4,800 matches
-
personaje se schimbă în permanență, de unde nestatornicia formelor ficționale. întâmplările povestite de altii sunt determinante pentru desfășurarea închipuirii ce trece de la abstract la concret. Se poate observa astfel existența unei circularități ficționale: fantezie -transfigurare în materialitate - narațiune - realitate etc. Ipoteticul, ambiguitatea devin dominante. Personajele se presupun, se conțin unele pe altele: Anghel, metamorfozat, seamănă cu bătrână Achilina ; Anghel, din lumea celor vii, Antipa, din planul neființei, alcătuiesc un cuplu, cel de-al doilea fiindu-i fiu și frate - simultan - primului. Antipa
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
matricei plurivalente a lui Antipa, analogon al literarității: stării de exuberanta, bucuriei de a fi, de a pătrunde în esențialitatea umană - Eros, Mithos și Thanatos - urmărind destinul eroului alternează cu lipsa unui scop clar, cu gratuitatea. Valeriu Cristea crede că ambiguitatea, caracterul indefinit ale personajului își au modelul în Gogol. Artistul nu se poate smulge procesului creator care presupune dramă neputinței de a cunoaște, acceptarea misterului indescifrabil. Antipa se creează și pe sine însuși, împlinind rolul unui farsor. Destinul e generat
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
și sunete, de mirozne”, bucurie de viață. Realismul „acumulativ” se bazează pe descrierea meticuloasa, insistența, labirintica” din care ar rezulta „un fantastic al lucrurilor, o animare poetica a universului inert.” Ion Vlad subliniază ineditul fantasticului promovat, „ invenție narativa”, prin care ambiguitatea realității este polarizată, dar, consideram noi, nu multiplu, astfel încât drumul spre tainele universului sunt obturate. Mai mult, autodiegeza romanesca nu reușește să surprindă Lumea proteica, multiforma, decat superficial, probabil și pentru că scriitorul se joacă în permanență, supunând derizoriului însuși actul
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
de țăranii din Bucovina În primăvara anului 1907 : „Nu-i nici-o pagubă dacă se vor pierde câțiva perciuni ! zise Titu [Herdelea] râzând. Numai așa o să mai scape satele de ei, că prea s-au Înmulțit !”. Simptomatică este În această frază ambiguitatea dintre „tăierea perciunilor” și „moartea jidanilor”, o ambivalență care apare și În alte replici ale romanului : „Și-a mers așa [răscoala] câteva zile și-a coborât [dinspre Bucovina] mereu și mereu cu «jos jidanii» și «jos perciunii»”. Într-un articol
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
pedante, nu ne-am aventurat în complexitatea exegezelor istoriografice și nici nu ne-am pierdut timpul cu exhaustive inventarieri bibliografice. Am evitat deliberat problemele respective care, mai ales în cazul istoriei evreilor, trimit cercetătorul pe un teren plin de capcane, ambiguități și imperfecțiuni teoretice specifice domeniului. Dificultatea subiectului și amploarea investigațiilor ar fi crescut, depășind toate resursele intelectuale, materiale și de timp ale unei singure persoane și ar fi afectat, cu certitudine, finalizarea tezei. Proiectul nostru este un experiment, nu un
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
și pe voi capul!// O stea alunecă și cade/ scrîntindu-și un picior pe boltă./ Străbunii se-ncolonează tăcut/ parc-ar pleca la revoltă”. Iată motivația pur ideologică a cenzorului, ce l-a determinat să taie poemul din cuprinsul revistei: „Pentru ambiguitatea poeziei și, mai cu seamă (sintagmă ceaușistă preluată rapid de scărpinătorul Între cornițe al <<marelui cîrmaci>>, n.n.) pentru că ea conduce la desprinderea unei concluzii eronate, cea a realității istorice de astăzi referitoare la <<problema pămîntului>>, poezia a fost semnalată organului
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
lungă sau mai scurtă decît ar trebui să fie, camera pare a fi mereu acolo unde trebuie spectatorul are toate motivele să simtă că e pe mîini sigure. Dar lucrurile se strică foarte repede. Eastwood distruge imediat orice mister (orice ambiguitate privind condiția psihică a eroinei), punîndu-i de la bun început pe polițiști în cea mai sinistră lumină : ei sînt de vină. și, secvență după secvență, filmul le denunță abuzurile, matrapazlîcurile, crimele. Iată-i cum o aruncă pe biata eroină la casa
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
am urcat pe turela primului tanc și-am zis: "După mine! Hai să plecăm!" S. B.: Iată ce am găsit în presă referitor la plecarea dumneavoastră în Piață: "Referitor la ordinele de luptă date de comandanți, un exemplu elocvent despre ambiguitate, exces de zel și necunoașterea adevăratelor situații de fapt din teren este și consemnarea din jurnalul acțiunilor de luptă al UM 01060 Pantelimon, din ziua de 22 Decembrie 1989: "În jurul orei 18, s-a primit misiunea de luptă pentru apărarea
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
utilizatori” ai operei lui Caragiale, utilizatori pentru că ei nu sunt doar critici literari, regizori, filozofi, istorici ai ideilor, ci și ziariști, oameni politici etc.. Unul singur dintre aceste patru tipuri stă decisiv sub semnul peiorativului, celelalte însă, nefiind lipsite de ambiguități. În primul tip i-aș încadra pe cei care încearcă să ne vindece cu ajutorul lui Caragiale de tare vechi și noi, dar mai ales de ceea ce Mircea Eliade numea avenit „teroarea istoriei” incarnată temporar, dar catastrofal de dictatura proletariatului. De la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
toate, o primă deformare pe care o uităm aproape imediat. În oglindă stânga a devenit dreapta și viceversa ca în Două loturi, unde numerele câștigătoare sunt întocmai, dar „de-a-ndoaselea”, într-un diabolic chiasm. Oglinda caragialiană ne oferă astfel o primă ambiguitate, o vedere generatoare de confuzii minore, dar cu consecințe majore, dar și altceva mai puțin clar per speculum in enigmate cum spune Epistola Apostolului Pavel către Corinteni, atunci când încercăm să gândim raportul cu contemporaneitatea și cu identitatea profundă. La fel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
una din calitățile uluitoare ale lumii literare create de Caragiale - lucrurile pot fi privite și cu ocheanul întors (s.n.)”. ) și prin ceea ce în simbolism este numit „deformare subiectivă”. „Moftul” este detaliul oricând expandabil al lumii lui Caragiale ; termenul întreține o ambiguitate profitabilă, fie că nimicul a apucat să ia proporții considerabile, fie că gravitatea a fost redusă prin derizoriu la dimeniuni liliputane. Moftul nu are o stare de agregare stabilă, dinamismul lui ține de caracterul fundamental fluctuant al umorii identitare. Altfel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care aderă la el însuși prin defazaj și anacronism.” (trad. mea, A.M.) În al doilea rând, a fi contemporan presupune sesizarea întu- nericului, a obscurității în ceea ce secolul are luminos, înregistrarea unui negativ, a zonei de nebulos unde iau naștere ambiguitățile. În opinia Elishevei Rosen, acest tip particular de defor- mare pe care-l reprezintă grotescul este consubstanțial regimului nocturn. „Les métaphores de la vie nocturne demeurent associées aux grotesques, de même que se maintient à leur égard une relation foncièrement ambigue
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
s-a redus la lovitură. Apariția figurii de bacantă a mamei lui Mitică, nebunia convulsivă, mimată sau nu, fac parte din recuzita sărbătorii dionisiace. Mitică pare să fie un Brighella, iar vorbitorul un Arle- chino, o altă figură încărcată de ambiguitate, vesel și trist deopotrivă, așa cum alternează tactic momentele emoțio- nale pe care le interpretează acest amic. Monstruosul stă aici în tabloul morbid pe care acest Arlechin nu-l ratează. Descrierea agoniei lui Mitică invocă oroarea, imaginea sângelui amestecat cu creier
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
un subiect unitar, ci o „structură biopolitică fundamentală”, marcată de o sciziune fondatoare între Popor în calitate de corp politic integral și popor în calitate de corp rezidual al exclușilor, al pauperilor, al dezmoșteniților soartei, membri ai claselor inferioare, grup supus tuturor exacțiunilor. Această ambiguitate a conceptului devine fondatoare în istoria ideilor politice în Occident, ambiguitate transfe- rată în discursul politic și sub semnul căreia stau o serie de postulate. „ă...Ă mais une oscillation dialectique entre deux pôles opposés ; d’une part l’ensemble
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sciziune fondatoare între Popor în calitate de corp politic integral și popor în calitate de corp rezidual al exclușilor, al pauperilor, al dezmoșteniților soartei, membri ai claselor inferioare, grup supus tuturor exacțiunilor. Această ambiguitate a conceptului devine fondatoare în istoria ideilor politice în Occident, ambiguitate transfe- rată în discursul politic și sub semnul căreia stau o serie de postulate. „ă...Ă mais une oscillation dialectique entre deux pôles opposés ; d’une part l’ensemble Peuple comme corps politique intégral, de l’autre le sous-ensemble peuple
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
gradul zero al cotidianității, revendică acest plasament estetic. Însă realismul lui Caragiale nu este unul genuin, inocent, el devine prin deformare o reflecție asupra a ceea ce-l con- stituie, asupra resorturilor care fac din limbaj un spațiul specular încărcat de ambiguități și reflexe stranii. Să ne întoarcem însă la antiromantismul funciar al scriitorului ! Sensibilitatea romantică face loc simbolismului, ea însă continuă prin epigoni mult timp după ce „ultimul mare romantic” se stinge din viață în 1889. Însă sensibilitatea romantică a transgresat limitele
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mai ales în ceea ce ține de „caricatura ideologică” pe care o presupune provincia. Într-un fel, comicul caragialesc se apropie de adevărul maximei lui Gogol : „Dacă privim atent și îndelung o istorie nostimă, ea devine din ce în ce mai tristă.” Ambi- valența și ambiguitatea pe care le sesiza prozatorul rus erau recalculată de către Eugen Ionescu în formula : „Puțin lucru separă oribilul de comic”. Poate că nu aceasta din urmă este chiar formula comicului caragialesc, deși există excepții precum Inspecțiune, Două loturi sau farsa 1
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
grație ca forme de „rezistență“. Tu, nu În mod deliberat, ci natural, spontan, nu te băteai pe terenul pe care-l impunea puterea. Organic, tu erai altundeva... și În același timp erai acolo. Din această non-apartenență/apartenență provenea, pentru mine, ambiguitatea poetică a spectacolelor tale de atunci. Nu am simțit niciodată nevoia de retorică politică, spre deosebire de Pintilie, la noi, sau de Liubimov, În Rusia anilor grei, care aveau fascinația, chiar plăcerea de a se lupta cu autoritatea. În cazul lui Liubimov
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Îl stăpânește și nu se poate gândi decât la răzbunare, negând șansa metanoiei, a schimbării. Când am refăcut spectacolul la Naționalul bucureștean, cu Maia Morgenstern și un grup de actori de primă mână, comedia quiproquoului a fost mai pregnantă decât ambiguitatea metafizică a relațiilor. Personajul Malvolio avea o forță extraordinară prin interpretarea unică a lui Gigi Dinică și exprima o violență a contextului românesc de atunci, care nu avea corespondent În spectacolul american. În ciuda faptului că intenționasem să fac o reluare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ciclu veșnic repetat al violențelor. Neguțătorul din Veneția - unde problema rasismului, expusă atât de subtil de autor, stârnește ușor În zilele noastre confuzii de interpretare și chiar și cei mai buni comentatori ai lui Shakespeare par să se scalde În ambiguitate - a ajuns să fie considerată de unii drept o piesă rasistă. Politically correct, soluția este să idealizezi victima, să fii de partea lui Shylock. Dar nu despre asta a scris Shakespeare. Când citești atent piesa, sunt puține lucruri admirabile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fond, simplă, clară, elementară, ca doi ori doi, o operă profund emoțională și încordat cerebrală. Te copleșește și, în același timp, te provoacă să te ții de șarade, să-i deslușești părțile obscure, să-i descifrezi enigmele, să-i rezolvi ambiguitățile. Răzbunarea lui Keti Barateli, victimă și ea, ca și părinții ei, chiar dacă indirectă, a lui Varlam Aravidze, a avut oare cu adevărat loc sau s-a consumat doar în imaginație, eliberând-o ca printr-un catarsis pe umila cofetăreasă specializată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
s-au căutat peisaje au fost destul de departe de adevărul istoric al fenomenului. Raportate la complexitatea tehnicii, am avut realizări diferite, calitativ. În anii 1930 1950, pirații erau personaje bine spălate moral, delimitate maniheist în victime sau eroi. Nu existau ambiguități de interpretare, publicul vedea clar cine e bun și cine rău. Pirații nu erau deloc eroii negativi, dimpotrivă, apăreau veseli, petrecăreți, conștienți de calitatea lor de proscriși ai tuturor națiunilor și sistemelor socio-politice și, adesea, marginalitatea lor era salutară în
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
stânci, strecurarea abilă prin arhipelaguri periculoase, ieșirea dintr-un incendiu, deplasarea în viteză, la nevoie. Dacă nu și-a făcut propria-i corabie, Radu Tudoran a imaginat-o detaliat, de la construcție la realizare, în cartea pe care a scris-o. Ambiguitatea simbolică fată-corabie, pe care o întreține, la un moment dat, cârmaciul Gherasim, e justificată : goeleta Speranța, arhetip psihic și proiecție ficțională, merită iubită, au făcut-o și autorul, și personajele sale. Tema pirateriei e ilustrată, desigur, prin prezența antipaticului Spânu
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
imagini statice pot fi cât se poate de ample și de dinamice și pot duce tabloul mult mai departe decât l-a așezat pictorul, în limitele ramei. Marea e prin excelență un element al instabilității primordiale, al psihicului vagant, al ambiguităților creatoare și al deschiderilor de tot felul. În Europolis al lui Jean Bart există un singur loc în care apar menționați pirați : când englezul Pott, adulmecând o mare avere, încearcă să-i propună Americanului intrarea într-o afacere profitabilă : salvarea
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
cei de la Observator... Mai vigilenți decât activiștii de partid de pe vremuri. Mult mai vigilenți. Dar în slujba cui? Habar n-am... Ei probabil cred că sunt în slujba „optzecismului”. Eu nu sunt așa de sigur!... Așa că mă exprim prudent, cu ambiguitate. Unii au și observat. Nu numai Pastenague. Mi-a atras cineva atenția că nu e prea clar ce se petrece în capul meu. Sunt cu curul în două luntre. Nu cu curul, zic eu. Cu capul... Sunt, altfel spus, oniric
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]