Tribunalului București și, ulterior, al Curții de Apel București s-a preocupat în mod deosebit, împreună cu unii reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii și
Dan Lupașcu () [Corola-website/Science/335829_a_337158]
-
-lea; urmează apoi scena întâlnirii cu meșterul pietrar care urmează să-i pregătescă lespedea de pe mormânt; tragismul spuselor voievodului despre cei trei boieri este marcant: „Nici n-au treierat grâul din care să-mi fiarbă coliva și mi-o și împart" (cuvinte în care se îmbină ambele conflicte). În tot ceea ce spune Ștefan, repetarea cuvintelor „bătrân", „bolnav" și „neputincios" relevă drama pe care o trăiește omul în fața morții. Conștient de zădărnicia lucrurilor, ca și convingerea că strălucirea și gloria sunt deșarte
Apus de soare () [Corola-website/Science/335840_a_337169]
-
1963, guvernul Belgiei a constituit grupuri de lucru care să se ocupe de problemele de trafic din cinci mari orașe belgiene (Bruxelles, Antwerpen, Liège, Gent și Charleroi). Bugetul pus la dispoziție pentru realizarea proiectelor de îmbunătățire a traficului a fost împărțit astfel: 50% pentru Bruxelles, 25% pentru orașele flamande și 25% pentru orașele valone. În Bruxelles banii nu erau suficienți pentru realizarea pe termen scurt a unei rețele de metrou. Mai mult, MIVB-STIB cumpărase cu câțiva ani înainte tramvaie noi și
Premetroul din Bruxelles () [Corola-website/Science/335844_a_337173]
-
de premetrou, denumită axa Nord-Sud, între stațiile Gâre du Midi/Zuidstation și Lemonnier. Pe 3 decembrie 1993, tunelul a fost prelungit de la Gâre du Midi/Zuidstation până la Albert. În 1976, tronsonul Schuman-De Brouckère a fost convertit în metrou greu și împărțit în magistralele 1A și 1B. Acestea sunt deservite, începând din aprilie 2009, de garniturile liniilor și , care conectează centrul orașului de comunele Auderghem și Woluwe-Saint-Lambert. Centura mică a fost și ea convertita în metrou greu pe 2 octombrie 1988, făcând
Premetroul din Bruxelles () [Corola-website/Science/335844_a_337173]
-
1876 si la cucerirea orașului Niksic în septembrie 1877. În anul 1878, armata muntenegreană a operat în zona litoralului, iar insurgenții în Herțegovina. Conform lui Herr Fric, rebelii sârbi erau „extrem de numeroși și în unele cazuri bine înarmați” și erau împărțiți în următoarele unități: Obiectivul cetelor era de a împiedica orice concentrare de trupe turcești pe Drina, la frontiera vestică a Serbiei. Întrucât nu era posibilă în Bosnia o insurecție bine organizată, rebelii au urmărit și au terorizat populația musulmană, izolându
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
în Prusia, se opunea secularizării și apariției unui ducat ereditar. La momentul izbucnirii Războiului Livonian, Liga Hanseatică își pierduse deja monopolul pe profitabilul și prosperul comerț din Marea Baltică. Deși încă era implicată și volumul tranzacțiilor era în creștere, ea acum împărțea piața cu flotele mercenare europene, mai ales din cele Șaptesprezece Provincii Olandeze și din Franța. Vasele hanseatice nu se comparau cu navele de război contemporane, și, deoarece Liga nu putea întreține o marină mare din cauza scăderii cotei de piață, orașele
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Ivan al IV-lea să-și mute capitala la în timp ce ceea ce el considera a fi opoziția împotriva lui era reprimată e către "opricinikii "săi. O mare solie a plecat din Lituania către Moscova în mai 1566. Lituania era pregătită să împartă Livonia cu Rusia în ideea că o ofensivă comună va îndepărta Suedia din regiune. Diplomații ruși au luat aceasta ca pe un semn de slăbiciune, și l-au sfătuit pe Ivan să cucerească toată Livonia, inclusiv Riga, cedând în schimb
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
a alunecat în sfera de influență germană, mai ales în termeni comerciali. La sfârșitul lui 1939, Germania primea 75% din exporturile Lituaniei și îi livra 86% din importuri. Germania și Uniunea Sovietică au convenit în același an asupra Pactului Ribbentrop-Molotov, împărțindu-și Europa de Est în sfere de influență. La început, cum era și firesc, Lituania a intrat în sfera Germaniei. Naziștii au mers până într-acolo încât să propună o alianță militară germano-lituaniană împotriva Poloniei, promițând retrocedarea , dar Lituania a ținut la
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
naționale. Așezările de pe cordonul litoral al Curlandei sunt, de la nord la sud: Primele șase sunt pe partea lituaniană, în timp ce ultimele trei sunt pe partea rusă. Partea rusă a cordonului litoral al Curlandei aparține al regiunii Kaliningrad, în timp ce partea lituaniană este împărțită între municipiul Klaipėda și . Există un singur drum ce traversează întreaga lungime a cordonului litoral al Curlandei. De partea rusă, el duce la , iar pe cea lituaniană duce la . Cordonul litoral nu este conectat de partea continentală a Lituaniei, trecerea
Cordonul litoral al Curlandei () [Corola-website/Science/335874_a_337203]
-
privesc prin ferestre cu mâinile încrucișate pe piept. Apar ca figuranți în film mai mulți săteni din Krîvorivnea (raionul Verhovîna, regiunea Ivano-Frankivsk), unde a avut loc filmarea. Ei cântă cântece populare și prezintă tradițiile reale din zona lor. Filmul este împărțit în douăsprezece capitole ca și lunile anului. Titlurile capitolelor apar scrise cu litere chirilice roșii pe fond negru. Numai ultimul capitol (Pietà) este scris cu litere latine albe pe fond negru: Regizorul Serghei Paradjanov a mărturisit că a fost fascinat
Umbrele strămoșilor uitați (film) () [Corola-website/Science/335880_a_337209]
-
privind 17 închisori vizitate în cursul anului 2013, sunt: supraaglomerarea, igiena neadecvată, lipsa programelor educaționale și culturale, tratamentul pacienților vulnerabili, lipsa asistenței medicale potrivite, respectiv condițiile de detenție de la secțiile de poliție. O altă problemă este faptul că mulți deținuți împart paturile, ceea ce duce atât la încălcarea demnității, cât și la probleme de igienă. În articolul 78 din Legea 254/2013 este prevăzut dreptul la muncă al deținuțlor. În aceeași lege este prevăzut faptul că Administrația penitenciarului poate încheia contracte de
Drepturile omului în România () [Corola-website/Science/335852_a_337181]
-
Tendai și-a extins influența în Edo (reședința shogunilor și centrul administrativ al Japoniei de atunci) într-atât că Iemitsu, al treilea shogun din clanul Tokugawa, a fost înmormântat într-un templu Tendai (Rinnō-ji în prefectura Tochigi). Teritoria templului este împărțită în trei zone: , și . este construcția principală a întregului complex monastic. Ea reprezintă o reconstrucție mediavală a unei clădiri mai vechi, , intemeiate de Saicho în anul 788. Principalul obiect de venerare este statuia lui , care a fost sculptată de însuși
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
Tenkai, la ordinul shogunul Iemitsu Tokugawa. Întreaga construcție a fost executată din lemn de , arbore endemic din Japonia, Coreea și Taiwan. Împreună cu curtea interioară și galeria din partea de sud formează o structură tipică în stil arhitectural "Shinden-zukuri". Interiorul Konponchudo este împărțit în trei părți. Partea interioară (cea mai sacră parte, în care se află statuia lui Buddha) este situată cu circa 3 m mai jos decât celelalte zone și este pavată cu piatră. Datorită amplasării sali și faptului că anume aici
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
construită la Mii-dera în 1347, este cea mai veche construcție din întregul complex monastic. Clădirea reasamblată a fost numită Tenbōrindō. Obiectul principal de venerare este statuia lui , cioplită de către Saicho. Din acest motiv clădirea este deseori numită . Pilonii de suport împart clădirea în șapte secții (numite în arhitectura traditională japoneză) frontal și în șapte secții lateral. Interiorul este împărțit lateral în două zone: cea „exterioară” (2×7 "ken"), care este accesibilă publicului larg, și cea „interioară” (5×7 "ken"), unde se
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
numită Tenbōrindō. Obiectul principal de venerare este statuia lui , cioplită de către Saicho. Din acest motiv clădirea este deseori numită . Pilonii de suport împart clădirea în șapte secții (numite în arhitectura traditională japoneză) frontal și în șapte secții lateral. Interiorul este împărțit lateral în două zone: cea „exterioară” (2×7 "ken"), care este accesibilă publicului larg, și cea „interioară” (5×7 "ken"), unde se află statuia lui Buddha și care este accesibilă doar călugărilor. La 7 aprilie 1900 Tenpōrindō a fost declarat
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
dificultăți în a începe și a mentine o relație intimă, dificultăți în dezvoltarea unei cariere profesionale etc. Pe baza experienței timpurii, persoanele cu anxietate socială dezvoltă o serie de credințe legate de sine și de ceilalți; aceste credințe pot fi împărțite în trei categorii: Aceste credințe determină persoana să interpreteze situațiile sociale (întâlniri, mers la restaurant, susținut un interviu etc.) ca fiind "periculoase", și să prezică eșecul în context social. Încă dinainte de intrarea într-o situație socială, persoanele cu acest tip
Fobie socială () [Corola-website/Science/335895_a_337224]
-
Culoarul Timiș-Cerna. Treapta munților prezintă, deci, diferențieri din punct de vedere hipsometric: Carpații Meridionali, cu altitudinea medie de 1136 m, Carpații Orientali, cu altitudinea medie de 950 m și Carpatii Occidentali, cu altitudinea medie de 654 m. Carpații românești se împart în trei mari grupe: Munții reprezintă o treime (33%) din teritoriul României. În anul 2011, în această zonă existau 826 de localități, din care 80 de orașe mici și mari. În anul 2015, aproximativ 16 la sută din populație mai
Relieful României () [Corola-website/Science/335921_a_337250]
-
vizuală, tehnici de fabricație diferite de unelte de piatră în timpul paleoliticului: de la primele unelte de acum aproximativ 2,5 milioane de ani ( de Homo Habilis) până la sfârșitul perioadei Paleoliticului, în jur de 10.000 BP. Aceasta vitrină de prezentare este împărțită în 8 părți ale tehnicii industriale litice: piese sculptate nesofisticate arhaice inferioare Paleoliticului, tăieri discoide,´´bifaz´´ ,tăieri Levallois de tip Musterian, sculptură laminara din Paleoliticul Superior, retușuri Solutrean și în cele din urmă industria microlitica. Este un exemplu foarte explicativ
Muzeul de preistorie din Valencia () [Corola-website/Science/335938_a_337267]
-
pătrat cu două etaje și cu un acoperiș înalt, se afla deasupra unui șanț cu apă pe versantul vestic al promontoriului. Ea era legată prin intermediul unui portal mic de o galerie cu metereze. Galeria era protejată de parapet și era împărțită la mijloc printr-un bastion acoperit. Cea de-a doua poartă ducea în curtea unde se afla Casa starostelui ("Purkrabství"). Ambele intrări erau accesibile prin poduri mobile închise. Casa starostelui forma așezarea Karlštejn; ea a fost fortificată cu un meterez
Castelul Karlštejn () [Corola-website/Science/335951_a_337280]
-
restul era ocupat de un depozit de grâne. La primul etaj se află trei camere; cea mai mare este sala centrală, așa-numita Sală a Cavalerilor ("Rytířský sál"). Împăratul locuia la cel de-al doilea etaj al palatului; etajul era împărțit în patru camere prin pereți despărțitori. O scară în spirală ducea la al treilea etaj, unde - potrivit evidențelor din secolul al XVI-lea - a existat o reședință a „împărătesei cu alaiul ei de însoțitoare”. Dispunerea și amenajarea etajelor doi și
Castelul Karlštejn () [Corola-website/Science/335951_a_337280]
-
fost un botanist și micolog finlandez de proveniență germană. El este numit „tatăl micologiei finlandeze” și pionier al microscopiei ciupercilor. Abrevierea numelui său în cărți științifice este P.Karsten. Această familie provine din orașul Lübeck care a ajuns peste Stralsund, împărțindu-se în două ramuri, în Danemarca și Finlanda. Strămoșul ramurii finlandeze a fost Henricus Carstenius numit Henric Carsten(s) (pe la 1614), care încă se născuse la Lübeck. El a fost unul dintre primarii orașului Helsinki. Fiul său, episcopul de Viborg
Petter Adolf Karsten () [Corola-website/Science/335990_a_337319]
-
Fiul său, episcopul de Viborg Henricus, a fost tatăl lui Peter, provost al diecezei Viborg. Prin cei doi fii ai lui, Abraham vicar de Sääminge (d. 1727) și Peter Carsteen (d. 1711), ofițer al Statului Major General, familia s-a împărțit din nou în două ramuri, dintre care prima s-a scris anterior Carstens, iar a doua Karsten. Petter, cu strămoși germani, suedezi, dar în primul rând finlandezi, a fost descendentul acestei din urmă ramuri. Rudele lui Karsten includ pe profesorul
Petter Adolf Karsten () [Corola-website/Science/335990_a_337319]
-
este creată, prin urmare, ca un centru de bibliotecar superior al Comunitatei și depozit de bază bibliografice Valencia, în cadrul Ministerului competent pentru cultura. Încă de la începuturile sale până în anul 2000, Bibliotecă a fost instalată în clădirea fostului Spitalul General, se împărțea spațiului cu Bibliotecă Publică Provinciala din Valencia, în timp ce se caută un sediu definitiv pentru aceasta. În 1995, Comunitatea Valenciana a decis ca sediul permanent al acestei biblioteci să fie Mănăstirea Sân Miguel de los Reyes. În coordonare cu Guvernul Provincial
Biblioteca Valenciana Nicolau Primitiu () [Corola-website/Science/335996_a_337325]
-
așezat de-a lungul coastei în secolul al VII-lea. Slavii și-au numit așezarea "Dubrovnik". Populația romanizată autohtonă și slavii alogeni au păstrat o dușmănie permanentă, deși cele două așezări se unificaseră în secolul al XII-lea. Canalul care împărțea orașul a fost astupat formând strada principală de astăzi ("") care a devenit centrul orașului. Astfel, "Dubrovnik" a devenit denumirea croată pentru orașul unificat. Există teorii recente bazate pe săpături arheologice cum că orașul ar data de mult mai demult, cel
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
familiilor aristocrate au dispărut sau au emigrat; doar circa o cincime din familiile nobiliare au fost recunoscute de monarhia habsburgică: Ghetaldi-Gundula, Gozze, Kaboga, Sorgo, Zlatarić, Zamagna, Pozza, Gradi și Bona. Constituția Republicană a Ragusei era una strict aristocratică. Populația era împărțită în trei clase: nobilimea, cetățenii și plebeii care în mare parte erau meșteșugari și țărani (iobagi, coloni și țărani liberi). Toată puterea efectivă era concentrată în mâinile aristocrației. Cetățenilor li se permitea să dețină funcții minore, în timp ce plebeii nu aveau
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]