3,928 matches
-
din romane ieftine scrise de autori locali care nu fuseseră niciodată În America; În 1960, numai În RFG se vindeau anual 91 de milioane de romane „western” de limbă germană. Al doilea personaj de desen animat ca popularitate după băiețelul-detectiv belgian Tintin era tot un produs belgian: Lucky Luke, un cowboy ghinionist și simpatic care apărea săptămânal În benzile desenate de limbă franceză și flamandă. America, reală sau imaginată, devenea un cadru natural pentru divertismentul facil de toate genurile. Influența americană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
locali care nu fuseseră niciodată În America; În 1960, numai În RFG se vindeau anual 91 de milioane de romane „western” de limbă germană. Al doilea personaj de desen animat ca popularitate după băiețelul-detectiv belgian Tintin era tot un produs belgian: Lucky Luke, un cowboy ghinionist și simpatic care apărea săptămânal În benzile desenate de limbă franceză și flamandă. America, reală sau imaginată, devenea un cadru natural pentru divertismentul facil de toate genurile. Influența americană asupra tinerilor europeni a contribuit direct
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
document, statul trebuie „să se limiteze la a influența economia prin metode indirecte”. Libertatea pieței muncii și a bunurilor era vitală: „Dirijismul economic totalitarist distruge libertatea”6. Era o recunoaștere tardivă a unui adevăr evident - contrastând cu decizia Partidului Muncitoresc Belgian (Parti Ouvrier Belge) de a reconfirma În 1960 carta fondatoare a partidului din 1894, care urmărea colectivizarea mijloacelor de producție, precum și refuzul de care s-a lovit liderul reformist Hugh Gaitskell când le-a propus laburiștilor britanici, În același an
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În comerțul cu bunuri de lux Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar ceasurile elvețiene aveau de zeci de ani o reputație solidă. Dar ideea că o mașină germană e prin definiție preferabilă altora sau că hainele italiene, ciocolata belgiană, argintăria franțuzească sau mobila daneză sunt cele mai bune de pe fața pământului ar fi părut ciudată cu numai o generație Înainte. Până de curând, această reputație aparținuse industriei engleze: efectul supremației industriale a Regatului Unit În secolul al XIX-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Provinciile bogate erau nemulțumite că sunt obligate să subvenționeze regiuni mai sărace din propriile țări, iar zonele istoric dezavantajate sau recent dezindustrializate erau Înfuriate de indiferența cu care le tratau politicienii naționali. În prima categorie se aflau Catalonia, Lombardia, Flandra belgiană, Baden-Württemburg și Bavaria În Germania și regiunea Ron-Alpi din sud-estul Franței (care, Împreună cu Île-de-France, furniza În 1990 aproape 40% din produsul intern brut al Franței). În a doua categorie intrau Andaluzia, mare parte a Scoției, Valonia francofonă și multe altele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era organizat În conglomerate industriale gigantice, cel mai mare fiind IRI, În Italia 12. În alte părți, interesele statului erau filtrate printr-o Bancă Națională de Investiții și un Fond de Garantare a Industriilor - ca În Olanda - sau echivalentul lor belgian, Société Nationale d’Investissement. Industria oțelului, de pildă, era sprijinită În moduri felurite: În Marea Britanie, datoriile firmelor de stat erau frecvent șterse de la buget; În Franța, guvernul oferea Împrumuturi cu dobândă mică și intervenții politice, favorizând producătorii locali Împotriva competiției
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intacte. În anii ’90, văile și orașele valone erau cufundate În crepusculul postindustrial. Extracția de cărbune, fabricarea oțelului, industria metalurgică și a materialelor de construcții, producția de textile - sursele tradiționale ale bogăției industriale În Belgia - practic dispăruseră: În 1998, producția belgiană de cărbune scăzuse la două milioane de tone pe an, de la 21 milioane de tone În 1961. În zona care fusese cândva cea mai profitabilă regiune industrială din Europa nu mai rămăseseră decât fabricile În paragină de pe valea râului Meuse, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
moderați ca niște concesii pentru a-i liniști pe separatiști, noile aranjamente instituționale din Belgia erau pentru aceștia din urmă doar un act preliminar al separării finale. Până la urmă, nici una din părți nu și-a atins scopul, iar statul unitar belgian a scăpat ca prin urechile acului. Rezultatul a fost de o complexitate bizantină. Belgia a fost subdivizată În trei regiuni: Flandra, Valonia și regiunea capitalei Bruxelles, fiecare cu propriul parlament ales (pe lângă parlamentul național). Existau apoi trei comunități oficial constituite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
suspecte: vânzarea unor favoruri, traficul de influență sau, pur și simplu, apelul mai insistent decât În trecut la sponsorii convenționali. În Belgia, lucrurile au mers și mai departe - cum se poate vedea din scandalul Dassault-Agusta. La sfârșitul anilor ’80, guvernul belgian a semnat două contracte prin care se angaja să cumpăre 46 de elicoptere militare de la firma italiană Agusta, respectiv să Încredințeze companiei franceze Dassault recondiționarea flotei sale de avioane F-16. În ambele cazuri, ofertele concurente au fost respinse din start
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care asigură salarii ridicate, Întrecând În productivitate și prosperitate regiunile cu industrii mai vechi dinspre nord. Ca și Catalonia, Lombardia, Emilia-Romagna, regiunile franceze Ron-Alpi și Île-de-France, sudul Germaniei și Austria (cărora li se adaugă Elveția, Luxemburgul și părți din Flandra belgiană) constituie o zonă comună de privilegiu economic european. Deși nivelurile absolute de sărăcie și handicap economic rămâneau cele mai ridicate În fostul bloc comunist, contrastele cele mai frapante se Întâlneau acum nu Între două state, ci În interiorul aceleiași țări. Sicilia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
șefi și angajați. Poate e un mod de lucru european, dar pentru noi funcționează. Jorma Ollila (CEO, Nokia)1 Europenii vor să fie siguri că viitorul nu le aduce noi aventuri. Au avut deja destule. Alfons Verplaetse, guvernatorul Băncii Naționale Belgiene (1996) În America e bine să mergi când ești tânăr și necăsătorit. Când vine vremea să te așezi la casa ta, mai bine te Întorci În Europa. (Om de afaceri maghiar, sondaj de opinie, 2004) Societatea modernă... este o societate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și, prin urmare, puterea revin ferm Londrei sau Berlinului. La urma urmei, ce trebuie să facă un cetățean al Europei dacă Îi cade o bombă pe acoperiș? Să cheme un hârțogar de la Bruxelles? Legitimitatea depinde de capacitate: de exemplu, statul belgian dezarticulat și ultrafederal a fost pus sub semnul Întrebării fiindcă părea uneori incapabil să Își protejeze cetățenii. și, deși capacitatea statului Începe cu armele, ea nu se sfârșește aici, nici măcar astăzi. Câtă vreme statul (și nu o entitate transstatală) este
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Belgia fuseseră cetățeni străini sau apatrizi, o lege postbelică a decis că, În afară de cei care activaseră În mișcări de rezistență organizată, evreii supraviețuitori ajunși În Belgia după război nu vor primi nici un fel de despăgubiri. În octombrie 1944, autoritățile belgiene atribuiau automat naționalitatea „germană” oricărui supraviețuitor evreu din țară care nu-și putea dovedi cetățenia belgiană. Teoretic, această măsură desființa toate distincțiile „rasiale” din timpul războiului - dar tot ea Îi transforma pe evreii scăpați cu viață În inamici străini care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
activaseră În mișcări de rezistență organizată, evreii supraviețuitori ajunși În Belgia după război nu vor primi nici un fel de despăgubiri. În octombrie 1944, autoritățile belgiene atribuiau automat naționalitatea „germană” oricărui supraviețuitor evreu din țară care nu-și putea dovedi cetățenia belgiană. Teoretic, această măsură desființa toate distincțiile „rasiale” din timpul războiului - dar tot ea Îi transforma pe evreii scăpați cu viață În inamici străini care puteau fi Încarcerați și ale căror proprietăți au fost confiscate (și retrocedate abia În ianuarie 1947
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naționale distincte, așa cum sunt, în mod sigur, literatura americană și literatura irlandeză modernă. De exemplu, întrebarea, de ce Goldsmith, Sterne și Sheridan nu aparțin literaturii irlandeze, în timp ce Yeats și Joyce aparțin acestei literaturi, cere un răspuns. Există oare o literatură independentă belgiană, elvețiană sau austriacă ? Nu este prea ușor să se stabilească momentul în care literatura scrisă în America a încetat să fie "engleză colonială" și a devenit o literatură națională independentă. Trăsătura națională este oare dată de simplul fapt al independenței
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
sursa în tinerețe. Nu fără o undă de ambiguitate, speranța apare în chiar momentul agoniei, sursa ei secretă este chiar disperarea. Verona conferă o expresie alegoric-simbolică unei état d'âme pe care pictorii simboliști o privilegiază. De asemenea, tabloul pictorului belgian Léon Frederic, Poporul va vedea într-o zi răsăritul soarelui (1890-1891) este în măsură să ofere nu un posibil model, ci mai degrabă un echivalent simbolic. În special voletul central al tripticului reprezentând un grup de femei, bărbați și copii
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fel de tirs, sceptru pe care femeile lui Khnopff îl utilizează adesea pentru a sublinia statutul lor întrucâtva sacerdotal. O serie de detalii sunt diseminate și în acest tablou, precum o coloană cu capitel ionic, care în regia cameristicii pictorului belgian conferă locului recuzita hieratică a unui templu. Capul decupat de marginea tabloului vehiculează tema specific decadentă a lui diminutio capitis, pe care am întâlnit-o în reprezentările care-i au ca personaje pe Judith și Holofern. Pictorul îl utilizează în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
implorare inutilă, Orfeu își ridică lira în timp ce Euridike, de o lividitate de statuie, își întoarce dramatic capul în direcție opusă. Poezia preia tot acest fond dramatic, ilustrat de episodul tragic al celei de-a doua pierderi a Euridikei. Pictorul simbolist belgian, Jean Delville, reia tema descinderii lui Orfeu în Infern în Orfeu în infern, unde poetul apare în întreaga sa splendoare. Poezia singură poate deschide porțile infernului elogiul adus artei în economia simbolică a esteticii decadente îl "sanctifică" pe poet -, dar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
încotro ne îndreptăm!"474. Rops definește excelent nu propria sa inaderență la un program estetic, ci spiritul noii grupări, deschis inovației, experimentului. În opinia lui Philippe Roberts-Jones475, generația care a creat Les XX a reușit să impună patru mari artiști belgieni: Fernand Khnopff, emblematic pentru simbolismul belgian și european, James Ensor, legat deopotrivă de simbolism și cultivând un expresionism incipient, neoimpresioniștii Théo van Rysselberghe și Guillaume Vogels. Artiștii simboliști erau percepuți ca un grup aparte în revista L'Art Moderne, în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
excelent nu propria sa inaderență la un program estetic, ci spiritul noii grupări, deschis inovației, experimentului. În opinia lui Philippe Roberts-Jones475, generația care a creat Les XX a reușit să impună patru mari artiști belgieni: Fernand Khnopff, emblematic pentru simbolismul belgian și european, James Ensor, legat deopotrivă de simbolism și cultivând un expresionism incipient, neoimpresioniștii Théo van Rysselberghe și Guillaume Vogels. Artiștii simboliști erau percepuți ca un grup aparte în revista L'Art Moderne, în 1888. Khnopff, De Groux, Rops, Mellery
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
adâncește perspectiva lui Ion C. Bacalbașa, relevând un alt proiect de anvergură pe care revista și-l propune. Iarăși, demersul este similar cu cel al altor reviste care însoțesc secesionismele în Europa, secession-ul vienez cu Ver sacrum, al simboliștilor belgieni cu La Jeune Belgique, a mir iskusstnicilor ruși cu Mir Iskusstva (Lumea artei) etc., și care reprezintă o reacție ce pune în evidență o nouă relație centru-periferie, așa cum aceasta era modelată în diferite spații culturale. Alexandru Bogdan-Pitești, cel în jurul căruia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se vor regăsi și în cadrul Tinerimii artistice după dispariția revistei, continuând astfel proiectul. Prezența pictorilor străini în revistă are semnificația efortului de sincronizare cu direcțiile noi în pictura europeană. Printre ei regăsim nume mari ale Art-Nouveau-ului (Jiri Mucha), ale simbolismului belgian, cu o mulțime de teme decadente (Fernand Khnopff), dar și ale celui francez (Alexandre Séon, foarte prizat în epocă), ai Modern Style-ului (Walter Crane), precum și pe John Ruskin, Dante Gabriel Rossetti, parizianul Georges Antoine Rochegrosse (1859-1938), un pictor de factură
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
străine la fel de prestigioase, cu "ilustrații originale făcute special pentru Ileana": Paul Renouard, recunoscut probabil și pentru ilustrațiile sale satirice din jurnalele pariziene sau pentru scenele de gen, artista franceză Louise Abbéma, remarcată, probabil și pentru panourile decorative, și pictorul pointilist belgian, Théo van Rysselberghe, ultimul făcând parte din grupul Les Vingt alături de Fernand Khnopff, James Ensor și Frank Brangwyn de la Londra. Frank Brangwyn era renumit pentru pictura unor subiecte tradiționale legate de viața pe mare, și este influențat la un moment
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
avem reproducerea proiectului de fronton al lui Ștefan Popescu, în care se poate sesiza (dincolo de stilizarea proprie picturii bizantine) și o componentă estetizantă. Pentru viitor, Ioan Duican (Alexandru Bogdan-Pitești) anunță la finalul eseului colaborarea a încă patru artiști francezi și belgieni prin intermediul lui Pierre de Quérlon și al revistei L'Hemicycle. Revue Littéraire Illustrée, al cărei fondator era Louis des Gachons, editor de cărți poștale. Este vorba de Armand Rassenfosse, André des Gachons, Fernand Maillaud, Valloton și Joseph Coront. Avem și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nicidecum al damnării. În Fresca unei vieți, volumul de memorii al Ceciliei Cuțescu-Storck, pictorița circumstanțiază anecdotic reacția stârnită unei audiențe selecte de alegerea temei. Principesa Știrbey, care o vizita din când în când la atelier, apare însoțită de o contesă belgiană și ambele discută oripilate despre caracterul "sinistru" al subiectului aflat în atenția pictoriței. Făcând abstracție de aceste teatrale sensibilități contrariate, Cecilia Cuțescu-Storck diminuează oroarea progresiv, prin eliminarea oricărui reziduu de senzualitate din atitudinea Salomeei. Tema captase din plin atenția pictoriței
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]