4,058 matches
-
și trebuie să-i trecem”... Și veneau opt sau zece inși de partea lor și intrau În ogradă și: „Unde-i părintele? Cum Îl cheamă?”. Veneau cu polițaiul, cu primarul, cu vicele: „Trebe să treci la colectiv, că nu ai Încotro; dacă nu, vezi tu ci faci, dai pământul”... Dacă nu vreai, Îți lua deștul de aicia-șa și erai trecut la colectiv... Nu vreai nici așa, avea și sula la cur, și te Înțepa și cu sula. Și toată lumea s-a
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
crusta formulelor protocolare) ori îmi poți spune cum se cheamă, să-l caut în bibliotecă?” A doua zi, R.C. l-a convocat din nou pe Sp. și i-a dat de scris altceva, tot pe termen scurt, iar el, neavînd încotro, a fost de acord: „Da, șefule!” A treia și a patra zi, scena s-a repetat. Sp. a notat în carnet și a spus: „Se face, șefule!” Bineînțeles, în pofida silințelor, i-a fost imposibil să execute tot ce i se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
că „strugurii sînt acri” și-i descalifică pe cei ce continuă să muște din ei. Cînd ciorchinii le pică lor în coș, țin să se explice („N-am putut să-l refuz pe X, redactorul”), să se automotiveze („N-avem încotro: trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului”) ori să gîndească rău despre cei ce „se lasă greu”: „Fac mofturi - îmi zicea ieri-alaltăieri Sp. - pentru că s-au săturat de lins”. Care-s foloasele? Pentru unii contează „încrederea pe care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
s-a procedat cu el, căci e ziarist. În secretariat, „problema” lui a fost „discutată” mai puțin de un minut, după ce l-au ținut la ușă trei ore și jumătate! „și-ai acceptat?”, m-am mirat eu. „N-am avut încotro”, mi-a răspuns. „Mi-a fost teamă că au să-mi spună: «Nu vrei unde te trimitem noi, mergi atunci la Luizi-Călugăra ori la Traian, unde sînt libere posturile de secretar adjunct. Sau în producție!»” Spre surprinderea mea, se consolează
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mea la Suceava. Părăseam Fălticenii În primăvara lui 1975, epuizat, bolnav de nervi, cu ficatul debilitat și nu bănuiam că la Muzeul Județean, era atât de mult de lucru! Tânjeam Însă după puțină liniște. Căutam un răgaz, ca să mă orientez Încotro s-o apuc. Sufletul meu Îndurerat, Învăluit de tristețe, rămăsese la „Galerie”, marea pasiune a vieții mele. Amintirea clipelor frumoase, a unor Împliniri rodnice, Îmi aduceau mângâiere. Măcar la atâta, aveam dreptul! 988 71 Buftea, 5 mai 1975 Iubite domnule
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Izbise cu picioarele în ambalajele și cutiile ce-i stăteau în cale și cu grele cuvinte în Trofin pentru nereușita acestei reprezentații. Se urcase în mașină și în viteză a pornit primul. Suita în derută îi pierdu urma. Bănuiau totuși încotro plecase. Necondus de avangardă și necunoscând exact traseul, nu știau că va pătrunde la Apimondia printr-o intrare laterală, unde nu-l aștepta nimeni. Nici tu drapele, flori, urale și plecăciuni, ci niște necăjiți de muncitori ce roboteau apăsați de
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
repetat însă și lui sugestia cu anunțul, iar una dintre prietene, cea care solicitase masa împreună cu tânărul, i-a spus și părerea ei în limba germană. Se pare că totuși responsabilul a înțeles ceva și fiindcă nu a mai avut încotro, și-a cerut scuze, schimbându-ne chelnerul, care a plecat mormăind furios. Mergând prin Mangalia cu aceeași prietenă, m-am oprit să privesc într-o vitrină. Ce vrei să vezi? m-a întrebat. Voi nu aveți nimic în magazine, nu
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
ciupiți la socoteală. Iar ciupeala asta merge uneori și până la 50% din consumație. Că toată lumea are nevoie de bani, fie ei chiar și valută. Dar atât românii, cât și străinii văd și înțeleg. Primii văd și tac, fiindcă nu au încotro, iar străinii care au încotro spun la plecare: Așadar, în restaurantele și hotelurile de pe Litoral, românii și câinii nu au ce căuta, sunt nedoriți, mai ales în timpul sezonului, iar străinii, care sunt doriți, nu ne doresc ei. Cât privește convingerea
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
asta merge uneori și până la 50% din consumație. Că toată lumea are nevoie de bani, fie ei chiar și valută. Dar atât românii, cât și străinii văd și înțeleg. Primii văd și tac, fiindcă nu au încotro, iar străinii care au încotro spun la plecare: Așadar, în restaurantele și hotelurile de pe Litoral, românii și câinii nu au ce căuta, sunt nedoriți, mai ales în timpul sezonului, iar străinii, care sunt doriți, nu ne doresc ei. Cât privește convingerea unora despre puterea de atracție
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
damnare. „Fac un pas. Trec prin zid. Trec strada. Traversez/ piața. Tai aerul. Tai prin iarba grădinii. Tai/ de-a curmezișul câmpul apa piatra lumina”, scandează Marta Petreu În vibrantul poem Ca o șenilă. Cine este pribeagul, de unde vine și Încotro se Îndreaptă? Femeia „subțire ca spada”, purtând cu ea, În ea, cartea și pământul („laolaltă/ verbul și lutul fac solia Întreagă”) este și „prințesa ce vrea să-și pedepsească o vină”? Vina Îndoielilor, canibalismul cunoașterii, cenușa de după ardere? „Nu știu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
bietele pagini scrise sau tipărite constituiau ținta suspiciunii obsesive a vameșilor, mai ales În cazul unui scriitor, ba Încă a unuia nu tocmai adorat de oficialitate. Printre puținele hârtii aruncate În valiza călătoriei „turistice” de o lună, care nu știam Încotro mă va duce, dar care, bănuiam, nu mă va Întoarce, măcar pentru o vreme, la locul de plecare, aveam să descopăr, ulterior, cu uimire, o tăietură dintr-un ziar. De foaia tipărită erau capsate câteva fâșii de hârtie pe care
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Îl vom plăti, nu-ți fă griji. Îl vom restitui fără nici o dificultate. Le vom duce o pereche de pantofi stricați, asta va fi plata. Am făcut ochii mari, mă și oprisem din mers, paralizat de stenica perspectivă. - Nu vezi Încotro se Îndreaptă sistemul? Totul e distrus, faliment absolut. Când va fi să ne plătim datoria, o pereche de pantofi uzați va costa exact milionul pe care l-am adunat noi, nenorociții, din Împrumuturile noastre de scriitori. Viziune fabuloasă, În stilul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
mea fizică și psihică etc.). Plus anotimpul care nu Îndeamnă la drum În mica Siberie, care a devenit România. Dar am nevoie urgentă de un act pentru oficialitățile de aici, legat de o eventuală pensie pentru viitor și n-am Încotro, trebuie să mă duc. De altă parte, spre surpriza mea, un telefon din București mă anunță că s-au dat banii pentru Dicționar (refuzați În septembrie) și că e urgent să-i justificăm până la finele anului. Se va trece la
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
puterea lui de convingere ca să-i înduplece să plece, spunându-le că sunt doi tineri de treabă, care vin din când în când pe aici și au acte în regulă. Jandarmii, nici una nici alta, au insistat să-i vadă. Neavând încotro, Tomici l-a trimis pe Pera să cheme pe Borobaru, știindu-l mai descurcăreț. Borobaru a plecat fără o clipă de șovăire. După câteva minute, Pera vine din nou și-l cheamă pe Vârlan-Negru. Și acesta îl urmează fără a
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
din pod și am ieșit în stradă, dar nu pe poartă, ci pe o ușă a șopronului, de multă vreme nefolosită, pe care femeia o deschisese atunci, dând la o parte lucrurile ce stăteau în cale. Ne-a arătat direcția încotro să apucăm și apoi ne-a lăsat singuri. Eram plini de pene și alte murdării. Cum era Duminică după masă, lumea ședea, după obiceiul de la sate, în fața caselor, pe lăicere sau pe scaune. Ne-au văzut zeci de oameni, cum
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
de instrucție și comisari. Fiul lui Tomici a venit la gura podului să le explice tot ce se întâmplase și să-i oblige să plece de acolo să nu-i găsească jandarmii. Cităm fragmentar din „Sfârșitul unei Domnii Sângeroase”: „Neavând încotro, am ieșit pe poarta omului, am trecut cele câteva case până la marginea uliții lui și apoi am luat ca punct de orientare malul Dunării, care se vedea foarte bine, deoarece era apărat de un dig. N-am mers pe drumul
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
în numele așazisei camaraderii de idei, care ne sunt relatate, în scurt, în cartea de istorie legionară: „Prizonieri al Puterilor Axei” Nicolae Petrașcu are de înfruntat alte încercări. Imediat după plecarea Comandantului Horia Sima, spre Italia, pe când încă nu se știa încotro se îndreptase, spre România sau în altă direcție, la 19 decembrie 1942 încep represaliile asupra celorlalți legionari. La orele 5 dimineața, în ziua de 19 Decembrie, în cartierul Marienehe, în fața barăcilor, unde locuiau legionarii își face apariția Gestapo-ul cu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
tine. Ai pretenția să-ți duc cartea la ușă, nu? Nu mi-a mai cerut nimeni așa ceva. Și încă după prima întâlnire! Ție nu ți se pare că ești cam nerușinat? — Cred că așa e, cum zici, dar n-am încotro. Sunt încolțit și nu-mi rămâne decât să mă arunc la picioarele tale. Hai, lasă prostiile! Dă-mi adresa și spune-mi cum să ajung. 8 La capătul lumii Colonelul — Mă îndoiesc că-ți mai recuperezi Umbra, zise Colonelul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cartierul birocraților, așa cum îi arată și denumirea. Nu era vorba însă de oficiali de rang înalt, și nici de simpli slujitori, ci de birocrați mediocri. Trăiau modest, fără pretenții. Au dispărut și ei. N-am nici cea mai vagă idee încotro au apucat-o. Au urmat apoi militarii în rezervă. Au renunțat cu toții la umbre - ca niște insecte care se descotorosesc de carapacele lor - și-și târăsc zilele pe dealul de vest, bătut de vânturi aspre. Sub un acoperiș se adună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un sfert de secol! — Mi-e teamă că urmează ceva nu tocmai plăcut pentru tine, zise Pitic. Să știi că facem ce facem numai de dragul de a te proteja și mai mult. Nu vrem să te chinuim, dar n-avem încotro. Scoate-ți pantalonii! Mi-am dat jos pantalonii fără să mai obiectez. Oricum n-aveam de ales, mi-era clar. — Așează-te în genunchi pe covor! M-am supus. Mă simțeam foarte caraghios în poziția aia, numai în tricou și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Tavanul mi se părea mai înalt ca altădată și totul se acoperise de praf. Lumina era stinsă, iar în beznă nu răsunau decât pașii mei. Ea nu se afla acolo. M-am așezat pe băncuța de lemn, derutat. Nu știam încotro s-o apuc. Am decis s-o aștept totuși. M-am gândit că era cazul să vină pentru că nu găsisem ușa de la intrare încuiată. Așteptam și tremuram de frig. Așteptarea a fost zadarnică, pentru că ea n-a apărut. Se făcuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
luăm legătura cu el, n-avem cum să fim siguri. Deci, mă ajuți să-l scap pe bunic de Întunegri? M-am ridicat din pat ținându-mi mâna la rană. Îmi vâjâia capul de durere. — Se pare că n-am încotro. Nu-mi prea este clar scenariul bunicului tău cu „sfârșitul lumii“, dar simt că n-am voie să-l ignor. Dacă nu încerc să fac ceva în sensul ăsta, cineva va avea de suferit. Acel cineva sunt chiar eu, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
singur răspunsul la această întrebare. Mi-am șters pleoapele cu prosopul și am deschis ochii. Îi vedeam silueta ca prin ceață. — O să ți se lămurească multe lucruri peste iarnă, continuă Colonelul. Fie că-ți place, fie că nu. N-ai încotro. Va continua să ningă și vor tot muri animale. Nimeni nu poate schimba cursul lucrurilor. După-amiezele o să vezi ridicându-se fumul de la incinerarea lor. Toată iarna n-o să ai în fața ochilor decât fum cenușiu și zăpadă albă. 21 În țara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și ei ce-mi trecuse prin minte, dar a reacționat prompt: Nici vorbă! Există un vârtej foarte puternic care absoarbe tot. Nu poți înota în asemenea condiții. Și chiar dacă ai reuși să te ridici iar la suprafață, n-ai ști încotro s-o apuci din pricina întunericului. Deci nu ne rămânea decât să ne târâm pe scara aia mizerabilă. Vuietul mai scăzuse în intensitate. Răsuna ca o barcă cu motor care-și reducea viteza. Apoi, un geamăt ascuțit. Apa urca fără întrerupere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu avem unde merge mai departe. — O fi acesta capătul lumii, dar trebuie să aibă o ieșire. Mi-e foarte clar lucrul acesta. Uită-te la cer! Se vede pe el că există o ieșire. Păsările zboară peste Zid, nu? Încotro o iau păsările care trec Zidul? În lumea din afara lui, nu? Există o lume dincolo de el. Orașul a fost împrejmuit cu Zid tocmai ca să nu ajungă oamenii de aici dincolo. Altfel ce rost ar fi avut Zidul? Așa că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]