6,796 matches
-
contează. Important e că mi s-a luat o piatră de pe inimă! Volumul a fost pentru mine, în răstimpul lecturii, captivant de la prima, pînă la ultima sa pagină. El are tot ce-i trebuie unui op de-o asemenea relaxată... ambiție: selectare justă a evenimentelor, echilibru al judecății, șansa unor întîlniri de excepție, sinceritate... dezarmantă, sarcasm ponderat și, mai presus de orice, o dragoste pentru teatru ieșită din comun. Apropo de sinceritate: de la primele rînduri ale cărții, distinsul histrion își pune
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
prin Bărăgan, în fine, cvasi-reabilitat, ajunsese secretar literar la Teatrul de păpuși din Brăila. De-acolo a revenit în Capitală, reluîndu-și amicițiile, rubricile și viața de seară. Eram un copil față de el; îl admiram pentru forța de a lupta, pentru ambiție, pentru cultură și eleganță. Îl salutam respectuos, sincer, cînd ajungeam la restaurantul de pe Calea Victoriei, în care nelipsit, la prima masă din colț cum deschideai frumoasa ușă a localului, stătea Eugen Jebeleanu, sobru, panicat de gîndul că iar se vor îmbăta
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
teatru, trainic, ori în fugă, în ultima jumătate de secol. Cine-i Elisabeta Pop? E... Vetuța Pop, binecunoscuta secretară literară a teatrului orădean care, iată, ieșind la pensie (deci, muncind doar opt ore pe zi, nu paisprezece!), a găsit răgazul, ambiția și concentrarea necesare așternerii pe hîrtie a captivantelor ei memorii. O cunosc pe autoare din 1972, cînd, student la teatru fiind, am ajuns prima oară, cvasi-întîmplător, în Oradea. În aceste peste trei decenii ne-am întîlnit, nu des, în diferite
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
fundamental despre scopurile ei tăinuite: "Trebuie să rămînă cineva aci cu casa și țin să mă sacrific eu!" Proprietatea comună a casei noi ("pe numele amîndorura, indiviz...") vorbește, în cazul Rimilor, despre un contract suplimentar celui matrimonial, dictat tot de ambiție și teamă: "Lina, asurzită de refrenul permanent al casei, zbătută între pretențiile lui Rim și între pretențiile lui Lică, deprins să fie alimentat, adoptase în sfîrșit proiectul cumpărării". Face aceasta à contre coeur: În fond, ea se temea de acea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
lui Cargiale sînt "lipite", cusute cu ața albă a ironiei intertextuale, dobîndind o altă coloratură stilistică. "Să le numărăm...": odrasla, aici progenitura iadului, nici mai mult, nici mai puțin, stupită de deochi (ca Goe) de starostele dracilor; mamița reîntrupată, cu ambițiile ei, în țiganca ajunsă doică de împărat, Ianuloaia vituperînd pe seama "berbantlîcurilor dumnealui", (în mod logic, ar urma chiar "dumnealui"), lanțul "fatalității" care l-a pîndit pe Cănuță de la naștere, cînd moașa faisait défaut, din pricină de ch(i)ef, Cănuță
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
În opera lui Caragiale, Rică Venturiano este cea dintâi figură vie de gazetar dintr-o galerie de tipuri care va străluci mai puternic prin creația lui Nae Cațavencu; este redus, ca într-o caricatură, la câteva elemente: chintesența poziției și ambițiilor sale, și jobenul și ochelarii. Rică Venturiano nu mai trezește astăzi nici o urmă de îndoială în privința viabilității lui ca tip. El reprezintă nu numai un exemplu al arivismului demagogic din trecut, ci este chiar un exponent al sistemului democrației burgheze
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
în această mașinărie politică, țara este un fel de moșie personală, iar poporul este ignorat în necesitățile sale vitale și disprețuit. Pentru fiecare din cele nouă personaje ale piesei treburile publice se confundă cu nevoile și interesele strict personale, cu ambițiile și resentimentele proprii. Lumea pe care o descrie dramaturgul este o lume coruptă, unde stăpânesc ipocrizia, felonia, imoralitatea, favoritismul, o ambiție care ia forme agresive. Aceasta este panorama în care ne introduce comedia lui Caragiale, ajuns la deplina maturitate a
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Pentru fiecare din cele nouă personaje ale piesei treburile publice se confundă cu nevoile și interesele strict personale, cu ambițiile și resentimentele proprii. Lumea pe care o descrie dramaturgul este o lume coruptă, unde stăpânesc ipocrizia, felonia, imoralitatea, favoritismul, o ambiție care ia forme agresive. Aceasta este panorama în care ne introduce comedia lui Caragiale, ajuns la deplina maturitate a viziunii sale sociale și a măiestriei dramatice. Realizarea artistică a Scrisorii pierdute constituie un apogeu al dramaturigiei românești care nu a
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
340-341. Șerban Cioculescu dedică câteva pagini din studiul său lui Mihai Ralea, referindu-se în particular la eseul „Caragiale și Balzac“ (1926), din care extrage unele idei, și anume: „Eroii lui Caragiale sunt sănătoși sufletește, trăiesc fără tensiune, fără mari ambiții, fără deziluzii amare și fără ciocniri tragice“. Ralea afirmă de asemenea că: „Majoritatea acestor personaje sunt simpatice“. În mod sigur, teatrul lui Caragiale prezintă și canalii precum Cațavencu și Agamiță Dandanache, dar cei doi nu sunt identici. Doar Agamiță Dandanache
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
in formea ză despre ur mătoa rea practică: „părinții, în două zile, au clă dit casa tinerilor în su ră ței și le gi le țării le lasă două treimi din pământ, spre a-l cul ti va, dacă au ambiție.“ Legăturile conjugale se desfășoară în apropie rea și cu participarea celorlalți. In timi ta tea ra por tu ri lor se xu a le nu există, iar modul de or ga niza re al in te rio ru lui ca
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
o dau cei care le aplică, oamenii chemați să le pună de acord cu realitatea. Aceeași preocupare de a distinge între idee și agentul ei practice îl făcea pe istoric să atragă atenția asupra "materialismului vârstei coapte, a visurilor și ambițiilor neîmplinite, a orgoliului pozițiilor câștigate", așadar să insiste asupra nevoii de a pune la lucru oameni noi, tineri capabili să asume ideile lumii moderne, dar și să le aplice cu fermitate. Ideile cele noi să pătrundă în Parlament", îndemna spre
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și în acest domeniu, cultura a continuat să subziste, retrasă în spații modeste, adesea improprii, cu resurse modice, însă urmând legile ei firești, alimentate de irepresibila nevoie de adevăr și frumos a oricărei comunități. Cultura aceasta, servită de oameni fără ambiție de a străluci la festinul insolent al puterii, a continuat să existe și în momente de grea cumpănă, abia tolerată de sistem și mereu expusă la drastice amputări. Căutând forme de supraviețuire și de expresie publică, ea a ajuns uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a scuza abaterea de la regulă ("Bietul om sub vremi"!) e încă vie, ca și aceea de a repartiza culpa socială uniform, ceea ce echivalează practic cu negarea oricărei vinovății. S-au putut sesiza, în manifestările publice din ultimul timp, convertiri spectaculoase, ambiții nedisimulate de putere, agresiuni la acea bună cuviință de care nici politica nu se poate dispensa. Un ideolog stalinist, care a contribuit din plin la distrugerea valorilor noastre, crede acum că-i destul protestul său din ultimii ani contra exceselor
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de ansamblu frapează la fiecare pas, ceea ce înseamnă că filosoful era prezent, înnobilând-o și potențând-o în orice acțiune a sa. Capabil să se impună printre cei mai destoinici în câmpul filosofiei, el a primit a-și sacrifica întâile ambiții de notorietate pentru a-i servi mai bine pe ai săi. G. Sion îl conjura, în 1861, să nu se îndepărteze de realitățile patriei sale, să accepte "o glorie românească" în locul aplauzelor venite de la "ideologii nemți". Aceasta voia să însemne
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
în expresia aceluiași mare istoric, alături de muzica salonardă a secolului XVIII, alături de melodia autonomă de tip rossinian, "uriașele simfonii wagneriene ale artei moderne", cu dizarmonii firești, care participă nu mai puțin la conturarea "sufletului omenesc întreg"1. E o mare ambiție la mijloc, aceea de a defini umanitatea însăși pe seama unor fragmente accesibile, fără a sacrifica specificitățile de dragul unui ansamblu presupus unitar. În plină epocă a Luminilor, A.L. Schloser definea istoria într-un fel apropiat, ca "adunare sistematică de fapte
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pe care o suscită azi civilizația latină, în perspectiva sintezei ce se așteaptă mai ales pe bătrânul continent, merită o consemnare. Cadrul ei cel mai amplu l-a fixat Duby însuși, medievist eminent, ale cărui studii definesc cele mai înalte ambiții în domeniu. Noțiune fluctuantă de-a lungul istoriei, latinitatea nu e mai puțin supusă acum la controverse, fie și predilect academice. Ea ne evocă un focar de cultură, Latium, de unde au pornit inițiative pline de urmări pentru lumea întreagă. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
secolului XIX și începutul secolului nostru. Formativ, marele istoric ține de acea generație de la 1890, ale cărei contururi intelectuale au fost definite între alții de H. Stuart Hughes în Consciousness and society (1958). Prin scrisul său o depășește însă, ca ambiție de globalitate, de sinteză ultimă, așa cum ar fi putut deveni Istoriologia umană dacă viața savantului nu era frântă înainte de timp. În ajunul împlinirii unei jumătăți de secol de la tragica lui moarte, publicarea acestui mănunchi de texte într-o limbă de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ar fi lipsită de interes, după cum nici una care să aibă în vedere generațiile. Se poate spune, fără teama de a greși prea mult, că asistăm la un spectacol în care eforturile celor bine plasați în ierarhia breslei se întâlnesc cu ambițiile altora, alimentând activitatea de culise, aranjamente prealabile, tensiuni specifice. În cazul de față s-a putut desluși clar o anume tensiune legată de reprezentarea în comisii, ca și în biroul Comitetului Internațional de științe istorice. Orice țară (și au participat
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
legi și obiceiuri, aceleași dureri în trecut, același viitor de asigurat și, în sfârșit, aceeași misie de îndeplinit". Evenimentele externe au fost, deci, pentru a ne exprima în termenii lui Bălcescu, ocazia, iar nu cauza noului edificiu statal, nou prin ambițiile de renovarea adâncă puse îndată la lucru, dar vechi prin aspirația spre unitate și prin acea energie morală ce venea din veac, liant miraculos și indispensabil al oricărui organism național. A evoca astăzi faptul petrecut la 1 Decembrie 1918 nu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a trimis lucrările lui Fanny pentru a fi publicate. Dacă mariajul pentru o poziție socială corupe libertatea, scrisul însă poate fi văzut că o formă reală de eliberare pentru femeia începutului de secol XIX. Un mariaj care rezonează cu asemenea ambiții poate contribui la o astfel de eliberare. În acest context, prin literatura Fanny pare să fie singura care își depășește limitările sociale și își câștigă libertatea. Maria Bertram se căsătorește cu un bărbat bogat însă inferior, pentru a se bucură
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
istoria literaturii latino-americane se naște acum un secol, o dată cu plecarea lui Darío la Paris, si ca problemele pe care le consemna scriitorul nicaraguan atunci continuă să existe și azi, o sută de ani mai tarziu, având o greutate determinanta în ceea ce privește ambițiile, fanteziile și visele romancierilor hispanici de mai tarziu. Literatura hispano-americană ia ființă o dată cu ieșirea pe arena internațională a tânărului entuziast Darío, începe din mână unei mișcări tinere și cosmopolite, din care făceau parte câțiva poeți hispano-americani care nu aveau un
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de ea; supraomul lui Nietzsche cheamă și accepta eternă reîntoarcere cu bucuria creației. O nouă morală este creionata acum, omul nou apare într-un orizont nou, unde vechile norme etice sunt distruse și fac loc voluptății, râului, egoismului, dorințelor terestre, ambițiilor celor rapaci. Simbolurile personajelor unei astfel de creații sunt pe masura: vulturul și șarpele, încolăcite unul în jurul celuilalt, exprimă eternă reîntoarcere, iar măgarul și cămilă, animale ale deșertului, exprimă nihilismul, fiecare cu atributele sale: măgarul cu nu-ul sau, negația
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de Cerf, 29, Paris, 1961, pp. 13-14. footnote>. Însă, Ioan l-a întrecut pe Libaniu și pe toți oratorii păgâni, de aceea nu a fost iubit de aceștia din urmă, mai ales că el glorifica creștinismul și punea în umbră ambiția și faima păgânismului muribund. Și dintre Sfinții Părinți greci ai Bisericii, Sfântul Ioan este cel mai cunoscut și cel mai popular, și dintre toți Părinții bisericești greci sau latini, cel mai elocvent. Numit și Pavel al secolului IV, este recunoscut
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]
-
Prezentul eseu, Les Animaux sont-ils bêtes ? (Klincksieck, 2011), reușește să păstreze un echilibru fin între autobiografie (animală!) și literatură, demonstrând totodată, prin ilustrarea originală a unor cazuri din lumea celor care nu cuvântă, că inteligența animală nu este un mit. Ambiția de a restabili animalul în demnitatea sa ontologică, dezvăluind prejudecățile și temerile omenirii moderne în fața lumii zoologice ancestrale, este salutată de critica franceză și internațională, care îi consacră numeroase cronici și articole. Autorul revine la genul autobiografic cu a sa
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
unul. În realitate, sunt mii, dacă ar fi să numărăm întreaga mulțime a ascendenților. Fiecare individ e o lume. Să facă altfel, să facă mai bine decât omul, să extindă și mai mult lumea fiecăruia dintre noi, aceasta a fost ambiția savanților noștri. Marea noutate este că, pentru specia noastră, creația este, de acum încolo, opera a trei indivizi, ea cere prezența unui terț. S-ar părea că inventatorul s-ar fi inspirat din exemplul florilor: într-adevăr, la ele fecundarea
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]