39,601 matches
-
preferat să disloce sintagma printr-un chiasm. De aceea nu trebuie să contrarieze prezența, în articolul meu, a ambelor variante. Am recurs la acest compromis din motive de precizie istorico-literară, dar și, uneori, din pricini stilistice. Din copilărie. Amintiri și Amintiri din copilărie sunt una și aceeași carte. Aici, însă, Rosetti se dovedește mai degrabă pios decât clevetitor. E, cel mai probabil, o pioșenie rezultată din neștiință. Despre proprii părinți avem mai puține detalii decât despre cutare erou de roman. Cât
O generație pierdută by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4333_a_5658]
-
domnișoara Oudinot, relatate, peste ani, de preotul căruia aceasta i se spovedea fiind una dintre ele), un material biografic îndeajuns de incitant. De acest deficit, Rosetti însuși e conștient. Se străduiește de altfel să-l justifice, în ultimele pagini ale Amintirilor, printr-o serie de reflecții amestecate. Cauzele mai larg sociologice interferează cu acelea intime. Născut, spune el, într-o generație pierdută, n-a reușit, ca alții, să se ridice deasupra condițiilor prin efort individual. „Universitatea din Căiuți” (cum era numit
O generație pierdută by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4333_a_5658]
-
poate, în unele privinți, facultăți hotărât superioare majorității, au rămas în inferioritate față de alții mai puțin bine înzestrați” (p. 245). E totuși greu de spus exact ce-l nemulțumește pe Rosetti. Oricum, un asemenea pesimism profund estet ar putea apropia Amintirile de Ghepardul lui Lampedusa (e una din filiațiile propuse în articolul din D.G.L.R.). Abstracție făcând de toate celelalte determinări, distanța e, totuși, destul de substanțială. Rosetti nu e un decadent complicat interior, ci un idealist trădat de împrejurări. (Cinismul lui Cuza
O generație pierdută by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4333_a_5658]
-
mistificări. Numai că, în loc să sfârșească eroic în Abisinia, Porcușorul lui Rosetti (preschimbat nobiliar în baron von Porkovitzki și regăsit, așa, peste ani) ajunge, mai domestic, în brațele unei frumoase doamne din Occident (pp. 140 - 143). Dintre numeroșii oaspeți înșirați în Amintirile acestea, lipsește tocmai Ghica. Altminteri, intimi ai acestuia, ca Alecsandri sau Negri, sunt pomeniți cu mândrie. Cel mai probabil, e vorba de patriotism local. Fiu de unioniști pasionali, Rosetti nu-și poate reprima totuși, la un moment dat, câteva ironii
O generație pierdută by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4333_a_5658]
-
el la adăpostul unei prejudecăți tenace. E de-ajuns ca să vedem, precizânduse de la general la conturul particular, portretul de tinerețe al beiului de Samos. Față de acesta, mai vârstnic cu aproape patru decenii și menținându-se mereu pe creasta valului, autorul Amintirilor mai are un motiv de invidie. Cele mai bune pagini de aici sunt cele care îndreptățesc comparația cu Ghica. Restul se pierd în interstiții. De vină nu e limba. Nici talentul. Ci atitudinea. Copilărie propriu-zisă, Radu Rosetti nu reiese să
O generație pierdută by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4333_a_5658]
-
textul despre viața lui Andrei Scrima citim o proză alertă, provocatoare. Continuarea va fi, însă, un alt portret. La fel de atrăgător. Cum sunt textele despre personaje feminine, puține, din păcate. Poate pentru că lumea lui Pleșu rămâne sub semnul tatălui. Între aceste amintiri suprapuse, imaginea lui Alice Voinescu aduce cu o gravură; la fel intimidantele recuzite morale ale Hertei Müller și ale Monicăi Lovinescu. De departe, dezamăgirile vin dinspre A. Păunescu și G. Pruteanu - alături, firește, de unii politicieni. Răsucirile lor nu sunt
Portretul din portrete by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4337_a_5662]
-
un soi de fata morgana. Mucalitul scriitor pare a rîde subțire în transcendență de prezumția unui final al exegezelor ce i se acordă, incitate parcă tocmai de dificultatea unei evoluții care totuși se dovedește cu putință. Iluzoria „simplitate” a autorului Amintirilor din copilărie e mult provocatoare. Diferit de Caragiale în destule privințe, neavînd cu teatrul nici o legătură scriptică decît un proiect neîmplinit, Creangă posedă, inclusiv în postumitate, o fibră actoricească. Cu o justă intuiție, Adrian Dinu Rachieru își propune a desluși
Creangă, un autor „epuizat“? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4340_a_5665]
-
triști și unde cad înflorește un pustiu și unde nu - n-are rost să exiști. Tot spun că-mi ajunge o pagină ca să-l situez pe prozator la nivelul lui. Era cât pe ce să mi se înfunde cu Maruca. Amintirile ei încep cu pagini insuportabil de lirice. Am fost gata să le las din mână. Am cedat la îndemnul lui T - și bine am făcut. Puternică persoană! Povestește cum, abia deprinsă cu voluptatea, la nici două luni de la nuntă, într-
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4341_a_5666]
-
vastă cultură i-a dat posibilitatea să se exprime într-un domeniu pentru care nu era făcut: critica literară. Ce posedă negreșit Dinu Pillat e plăcerea de a se bucura de literatură, alături de un timbru sentimental care îl predispune la amintiri voluptuoase. Pillat e un degustător, nu un judecător. Un spectator onest și rafinat, nu un actor cu pretenții critice. Intuițiile lui sînt sigure, dar lipsesc schemele prin care să-și apere intuițiile. Nu întîmplător cele mai reușite pagini din volum
Ochiul de muscă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4206_a_5531]
-
cu un geniu îți garantează prezența unui model, nu și molipsirea de talentul lui, cu atît mai puțin de viziunea lui. Și totuși, cum reiese din scrisoarea din octombrie 1964, Pillat și-a pus în intenție scrierea unui jurnal de amintiri avîndu-l drept protagonist pe Călinescu. „A rezultat în timp ceva ca un jurnal intim inform, în care personalitattea dumneavoastră se reflecta multiplu, cu o complexitate halucinantă, oglindită în fețele ochiului de muscă al sensibilității mele. Totul s-a pierdut acum
Ochiul de muscă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4206_a_5531]
-
În carte nu există întâi și apoi, iar narațiunea nu este o linie dreaptă. În afara romanului pe care îl citim, există lumea pe care acesta o reflectă. Acolo se află Cartea Șoaptelor, în acea lume făcută din poveste în poveste, amintire în amintire, personaj care se intersectează cu alt personaj. Sub toate acestea există o structură subterană, compusă din coduri ascunse, care este de fapt, structura reală. Din acest motiv, autorul simte nevoia să ne explice că nu documentația istorică este
Cartea Șoaptelor – un strigăt al suferinței by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/4214_a_5539]
-
nu există întâi și apoi, iar narațiunea nu este o linie dreaptă. În afara romanului pe care îl citim, există lumea pe care acesta o reflectă. Acolo se află Cartea Șoaptelor, în acea lume făcută din poveste în poveste, amintire în amintire, personaj care se intersectează cu alt personaj. Sub toate acestea există o structură subterană, compusă din coduri ascunse, care este de fapt, structura reală. Din acest motiv, autorul simte nevoia să ne explice că nu documentația istorică este esențialul acestei
Cartea Șoaptelor – un strigăt al suferinței by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/4214_a_5539]
-
care dă lumii rugăciunea de acceptare a destinului și iertare. Fiecare personaj aduce câte un dar care exprimă în felul său nenorocirea, iar în sfântul chivot se adună obiecte din viața fiecăruia; bunicul Garabet aduce cadou cutia cu pantofi, în amintirea deportaților în Siberia, depunerea pantofilor e ca depunerea unei jertfe, iar alături de ea Micael Noradunghian așază colecția sa de hărți. Și astfel se întoarce la noi Minas orbul care aici, în cadrul acestui ritual fantezist, încearcă să readucă lumina, depunând în
Cartea Șoaptelor – un strigăt al suferinței by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/4214_a_5539]
-
nu ne mai rămâne decât citindu-l, să înțelegem sensul lucrurilor. Să nu fugim de lecția istoriei, de strigătele morților. Cartea aceasta merită să fie propusă la Premiul Nobel ca mărturie vibrantă și vie a suferinței poporului armean. Viața și amintirea, moartea și mărturia, acesta este miezul cărții, și în felul acesta are răsunet în Psalmi, unde se spune: „Nu voi muri, căci voi trăi și voi povesti”. Și nu ne este îngăduit să uităm. Herzel Hakak președinte al Uniunii Scriitorilor
Cartea Șoaptelor – un strigăt al suferinței by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/4214_a_5539]
-
în gemulețele casei bunicilor” -, e o reverie necesară în grădinile Raiului de altădată, si in întîmplările cu „vărul Vasile” și Postașul satului, e școlarul din fotografiile făcute de Ion Sărmaș, „singurul din sat care avea aparat de fotografiat”, e al amintirilor cu o „greutate nostalgica și tonifianta”; Rohia e un film care unește tinerețea „frumoasă și consistentă” a adolescentului „topit de idealuri”, Lighetul, luminișul din pădurea Rohiei, ascuns „în cel mai tainic loc al inimii mele” cu maturitatea care a înflorit
Îngerul lecturii și scrisului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4225_a_5550]
-
din lucrurile legate de numele său, avea să dispară mistuit într-un incendiu. Procedeul trimite, încă de la prima pagină, la convenția „manuscrisului pierdut”, a „mesajului misterios”. Reconstituite de către Sydney Foster, cuvintele sunt fragmente dintr-un gen literar complex, amestec de amintiri, confesiune și elegie: „Era un caiet cu coperte negre, încrustate cu un chenar mare de culoare albastru noptatică. Pe fiecare pagină se afla câte un text, uneori lung, alteori redus la doar câteva paragrafe. Scrisul era fin și regulat. Întâia
Iubitele lui Corto Maltese (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4241_a_5566]
-
din sacul de marinar, într-o joncă în apropierea Insulei Tarakan, în Marea Celebes. Corto Maltese dădea impresia că ține la aceste pagini despre care n-am aflat niciodată dacă seamănă cu niște capitole dintr-o viitoare carte de memorii, amintiri adunate de-a lungul vremii sau sunt un florilegiu de corespondență secretă. Un amic peste care am dat într-un bar din Lourenço Marques, pe care l-am întrebat dacă mai are vești despre Corto Maltese, mi-a spus că
Iubitele lui Corto Maltese (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4241_a_5566]
-
băieți, artiști-poeți-rebeli. Ascult și zîmbesc. El condor pasa. If I could. Rică Manea. El își punea asta și la Turda, într-un orășel în care arta lui a zvîcnit ca aripile unei păsări în zbor. Și s-a topit în amintirea cerului. Aureliu Manea. În 2007, am construit ediția Festivalului Național de Teatru, ultima din cele trei pe care le-am făcut, cu gîndul la el. La geniul lui. La arta lui mare și pură, unică și bîntuită de Soare și
Regina nimănui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4248_a_5573]
-
drum al teatrului. Au fost colegi de facultate, prieteni, s-au însoțit, o vreme, în poveștile teatrului românesc. Cîndva, la o aniversară, Manea i-a făcut cadou coroana pe care a folosit-o în „Macbeth-ul” său. Coroana și întreg imperiul amintirilor peste care a tronat au plecat, cu George Banu, la Paris. După mulți ani, ca un cerc care se închide plin de miracol, Biță Banu aduce cu el coroana și i-o trimite lui Rică prin sora lui, la Galda
Regina nimănui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4248_a_5573]
-
în sânge ca vinul în fierbere, ca primul pahar de Krug dintr-un an cu maturare deplină, marilor șampanii le e insuflată viață de către însuși Creatorul, anume în clipa când umplu cerul gurii, și apoi această viață se întoarce în amintire, punctual, ca un șoc, și nu de bunăvoie, ani de-a rândul, ca urmările unei uriașe beții cu psilocybin. Foșnetul vântului în ceea ce avea să se transforme peste câteva clipe în frunză de fag cânta Sacre, totuși auzea undeva, în
Peter Høeg - Fata tăcută by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4251_a_5576]
-
1) similia similibus curantur (exact de-andoaselea ca la alopați, unde contrariul se vindecă prin contrar); 2) diluarea unei substanțe îi mărește efectul, la limită efectul cel mai puternic avîndu-l o soluție care, nemaivînd urme de substanță activă, îi păstrează însă amintirea; 3) există o memorie a materiei care face ca informația să nu se piardă, virtuțile unui factor vindecător păstrîndu-se chiar și atunci cînd, chimic vorbind, el a dispărut de tot. Se vede ușor că aici avem de-a face cu
Impostura hipocratică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4266_a_5591]
-
ți-e locul aici. Apoi s-a gândit. Serioși în legătură cu ce? Cineva s-a deplasat într-un anumit punct din încăpere, aruncând o umbră pe ecran. Experiența implica un element de uitare. Voia să uite filmul original sau măcar să limiteze amintirea la o referință îndepărtată, neinvazivă. Avea în memorie și această versiune, văzută și revăzută toată săptămâna. Anthony Perkins în rolul lui Norman Bates, gâtul unui stârc, chipul unei păsări din profil. Filmul îl făcea să se simtă ca o persoană
Don DeLillo Punctul Omega by Veronica D. Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/4273_a_5598]
-
planul de a-l plasa la Cotroceni, în 2014, pe MRU, fără să se erodeze la guvernare. Pe de altă parte, ei câștigă și dintr-o unire preelectorală a forțelor de dreapta, printr-o construcție opusă USL. Se mai estompează amintirea lui Emil Boc și se acoperă sigla PDL, așa cum au încercat și la locale”. În condițiile în care numărul de mandate va scădea, cum se împacă nevoia unei alianțe anti-USL cu obligația de a împărți locuri eligibile formațiunilor componente? Nu
Ce planuri pregătesc PDL și Traian Băsescu după referendum () [Corola-journal/Journalistic/42817_a_44142]
-
eroarea și prejudecata lui Marino cu privire la memorialistica de închisoare. Din care nu reține absolut nimic și, mai mult, ca să-i învețe minte pe potențialii contestatari, le oferă două modele „profund adevărate și exemplare” (p.80) ale acestui gen: Dostoievski (cu Amintiri din casa morților) și Soljenițîn (cu O zi din viața lui Ivan Denisovici). Or, sinteză mai interesantă a spiritului acestor doi mari scriitori decât aceea din literatura română, ilustrată de N. Steinhardt, mărturisim a nu cunoaște încă... Scriind despre posibilitățile
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
El e folosit însă de poet într-un dublu scop: unu - de-a trezi lectorul din letargie; doi - de-a accentua extincția indusă de Nimicitor printr-un oximoron de natură tehnică. Urmează însă și revelația: „Mai jos nu cobor (...)/acolo amintirile sînt atît de bătrîne, că atîrnă/ în capetele plecate/ te văd umblînd prin cameră/ fîșia de lumină care te urmează/ e a altui timp, ce face eforturi să mai privească/ înainte de a se instaura subteranele...” Înăuntrul lor își va face
Negru pe negru și negru pe alb by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/4299_a_5624]