5,099 matches
-
degetele lui Thaw și desenă costumul pe masă. în seara aceea se duse în oraș să se întîlnească cu June și stătu în apropierea unui magazin de haine uitîndu-se la manechinele diafane, îmbrăcate în ținute de seară și haine sportive. Amurgul cenușiu se transformă într-o noapte ca smoala. Intrarea aceea era un loc obișnuit de întîlnire, și de multe ori stătu alături de cei care așteptau prietene sau prieteni. Nimeni nu aștepta mai mult de cincisprezece minute. Cînd nu mai putu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o dată pe an. De două ori, ești terminat. Singura cîrciumă unde se bea este în Grove Street, dar o să fim în siguranță pentru că sîntem trei. — Patru, zise Macbeth ridicîndu-se în picioare fără să se clatine. Petice trecătoare de soare la amurg se amestecau cu rafalele unei ploi atît de calde că nimeni nu se gîndea să se adăpostească. Drummond îi conduse pe lîngă cimitirul Sighthill, traversară apoi cîteva terenuri de fotbal și urcară pînă ajunseră la un teren pustiu cu mormane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Un barman solid veni și le spuse răspicat: — Gata, băieți, v-ați distrat. — Distrat? strigă Macbeth pe un ton certăreț. De ce distracție am avut parte? Dar au fost forțați să plece. Afară bătea un vînt rece, iar cerul strălucea în amurgul verde-auriu al soarelui lent de vară. Drummond le spuse că știa de-o petrecere undeva, și-i duse pe Lynedoch Street, pe un deal destul de domol care, în seara asta, părea perpendicular. Se ținură unul de altul să nu cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la picioarele lui nu era nimic în afară de cîteva pietre și oase vechi între care răsăreau pene. — Sandy? zise el și se uită în jur. în mlaștină nu era nici picior de om. Lumina pălea în cele cîteva raze rătăcite ale amurgului printre norii dinspre apus. Buruienile erau acoperite cu măzăriche iar vîntul îi șficuia fața. — Sandy! țipă el și începu să alerge. Sandy! Sandy! Alexander! Se prăbuși printre buruieni, se împiedică și căzu în întuneric. Apoi se luptă o vreme cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
întunecat, cu nori năvălitori. Se aflase singur printre cîteva stînci împrăștiate, oase vechi și pene la picioarele lui și privise în jur strigînd: „Sandy?“, dar nu mai era nimeni în mlaștină, iar lumina pălea în cele cîteva raze rătăcite ale amurgului printre norii dinspre apus. Alergase printre buruieni, strigînd numele lui Alexander și se împiedicase și căzuse în întuneric. Se luptase o vreme cu ceva care îl lega, apoi își dădu seama că era o cuvertură pufoasă, o azvîrli la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fost dus în fața magistraților azi dimineață? întrebă ea. — Aglomerația. — Curtea nu mi s-a părut prea aglomerată. Haide, Lanark. Avea vocea dură și hîrîită. O urmă pînă la treptele secției și fu oarecum orbit de lumina ca de miere a amurgului care scînteia pe fluviul de dincolo de artera aglomerată. Se opri și-i spuse: — îmi pare rău, dar nu știu cine sînteți. Femeia își trase cu un gest ciudat de vulnerabil o mănușă de blană și-și întinse palma în sus. Una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în punctul culminant din Portretul artistului în tinerețe, cînd Stephen Dedalus o vede pe fetița cu picioarele goale lipăind în nisip, iar ea îi acceptă privirea admirativă și, cu un „Sfinte Dumnezeule!“ spus din inimă, se întoarce și merge spre amurg știind că o să fie artist, adică o categorie superioră de preot. Și în La botul calului de Joyce Cary, cînd Gulley Jimson, rănit fatal cînd pictura murală îi e distrusă, rîde tot timpul în ambulanță pentru că știe că aceea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
popoarele guvernate de despotism, singurul nerv care mișcă elementele dominante este goana după influență și aur. Precum corpurile cerești răsar și apun, tot astfel credința popoarelor vechi le dădea zeilor un răsărit pe orizontul conștiinței omenești și le dădea un amurg de seară și o asfințire. După apunerea lor ce putea să rămâie în urmă decât întunerec și haos? Tot astfel constelațiunea de idei morale și naționale cari au luminat trecutul nostru, care ne-a mânat pe calea dezvoltării, înclină spre
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
am umblat peste tot cu gingiile și dinții mamei în buzunar. Mă învîrteam obsedat pe traseele mele din jurul liceului "Cantemir", pe strada Toamnei și strada Profetului, coboram pe Galați în urletul tramvaiului cinci, vagabondam printre ruinele de pe Lizeanu. Se-apropia amurgul, zăpada afinată de pe trotuare primea rozul cu timiditate, câte o bătrână, la o fereastră, sugea spasmodic dintr-o suzetă de copil, o pisică avea ochii de mai târziu ai Ginei, o femeie se oprea, privea împrejur și-și sălta chiloții
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o suzetă de copil, o pisică avea ochii de mai târziu ai Ginei, o femeie se oprea, privea împrejur și-și sălta chiloții, apucîndu-i prin canadiană și prin fustă. Așteptam, umblând printre alimentare și căruțuri de copil, momentul în care amurgul avea să capete exact culoarea gingiilor, și deodată a căpătat-o. Eram pe strada Domnița Ruxandra, acolo unde o mică piațetă ca de vis se deschide, mărginită de curți cu globuri colorate pe araci și de un bloc aproape viu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ca de vis se deschide, mărginită de curți cu globuri colorate pe araci și de un bloc aproape viu, galben și subțire ca o lamă de brici, cu o fâșie verticală de sticlă mată deasupra intrării. Sticla ardea acum în amurg, iar în flacăra ei se răsuceau lujerii art nouveau de fier forjat, negri și calzi ca noaptea. Zăpada insolita piațeta cu o lumină albă venită de jos, ca de sub pământ, topită repede în rozul morbid al înserării. Blocul tăcut, ca
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
dinții au prins să sclipească galbeni ca flacăra de sare, pe când gingiile au dispărut, topite-n culoarea identică a înserării. "Ah, mamă", am șoptit în nebunia acelei tăceri. Am rămas câteva minute privind în lumina tot mai întunecată proteza, până când, amurgul devenind stacojiu ca sângele venos, aparatul dentar căpătă un fel de lumină interioară, de parcă un gaz ușor fluorescent ar fi umplut arcul gingiilor de cauciuc. Și-n jurul lor se alcătui, fantomatic, mama. Întâi scheletul transparent ca pielea puricilor de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fiecare nasture și fiecare floare de crin de pe drapele și fiecare aluniță de pe fețele oștenilor erau vizibile ca sub o lupă orbitoare. Cetăți de marmură, abstrase, cu coloane răsucite și ferestre rotunde ca-n Desiderio Monsu. Carcere ca în Piranesi. Amurguri prăbușite peste construcții depopulate, severe și singure, în jurul cărora mă rotesc în zbor lent, trecând foarte aproape de mascaroanele de sub acoperiș, alternând cu ferestre incendiate pe care scrie HARDMUTH. În seara închegată ca sângele, marmura însăși devine brună, cu geometria scoasă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
umplute cu paie. Mama-și mai amintea ierni apocaliptice, cu nămeții până la ferestre, și furiile oarbe ale tatălui ei, care-ntr-o noapte o apucase de păr și-o azvârlise - să fi avut cinci-șase ani - în troienele de zăpadă, în amurg, numai în cămașă. Fetița îngrozită trebuise să doarmă în staul, lipită de burta vacii, acoperită cu paie și balegă. Aveam vârsta ei de atunci când am mers prima dată la Tîntava. Drumurile erau acoperite de zăpadă. În mijlocul satului ieșeau aburi de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în prag, fără să arate bucurie, bătrân și voinic, cu țepii bărbii albi, alb și pe capul aproape complet ras, doar cu o dungă de păr mai întunecat la mijloc. Casa lumina albă ca de coajă de ou pe flăcările amurgului. Suiam pe prispă Și intram în tindă pe ușa poroasă și stacojie, cu geam împărțit în patru. Străbăteam tinda cu pământ pe jos și cuptor văruit, cu lucarne-n pereți, dând în odaia cealaltă, și intram în camera mirosind a
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
baionetă, mai înaltă decât el. Era tataie, Badislav Dumitru, care acum turna țuica fiartă în cănițele de lut, mici cât degetarele. Țopăiam prin pat, pe când oamenii mari se așezaseră pe scăunașele cu trei picioare, în jurul mesei rotunde și se cinsteau. Amurgul aproape-mbeznat, mirosul de oaie și țuică fiartă cu piper, pălăvrăgeala monotonă în care vocea stinsă, gâjâită a lui tataie se auzea din când în când ca din alt timp și din altă lume, toate erau ciudate și solemne, și au
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în lanul până la țâțe și au retezat o zi-ntreagă la măciulii, prăpădindu-se de râs, căci le asemuiau cu mura mădularului bărbaților lor. Le-au cărat în coșuri pe prispa caselor și acolo, râzând încă, le-au stors în amurg de vlaga lapților groși și au întins pe tipsii, la aer, "sămînța de țigan", cum îi spuseseră în cele din urmă. În câteva zile, laptele covăsise, se-ntărise ca brânza și apoi ca piatra. Părea o cretă săpu-noasă alb-albăstrie, o
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de candela care punea în părete o pată de aur topit. Plecau apoi mai departe, când se-ngîna ziua cu noaptea și o lumină mare, palidă, se-ntindea peste câmp. După trei zile și trei nopți au găsit locul. Era în amurg și prinsese iarăși să ningă. Bicele pocneau în lehamite și cîte-un căluț fornăia din nările încinse. Preotul, adâncit în gânduri, număra metanii dintr-un șirag de agată. Pietrele vișinii se loveau între ele cu un mic sunet dulce, tremurat, pipăite
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pe mica platformă din spatele șeii, pedalau agale cu tenișii lor albiți de var. Șoseaua suia galbenă către răsărit, încadrată de labirintul verde al arborilor. Am trecut de Suveica, unde mama lucrase la războaiele mecanice de țesut, și de unde ieșea în amurg, înecată de musculițe și sâcâită de reflexul de vomă datorat duhorii de grăsime râncedă a fabricii de săpun de alături. Până acasă, și toată noaptea după aceea, îi urlau în urechi războaiele între care alergase toată ziua. Deasupra porții de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
vene și artere, zgârciuri și mucus, și că ea însăși nu-i decât o mizerabilă conștientă, abia capabilă să-nțeleagă propria ei mizerie. Acum, când scriu frazele astea, abia le mai pot vedea în paginile tot mai crepusculare. E un amurg pe care rar îl poți vedea primăvara. Cerul s-a-ngălbenit deodată și amenință, lăsîndu-și în scobiturile blocurilor drojdiile de aur. E un galben-verde cum ar putea fi veninul cobrelor. Bolta se-ntunecă tot mai mult, pe când lumina persistă încă pe case
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
scris, Bucureștiul, orașul meu, alterego-ul meu. Blocul ciudat de pe strada Uranus, în care m-am decis să locuiesc, mi s-a părut întotdeauna penisul erect, stacojiu, cu vene și cabluri străbătîndu-l pe sub piele, al orașului. Cu craniul meu străveziu în amurg, cu trupul meu subțire și fluturător, ros de strălucirea ferestrei, sânt doar o spermie gata să țâșnească spre cer. Până în depărtare, unde se vede Interul, orașul își ridică volumele amestecate cu crengi, acoperișurile amestecate cu nori. Fereastra mea cea ovală
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
scoteai, ce vânătă erai pe când norii, bărbații tăi și mamoșii tăi te fecundau, mă nășteau, când eu, curat ca laptele și cuminte îmi lăsam umbra degetelor pe fața ta. Deja ferestrele de pe-o parte a străzilor începuseră să scînteieze-n amurg când am găsit strada. "PÎNCOTA (fostă Silistra)" scria pe o plăcuță albastră bătută-ntr-un gard uns cu gaz. De ce or fi schimbat denumirea străzii mi se pare și azi de neînțeles. Dar știu că am intrat în acel tunel
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în fața misterului morții era aceea? Căci statuile urlau mut, înnebunite de groază sau de o sfâșiere cumplită a măruntaielor. Li se zăreau cerul gurii și măselele până-n fundul gâtului, iar acolo, dincolo de omușor, culoarea devenea roșiatică (poate și din reflectarea amurgului), ca și când beregata și înghițitoarea ar fi fost de carne, de parcă în cumplita coajă de bronz ar fi fost închise trupuri omenești încă vii, cu organele moi palpitând și sângele zvâcnind prin furtunurile venelor și mintea lor simțind în toți neuronii
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
stins, veninul opalescent devenea tot mai dens, urletul împietrit tot mai universal... Luneca deasupra unei mari și înfiorate planete, prin imperii de disperare ce fulguiau ca o ceață, când compactă, când rarefiată în jurul lui. Imense turnuri cu gemulețe sticlind în amurgul verde aveau pe cupolele din vârf statui cu fețele-n palme, femei copleșite de rușine, bătrâni chemând moartea... Printr-o fereastră ovală, o fată cu o-nfățișare nespus de romantică, gene lungi și-ncurcate, dinți de perle între buze de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
peste el. Se trezise amețit ca după o sincopă, frecând cu o cârpă ochiul drept, orb, al lui Pușkin și privind cum zdreanță se înnegrește de funingine. Își pipăi ceafa, cu privirea-n gol, trăgând în piept atomii roz ai amurgului, așa cum o făcea și la măsuța cu pătrate albe și roșii din grădinița de vară unde o invitase pe Maria la o bere și niște mici după ce, timp de o săptămână, hoinărise de colo-colo cu scara pe umăr și găleata
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]