13,186 matches
-
soldat american“ - ca după maximum cinci minute, încă plin de căldura așternutului, să mă trezesc în fața foii albe cu veșnica întrebare Unde mai mergem astăzi?, întrebarea de care ajunseseră să râdă și copiii din vecini, țipând la apariția mea pe alee nea Tudor se duce să se-mbete, să se facă „cui“... Era ziua liberă, după vreo oră de la deșteptare - dar mi se pare puțin exagerat să spun că mă duceam să „mă fac cui“, când eu de fapt mă duceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pentru călăuzire. Încetinim pasul pentru a-i permite prietenului să ne ajungă din urmă. Yu Qiwei mă dă apoi în grija prietenului - un agent secret comunist. Vorbește cu prietenul din nou despre siguranță, îi dă instrucțiuni să o ia pe aleea din spatele fabricii de mătase de pe Șoseaua Yizhou, să nu treacă strada Xin-ming. Fii atent la spioni. Omul dă din cap. Felicitări, îmi șoptește Yu Qiwei. Îl urmez pe bărbat, cu inima săltându-mi în piept de frică precum un iepure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dă din cap. Felicitări, îmi șoptește Yu Qiwei. Îl urmez pe bărbat, cu inima săltându-mi în piept de frică precum un iepure într-un sac. Mergem cu pas vioi către un părculeț cu tufișuri dese. Omul o ia pe alee. Înainte să cotim, se uită în urma lui. Nu ne urmărește nimeni. Peste o jumătate de oră, sunt declarată membră a Partidului Comunist. Tocmai mi-am depus jurământul și m-am înscris. În timp ce Yunhe își ridică pumnul drept deasupra capului, cu fața la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
că în 1928 și 1929 în regiune au murit trei milioane de oameni din cauza foametei. La început, Yenan e un cuvânt ciudat pentru ea. Un loc în mijlocul pustietății. Este opusul Shanghaiului. Lan Ping se simte ca o oarbă pe o alee - care-și găsește drumul atingând zidurile. După Shanghai, a încercat și în alte locuri. A încercat în orașele Nanking, Wu Han și Chong-qin. A vorbit cu prieteni și cunoștințe și a cerut ajutor și recomandări. Nimic nu a mers. Lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
i-a lărgit. Sala Pinilor a fost cândva o curte mare cu copaci seculari. Pe laturile de est, vest și nord sunt arcade. Și, de asemenea, stâlpi din piatră, minunat sculptați. Cuplul pășește încet printre copaci. Se află acum pe aleea imperială centrală, care merge paralel cu lacul. Este aleea pe care obișnuiau să se plimbe împăratul Hsien Feng și împărăteasa Tzu Hsi. E îngustă și umbrită de chiparoși înalți. Ea îi calcă pe urme. După o milă, se zărește Pagoda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
curte mare cu copaci seculari. Pe laturile de est, vest și nord sunt arcade. Și, de asemenea, stâlpi din piatră, minunat sculptați. Cuplul pășește încet printre copaci. Se află acum pe aleea imperială centrală, care merge paralel cu lacul. Este aleea pe care obișnuiau să se plimbe împăratul Hsien Feng și împărăteasa Tzu Hsi. E îngustă și umbrită de chiparoși înalți. Ea îi calcă pe urme. După o milă, se zărește Pagoda Smălțuită A Comorilor Numeroase. Pagoda e o construcție cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
luând pe toată lumea prin surprindere. În aceeași noapte, vicepreședintele Liu se grăbește să-l vadă pe Mao. Însă garda de corp a lui Mao îi barează drumul. Tovarășul președinte s-a retras în seara asta. Însă Liu observă că pe alee sunt parcate și alte mașini. În mod evident, sunt musafiri. Liu începe să-și presimtă soarta. Se duce înapoi acasă și stă de vorbă cu soția despre temerile lui. Cei doi petrec o noapte de nesomn. La miezul nopții, discută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
la stradè, îi deschide portiera unei mașini parcatè lângè mercedesul magistratului, o mașinè pe care n-o observasem, E cu mașina! Rèmân unde mè aflu, în umbrè, pânè când ea demareazè încet și pânè când silueta directorului se pierde pe aleea spre casè, apoi mè îndrept spre mijlocul drumului, frâneazè chiar în fața mea, îmi face semn sè urc, strèduindu-mè sè intru în mașină neîcèpètoare pentru Matei, prima oarè când înèlțimea mè dezavantajeazè în fața unei femei, Poti sè-ți tragi scaunul mai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
unsprezece, am știut cè e ea, Spune-mi pe nume! Ana? Maria? eram în fața calculatorului când a sunat, scriind, nu lucrăm la nici o aplicație, pur și simplu scriam, m-am grèbit sè ies și sè-i deschid poartă, Cum înaintăm pe aleea învèluitè în întuneric, i-am întrezèrit, la lumina slabè de pe stradè, silueta printre drugii de fier, ea sprijinindu-se de gard cu umèrul, așteptând, mașina roșie a parcat-o, rèspunzându-mi la întrebare în timp ce eu învârtesc cheia în broascè, ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
umèrul, așteptând, mașina roșie a parcat-o, rèspunzându-mi la întrebare în timp ce eu învârtesc cheia în broascè, ceva mai jos pe stradè, cu jumètatea dreaptè pe trotuar și cu cealaltè, îi deschid poartă invitând-o sè între, o iau înainte pe alee indicându-i drumul, sus, în coroanele celor câțiva pini subțiri care strèjuiesc aleea pietruitè, un vânt rece, de noiembrie, face ca acele verzi sè-și încrucișeze tèișurile în exerciții neîntrerupte și foșnitoare de scrimè, vine pentru întâia oarè la mine! Explicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
cheia în broascè, ceva mai jos pe stradè, cu jumètatea dreaptè pe trotuar și cu cealaltè, îi deschid poartă invitând-o sè între, o iau înainte pe alee indicându-i drumul, sus, în coroanele celor câțiva pini subțiri care strèjuiesc aleea pietruitè, un vânt rece, de noiembrie, face ca acele verzi sè-și încrucișeze tèișurile în exerciții neîntrerupte și foșnitoare de scrimè, vine pentru întâia oarè la mine! Explicându-i în timp ce intrè în holul mare, aici în dreapta e bucètèria, aprinzând eu luminile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
acea umedè persistând o vreme, XXV Când m-am dus sè-i deschid poartă, se fècuse deja târziu, era trecut de oră zece, apariția ei neașteptatè anulând hotèrârea cè ar fi mai bine sè nu ne mai vedem, de cum pèșește pe alee în fața lui Matei, ea observând în lumina becului de 100 de wați, instalat în colțul de la streașina casei, mașina roșie parcatè în curte, întorcându-se spre mine, Matei, ce-i cu mașina asta aici? recunoscându-i numèrul, Mașina mea! Mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
sublinind asta, așteptând rèspunsul meu, Afarè e frig, eu am ieșit într-un tricou subțire și în slapi, e o noapte întunecoasè și asprè, un vânt rece de iarnè înverșunându-se cu încèpèțânare împotriva umbrelor dese ale pinilor ce strèjuiesc aleea, Ea știind de ce Matei a cumpèrat mașină roșie, dar având nevoie de cuvintele lui, ca și cum, rèspunzându-i la aceastè întrebare, Matei ar justifica, în ciuda recomandèrii imperative de ar fi mai bine sè nu ne mai vedem, prezența ei acolo, conferind, astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
și eu sè procedez cu Matei, așa cum fècea mama, sè-l las de capul lui, plictisindu-se de întuneric va ieși singur la luminè, Subsemnatul Matei, declar urmètoarele, când am ieșit astèzi din casè și am vèzut mașină roșie așteptând pe aleea de prundiș m-a cuprins așa, un fel de vrajè neînțeleasè, Stiti mașină asta! Dar poate cè ar trebui sè fac o parantezè și sè explic de ce anume mi-am cumpèrat mașină roșie, dar sè vè spun și despre felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
din ce În ce mai tare. Atunci m-am gândit că, dacă se va crea o anumită dezordine, s-ar putea să avem neplăceri - și eu, și ei, cu toții... * Înainte să Îl vadă, l-a auzit. Un zgomot mic, ca un țârâit În pietrișul aleii. Și acum, Christa l-a și zărit: un ghem cenușiu care se rostogolește peste straturile viu colorate. Tot mai mic, tot mai departe. —Un iepure, Traian! Nu, acolo, la dreapta, am spus! Lângă statuia cerbului! La dreapta, nu la stânga... Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
zeița va sta între mine și prinț. Pe tine te-am ancorat între divinele noastre mame. Zeița tocmai deschisese o mică umbrelă din dantele aurite - obiect ciudat, nostim, de-a dreptul fermecător - și acum înainta peste zăpada și paiele de pe alee, cu poala rochiei ușor ridicată, cât să i se vadă fundele de catifea ale pantofilor cu vârfurile ascuțite și tocurile ca niște mosorele aurite. Femeia stăpânea o tehnică mult prea subtilă de înaintare, iar ninsoarea nu făcea decât să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
prea subtilă de înaintare, iar ninsoarea nu făcea decât să-i desăvârșească efectul de plutire. Era fascinant. ― Dar mergeți odată, flăcăi, și aduceți-o mai repede sub cort! se dezmetici domnița Ecaterina, făcând semne prietenești cu mâinile spre femeia de pe alee și clătinându-și în același timp capul în semn de mare admirație pentru croiala pelerinei îmblănite de pe umerii invitatei sale, care purta semnătura unui maestru croitor parizian. Flăcăii însărcinați cu săltatul boierilor se dezmeticiră din extazul care îi furase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cuțitul rece al unei spaime cumplite și zvârcolirea dureroasă a inimii. La fel ca pe vremea când îl aștepta pe Alecu, când îi vedea trăsura sau sania goală, sau când el cobora bălăngănindu-se pe picioare, căzând și vomitând pe alee sub ochii slugilor, terfelit și terfelind tot ceea ce atingea. Vizitiul tocmai strângea blănurile din sanie când apăru și Iancu. Nu se clătina, nu bolborosea, nu se prăvălea pe alee. Stătea sub bolta porții drept, cu fruntea descoperită și netedă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
când el cobora bălăngănindu-se pe picioare, căzând și vomitând pe alee sub ochii slugilor, terfelit și terfelind tot ceea ce atingea. Vizitiul tocmai strângea blănurile din sanie când apăru și Iancu. Nu se clătina, nu bolborosea, nu se prăvălea pe alee. Stătea sub bolta porții drept, cu fruntea descoperită și netedă, cu obrazul înseninat. Îi simți transfigurarea ca pe o mângâiere. O percepu cu sufletul și toată negura amintirilor se risipi. Iancu zâmbi, apoi făcu, pentru ea, o reverență cu multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Și numele surghiunitului? ― Se va scrie la momentul potrivit. Pricazul rămâne la mine. PAGINĂ NOUĂ PE DREAPTA Partea a doua PAGINĂ NOUĂ 13 Babic descălecă în fața porții deschise. Prințul descălecă și el. Schimbă o privire cu Babic. Acesta porni pe aleea pietruită, urmat de Manuc. Ușa imobilului era și ea deschisă. Babic trase de mânerul care spânzura de o sârmă, chiar lângă intrare. În cuprinsul odăilor sună un clopoțel. Dar nu apăru nimeni. Prințul apucă frâul calului, gata să-l întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pentru că și ea avea o întâlnire. Și, în așteptarea Hermelinului, ținea să se asigure că poate să-l primească fără riscuri. Într-adevăr, cu o jumătate de oră înainte de miezul nopții, își zări soțul mergând triumfal, cu pași mari, pe alee. Se miră foarte tare nu atât că era singur, ci că își ducea singur sfeșnicul cu lumânările aprinse. De obicei mergea însoțit de Julien și acesta purta acel sfeșnic. Cugetă, dar nu prea mult. Băgă capul pe ușa dormitorului, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
într-un sărut total, ardeau două trupuri detașate de restul universului ca însăși nemurirea. Și martori nu erau decât un joben, un baston și... două pistoale. Abandonate toate. Mute. PAGINĂ NOUĂ 33 Domnița Ecaterina și clucereasa Elenca pășeau alături pe alee. Veneau de la capela Văcăreștilor și se îndreptau spre momântul Luminăției Sale. Femeile nu se grăbeau și nici nu simțeau nevoia să vorbească. Se bucurau în tăcere de blândețea zilei. În pivnițele casei, erau vinuri din recoltele anilor 1748, 1726, 1719
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai lungă. Totuși nu ieșiseră prea rău la capăt. Terminaseră un ciclu de viață și intrau pe orbita altuia. Dar intrau împreună, legați prin aceeași prietenie. Și acesta era lucrul cel mai important. Călcau în același ritm. Frunzele căzute pe alee foșneau la intervale regulate. Înaintau, braț la braț, pe sub zidul împrejmuitor din cărămidă roșie, ca de cetate. Două siluete cu mantii albastre prinse în argintul viu al funigeilor. Și, într-un fel nebănuit de ei, împlineau de fapt vechiul blazon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
curte omătul e mai ’nant de-un stat de om (acela fiind eu). De două zile nu mai ninge, de două zile ține-un geruleț pe cinste, i-a făcut omătului coajă - numai bună de scobit tunel sub ea! Din aleea lopățită pătrund În malul dealului: mă las În genunchi și lucrez cu mâinile. Scobesc, intru, pătrund, eu sunt dânsu, ea-i Întrânsa, eu nu dau din roate, ca Severin, dau din vâsle, ca mine, eu nu-s locomotivă care bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
care ar fi observată și identificată, femeile astea s-ar transforma într-o armată formidabilă. În ciuda capacităților ei lăudabile atunci când venea vorba de chestiuni de război, era incapabilă să se apere împotriva atâtor femei, odată ce erau stârnite. Se strecură pe aleea din spate. Oare nu știau nimic despre planificarea familială? Erau mult prea multe femei în familia aia, își zise dezgustată, pe când își croia drum printre mormanele de gunoi și resturi ca să vadă dacă putea cumva să-l zărească pe Hungry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]