4,654 matches
-
un număr foarte redus de piese de artilerie, datorită crizei de astfel de arme din depozitele aliate. Faisal dispunea de un număr redus de tunuri montane. Alături de arabi au mai luptat și soldați egipteni și indieni, în special ca mitraliori. Britanicii i-au sprijinit pe arabi cu un anumit număr de mașini blindate, iar aviația britanică a sprijinit revolta pe parcursul tuturor campaniilor. Pentru o scurtă perioadă de timp, alături de arabi a luptat și întreaga brigadă de cămilieri australieni. Francezii au trimis
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
fost complicată și de textul Declarației Balfour din 1917, prin care guvernul de la Londra promitea crearea unui „cămin național evreiesc” în Palestina. Regiunea Hejaz a Arabiei apusene a devenit un stat independent aflat sub controlul lui Hussein până în 1927, când britanicii au schimbat alianțele și au sprijinit familia al Saud, ceea ce a dus la încorporarea ei în Arabia Saudită. În acest fel s-a pus capăt a peste 600 de ani de stăpânire a Hashemiților asupra locurilor sfinte ale islamului.
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
în conformitate cu prevederile acordului secret Sykes-Picot. Acordul Sykes-Picot prevedea că, în afară de Siria, francezii aveau să ocupe sudul Anatoliei, unde se aflau câmpiile fertile din Çukurova (Cilicia), porturile Mersin și İskenderun (Alexandretta) și minele de cupru din Ergani. Pe de altă parte, britanicii erau interesați de câmpurile petrolifere otomane din vilayetul Mosul. Acordul secret prevedea că britanicii vor stăpâni orașele Antep, Maraș și Urfa până când francezii aveau să preia regiunile anatoliene alocate lor prin înțelegere. Acordul franco-armean semnat pe 27 octombrie 1916 prevedea
Războiul Franco-Turc () [Corola-website/Science/321431_a_322760]
-
ocupe sudul Anatoliei, unde se aflau câmpiile fertile din Çukurova (Cilicia), porturile Mersin și İskenderun (Alexandretta) și minele de cupru din Ergani. Pe de altă parte, britanicii erau interesați de câmpurile petrolifere otomane din vilayetul Mosul. Acordul secret prevedea că britanicii vor stăpâni orașele Antep, Maraș și Urfa până când francezii aveau să preia regiunile anatoliene alocate lor prin înțelegere. Acordul franco-armean semnat pe 27 octombrie 1916 prevedea ajutorul Aliaților acordat mișcării de eliberare națională a armenilor. Ministrul de externe francez Aristide
Războiul Franco-Turc () [Corola-website/Science/321431_a_322760]
-
stabilirii Cartierului general al forțelor de ocupație la Adana. După ocuparea Ciliciei la sfârșitul anului 1918, trupele franceze au ocupat la sfârșitul anului 1919 și provinciile Antep, Maraș și Urfa in sudul Anatoliei, al cărui control l-au preluat de la britanici, așa cum se stabilise mai demult. În estul extrem al regiunii, francezii au ocupat pentru o singură zi (21 noiebrie 1919) și orașul Mardin, după care l-au abandonat. Francezii au desemnat doi guvernatori ai Ciliciei (în limba turcă: Çukurova) ocupate
Războiul Franco-Turc () [Corola-website/Science/321431_a_322760]
-
îi păreau mai puțin primejdioși lui Mustafa Kemal. El a apreciat că, dacă grecii aveau să fie înfrânți, francezii nu aveau cum să reziste. Rezistența populară a turcilor a fost o mare surpriză pentru francezi. Francezii au dat vina pe britanici pentru că nu au zdrobit milițiile populare din regiunea pe care au controlat-o până la sosirea trupelor Parisului. Mișcarea concepută de planificatorii militari francezi prin care trupele armenilor au fost mutate pe frontul de sud s-a dovedit o eroare și
Războiul Franco-Turc () [Corola-website/Science/321431_a_322760]
-
aliații (Marea Britanie și Franța) au promis în mod repetat că vor trimite forțe militare serioase în Șerbia, dar nu a fost îndeplinit. Dar odată cu mobilizarea Bulgariei la sud, situația în Șerbia a devenit critică. Progresul războiului i-a determinat pe britanici și pe francezi să trimită o mică expediție formată din două divizii pentru a ajuta Șerbia, dar până acestea au ajuns prea târziu în portul Greciei de la Salonic pentru avea un impact asupra operațiunilor. Motivul principal pentru întârziere a fost
Frontul din Macedonia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/321490_a_322819]
-
-i extindă mai multe forțe pe flancul lor din sud pentru a face față amenințării. Până la mijlocul lunii decembrie, generalul Sarrail a concluzionat că retragerea a fost necesară în fața unor atacuri primejdioase ale bulgarilor. La fel ca și în cazul britanicilor, germanii au ordonat bulgarilor să nu treacă granița, altfel riscă intrarea Greciei în război împotriva invaziei Bulgariei în Macedonia. La rândul lor, aliații, au profitat de această ocazie, întărind și consolidându-și pozițiile în spatele granițelor. Această a fost desigur o
Frontul din Macedonia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/321490_a_322819]
-
în 1957 de Luis Marden în Golful Bounty. Comunitatea din Insula Pitcairn a prins viață cu perspective bune. Era hrană din abundență, apă și pământ pentru toți, iar clima era blândă. Deși multor polinezieni le era dor de casă, iar britanicii știau că vor rămâne toată viața izolaț pe Pitcairn, ei s-au acomodat rapid. S-au născut mai mulți copii. Fletcher Christian a devenit liderul comunității și a dus o politică de dreptate și moderație pentru toată lumea. El a vrut
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
fel ca și europenii. Câțiva dintre răsculați i-au tratat însă pe polinezieni ca pe sclavi, chiar și pe cei de vază, și au încercat să-i priveze de pământuri. Localnicii s-au opus acestui tratament incorect, iar relațiile dintre britanici și polinezieni s-au deteriorat. Ostilitatea s-a amplificat când a murit soția lui Jack Williams și acestuia i s-a „dat” o consoartă polineziană drept „înlocuitor”. În pofida eforturilor lui Fletcher Christian de a păstra pacea, polinezienii s-au revoltat
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
al cărei capitol al VI-lea, intitulat „L’Affaire des quatre-vingt mille de bottes de foin” („Afacerea celor optzeci de mii de căpițe de fân”), el relatează cazul. Au contribuit și alți autori, cum ar fi , , sau mai recent și britanicul Robert Harris cu "D." (2013).
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
de Prinț al Păcii. Conduce țara asemenea „monarhilor luminați”, dar nu se încrede în ideile democratice răspândite de Revoluția Franceză. Alianță franco-spaniolă devine din ce in ce mai dezavantajoasa pentru Spania, mai ales după Bătălia navală de la Trafalgar, cănd flotă franco-spaniolă este distrusă de britanicii comândați de amiralul Nelson. Accepta intervenția militară franceză în Portugalia, fapt ce avea să marcheze începutul Războiului din Spania și Portugalia. Însoțește familia regală spaniolă la Convenția de la Bayonne, unde Bourbonii spanioli renunța la tronul spaniei în favoarea regelui Neapolelui, devenit
Manuel de Godoy () [Corola-website/Science/316864_a_318193]
-
intervenției militare britanice. În noiembrie 1808, Napoleon intervine însă personal, în fruntea unei armate de 200 000 de oameni și înregistrează o serie de victorii zdrobitoare împotriva armatei spaniole, intrând în Madrid la 13 decembrie și obligându-i apoi pe britanici la o retragere precipitată spre mare, în vederea reîmbarcării. Reînarmarea Imperiului Austriac îl obligă însă pe Napoleon să se întoarcă la Paris în ianuarie 1809. Mareșalul Soult continuă urmărirea britanicilor, obligându-i să se reîmbarce în cadrul bătăliei de la Coruna, dar nereușind
Războiul Peninsular () [Corola-website/Science/316970_a_318299]
-
intrând în Madrid la 13 decembrie și obligându-i apoi pe britanici la o retragere precipitată spre mare, în vederea reîmbarcării. Reînarmarea Imperiului Austriac îl obligă însă pe Napoleon să se întoarcă la Paris în ianuarie 1809. Mareșalul Soult continuă urmărirea britanicilor, obligându-i să se reîmbarce în cadrul bătăliei de la Coruna, dar nereușind să cucerească Cadiz, fortăreața Juntei spaniole. Războiul de gherilă continuă însă, francezii ezitând între a lupta împotriva armatei regulate spaniole, ceea ce cerea concentrarea trupelor și lupta împotriva gherilelor, pentru
Războiul Peninsular () [Corola-website/Science/316970_a_318299]
-
și Primul Consul Bonaparte se mulțumește cu soluția neutralității Portugaliei. Începând cu sfârșitul anului 1805, relațiile dintre Spania și Franța se deteriorează, după ce o flotă combinată a celor două țări, aflată sub comanda amiralului francez Villeneuve este învinsă decisiv de britanici pe 21 octombrie, în cadrul bătăliei navale de la Trafalgar. Înfrângerea a survenit după ce Napoleon I, devenit Împărat al francezilor, îl presase pe amiralul Villeneuve să părăsească securitatea portului și să se îndrepte spre Canalul Mânecii. Înfrângerea reprezenta pentru Spania, o grea lovitură
Războiul Peninsular () [Corola-website/Science/316970_a_318299]
-
Portugalia. Ca urmare a acestui fapt, pe 22 octombrie Portugalia încheie o convenție secretă cu Regatul Unit, în urma căreia acesta din urmă se angaja să transporte guvernul și Curtea Portugaliei în Brazilia, în cazul unei intervenții militare franceze. În schimb, britanicii primeau Madeira. Cinci zile mai târziu, Franța și Spania încheie la rândul lor o convenție secretă (Tratatul de la Fontainebleau), prin care împărțeau Portugalia în trei, Spania flota de război portugheză, nordul să fie oferit regelui și reginei Etruriei, centrul menținut
Războiul Peninsular () [Corola-website/Science/316970_a_318299]
-
inamică sau aliată, astfel că i-au permis lui Junot să ocupe orașul pe 30 noiembrie. Nestingherit și bine primit de localnici, Dupont a intrat în Vitoria pe 26 decembrie, apoi s-a îndreptat spre Valladolid. În timp ce francezii ocupau Lisabona, britanicii trimiteau 7 000 de oameni pentru a întări garnizoana de la Gibraltar. Acest fapt l-a determinat pe Împărat să trimită „Al 2-lea Corp de Observație al Girondei” de la Vitoria la Valladolid, de unde putea ușor să mărșăluiască asupra capitalei spaniole
Războiul Peninsular () [Corola-website/Science/316970_a_318299]
-
și apoi Montrealul în noiembrie 1775, după care a înaintat spre Quebec City unde s-a alăturat altei forțe aflate sub comanda lui Benedict Arnold. La 31 decembrie, el a condus atacul asupra orașului, dar a fost ucis în luptă. Britanicii i-au găsit trupul și l-au înmormântat cu respect, rămășițele fiind însă transferate la New York City în 1818.
Richard Montgomery () [Corola-website/Science/328882_a_330211]
-
și Japonia. Cea de-a doua conferință s-a ținut între 15 iunie - 18 octombrie 1907 pentru a extinde cele stabilite la prima conferință, să modifice unele părți și să adauge altele, cu îndreptarea eforturilor în principal asupra războiului maritim. Britanicii au încercat să asigure limitarea armamentului, dar au întâmpinat rezistență din partea altor puteri conduse de Germania, care se temea că Marea Britanie încearcă să împiedice creșterea flotei germane.
Convențiile de la Haga din 1899 și 1907 () [Corola-website/Science/328962_a_330291]
-
acestea fiind încorporate în cooperative și mici afaceri de familie locale, independente financiar), deși susținătorii dau ca exemple istorice a viabilității pe termen lung a distributismului perioade precum Evul Mediu. O influență deosebită în dezvoltarea teoriei distributiste au avut scriitorii britanici G. K. Chesterton și Hilaire Belloc, doi dintre primii și cei mai influenți suporteri ai distributismului. Perioada de la mijlocul până la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost o periodă de dezvoltare a catolicismului politic în Europa. Conform istoricului Michael A
Distributism () [Corola-website/Science/328972_a_330301]
-
de aproximativ 15 km pe coastă, intrând astfel în conflict cu Germania imperială, care ocupase această zonă și stabilise un protectorat încă din 1885. Conflictul imperial mocnit se stinge în 1890, odată cu retragerea Germaniei de pe coastă, în schimbul controlului cedat de britanici asupra coastei Tanganyicăi. Forța colonială se lovește ocazional de rezistență locală, astfel că Waiyaki Wa Hinga, un șef kikuyu care stăpânea Dagoretti și care semnase un tratat cu Frederick Lugard de la BEAC, se răzvrătește și arde fortul lui Lugard în
Colonia și protectoratul Kenyei () [Corola-website/Science/325321_a_326650]
-
de kikuyu, în ciuda încercării de a atrage și alte grupuri prin revendicări legate de drepturile asupra terenurilor și anti-europene. Mișcarea Mau Mau a fost, de asemenea, o luptă internă între liderii kikuyu. Harry Thuku nu a susținut aceste acțiuni violente. Britanicii au ucis peste 4000 de membrii Mau Mau, aceștia suprimând cu ferocitate și cruzime orice rezistență. Kenyatta a negat că a fost un lider Mau Mau, dar, cu toate acestea, a fost judecat, condamnat și trimis la închisoare în 1953
Colonia și protectoratul Kenyei () [Corola-website/Science/325321_a_326650]
-
mai profitabilă cultură. Thuku a fost printre primii kikuyu care a câștigat o licență pentru cafea, iar în 1959 a devenit primul membru african al consiliului de conducere al "Uniunii Plantatorilor de Cafea din Kenya". După suprimarea revoltei Mau Mau, britanicii sunt de acord cu alegerea directă a celor șase membri africani din Consiliul Legislativ. Noua Constituție colonială din 1958 a crescut numărul de reprezentanți africani, dar naționaliștii africani au început să ceară o reprezentare democratică pe principiul „un om, un
Colonia și protectoratul Kenyei () [Corola-website/Science/325321_a_326650]
-
parte, situația sultanului era una foarte dificilă datorită invaziei din Siria și Anatolia a trupelor viceregelui egiptean Muhammad Ali. Sultanul se afla în situația ingrată de a cere protecția puterilor occidentale ca să poată păstra cel puțin controlul asupra Anatoliei. Reprezentantul britanic Canning i-a oferit sultanului unele promisiuni neoficiale în această privință, iar Înalta Poartă a acceptat să semneze în cele din urmă convenția. Tratatul de la Constantinopol (1832) a fost semnat pe 21 iulie 1832. Odată cu semnarea acestui tratat s-a
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
lire sterline. a avut inaugurarea oficială pe data de 27 iulie 2011 cu ocazia sărbătoririi a numai un an până la începerea Jocurilor Olimpice de vară din 2012. Deschiderea a fost marcată cu o săritură de la platforma de 10 metri executată de britanicul Tom Daley și cu o demonstrație de echipa națională de înot sincron a Marii Britanii. Clădirea are 45 metri înălțime, 160 de metri lungime, și 80 de metri lățime. Aceasta cuprinde doi bazine de înot de 50 m și un bazin
Centrul Acvatic din Londra () [Corola-website/Science/325959_a_327288]