39,491 matches
-
fost "indivizi de joasă speță" din împrejurimi. Membrii elitei ungare locale au încercat să-l salveze pe preotul ortodox; toți făptașii cu timpul au decăzut, au devenit alcoolici, s-au îmbolnăvit de cancer, s-au sinucis sau au emigrat; copiii preotului, ajunși la București după 1945 ar fi fost executați de comuniști etc. Intrarea în Transilvania a trupelor armatei ungare a rămas pentru mulți un eveniment de neuitat. În același timp, crimele pe care unii membri ai acestei armate le-au
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
viața maghiarilor, cultura maghiară, ideea de patrie ungară a tuturor timpurilor - chiar și în cele de grea restriște - și-au găsit adăpost", iar conducătorii acestei administrații militare trebuiau să solicite luarea unor decizii, în primul rând cerând părerea pastorilor și preoților 16. Totul părea logic, iar clericii trebuie să fi considerat la fel. Desigur, nu toți; mai târziu, și nu o dată, s-au produs încurcături când clerici - pierzându-și rolul de consilieri - au vrut să dispună (ulterior, în timpul administrației civile) de
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
niciun fel de motivare oficială a punerii lor sub pază. Pe lista de două mii de nume (întocmită de comandament) era menționat grupul expulzaților format din cetățeni de naționalitate română, oameni înstăriți, considerați șefi de opinie în mediul lor (de pildă preoți, avocați); mai mult, lista cuprindea și funcționari păstrați temporar în posturile lor de către administrația militară. Deși nu s-a ajuns la expulzări în masă organizate, administrația ungară - și atunci, dar și mai târziu - a încercat să influențeze în acest sens
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
ultimele sunt „coercitive”, Încearcă să impună naturii, societății și chiar divinităților, În mod „direct”, voința omului, În timp ce religia este „suplicativă”, este axată pe rugăminte (atitudine pasivă) și pe o mediere (prin textul sacru al rugăciunii sau prin liturgia asigurată de preoți) Între om și puterile superioare care controlează universul. Magia este centrată pe nevoile individului, religia pe cele ale societății. Magia nu are criterii morale, religia este fundamentată pe valorile etice. În adâncul ei, opoziția dintre religie și magie este subîntinsă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sau produs În urma unei reacții neintenționate a unei persoane dotate cu puteri malefice: „Vrăjitorii/vrăjitoarele sunt persoane dotate cu puterea de a face rău prin mijloace mistice. Într-o cultură pot există mai multe persoane dotate cu asemenea puteri, de la preot la șaman sau vraci. Vrăjitorii/vrăjitoarele se deosebesc prin faptul că sunt motivați de ură, răutate sau, pur și simplu, plăcerea de a face rău” (A. Saunders, 1995, p. 11). Prin urmare, „nu stăpânirea unei puteri dă specificitatea vrăjitoriei, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
semnelor din cafea sau a liniilor din palmă) sau pot căpăta dimensiuni sociale ample, fiind performate de persoane care aparțin unor grupuri sau chiar organizații specializate. Astfel, sistemul oracolelor conduce la apariția unor congregații de specialiști În profeție (Phytia și preoții care o asistau), a unor locuri predilecte pentru exercitarea lor (peșterile din Delphi) și a unor tehnici complexe de atingere a stării optime (Îngurgitarea de substanțe halucinogene, muzică și dansuri ritmate, starea de transă și viziuni mistice etc.). Actele de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și acțiuni neobișnuite. Forțele răului trebuie gonite, evident - de o persoană care posedă puteri egale sau superioare acestora. Ritualul cel mai cunoscut de gonire a spiritului malefic este exorcismul, care, chiar și În religiile creștine, nu este practicat de un preot obișnuit, ci de un reprezentant canonic dotat cu o știință „ocultă”. Spiritul intrus este conjurat să părăsească trupul pacientului prin numeroase tehnici, făcute fie În izolare, fie În cadrul unor ceremonii colective: arătarea unor obiecte magice care au puterea de a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
naturii, reprezintă un sistem cultural de sine stătător, chiar un fel de religie primordială. Aceste aserțiuni pornesc de la faptul că șamanismul este atestat mai ales la societățile de vânători-culegători și se estompează (este Înlocuit de magia vindecătorilor sau de casta preoților) la civilizațiile de agricultori. În plus, elemente arheologice provenind din paleolitic par să dovedească existența cultelor șamanice În perioadele de Început ale umanității. Alți antropologi privesc cu scepticism această generalizare, arătând că probele arheologice nu sunt concludente și că societățile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de unii savanți drept o formă de exprimare a relației dintre om și lumea supranaturală specifică societăților primitive de vânători și culegători, deși adepții teoriilor evoluționiste consideră că șamanul este Înlocuit treptat de vindecător, de magician și, În final, de preot (M. Winkelman, 1990), studiile antropologice au arătat că șamanii și complexul magic al șamanismului conviețuiesc cu și se adaptează la lumea modernă. Pe de o parte, urmașii șamanilor din societățile simple Își continuă activitatea și În prezent: spre exemplu, În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fantasme. Apoi, oamenii au Înțeles că ei sunt neajutorați În fața puterilor universului. Printr-o desprindere de concepțiile animiste primitive, unele societăți au ajuns să considere că o putere mai presus de om, supranaturală și impersonală, conduce universul. Magicienii au devenit preoți și și-au transformat tehnicile magice de acțiune directă asupra naturii În tehnici de implorare a ajutorului divin (rugăciunile și liturghiile). Prin lucrul asupra credințelor, acești preoți au ajuns la o Înțelegere mai subtilă a relației cu universul - gândirea religioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
putere mai presus de om, supranaturală și impersonală, conduce universul. Magicienii au devenit preoți și și-au transformat tehnicile magice de acțiune directă asupra naturii În tehnici de implorare a ajutorului divin (rugăciunile și liturghiile). Prin lucrul asupra credințelor, acești preoți au ajuns la o Înțelegere mai subtilă a relației cu universul - gândirea religioasă. Ulterior, prin raționalizarea acestei relații, umanitatea, În segmentul ei cel mai avansat (adică societățile europene moderne), a instaurat viziunea științifică de interpretare a lumii. Aceasta se aseamănă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
obiectele, cuvintele, gesturile precise cu ajutorul cărora se speră obținerea unei anumite schimbări. Dintr-o perspectivă funcționalistă, acest fapt Înseamnă că magia nu contribuie, asemenea riturilor religioase, la coagularea colectivității și la afirmarea identității sociale - În formula memorabilă a lui Durkheim, preotul creează o comunitate de credincioși, În timp ce magicianul are un grup de clienți. De aceea, Bronis³aw Malinowski va accentua funcțiile magiei pentru menținerea echilibrului psihic al individului: riturile magice ajută oamenii să ducă la bun sfârșit, cu Încredere În puterile lor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
nu aduc În discuție cazuri semnificative de „democrație” a sacrificiului (În antiteză cu rugăciunile sau ofrandele care pot fi performate de orice membru al colectivității). Executantul ritualului poate fi un oficiant permanent, consacrat de poziția sa În interiorul unei ierarhii religioase (preotul), sau o persoană consacrată de un anumit statut social („bătrânii” satului, liderul familiei, un șaman sau un vraci). Nu există Însă restricții de gen sau vârstă În ceea ce privește actorul sacrificiului. Frecvent, modelul mitic al sacrificatorului este dat de o anume divinitate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În centrul ritualului, un sacrificiu dramatic: profitând de neatenția stăpânului său, un bou de plug se apropie de altarul lui Zeus Polieus și se apucă să mănânce ofrandele depuse pe altar, cerealele și turtele rezervate zeului cetății. În fața acestui sacrilegiu preotul lui Zeus, cuprins de mânie, apucă o secure, lovește animalul și Îl ucide. Îngrozit de fapta abia săvârșită, „ucigașul boului”, bouphonos, fuge În mare grabă lăsând la fața locului arma crimei. Partea a doua a ritualului se desfășoară În doi
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
rândul său. În același fel, apropiindu-se de altar pentru a mânca acolo hrana consacrată, boul se desemnează pe sine Însuși ca victimă a sacrificiului. Omul care lovește este tot atât de ambiguu, el fiind „ucigașul boului”, dar, În același timp, și preotul lui Zeus Polieus, sacrificatorul calificat (M. Detienne, 1997b, pp. 145-146). O altă sursă de ambivalență provine din intruziunea actului violent, sângeros, În sistemul comunicării cu sacrul. Imolarea victimei este un gest de distrugere, asemănător aceluia specific crimelor, războiului sau vânătorii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
creații literare folclorice (orații, balade, doine, strigături etc.), obiecte cu semnificații simbolice (colacul, plosca, inelul, bățul starostelui, bradul Împodobit etc.), manifestări de teatru popular sau de dramatizare a comunicării normelor tradiționale de viață. Ceremonia nunții era gestionată de specialiști rituali (preotul, starostele, colăcerul, brădarul) și de membrii comunității, care căpătau roluri bine determinate și care trebuiau să se conformeze unui scenariu ritual strict: mirele și mireasa, nașii, socrii-mari și socrii-mici, fratele miresei, chemătorii (feciorii care invită la nuntă), fetele din alaiul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
forțelor binelui și victoria lor asupra duhurilor malefice. Frecvent, acest mesaj este transmis prin punerea În scenă a bătăliei mitice dintre divinitățile primordiale cu ajutorul unor lupte Între măști. Un alt rit de Învigorare este „căsătoria sacră”, În care regele sau preotul suprem se Însura cu o femeie, reluând În plan ceremonial nunta fecundatoare din Începuturi, acel hieros gamos care a dus la instaurarea ordinii cosmice, a fertilității și bogăției. d) Riturile de bucurie Închid ciclul ceremonial, de obicei printr-un ospăț
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
puterea Își asociază prezența marelui eveniment liturgic. Monarhul intră În biserică, iar corul și Înaltul cler cântă imnul axion („vrednic este”). După cântarea Întru slava sfintei (slavoslovia), alaiul Întreg iese, iar racla cu relicva este dusă În curte de către patru preoți. Acesta este Începutul celebrării publice: racla sfintei Înconjoară de trei ori biserica, fiind urmată de alaiul condus de principe și de mitropolit (R. Păun, 2007, pp. 104-105). Această sinteză, bazată pe descrieri de epocă, scoate În evidență importanța deplasărilor În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pioase: nu numai că nu trebuie să contacteze datorii În vederea efectuării călătoriei, dar nici nu trebuie să lase datorii la plecare. ș...ț Ihram - sacralizarea. Credinciosul care decide să meargă În pelerinaj acționează exact ca și când ar fi pentru sine propriul „preot”. ș...ț Toate ritualurile pelerinajului se Îndeplinesc Într-un teritoriu determinat. Ele Încep cu sacralizarea inaugurală. Ea constă În Îmbrăcarea veșmintelor - două piese din stofă, necusute și sandale, la rândul lor, fără cusături - ce trebuie purtate pe toată durata ceremoniilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
căutarea unei poziții cât mai bune. ș...ț. Pe măsură ce slujba se apropie de momentul culminant, granițele dintre pelerinii bolnavi și cei sănătoși sunt greu de menținut, deoarece credincioșii se Îmbulzesc către primele rânduri pentru a atinge Însemnele divine sau hainele preoților din alaiul care vine după preotul ce oferă binecuvântarea. Asemenea momente de intensă fervoare religioasă ilustrează În mod dramatic coexistența dificilă dintre comunități și statuturi, dintre solidaritate și egoism (J. Eade, M. Sallnow, 1991, p. 71). Studiile similare ne arată
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ș...ț. Pe măsură ce slujba se apropie de momentul culminant, granițele dintre pelerinii bolnavi și cei sănătoși sunt greu de menținut, deoarece credincioșii se Îmbulzesc către primele rânduri pentru a atinge Însemnele divine sau hainele preoților din alaiul care vine după preotul ce oferă binecuvântarea. Asemenea momente de intensă fervoare religioasă ilustrează În mod dramatic coexistența dificilă dintre comunități și statuturi, dintre solidaritate și egoism (J. Eade, M. Sallnow, 1991, p. 71). Studiile similare ne arată nu numai că actorii pelerinajului sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
a avut loc În anul 1785, când un tânăr s-a căsătorit cu o fată dintr-o localitate vecină și a refuzat să intre În comună Însoțit de un alai de muzicanți; aceștia au decis să organizeze un charivari, chiar dacă preotul și notarul s-au opus inițiativei. El a avut totuși loc și tinerii căsătoriți, preotul și notarul au avut parte de asemenea cântece timp de nouă zile. Cel mai Înțelept este să râzi și de obicei asta fac toți oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dintr-o localitate vecină și a refuzat să intre În comună Însoțit de un alai de muzicanți; aceștia au decis să organizeze un charivari, chiar dacă preotul și notarul s-au opus inițiativei. El a avut totuși loc și tinerii căsătoriți, preotul și notarul au avut parte de asemenea cântece timp de nouă zile. Cel mai Înțelept este să râzi și de obicei asta fac toți oamenii. Acest lucru reprezintă și mijlocul cel mai sigur de a Împiedica un charivari să dureze
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
nu și a instituțiilor sociale și politice În exercițiu. Ritul de rebeliune african era compus din două unități rituale, „micul” și „marele” Ncwala, separate de 15 zile. La primul ritual participau apropiații regelui, regina-mamă, soțiile sale, șefii gărzii regale și preoții de rang Înalt. Ceremonia Începea seara, pe lună nouă, și se ținea În staulul cu vacile regale, fiind deschisă de o rugăciune În onoarea regelui. Apoi, războinicii Începeau să cânte și să danseze un cântec sacru (Simemo), ale cărui versuri
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
erau urmate de alte cântece, cu aluzii istorice și moralizatoare. Între timp regele este tratat cu plante magice și este Înconjurat de gărzile regale. Apoi este intonat un alt cântec de condamnare a regelui. Brusc, acesta este Întrerupt de strigătul preotului: „Afară cu străinii”, referindu-se la orice persoană care nu se supune și nu aduce omagii regelui. Înconjurat numai de susținători fideli, regele scuipă leacuri sacre spre est și vest pentru a distruge vechea epocă și a anunța Începerea unui
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]