4,944 matches
-
altor animale, chiar bipede. Îmi aflu astfel compatibilitatea cu mediul de astăzi, dar mai ales de mâine. Și ce pigment putea să-mi coloreze blănița? Desigur unul oxidant adică, din cei doi amintiți, acela negru, eumelanina. À propos: Cristi e blond, adică n’are decât feomelanină, incompatibilă. Vai de steaua lui, dar nu regret că n’o să aibă cine-mi traduce opera. Și așa, pe vremea când eram În Egipt, Într’un mediu cu mult mai sănătos, eram vărgat, iar de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
îmi aduc aminte de o scenă ușor comică și-un dialog infantil, nevinovat. Cred că aveam șapte ani, Adi trei ani. Eu slabă, tenul ușor măsliniu, tunsă scurt cu breton și vizibil temperamentală, Adi mic, gras, ten deschis și păr blond, fire docilă, cooperantă. Era ceva din parabola „pat și patașon<footnote mic și îndesat footnote>”. Tot încerca să se urce pe tricicleta sa și-n neputința aceasta repetată îmi ceruse sprijinul : - Mariana, nu pot să urc, vino aici! - Mă băiete
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
uniți în vatra și-n străbunele hotare, Vechea DACIE renaște, într-o ROMÂNIE MARE... Din nefericire însă, visul abia împlinit, Tot ca visul cel de-o clipă, repede s-a risipit... Două dintre copilițe, tam-nisam și fără vină, BASARABIA cea blondă și cu dulcea BUCOVINĂ, Rupte iarăși, cu cruzime, din fruntariile Țării, Iau toiagul pribegiei, și-al tăcerii, și al uitării... De atunci, bătrânul tată, CARP, slăvitul împărat, În mormânt se zvârcolește și se roagă ne-ncetat: Doamne, ce-au făcut copiii
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
din Porumbacul de Jos. Bătrânul Maximilian reușise să-și construiască o familie în care se ducea un trai liniștit, viața era relativ ieftină, toată lumea era mulțumită. Max, cel mai mare dintre frați se îndrăgostește la tinerețea lui de o săsoaică, blondă, bineînțeles, Ana, cu care cade la pace și o cere părinților ei de nevastă. Dar săsoaica mai avea o soră, mai tânără cu câțiva anișori, pe care pune ochii frate-su mai mic, Remus, student la Cluj pe vremea acea
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
și înhămau la el culbeci bătrâni cu coarne, când Ilie îl citea pe Robinson și i-l povestea cum numai copiii știu să povestească între ei, când Mihai zidea turnul Vavilon/ Din cărți de joc99; era vremea când bunul Ilie, blond, cu ochii albaștri, Pe cuptorul uns cu humă/ [...] Zugrăvise c-un cărbune un clapon și un purcel,/ Cu codița ca un sfredel și cu fuse-n loc de labă/ Cum i se ședea mai bine purcelușului de treabă 100. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
care va muri în floarea tinereții, totul se va întoarce pe dos și se va petrece în alt ritm. La început a fost fulgerul iubirii care-i cutremură ființa lui copilărească și care-l face să încremenească la vederea îngerului blond sub formă de fată, în albastru-mbrăcată,/ Părul cel blond (s.n.) împletit într-o coadă îi cade pe spate 149. Sunt primele semne esențiale pe care se va structura întreaga lirică eminesciană de mai târziu. Părul bălai și floarea albastră, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
întoarce pe dos și se va petrece în alt ritm. La început a fost fulgerul iubirii care-i cutremură ființa lui copilărească și care-l face să încremenească la vederea îngerului blond sub formă de fată, în albastru-mbrăcată,/ Părul cel blond (s.n.) împletit într-o coadă îi cade pe spate 149. Sunt primele semne esențiale pe care se va structura întreaga lirică eminesciană de mai târziu. Părul bălai și floarea albastră, care se pot confunda cu imaginea iubitei ideale sunt intuite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cafenelei asta era toată viața lui. Cum s-ar fi închinat unei copile care i-ar fi dat lui inima ei! Adesea și-o închipuia pe acea umbră argintie cu fața albă și păr de aur căci toate idealele sânt blonde [...], și parcă i se topea sufletul, ființa, viața, privin d-o... vecinic privind-o234. Adesea revin crâmpeie de auroportret tușate în unde melancolice sau ironice: Existența ideală a acestor reflecțiuni avea de izvor de emanațiune un cap cu plete de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
foarte bine executată a unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de schițe risipită pe părete 288. Și așa trebuie să fi fost, căci ce probă mai convingătoare decât mărturia fratelui său, Matei: Ilie. Blond, 'nalt, vesel, ochi albaștri, mare talent la desemn 289. Dar nu numai în Sărmanul Dionis Eminescu îl descrie pe fratele său ca un foarte talentat desenator, ci și în Cezara, dovadă constantă a unei veridicități de netăgăduit. Și asta cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
acea sară ... mi-aduc aminte ca acu. Cu țundra îndoită pe grumaz și dinainte, astfel încât pieptul alb se vedea sub cămașa de in, fața palidă, dar dulce și plină de bunătate, ochii mari, albăstrui priveau cu melancolie, iar părul cel blond și lung i cădea pe umeri, acoperit de-o largă pălărie neagră ... Era într-adevăr frumos ca o femeie, blond, palid, interesant 294. Câte-o particularitate greu de probat astăzi revine cu tărie, semn că, poate, va fi fost a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cămașa de in, fața palidă, dar dulce și plină de bunătate, ochii mari, albăstrui priveau cu melancolie, iar părul cel blond și lung i cădea pe umeri, acoperit de-o largă pălărie neagră ... Era într-adevăr frumos ca o femeie, blond, palid, interesant 294. Câte-o particularitate greu de probat astăzi revine cu tărie, semn că, poate, va fi fost a personajului invocat: Dar strînsoarea cea rece și tare a mânei lui atât de micuțe îți dovedea că ai a face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în variante, din care se pot recunoaște trăsăturile definitorii ale acesteia. Încercăm acum o definire a acestei imagini în descrierile prozei eminesciene. Fiind vorba de imaginea/imaginile unor îndrăgostiți, căci, în cazul acesta, numai în acest context Eminescu portretizează. Copila blondă de la Ipotești apare în exclusivitate în imagini poetizante: Luna-i cădea drept în față, încât ochii ei albastri străluceau mai tare și clipeau ca loviți de o rază de soare. Sub alba haină de noapte de la gât în jos se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
este vorba, tinerii se comportau ca doi îndrăgostiți... lunatici: El își răzima fruntea încununată cu flori albastre de genunchii ei, iar pe unărul ei cânta o pasere măiastră 298. Ca și în poezie, descrierea iubitei ipoteștene este aievea: părul cel blond și împletit în cozi cădea pe spate; o roză de purpură la tâmplă, gura micuță ca o vișină coaptă și fața albă și roșă ca mărul domnesc 299. Cât despre ochi, ei ating în descriere sublimul: Dumnezeu de-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ochii ei albaștri mai mult, de-ar fi găsit, nu se știe, ... căutatrea ar fi durat vecinic 300. Curățenia fetei răzbate în toate descrierile mai toate nocturne: Luna lumina fața ei albă ca laptele cu obrajii roși și părul ei blond, foarte blond, care înconjura cu lux și fineță o față plină și râzătoare 301. Altădată, portretul este atât de sugestiv, încât un desenator talentat ar putea reconstitui acest chip fără probleme: fața de-o albeață chilimbarie [...] ochi de-un albastru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
albaștri mai mult, de-ar fi găsit, nu se știe, ... căutatrea ar fi durat vecinic 300. Curățenia fetei răzbate în toate descrierile mai toate nocturne: Luna lumina fața ei albă ca laptele cu obrajii roși și părul ei blond, foarte blond, care înconjura cu lux și fineță o față plină și râzătoare 301. Altădată, portretul este atât de sugestiv, încât un desenator talentat ar putea reconstitui acest chip fără probleme: fața de-o albeață chilimbarie [...] ochi de-un albastru întuneric cari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sugestiv, încât un desenator talentat ar putea reconstitui acest chip fără probleme: fața de-o albeață chilimbarie [...] ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină [...] nasul fin și bărbia rotundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. [...] capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel cum și-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
morții este accentuată și într-o poezie care ține de perioada vieneză (Împărat și proletar), epocă relativ târzie față de perioada creațiilor de inspirație ipoteșteană: Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite,/ Vi s-a părea un înger cu părul blond și des270. Din textele subsumate temei zborului, semnificative sunt imaginile zborului-plutire spre haosurile lumii abisale: O pasăre plutește (s.n.) cu aripi ostenite 271. Zborul-vis, zborul-plutire/levitație este preponderent apanajul epocii pomenite mai înainte. Întocmai ca ceasurile din tablourile lui Dali
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poată da nota maximă, nouă, sau, în cazuri foarte rare, zece. Pentru răspunsul la primul bilet nota era, de cele mai multe ori, 7 sau 8. Cum era, cum proceda, însă, din câte auzisem, nimeni nu-l contesta. Era un om înalt, blond, elegant, ajuns la amiaza vieții. Avea o față netedă și curată, fără riduri; ochi albaștri, care clipeau des și pe care, când preda, îi fixa undeva, în mijlocul tavanului; fruntea îi era largă și ușor bombată; sprâncenele groase, stufoase și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de Universitate. Și vila soției era pe strada Karl Marx o vilă modestă, din piatră, discretă, ascunsă sub niște tei umbroși, dar încă destul de cochetă, trainică, liniștită, iar dânsa, soția, cu vreo două decenii mai tânără, era o femeiușcă înaltă, blondă, subțire ca o viespe, elegantă, apetisantă; avea niște sprâncene foarte subțiri, iscusit desenate, rimelate, de sub care ochii negri și focoși fugeau în toate părțile cu neastâmpăr și cutezanță, încât, de cum o vedeai prima oară, te rușinai și lăsai ochii în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
7-8 metri pe care, în toate zilele cât am fost oaspetele Gertrudei, a stat ridicat un steguleț tricolor românesc, ceea ce m-a emoționat încă din prima clipă când l-am văzut. Doamna Gertrud era o femeie de 58 de ani, blondă, subțire la trup, sprintenă, cu un zâmbet ușor, care-o însoțea mereu. Te privea detașat drept în ochi și avea un fel al ei, aparte, de-a aștepta să răspunzi la ceea ce te întreba. Fusese institutoare. Acum era pensionară. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cristal și câteva sticle de șampanie, cu dopurile scoase pe jumătate. Unii colegi se ghiontesc și încearcă să glumească: "Băieți! Haideți! La plăcinte, înainte! La război, înapoi!" Pe ușă își face apariția și prorectorul Constantin Corduneanu. E un om înalt, blond, cu fața ovală, curată, deschisă, luminată de-un zâmbet interior și de-un echilibru al celui ce știe ce vrea și știe ce poate; are un păr bogat, rebel și o anumită sprinteneală în fiecare gest al său, în ciuda unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
turiști din Occident. Însoțea mai ales indivizi bogați din Vest, care, venind ca investitori, participau la partide de vânat, iarna la urși, ori la mistreți, în codrii din Obcinile Bucovinei. Era un om înalt, slab, deșirat, ușor adus de spate. Blond. Avea o față lunguiață, cu multe riduri în jurul ochilor, cu niște sprâncene groase, brumării, bârligate și stufoase, sub care licăreau doi ochișori albaștri, spălăciți. Când îți vorbea, clipea, te privea în ochi, așteptând blând să vadă în ce măsură îl urmărești și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Încet, încet s-a familiarizat și a intrat în toate ungherele noii lui familii adoptive. Stăpâna de drept și de fapt a casei era cea căreia i se zicea și de vecini și de tot târgul "coana Zitta". Înaltă și blondă, cu o față rotundă și pistruiată, cu ochi albaștri și joviali, cu un păr bogat și brumat de ani, strâns într-un coc ca o căpiță ușor țuguiată, vorbăreață și autoritară, umblată prin lume și foarte diplomată cu o soră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
prost destul. Nu vezi că, deși-i încă la început, se tapează și se fardează, se înzorzonează și se împopoțonează ca o mare cucoană, a cărei frumusețe fizică sporea și atrăgea invidia altor tinere femei. Ceva mai înaltă decât Bițu, blondă, cu ochi căprui închis, cu obrajii ușor bucălați și de-o culoare marmoree, cu părul bogat, lung, auriu ca paiul de ovăz copt, care-i cădea pe umeri, Corina avea și un piept nurliu, frumos, obraznic și totodată un mers
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
a jelit! Era vai de capu’ ei și răgușită-n ultimu’ hal Motănica și-nfofolită până-n dinți În capotul ăla de molton vinețiu, Încinsă peste mijloc c-un fular și legată la cap cu alt fular, pe sub care Îi scăpau șuvițe blonde și argintii. Câți ani o avea? O fi bătând spre cincizeci, s-o ia dracu’, ea-i cea mai mică dintre câte-au mai rămas și uite-o legănându-se În scaunul-balansoar și pufăind ca o locomotivă din țigaretul ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]