39,711 matches
-
mai bune trupe ale sale. S-a retras cu garnizoanele sale în spatele Lech-ului, aproape de Augsburg. Marlborough nu a profitat pentru a ataca Munchen sau Augsburg deoarece nu avea în dotare tunuri de asediu. După Schellenberg nici un comandant aliat nu a atacat frontal un oraș. Rain am Lech, la 11 kilometri de Donauwörth va ceda după un lung asediu pe 16 iulie - din cauza lipsei de arme grele și muniții promise de Imperiu, dar nelivrate la timp. În luna iulie Marlborough și-a
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
tipic al diferitelor produse alimentare, al materialilor din hârtie și bumbac și al articolelor din piele. Pagubele sunt mai mult calitative, prin deprecierea obiectelor și murdărirea lor cu dejecții, secreții ale glandelor salivare și exuvii (= resturi de năpârlire) larvare. Alimentele atacate de gândaci au un miros neplăcut și nu mai pot fi consumate de către om. Ele trebuie aruncate. Daunele sunt și indirecte, fiind o insectă respingătoare numai prin prezența sa în camerele de locuit, cămări, pivnițe etc. Gândacii negri de bucătărie
Gândac negru de bucătărie () [Corola-website/Science/331843_a_333172]
-
noi întăriri. Pe 24 iunie armata lui Monmouth a ridicat tabăra la Pensford și un mic grup al forțelor lui s-a confruntat cu milițiile din Gloucester pentru a prelua controlul asupra orașului Keynsham pe râul Avon. Monmouth intenționa să atace orașul Bristol (cel mai mare și important oraș după Londra în acea vreme). Dar a auzit că fusese ocupat de Henry Somerset, I Duce de Beaufort. Mai mulți istorici au speculat că dacă Monmouth ar fi mărșăluit spre Bristol în
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
apoi sediul de la Keynsham Abbey și s-a mutat la Bath care era ocupat de trupe regaliste, ceea ce făcea imposibilă intrarea în oraș. A înființat cartierul general la Philips Norton (Norton St. Philips astăzi), unde pe 27 iunie a fost atacat de trupele lui Feversham. Susținătorii lui Monmouth au mărșăluit apoi în timpul nopții spre Frome, în direcția Warminster. Moralul trupelor lui Monmouth a început să se prăbușească aflând știrea despre eșecul revoltei din Scoția. Argyll a debarcat la Campbelltown pe 20
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
flotei engleze permițându-i să se refugieze pe Tamisa. Tourville a fost aspru criticat pentru că nu a știut să profite de avantaj și a fost demis din funcție. Amiralul britanic, contele de Torrington - care se pronunțase împotriva faptului de a ataca flota franceză superioară - a fost la rândul lui criticat de regina Maria și de către miniștri săi. A fost judecat de Curtea Marțială. Chiar dacă a fost achitat, William al III-lea l-a obligat să părăsească serviciul activ. În martie 1689
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
obișnuit apanajul sclavilor sau, mai pe larg vorbind a non-cetățenilor. La Atena, practicarea ei atrăgea pentru un cetățean consecințe politice importante cum era "ἀτιμία - atimía", pierderea drepturilor civile publice. Astfel se explică și acțiunea din „Contra lui Timarh”: Eschine este atacat de Timarh, iar la rândul său, pentru a se apăra, Eschine îl acuză pe acuzatorul său că a practicat prostituția în tinerețe. Prin urmare, Timarh ar fi trebuit să fie decăzut din drepturile sale politice, printre care dreptul de a
Prostituția în Grecia Antică () [Corola-website/Science/331828_a_333157]
-
a dispus cei 38000 de militari în două linii obișnuite, între satul Heppignies în dreapta și castelul St. Amant în stânga, în timp ce centrul era protejat de malurile râului Orme, ceea ce făcea aproape imposibil un atac frontal. Luxembourg își împarte forțele pentru a ataca ambele flancuri ale armatei aliate - un plan îndrăzneț care trebuia pus în practică în secret, prin înșelăciune. Coloanele din prima linie franceză se împart pentru a lua poziție între Heppignies și Fleurus, cu o parte ce se deplasează în sus
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
tunuri sunt poziționate în apropierea castelului din St. Amant și alte 30 între castel și Fleurus. Astfel, neobservat, Luxembourg a învăluit flancurile lui Waldeck. Dacă Waldeck ar fi observat la timp că comandantul francez își împărțise armata, ar fi putut ataca stânga franceză izolată înainte ca dreapta să își ocupe pozițiile, dar nu a făcut-o. După ce flancul drept (condus de Luxembourg) și-a ocupat pozițiile, aproximativ la ora 10 deschide focul asupra infanteriei inamicului, lovind cu eficacitate. Aripa stângă franceză
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
Torino (1703)) poartă la începerea acțiunilor belice ale lui Ludovic al XIV-lea, întâi în Savoia apoi în Piemont. Strânsă între două focuri (la vest Franța și la est armata spaniolă care controla Lombardia), teritoriile Savoiei au fost înconjurate și atacate de trei armate; Susa, Vercelli, Chivasso, Ivrea și Nizza sunt pierdute. Ultimul bastion care rezistă este citadela Torino, fortificată de către Emanuel Filibert, Duce de Savoia cu 140 de ani mai devreme. Un rol important l-au avut "galeriile contramine", săpate
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
bastionul San Lazzaro al citadelei. Cu toate acestea, doar în lunile precedente atacului francez din 1706 a fost realizat un sistem de contramine extins, proiectat de Antonio Bertola. Deja în august 1705 franco-spaniolii, plasați în apropierea citadelei, erau pregătiți să atace Torino - dar comandantul lor, generalul de la Feuillade - considerând că trupele sale sunt insuficiente, preferă să aștepte întăriri. Această alegere s-a dovedit o eroare, deoarece va permite fortificarea ulterioară a orașului în vederea unui lung asediu. Munca la fortificarea orașului a
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
o rută nordică, la acea vreme cu doar 80 de oameni în viață. După ce a părăsit satul de pe Napo Orellana a continuat să navigheze în aval spre Amazon. În timpul navigării pe Fluviul Napo Orellana și oamenii săi au fost permanent atacați de tribul Cambeba. Au ajuns la Rio Negro pe 3 iunie 1542 și apoi în sfârșit pe Amazon. Pe longitudinea de aproximativ 69 vest Orellana și oamenii săi au fost implicați într-o serie de altercații indigenii Machiparo și au
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]
-
barcă cu care au plecat să îl caute pe Orellana. Barca a renunțat la căutări și a navigat de-a lungul coastei spre Insula Margarita. Orellana și oamenii săi, care au pornit din nou să găsească brațul principal, a fost atacat de indieni. 17 dintre oameni au fost uciși de săgeți otrăvite iar Orellana însuși a murit de boală în noiembrie 1546. Echipajul celei de-a doua bărci, la sosirea în Margarita, au găsit 25 dintre însoțitori, inclusiv pe Ana de
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]
-
Hr, iar mai târziu, luptătorii cantabrii s-au luptat pentru Vaccaei și Celtiberi în Războaiele Celtiberilor, din secolul al II-lea î.Hr. Reputația lor era atât de măreață încât, atunci când o armată romană sub conducerea lui Gaius Hostilius Mancinus a atacat Numantia în 137 î.Hr, zvonul apropierii unei mari forțe Cantabri-Vaccaei a fost suficient pentru a-i determina pe cei 20.000 de legionari să intre în panică, forțându-l pe Mancinus să se predea în termeni de pace umilitori
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
desfășoară pe o dublă pedală: la-mi bemol. La ultima revenire a temei a1 (reperul 3), Debussy adduce o nouă distribuție a rolurilor, tema apărând pentru prima dată la harpă - în versiunea ritmică originală și în expunere armonică - iar orchestra atacă cruzic. Fragmentul de la Animez la următorul a tempo (măsurile 55-62) poate fi socotit o secțiune tranzitorie, cu funcție de concluzie a refrenului. Aici harpa cu pedale dă un examen sever în ceea ce privește posibilitățile de a cânta pasaje intens cromatizate. Grupul tematic B
Dans profan (Claude Debussy) () [Corola-website/Science/335532_a_336861]
-
cantitate este conținută în aproximativ 30 de grame de ciuperci proaspete. Un organism ajuns la maturitate poate cântării 50 de grame sau mai mult, prin urmare, un singur exemplar consumat va produce o otrăvire mortală. Simptomele otrăvirii sunt identice, amatoxina atacă ficatul, iar simptomele apar abia după 6-24 ore de la consumare, prima dată doar cu niște crampe și diaree puternice, ce durează 2-3 zile, iar în a treia zi semnele par să dispară ceea ce duce la gândul revenirii victimei, dar este
Burete primăvăratic () [Corola-website/Science/335568_a_336897]
-
de răsărit, Armata Roșie sovietică, (alături de care luptau și Forțele armate poloneze din est), a cucerit cea mai mare parte a Poloniei și a început înaintarea spre Berlin. Sovieticii (cărora li se alăturaseră și Armata României după 23 august), au atacat prin Ungaria spre Cehoslovacia răsăriteană și s-au oprit temporar pe Linia Oder-Neisse. Înaintarea rapidă a sovieticilor pe frontul de răsărit a distrus numeroase unități germane cu experiență și a limitat puternic capacitatea lui Adolf Hitler de întărire a frontului
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
să folosească fluviul ca pe o barieră naturală, care să îi apere sectoarele mai puțin puternice ale frontului să. Atacul principal trebuia dat după traversarea Rinului de unitățile din nord - Grupul de Armată 21 comandat de Montgomery - care trebuiau să atace până întâlneau coloanele Armatei I, care avea să declanșeze un asalt secundar mai la sud. În cazul în care manevra de dublă încercuire avea să fie un succes, întreg bazinul industrial al Rurului urma să fie cucerit, neutralizând astfel o
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
zorii zilei de 25 martie. Feldmareșalul german Walter Model, care comanda Grupul de Armată B însărcinat cu apărarea regiunii Ruhr, și-a desfășurat trupele de-a lungul râului Sieg la sud de Köln, pe direcția est-vest, considerând că americanii vor ataca direct spre nord dinspre capul de pod de la Remagen. În schimb, Armata I americană a atacat spre est, spre Giessen și râul Lahn, doar după aproximativ 105 km schimbându-și direcția de înaintare spre nord, spre Paderborn, pentru ca să facă joncțiunea
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
cu apărarea regiunii Ruhr, și-a desfășurat trupele de-a lungul râului Sieg la sud de Köln, pe direcția est-vest, considerând că americanii vor ataca direct spre nord dinspre capul de pod de la Remagen. În schimb, Armata I americană a atacat spre est, spre Giessen și râul Lahn, doar după aproximativ 105 km schimbându-și direcția de înaintare spre nord, spre Paderborn, pentru ca să facă joncțiunea cu Armata a 9-a. Toate cele trei corpuri ale Armatei I au participat la atac
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
al frontului. Pe 29 martie, Armata I a schimbat direcția de atac spre Paderborn, la cam 130 km nord de Giessen. În timpul acestei manevre, flancul drept al Armatei I a fost protejat de Armata a 3-a, care reușise să atace cu succes dinspre capetele de pod deținute și se îndrepta spre Kassel. O unitate de șoc din cadrul Diviziei a 3-a blindată SUA din cadrul Corpului VII, în care fuseseră încadrate mai multe tancuri grele M26 Pershing, a deschis drumul americanilor
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
generalului Bradley, Armata a 9-a a declanșat atacul spre sud, spre valea râului Rur. În zona de sud, Corpul III din cadrul Armatei I și-a lansat la rândul lui atacul pe ziua de 5, iar Corpul XVIII aeropurtat a atacat spre nord. Rezistența germană, care a fost destul de puternică la început, a cedat rapid. Pe 13 aprilie, Armata a 9-a reușise să elimine rezistența germană din nordul pungii, în timp ce elementele Diviziei a 8-a de infanterir din cadrul Corpului XVIII
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
atacul principal. Din cadrul acestui grup, Armata I comandată de Hodges în centrul frontului avea ca obiectiv un atac de aproximativ 210 km spre Leipzig și fluviul Elba. La nord, Corpul XIX (Armata a 9-a) și Corpul XIII trebuiau să atace spre Magdeburg, la aproximativ 100 km nord de Leipzig, și aceasta în ciuda dorinței generalului Simpson,comandantul armatei, care spera să fie lăsat să se îndrepte spre Berlin. La sud, Armata a 3-a comandat Patton trebuia să atace spre Chemnitz
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
trebuiau să atace spre Magdeburg, la aproximativ 100 km nord de Leipzig, și aceasta în ciuda dorinței generalului Simpson,comandantul armatei, care spera să fie lăsat să se îndrepte spre Berlin. La sud, Armata a 3-a comandat Patton trebuia să atace spre Chemnitz, aflat cam la 65 km sud-est de Leipzig. De aici, Patton trebuia să continue înaintarea spre sud-este și să intre în Austria. În același timp, Grupul de Armată VI SUA comandat de generalul Denver trebuia să înainteze prin
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
și să elimine orice încercare a germanilor de organizare a unei ultime rezistență în Munții Alpi din sudul Germaniei și Austria de vest. Pentru îndeplinirea celor două obiective, Armata a 7-a comandată de generalul Alexander Patch a trebui să atace sub formă de arc, mai întâi spre nord-est, de-a lungul flancului trupelor lui Bradley, după care să vireze spre sud alături de Armata a 3-a pentru cucerirea orașelor Nürnberg și München și, în cele din urmă, să intre în
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Bradley, după care să vireze spre sud alături de Armata a 3-a pentru cucerirea orașelor Nürnberg și München și, în cele din urmă, să intre în Austria. Armata I franceză comandată de generalul Jean de Lattre de Tassigny urma să atace spre sud și sud-est pentru cucerirea orașului Stuttgart, după care să se îndrepte spre granița elvețiană și, mai departe, în Austria. La început, rezistența germanilor din sectorul Grupului de Armată VI SUA a fost mai puternică decât în sectorul Grupului
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]