KorAP: Find »[drukola/base=ședea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...154 155 156 ...267 >

6,670 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

eu de unde se trage urâtul ăsta... Sandu zâmbea pe sub mustață. Zise și el într-o doară: - Te-oi fi săturat de bine, nenică... y Mai că trecuse și vara aia fierbinte, arzătoare. Rar cădea cîte-o ploaie. Tpt pe malul gârlei ședeau, la Băneasa, pândind trenurile de marfă pe care le scodoleau noaptea. Într-o sâmbătă au pus mâna sergenții și pe Gheorghe și pe Paraschiv. Plecaseră pe Grivița, să mai miroasă. Salcâmii sălbatici de pe Calea Negustorilor începuseră să se usuce. O

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
pline de hârtii, și câteva bănci înguste și lungi. Împrejur se simțea un miros de tutun prost. Dușumelele erau murdare și se vedea că în camera asta nu se măturase de mult. După o masă, pe un scaun ce scârțâia, ședea comisarul, o namilă de om, gras și burdușit. Pe cap ținea chipiul lui tivit cu fire de aur, cu cozorocul ridicat, dat pe ceafă. De sub masă ieșeau două cizme strânse pe pulpele groase, pline de praf, cu ținte de fier

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Îi chemă afară. Iar urcară treptele de ciment. Lipăiră cu picioarele goale pe dușumelele nemăturate. Înăuntru, comisarul moțăia pe scaun. Deasupra mesei ardea o lampă cu sticla afumată. Lumina ei n-ajungea în toate ungherele odăii. Pe o ladă mai ședea un om. Avea o față slabă, nebărbierită și doi ochi încercănați și negri. Palmele mari îi atârnau peste genunchi. Între picioarele lui zăriră un lighean acoperit. Gheorghe înțelese. Aduseseră cărbuni să-i ardă la tălpi. Cel nou se ridică și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
udat pe amândoi cu apă. Când s-au dezmeticit, o răceală li se prelingea pe obraji. Degetele nu le mai simțeam. Parcă erau retezate. Gheorghe oftă domol și crăpă ochii. Lampa ardea încă deasupra lor cu lumina ei murdară. Zbirii ședeau vorbind lângă fereastră. Se trezise și Paraschiv. Sorbi cu limba apa scursă, sărată, și își lipi obrazul lui rănit de tălpile desculțe ale celuilalt. Îl mângâie apoi încet cu barba. - A mișcat! spuse comisarul. Gheorghe râdea bucuros în el. Puteau

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
dus în pușcării, căruia n-aveau ce-i mai face, numai să-i scape pe cei liberi. Pârnaia era plină. Nu mai văzuse ucenicul. Toți zulitorii Bucureștiului, șuți, hoți de cai, trosnitori, carditori, tâlhari de drumul mare, toată crema caramangiilor. Ședeau pe ciment și așteptau să fie trimiși la ocne. Jucau barbut pe șest, înțeleși cu paznicii, să le mai treacă timpul. Cum i-a văzut Gheorghe, s-a înveselit. Îi cunoștea aproape pe toți. Pe unii din ei el îi

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
la comisari, ne face scăpați, ce crezi tu... Sigur, un cot, e mult, dar ieșim noi... În noaptea aia i-au suit iar în dubă și i-au cărat în dealul Mărțișorului. Și-au luat rămas bun de la hoți. Unii ședeau încă în prevenție, ținuți cu bacșișuri, să le treacă timpul mai ușor. Mașina hurducăia pe drumul prost și-i dureau oasele de atâta bătaie. Șoseaua nepavată a Olteniței urca spre închisoare. Auziră lăutarii din cârciumile mahalalelor. O dată 8 trecură lacrimile

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ținuți cu bacșișuri, să le treacă timpul mai ușor. Mașina hurducăia pe drumul prost și-i dureau oasele de atâta bătaie. Șoseaua nepavată a Olteniței urca spre închisoare. Auziră lăutarii din cârciumile mahalalelor. O dată 8 trecură lacrimile pe Paraschiv. Codoșul ședea tăcut într-un colț. I-au dat jos într-o curte mică, cu ziduri înalte și porți de fier, încuiate cu niște driguri de oțel. Un gardian a făcut apelul, că aduseseră mai mulți o dată. Le-a strigat numele la

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
semene? N-a făcut-o mă-sa cu impiegatu? Despre lucrul acesta oamenii știau câte ceva, dar vorbeau pe ascuns, pentru că nu se făcea să audă domnul Aristică. Adevărul era 250 că mai demult, când coana Marioara avea douăzeci de ani, șezuse la ei în gazdă unul Constantin Șarpe, cu șapcă roșie și servietă, impiegat la Calea Ferată. Asta se întîmplase înainte de războiul ăl mare și o știa numai baba Marghioala, vecină în Vespasian cu tramvaistul, de unde se mutaseră cam în același

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
253 - Bun băiat, zicea domnul Aristică, mi-a plătit înainte pe o lună. Învățat. Pleacă dimineața, vine seara. N-o s-avem bătaie de cap cu el. Nu mai era liniștită fata tramvaistului! Din ziua aceea tot cu ochii pe geam ședea, să-l vadă când pleacă și când se întoarce de la treburile lui. Subțire băiat! Călca ușor și se ținea drept, ca ofițerii. Pleca flu-ierînd, venea fluierând cântece de-ale lui. I-a plăcut Vetii. Într-o seară, chiriașul a chemat

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
a plecat repede la depou, c-avea treabă și nu era chip să întîrzie. Trecuseră câteva luni. Întomna. O lumină de început de septembrie, pierită, albă, împînzea curtea. Pomii lăsau o umbră rară în țarină. Mirosea a gutuie pârguită. Procopie ședea și se uita la vița urcătoare ce acoperea ferestrele lui. Era așezat pe un scaun, cu ochii în soare, orbit de lumina aceea mângâietoare, numai într-o cămașă subțire, deschisă la gât, moleșit, ținîndu-și genunchii între palme. Veta îl privea

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
sosiră dinspre Grivița hingherii. Întâi, fata a auzit o larmă surdă și vocile băieților din mahala: - Huo, na! Huo, na! La oase! A ieșit afară, la poartă. Din capul străzii, venea o droagă cenușie, trasă de două gloabe. Pe capră ședeau doi țigani cu mânecile suflecate, ținând în mâinile lor noduroase șbilțurile lustruite. La coada tumbărăului veghea un sergent cu o șapcă soioasă, îndesată pe cap. La biserică, haidamacii s-au dat jos. Veneau pe sub garduri, la umbră, pândind câinii oamenilor

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
era nimeni. 262 - Bine, nu spun, primi. -Nu, jură! - Pe ce? - Pe ochii din cap! - Pe ochii mei din cap că nu spun la nimeni! v Și-i întinse palma umedă. Iar o apucă tremuratul pe fată. Din locul unde ședeau, nu se vedea nici o potecă. Ea știa însă pe unde s-o apuce. Despică măselarița și căută din ochi urmele. O pantă dreaptă, în care erau săpate găuri, începea de sub deal. Urca repede ca o pisică. El se uita unde

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
pe patul scund de alături. Tăcea. Din când în când schimba plăcile. Blondă sau brună Mie mi-e totuna, Pe-amîndouă le doresc, Pe-amihdouă le iubesc... Cânta o voce de bărbat. De la geam se vedea grădina oltenilor. Lângă porțile de sârmă ședeau doi țărani cu fața către soarele puțin. Aveau căciuli negre și crețe, și pe umeri își aruncaseră mindirele de culoarea boabei de porumb. Nu vorbeau. Țineau capetele aplecate în pământ și umbrele lor scurte atârnau într-o parte. În odaia

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Și teama i se amestecase cu o bucurie n6uă și necunoscută, cu durere, și plânse, și râse, îl mângâie și-l sărută și ea și rămaseră unul lângă altul multă vreme, încremeniți într-o îmbrățișare veche de când lumea. 270 Țăranii ședeau în același loc, ca niște curcani înfrigurați, cu mindirele lor roșcate pe umerii ridicați. Picoteau de-a-n picioarele. Dinspre Grivița tot mai cădeau sunetele curate ale clopotelor de la Sfânta Vineri. Lumina se schimbase puțin. Se apropia seara. Vetei i se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
în oțet. Din fundul grădinii 278 răzbătea zgomotul făcut de grataragiu cu cleștele său. Pe două șiruri, fii dreapta și la stânga potecii pe care pășeau, erau înșirate mese ușoare, acoperite cu americă tărcată, în culori ni. Pe scaunele cu spătar ședeau negustori și oameni de-ai lor. Râdeau încălziți de vin, săltând burfile încinse în centuri lucioase de piele. Mâncau cu poftă, ducând repede furculițele la gură, mestecând cu zgomot, privind rar în lături și numai atunci când răsuflau după un pahar

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
făcea carnea ca la găini pe hoți, că pătimiseră fiecare și știau ce-i aia bătaie la politie. - Și cine mai era pe-acolo? - Lume bună, Stăpâne. Păi alde Gătitu, Arsene, Mula, Ilă-Plic, Vizante... - Și ce făceau? - Ce să facă? Ședeau la umbră și dădeau la pește... Starostele se gândea. Spuse cu amărăciune: - Ei, îi strânge câte unul, câte unul, se duce dracului tagma hoților! Cine o să mai spargă o casă, cine o să mai bage o gaură? Și mai sorbi un

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
mor în patul meu, spunea meșterul. -Lau dus cu o trăsură. Era galben, numai pielea și osul pe el. Se rezema într-un baston. Nu-l mai cunoșteai. Trei zile se chinuise până să-i iasă sufletul, mai mare păcatul. Ședea prăvălia închisă, nevastă-sa, Florica, nu se mai vedea. Ce nu-i dăduse, câte doctorii, degeaba. Într-o dimineață își apucase gâtul cu mâna și se zbătuse, trăgîndu-și răsuflarea. - Eu mor, spunea. Femeia lui plângea alături. - Stai liniștit, îl ruga

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
două garduri. Aglaia chitise totul în casă. La capul mortului ardeau luminări groase, aduse de vecine. Acestea aflaseră de moartea croitorului de la femeia lui Spiridon. Frizerul își șterse obrazul cu palma lui albă și parfumată și privi pe răposat. Gogu ședea cu mâinile pe piept, nemișcat. - Te duseși și matale, fl plânse meșterul. Te duseși, mă, nene Gogule! Ți-a fost dat să te rad eu! Femeile plângeau. 289 Tilică Q săpuni bine pe răposat și după aceea trase de câteva

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
gustat un pahar, dascălul unul. Au spus încă o dată "Dumnezeu să-l ierte" pe răposat și au plecat. La masă rămăseseră vecinii, cu Aglaia, Tilică, nevasta lui Stere și vreo câțiva zidari. Babele, și ele în capul mesei. Lângă văduvă ședeau frații lui Gogu, duhoși, nici nu ridicau sprâncenele din farfurii. Vorbeau: - Om liniștit, Gogu, nu zicea el nici dă-te mai încolo! - -La luat Dumnezeu, că așa e el: îi strânge pe ăi buni! - Acu ramaseși singură, coană Florico... Tilică

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ori. Ea nu scoase nici un cuvintel. Îl primi așa cum era, sălbatic și nedomolit. Simți cum o strivește și o înăbușă. Vru să nu strige, să n-o audă celălalt, dar nu mai putu... Ca turbatul a fost Bozoncea săptămâna aia. Ședea numa-n cîr-ciumi, cu lăutarii alături. Bea și nu se cunoștea. Zvârlea cu banii, parcă-l apucaseră pandaliile. Nu știau hoții ce-i cu el. - Să fim veseli! striga. Să petrecem, că cine știe... Numai Gheorghe era posomorit. -La luat

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Parcă se făcuse frig în odaie. -La zgâlțâit pe Paraschiv. -Scoal'! El dormea adânc. A mormăit: -Ce-i? - ScoaP, că mi-e frică... Îi era greu celui tânăr. S-a uitat împrejur și și-a adus aminte unde se afla. Didina ședea la geam și asculta. S-a ridicat, scuturîndu-și lenea. A auzit lăutarii mai aproape. Atunci a văzut ibovnica o umbră lungă mișcîndu-se în curte. A țipat, astupîndu-și gura cu pumnul: - Nu știu cine-i afară! S-a răcit pielea pe el. Muierea

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
el, ceilalți erau parcă fără cap. Nu se mișcau. Lipsea și Treanță, n-aveau ponturi, o duceau prost. Mai dăduseră ei două-trei lovituri, ieșise slab. Acolea, câte o maimuță și vreo patru ghiuluri, nimica toată. Gaborii tot pe capul lor ședeau. În primăvară, ce-i veni Stăpînului? Nu, că el o ia de nevastă pe Didina și că vrea să-i facă nuntă să se pomenească. Vorbeau ăilalți: - Să știți că-i în anul morții. I-a sucit de tot mințile

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
să-i vezi ochii. Spune-i că dacă ține nuntă cu Bozoncea, vin de-o fur! Altfel, să te urmeze la mine, să-l lase... S-a dus codoșul. A pândit vreo două zile, până a plecat starostele de acasă. Șezuse tot cu frica-n sân, că, dacă -lar fi simțit Stăpânul, cruce-și punea la cap. A dat buzna peste ibovnică: - Didino! Țiganca a deschis ușa. -Cine-i? - Eu, Gheorghe. -Ce-i? - M-a trimis Paraschiv... 310 Cum s-a mai bucurat

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
pe mâinile subțiri ale lui Paraschiv. Bozoncea s-a prăbușit pe pernele trăsurii, horcăind. În timpul ăsta, Gheorghe aruncase pe birjar jos de pe capră, dăduse-n Praporgicu și-o luase pe Didina în brațe, purtînd-o peste noroi, la trăsura în care ședea Mînă-mică. - Mergi, mă, cu noi? 1-a întrebat codoșul. 313 - Merg, c-avem acum alt stăpân.... - Atunci ajută s-o ducem pe Didina la mașină, c-am venit cu taxiuri, haide, mai repede... Se adunase lume împrejur si abia au

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
dulce și amețitor a usturoi. Lângă lămpi roiau țânțarii. Câte o bătrână ridica șervetul uns cu urmele gurii știrbe, să alunge gângăniile. De la Stere se auzeau cântecele mușteriilor. 317 Toamna, cârciumarul aducea un vin albicios, dulce ca morcovul. Nu mai ședea unul acasă. Sâmbătă seara luau leafa. Cine nu se oprea întîi la Stere, după ce mânca, se lega la izmene și, în papuci, iute să nu i-o ia altul înainte, la negustor. Nevestele rămase acasă scoteau din magazii albiile mari

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]