6,732 matches
-
ăsta era un pleonasm, deoarece mi se părea dificil pentru un băiat să fantazeze raporturi homosexuale cu tatăl lui. „Asociațiile dumitale dovedesc limpede“, Îmi răspunsese nu mai știu care din cei trei psihanaliști pe care-i consultasem, „că ai simțit admirație pentru tatăl dumitale copulînd cu mama, și că ai dorit să iei parte la ce făceau“. Am mai spus-o: În psihanaliză e bine să te aștepți la absolut orice. „Vorbește-mi de mama dumitale“, Îmi ceruse brusc dr. Zscharnack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o luă înainte. Ușa de la camera 72 era deschisă. Înainte de a junge în dreptul ei, Porfiri auzi două voci bărbătești înăuntru, una ușoară și relaxată, cealaltă forțată, de bariton. Dezbaterea era pasinonantă, dar civilizată, încât Porfiri simți pe loc prietenia și admirația mutuală dintre cei doi bărbați. ă ... dar eu susțin că gândirea unui filozof este conținută în limbajul său. ă Ceea ce spui, mai mult sau mai puțin, este că munca de a traduce filozofie este fie o futilitate, fie o imposibilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
hârtii și răsturnă o călimară care dădu drumul unui șuvoi negru pe birou. Apoi se ridică cu un echilibru perfect și din doi pași fulgerători fu în partea cealaltă. Din spatele biroului, polizeisky-ul ridică mâinile neputincios însă își umflă obrajii cu admirație spontană. Cât timp durară toate astea Porfiri își aprinse o țigară. ă L-ați lăsat să vă scape, îl acuză Katia când Porfiri se întoarse în camera biroul său. După tot necazul prin care am trecut ca să îl aduc aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Kitty, aruncând o privire peste catalog. Desert Rose este o artistă recunoscută În toată lumea În domeniul vizualului. Ea traversează frontierele lumii moderne spre ținuturi sălbatice, unde supraviețuirea este dificilă, regizând filme cu subiecte considerate periculoase sau incomode. Cuprinsă brusc de admirație, se uită din nou la femeia plinuță. — Foarte impresionant! Totuși nu putea să nu se Întrebe de ce o urmărise Desert Rose, Încă dinainte ca ea să pună Întrebarea aceea. — Mulțumesc. Nici eu nu mă prea dau În vânt după politicieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
banală În lumina cenușie a apusului și, probabil, În orice altă lumină. — Îl lauzi de parc-ar fi un copil! Mi se pare foarte distractiv să vă urmăresc, chicoti Kitty. — Charlie e un copil mare, șopti Desert Rose plină de admirație. E dezorganizat, Întârzie de fiecare dată, e răsfățat și are senzația că toată lumea trebuie să-l servească doar pentru că există. — Iar tu Îl iubești cu toată ființa ta. — Exact! Sincer, mă cam deranjează să te văd prefăcându-te slabă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
diverși cunoscuți, vorbind cu ei, iar ea observa, pe măsură ce trecea timpul, că era un conducător Înnăscut, care cucerea oamenii fără cel mai mic efort. Stăpânea la perfecție arta liderilor, impunea respect fără urmă de constrângere. Totul la el Îi stârnea admirația. Era grațios, echilibrat și precis. Avea un simț al umorului foarte cu picioarele pe pământ. Cu cât Îl privea mai mult, cu atât devenea mai timidă. Era un bărbat pe care nu-l putea lua de sus, cum făcea atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
lucioasă, cu echipamentul său de ultimă generație. Kitty privi fotografiile prin ochii unui profesionist, nu erau În nici un caz printurile unui amator, erau mai bune decât toate cele pentru care plătea În New York. — Calitatea e uimitoare! zise privindu-l cu admirație. Iubitule, tot ce atingi iese minunat, tot ce faci e mai bun decât orice altceva! Apoi adăugă jucăuș: Și sexul. Mai ales sexul. — Iubesc sexul, Încuviință el. — Și mie Îmi place. Te face foarte... viu. Matthew zâmbi. Se uită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
în felul său, fie și numai fiindcă eram un vlăstar din trunchiul Petric, dacă aș fi îndeplinit o condiție: să joc, față de el - m-ar fi crezut cu mare ușurință - și mai ales față de alții, mascarada fiului iubitor, pătruns de admirație pentru tatăl său. Atunci relațiile dintre noi ar fi devenit suportabile. Numai că, din nefericire pentru amândoi, tocmai asta nu vroiam eu. Bănuiala că părerea lumii îl interesa chiar mai mult decât afecțiunea mea m-a jignit, a dat aripi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am reușit să scap de ea. Îmi ascundeam orice calitate și îmi plângeam în gura mare defectele. Și ce simplu au mers apoi toate! Doctorii se emoționau și roșeau de plăcere de câte ori le arătam profundul meu respect și marea mea admirație. Bieții de ei. Cât erau ei de psihiatri n-au rezistat lingușirilor unui băiețandru. În scurtă vreme i-am cucerit și nu mai conteneau să se minuneze: „Și ce bine desenează, altul în jocul lui și-ar fi luat nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ascunde adevărul. Cum eu, însă, n-am nevoie de bunăvoința și iertarea nimănui, îmi pot îngădui să recunosc că m-am purtat și la Școala de Belle Arte ca un potlogar: i-am cucerit și pe profesori prin cumințenia și admirația mea. Îi priveam ca pe niște genii. Urmarea a fost că n-a trecut mult și m-am văzut înscris la cursuri. Totul e, am râs în sinea mea atunci, să nu fii lipsit de metodă. Probabil, în hotărârea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înger. Așa ceva mi-ar fi putut compromite șansele de a mă impune în azil. Trebuia, prin urmare, să arăt că am nervi de oțel sau de bivol, ca să nu se discute despre mine în vârful buzelor, ci cu teamă și admirație: „Îl vezi pe ăsta? Am auzit că nici nu clipește când omoară cerbii în mlaștină și că gemetele lor nu-l tulbură mai mult decât purecii”. M-am uitat din nou la Dinu. Părea plictisit. „E mai tare decât mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânul ar fi trebuit să dea un exemplu convingător pentru ideile lui, să se sinucidă. Terminând de șoptit, se mai asigura o dată că nu apăruse nimeni prin preajmă, apoi se uita fix în ochii tăi, triumfător, ca să citească în ei admirația pentru curajul lui de a vorbi despre asemenea lucruri. Fața lui caraghioasă, croită parcă din piele de șopârlă care se încrețea toată la fiecare mișcare a buzelor, se liniștea pentru moment. Uneori, ca să-l zgândăr, mă prefăceam: „Ești nemaipomenit, Domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
jenat și închidea gura, dar ochii îi străluceau mai departe. De abia aștepta să continui, recunoscător că-mi pierdeam timpul cu el, să-i povestesc. A fost primul din azil pe care am experimentat plăcerea de a fi ascultat cu admirație. Singur Mopsul mai bombănea, închipuindu-și că răutățile lui nu ajungeau la mine: „Pietrarul ăsta nu valorează cât un cartof degerat din moment ce Bătrânul nu l-a chemat la el de când a sosit, și a trecut ceva timp, dar face pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prețuiește, dealtfel, foarte mult și ar merita să-l cunoașteți»” Dinu mă privea, jumătate amuzat, jumătate speriat. „Sper că n-ai să faci una ca asta”. „Dar de ce nu?” „Pentru că te rog”, zise el serios, uitându-se la mine cu admirație. Pe el, umbra nevăzută a Bătrânului aproape îl paraliza, îl silea să dea înapoi. Eu, dimpotrivă, simțeam constrângerea atracției. Dar, de fapt, lui Dinu îi făcea bine obrăznicia mea. Agățat de ea, putea să tragă cu ochiul, peste umărul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu-mi fusese teamă. Sfidasem primejdia, coborâsem și mai mult, dincolo de limita la care îndrăznise vreodată un alt pilot să coboare. Zburasem ca într-o noapte de foc și de fum. Când am revenit în aeroport, toți erau muți de admirație. Fotoreporterii dăduseră năvală. Interviuri. Fotografii. Am întors capul, zâmbind, întocmai ca piloții din poza pe care o ținea Laura. Apoi i-am rugat pe fotoreporteri să plece. Eram obosit. Vroiam să-mi beau cafeaua în liniște. L-am simțit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
unghiile un mormânt ca să te ierte Mopsul? Asta vrei? Nu, nu vroiam asta. Nu venisem la azil ca să fiu tot un oarecare. Peste antipatia celor care nu mă înghițeau puteam să trec; ea semăna din multe puncte de vedere cu admirația. Dar trebuia să storc din mine ultimele rămășițe de compasiune și de tact. Nu aveam nevoie de ele. Nu trebuia să mă gândesc decât la mine însumi, îmi repetam. Celorlalți, să le arunc, ca Martei, o cioară moartă. Mănușa mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
numai piețele de prin Monferrato pot fi, duminica pe la două după-amiaza. Un coleg de școală din colțul pieței mari Îl zărise pe Jacopo În dric, cu trompeta sub braț, cu ochii țintă În infinit, și-i făcuse un semn de admirație. Jacopo intrase În casă, nu vrusese să mănânce, nici să povestească nimic. Se ghemuise pe terasă și Începuse să cânte la trompetă, ca și cum i-ar fi pus surdină, suflând Încet ca să nu tulbure liniștea acelei sieste. Tatăl său ieșise după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Rezultatul a fost amețitor. Publicul, căruia fanaticii isterici nu i-au impus încă în mod tiranic credința în frumusețea acestor lucrări și care nu se afla încă sub imperiul modei inventate de către snobi ai esteticii, ce constatau a vedea în admirația în aceste lucrări o marcă de distincție și de afiliere la un cerc strâns și exclusiv de patricieni ai gustului, publicul deci prevea aceste opere fără a fi prevenit și le-au găsit de-a dreptul de neînțeles și grotești
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
eventual intervine “subtil” prin călcarea cu picioarele pline de noroi sau de alte mizerii a suportului proaspăt “pictat” și pe care “capodoperă” a executat-o în urma consumului unor substanțe psihoactive ”inspiratoare”, ci faptul că în unele cazuri lucrarea respectivă captează admirația unui public larg care ori este plictisit de existență ori este caracterizat de un grad acut de snobism sau care nu are altceva pus la dispoziție de admirat. Pseudoarta însă nu se limitează doar la artele plastice sau la literatură
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
asta nu este o comparație fără rost: Diavolul În persoană este cel care a adus porumbul din Lumea Nouă și a pregătit prima mămăligă de pe Pămînt. Dar asta e o altă poveste, chiar dacă e un mare triumf. Are o mare admirație pentru filantropie, care Încearcă să egalizeze terenul de joc. CÎnd beneficiarii filantropiei Încep să prospere, și deci să sufere În termeni oarecum mai burghezi, Încep să capete ceva valoare pentru el. Închide ochii, spre ușurarea lui Paulee, și trece În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
provoca o excitare erotică inconștientă a oamenilor de rînd dintr-o cu totul altă parte este sclipitoare. A făcut el Însuși astfel de legături prin intermediul virusurilor și molimilor, dar niciodată cu pensulele și dălțile! Pe Diavol Îl Încearcă ceva asemănător admirației, un sentiment atît de străin lui, Încît trebuie să se oprească o clipă În loc ca să Înțeleagă despre ce e vorba. Da, sigur, l-a admirat odată pe Christopher Marlowe, dar asta a fost atît de demult! — Ani de zile porțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Mariana Înșfacă „scrisoarea de intenție“ și o Îndeasă În servietă, singurul ei accesoriu fără conotații etnice. Mahmureala lui Wakefield s-a dus, mulțumită pastilei de la Susan și o euforie moderată Îi ia locul. O privește pe fosta sa soție cu admirație reală În timp ce ea Își ia rămas bun de la aliații ei. Umflată de victorie, Mariana merge țanțoș cu cîțiva pași În fața lui Wakefield, care se Întreabă de unde a apărut femeia asta, care i-a fost cîndva soție. Nu a bănuit nicicînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
din Herța natală) și a unui acasă de neatins. O caracterizare evocativă pătrunzătoare a celui mort în 1944 în lagărul de la Auschwitz îi aparține lui Emil Cioran, prietenul său de idei din diaspora pariziană. Vorbind retrospectiv, într-un „exercițiu de admirație”, despre pătrunzătorul eseu al lui Fondane, Baudelaire ou l’éxperience du gouffre, moralistul franco-român „citește” o temă de adîncime a autorului, originată în experiența sa moldovenească: „Numeroși cititori ai cărții sale despre Baudelaire au fost impresionați de capitolul despre plictiseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din Bacovia, poetul plictisului moldav, plictis mai puțin rafinat, dar mai coroziv decît spleen-ul. (...) Experiența „abisului” are, precum se vede, izvoare îndepărtate”. (Fața cea mai brăzdată, cea mai suptă din cîte s-ar putea imagina..., în vol. Exerciții de admirație, traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, ediția a II-a, revăzută, București, 1997, p. 167). Pentru Cioran, ca și pentru tînărul Mircea Eliade, Moldova este însuși spectrul obsedant al Provinciei, loc dezolant al ratării, al minoratului fără ieșire... Atît în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Apollinaire - un pre-futurist? Teatralitatea retorică, extravertirea vitalistă, poza „blasfemiatorie”, anumite elemente de recuzită tehnică reprezintă totuși mult prea puțin; nimic din extravaganțele sintactice și din experimentele de limbaj futuriste, nici vorbă de parole in libertá sau de tehnolatrie agresivă, iconoclastă. Admirația poetului român pentru Marinetti era desigur notorie - ajunsese să fie ironizată și în epigrame - însă entuziasmul rămîne unul superficial. Nu puțini exegeți postbelici ai modernismului și ai avangardismului poetic autohton au insistat pe această idee. În Modernismul românesc I, ed.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]