6,798 matches
-
exclus, El nu admite nici un fel de precizări, nu-i așa? — Ce părere avea Sergiu în această privință? — Se socotea un ucenic al lui Dumnezeu, spunând că depărtarea de credință face viața fără noimă și de netrăit. În suferință, te agăți de El ca de un colac de sal vare, iar la bucurie îngenunchezi să-I mulțumești, golit cu totul de cuvinte. Mie îmi lipsește solemnitatea gândirii lui Sergiu, sunt mai jucăușă. — Cum așa? am îmboldit-o. — Mă joc cu viața
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
cine era Hector! Chiorul, care habar n-avea măcar ce era cu "Războiul troian", holbă ochii conform obiceiului, rotindu-i ca un veritabil cameleon: când spre profesor, când spre clasă. Aștepta să audă un cuvânt măcar, de care să se agațe cu dibăcie și să-l dezvolte până când va recepționa altul... Dar cuvântul salvator nu mai sosea! Marin Dumitrescu, observând că Chiorul era neliniștit, făcând impresia că poate să răspundă la întrebare, dar nu știe cum să-nceapă, și văzând că
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
și am ieșit, bălăbănindu-mi mâinile și strîngîndu-mi buzele cu multă mirare! ― Ce am avut pentru astăzi? m-a întrebat el, pe când eu îi întindeam caietul cu desene. ― Despre "rac"! ― Foarte frumos!... Treci la tablou și spune! Pe tablă era agățat un tablou care reprezenta un rac enorm, verde, printre pietre, vegetații de baltă, și înconjurat de peștișori de diferite mărimi și culori. ― Am făcut și eu în caiet... ― Să nu-mi spui "portretul racului", ca rândul trecut, mă întrerupse profesorul
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Matei în altă parte și-și puse planul în aplicare: deodată ne trezirăm cu el în barul celălalt! Ei, drăcia dracului! "Mă, când naiba a fugit Moscu, de nu l-am văzut, să-l ating?! se-ntreba Matei înciudat. Las-că-l agăț eu la prima ocazie; nu-mi mai scapă!" Dar Moscu scăpă: și la prima, și la a doua, și la a treia ocazie, și la mai multe ocazii, de Matei, care nu mai știa ce să creadă! ― Cum ajunge, mă
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
crengile peste garduri și-mprăștiau cu dărnicie miresmele amețitor de dulci trecătorilor fericiți că trăiesc o primăvară atât de îmbietoare la viață. Simțeam că trebuie să-i spun Veturiei tot ce mă-ndemna sufletul și primăvara să-i spun. Mă agățai de ultimele ei vorbe: ― Zici că ai înțeles tot ce trebuia să înțelegi? ― Cel puțin așa cred! ― Ce ai înțeles, de exemplu, din acrostih? ― Că... Gică mă iubește... sau cel puțin așa pretinde! ― Pretinde el... sau acela care ți l-
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ca un nou grup de ieniceri să sosească În fugă. Primii doi ajunseră pe punte, dar unul fu străpuns de Înger, iar celălalt fu izbit de buzduganul lui Alexandru, se răsuci pe loc și căzu În apă. - Ancora! strigă Morovan, agățat de una din plasele care coborau de pe catarg. Doi membri ai echipajului ridicară ancora, În timp ce alți patru Împinseră cu prăjinile În marginea cheiului, pentru a depărta babordul navei de mal. * În curtea palatului Ak Sarai, Cuceritorii ascultau cuvintele lui Amir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
te poți mișca aproape deloc? Aproape... deci ceva putea, totuși, să funcționeze ca o armă. Umărul stâng putea susține brațul, cu multă durere. Cotul putea lovi. O singură dată. Dacă această lovitură izbândea, se putea târâ spre fereastră. Se putea agăța, dar nu cu degetele. Poate tot cu coatele, sprijinit În piciorul stâng. Putea deschide geamul. Iar din acel moment era liber. Afară se puteau Întâmpla doar trei lucruri. Să fie ucis de o strajă. Să fie mușcat de lupi. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dincolo de creastă țâșniră zeci de explozii. Ienicerii ținuți În rezervă de Mihaloglu se năpustiră dincoace de creastă, dar fură Întâmpinați de valurile de săgeți ale Cuceritorilor. - Excelent... spuse din nou Angelo. Omul acela mi-a intuit strategia... În scutul venețian agățat de trunchiul unui brad, pentru primirea mesajelor urgente, se Înfipse o săgeată cu răvaș. Giuliano o desprinse și Îi Înmână răvașul lui Angelo. Textul era scurt. Avangarda lui Dracula, trei ore galop. Lucrurile se complicau pentru trupele disciplinate ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
grăbi să Îndeplinească porunca și se Întoarse să-l ajute pe Oană să iasă din casă. Dar abia deschise ușa grajdului, trăgând calul de frâu, că văzu cum stăpânul său se apropie singur, sprijinit În spada de Toledo. Căpitanul se agăță cu mâna stângă de șa, dar nu reuși să se ridice. Ionuț se repezi să-l sprijine, dar Oană Îl Îndepărtă, cu un gest de refuz. Luă mâna de pe șa și șopti la urechea animalului: - Jos, Crivăț! Jos! Calul necheză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În dreapta, pe Erina și pe arcașul Simion. Scoase spada cu stânga, zdrobi scutul mic și rotund al primului tătar și, dintr-o răsucire de braț, Îi tăie partea stângă a gâtului. Tătarul se prăbuși din șa, dar piciorul Îi rămase agățat În scări, iar calul continua să alerge târându-și călărețul fără viață. Pesemne că era una din căpetenii, fiindcă moartea lui provocă strigăte de furie În rândurile tătarilor. Apărătorii strânseră rândurile În jurul căpitanului, iar avansarea spre centrul armatei dușmane reîncepu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mângâie ușor. Calul scutură coama și tăcu. Cei doi trecură de marginea taberei, unde alte două străji zăceau ucise de același arcaș nevăzut. Fugiră spre liziera pădurii, iar acolo găsiră doi cai Înșeuați. Era cai mongoli, mici și iuți. Aveau agățate de șei săculeți cu merinde, câte o ploscă cu apă, câte un arc, o tolbă de săgeți și câte o sabie Încovoiată. Nimeni nu se vedea În jur. Doar focurile taberei turcești care luminau dealurile Sucevei. Cei doi Încălecară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Nimeni... doar călărețul acela... vine pieziș pe direcția vântului... poate am uitat să-ți spun un detaliu. - Detaliu? - E singurul călăreț care galopează pe furtuna asta. Toți s-au oprit și au culcat caii. Nici ienicerii nu pot avansa, se agață de ierburi să rămână pe loc. - Un achingiu? - Încerci să fii atent? La ce te gândeai? - Mă gândeam că nimic nu se leagă cu ce simt eu acum. Erina deveni atentă. Oană era Încă bolnav, dar simțurile sale nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ceasul și se liniști; gerul parcă mai slăbise, un \est-mînt de ceață subțire ținea puțin de cald serei. Porniră pe străzi cotite, Mini nu le deslușea bine. Nu știa drumul la Lina decât pe un singur parcurs, dar Nory se agățase dr brațul ei și o conducea. O umbră trecu pe lângă ele, aproape de tot Mini se stinse temător. - Ai văzut? Era Lică Trubadurul! Se duce la Rimi!. Mă tem că azi nu ajunge decât până la baba, la bucătărie. "Vărul flușturatec", cum
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
drumul în sus vibrațiilor să se risipească, ci grămădea toată discordanța lor subt tavanul umed și scund al aburilor de toamnă. Neînțelegînd nimic și plictisită, Mini se scuză că are timpul prins și vroi să plece, dar Nory i se agăță de braț: - Mergi la Elena? zise Nory. - Nu! Nu! se apără Mini. Nu am timp deloc. - Atunci măcar până la Fundație să iau tramvaiul. Să-ți spun evenimentul cel mare. în adevăr, Mini ar fi vrut să înțeleagă ceva din scena
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
voie. Mini așteptă puțin ca să-i lase să se depărteze, apoi ieși. Pica acum din promoroacă un abur ud. In dreptul Ateneului, cei doi mergeau înaintea ei. Hallipa cu pasul vânătorului ostenit de goană, care duce la culcuș prada. Eliza agățată de brațul lui Doru. târând pantofii strimți, părea prin igrasie o rață de baltă, un vânat gâfâind, cald și bleg. Amândoi ar fi vroit să ajungă. Ea stând aproape pe loc, refu-zînd sa mai înainteze, cuprinsă de nevoia poposirei, el
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
vorbă. Atmosfera, calitatea conversației îl fac să nu se simtă în largul său. Cel puțin a scăpat de partea cu public a evenimentului. Nu mai sunt primejdii acum. Se îndreaptă spre holul palatului pentru recepție. De stâlpii sălii enorme fuseseră agățate un fel de tende înzorzonate. Un vânt ușor răcorește podeaua de marmoră și obrajii aprinși de căldură ai englezilor, aducând zâmbete pe chipurile asudate. În timp ce își ocupă locurile, fragmente de conversație ajung la urechile zăpăcite ale lui sir Wyndham. — Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
petreacă noaptea într-un copac împreună. Sir Wyndham este trimis în cel mai bun loc, însoțit de nabab și de prințul Firoz. Privettt Clampe, care nici copacul nu-l vede prea bine, ca să nu mai vorbim de scara de frânghie agățată de machan-ul său, este ajutat în cele din urmă de Vesey și De Souza, cel de al doilea aruncând priviri pline de alean spre doamnele sale, care au fost repartizate la capătul rândului, cât mai departe de el. Când vânătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și pare agitat. — Grăbește-te, șoptește. Am întârziat. Focul de tabără s-a stins, a mai rămas doar cenușa. Bărbații au dispărut, tigrii, și ei. Fotograful își adună lucrurile și împreună calcă peste crengi, ghimpi și plante, care li se agață de haine și glezne, ca niște copii cerșetori. Pran nu înțelege graba, nu înțelege nimic din această împleticeală oarbă, de parcă cineva i-ar croșeta viața întreagă într-un singur act, o rafală rece în acest întuneric persistent. Gândul acesta îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în continuare! Femeia îl zgârie, bolborosind incoerentă, lucru care-i face pe institutori și pe elevi să vină în fugă spre el, trecând peste gazon, în timp ce degetele ei surprinzător de puternice lasă urme pe fața lui, iar fusta scrobită se agață de uniforma lui, scoțând un sunet ca paraziții unui aparat de radio. În timp ce doi antrenori de rugby o scot din școală, femeia continuă să profereze insulte, pentru ca, mai apoi, într-unul din acele momente de discernământ, puține ce-i drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lacom toată lumina. Când trece contingentul indian, se ridică și pleacă. Întors la Oxford, este tulburat de amintirea sătenilor Fotse. Vrea să scape de ei, de parcă intrând în gândurile lui au cimentat o legătură directă cu viața lui. De ce se agață de el? Merge în continuare la prelegerile profesorului Chapel, dar o face fără tragere de inimă. În timp ce profesorul vorbește despre tabuuri sau obiceiuri de nuntă, Jonathan se uită în jur în sală, temându-se să observe vreo privire sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nivelul solului se ridică și se întrerupe într-un strat de bolovani și piatră rotundă. Trec prin gâtul unei văi, urmând cursul secat al unui râu. Stâncile abrupte se ridică de o parte și de cealaltă, unde tufișuri noduroase se agață de fața stâncii ca niște căpuși pe burta unei vaci. Drumul devine tot mai greoi, sunt nevoiți să urce pante abrupte, cămilele împotrivindu-se, trăgând de opritori. În sfârșit se vede prima așezare Fotse, un nod de colibe țuguiate, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
așezare Fotse, un nod de colibe țuguiate, la care se ajunge pe o cărare punctată de excremente umane uscate. Ridicată la umbra unei stânci uriașe, este înconjurată de parcele de câmp delimitate prin pietre de râu. Ici și colo, sunt agățate semne și amulete de niște prăjini și capete de animale înfășurate în iarbă uscată ca să alunge bolile; niște șiraguri de mărgele și pungi cu ouă de păianjeni marchează poziția unei parcele într-o negociere Fo. Antropologii sunt entuziasmaț la început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ce vrea de la ei, ori îi spun nume ridicole (trei? dar eu văd cel puțin zece) sau încearcă să-l mituiască, să-i lase în pace, oferindu-i carne de capră și bere de mei, îndemnându-și copiii să se agațe de pantalonii lui și să suspine. Și le merge. Dacă există un lucru pe care Jonathan nu-l suportă este să se agațe copiii care plâng de el. Când se ajunge în faza asta, de obicei pleacă, notând cifra care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lase în pace, oferindu-i carne de capră și bere de mei, îndemnându-și copiii să se agațe de pantalonii lui și să suspine. Și le merge. Dacă există un lucru pe care Jonathan nu-l suportă este să se agațe copiii care plâng de el. Când se ajunge în faza asta, de obicei pleacă, notând cifra care i se pare mai apropiată de realitate. La sfârșitul primei săptămâni, a trecut în revistă treisprezece gospodării. Încearcă diferite tactici de a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
este scăldat de sudoare. Răcoarea se insinuează ca o undă sinusoidală de răceală ce se propagă spre brațele și picioarele care-l dor, îndreptându-se într-un vârtej amețitor spre mijloc. Are halucinații. Acolo sus pe povârniș, un bătrân se agață de peretele stâncii; poartă cizme și pălărie roșie. Vederea lui Jonathan capătă intensitatea unei lupe și-l vede pe bărbat ghemuit ca un păianjen, coborând spre el cu capul în jos. În răstimpuri, se mai oprește și se lasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]