6,191 matches
-
din 18 iulie (st.n.) 1848, rezultă că, "din pricina sistemului sanitar defectuos rusesc, soldații au adus în Moldova holeră". După "Wiener Zeitung", rușii au intrat în Moldova la 26 iunie/8 iulie, în mai multe polcuri, cu o sută de căruțe. Ele au venit de la Leova, concentrîndu-se 24 000 de soldați pentru a invada Țara Românească. Alți 4 000 de soldați sunt îndreptați prin Sculeni spre Iași, la 26-27 iunie/8-9 iulie. Dintr-o altă notă din același ziarul "Allgemeine Zeitung
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
am închis ochii nici cât ai scăpăra din amnar. Abia despre ziuă s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus în Humulești, cale de două ceasuri cu piciorul, și a înștiințat pe tata, de a venit cu căruța și m-a luat acasă. Și pe drum, necontenit ceream apă, iar tata mă amâna cu momele de la o fântână la alta, până a dat Dumnezeu de am ajuns în Humulești. Și când colo, doftorii satului, moș Vasile Țandură și
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de 1 august au fost aduși în continuu la Constanța, pe cai și catâri, 800 de bolnavi, ai corpului ofițerilor de artilerie. La 2 august, epidemia bântuia cu atâta furie, și numărul bolnavilor a crescut așa de mult, încît tărgile, căruțele și harabalele nu mai pridideau cu transportul lor; s-a făcut apel și la caii și catârii din slujba generalilor și ofițerilor. Generalul Espinasse, comandantul diviziei 1 și șeful de stat major al generalului Canrobert, și lt.-colonelul de Senneville
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
o adresă oficială, lui Schahta, medicul spitalului orășenesc, pentru ajutorul dat la înființarea lazaretului de holerici, precum și "pentru câte a făcut și face pentru bolnavii pe care îi caută acasă la ei". În acele împrejurări, administrația locală a achiziționat o căruță cu destinația specială de a transporta bolnavii la spital. Dintre prescripțiile sanitare afișate în cursul campaniei antiholerice n-au lipsit nici cele referitoare la igiena alimentației, Astfel, în septembrie s-a recomandat să nu se facă abuz de carnea grasă
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
rol important în transportul infecției din Bulgaria până către așezările rurale, dar și urbane din sudul țării noastre le-a revenit "cărăușilor", țărani recrutați de armată pentru efectuarea transportului materialelor de tot felul (inclusiv a celor de folosință sanitară) cu căruțele proprietate a lor personală. Datorită lipsurilor și extremelor osteneli la care erau supuși, cărăușii "au dat un contingent destul de mare de holerici și, în parte, au introdus în țară holera"550. Asupra nefastelor consecințe epidemiologice ale regimului inuman la care
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Rarița luă drumul spre casă. Întinse buruiana la găinile ce se mișcau leneșe printre picioarele ei. -Ce-i, mamă, ce-i? Așa... cococo, dragele mele, așa mamă... Lăsă apoi pestelca și o netezi ușor, scuturând-o. Se uită pe deal. O căruță urca greoi. “Apoi de asta băteau câinii din mahala și cei din păduricea Mariței. Pe acolo s-au dus. Pe acolo s-a dus.” Se întinse în patul Varvarei. Nu mai stătuse pe el de douăzeci de ani, din ziua
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Din când în când, câte un om se încumeta să iasă din casă și să aibă grijă de animale, în rest nici țipenie. Satele erau mute. Ascultau doar gălăgia ploii. La cele dintâi raze ale soarelului, Varvara se sui în căruță cu omul ei și porniră spre casa părintească. Drumul era greu, rupt de ape, iar caii mergeau liniștiți. Într-un ceas vor fi în sat. O neliniște îi cuprinse inima în timp ce urca dealul de la Leoști, tresări speriată, apoi zâmbi. Ajunsese
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
așeza la streașina casei să se usuce. Pojarniță, mentă, levănțică. Mai punea și la intrarea în casă să nu vină păianjănii sau alte gângănii. Miroseau frumos. Deschise ușa și intră în casă. - Da’ bărbatu-tău nu intră? - A rămas în căruță. Sărut mâna, mamă! Varvara intră în odaia Rariței. ștergarele din geam erau date deoparte, iar sub icoană ardea mica flacără a candelei. Rarița avea basmaua neagră, pestelca albastră îi acopera fusta plisată de un negru șters. Trecu pe lângă fiică- sa
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
între pădure și fluviu, al cărui vuiet depărtat ajungea până la spital. Mașina străbătu mai întâi niște străzi noroioase și ajunse curând într-o piață pătrată, destul de mare. Printre bălți, lutul roșu mai păstra încă urme de cauciucuri, de roți de căruță și de copite. De jur-împrejurul pieței se vedeau case scunde, cu tencuiala felurit colorată, iar în spatele lor se înălțau cele două clopotnițe rotunde ale unei biserici în stil colonial, spoită în alb și'ân albastru. Peste acest decor sărac plutea, venind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
un scâncet de bolnav și se stinse în oftările vântului. 2 Întunericul sugruma satul foarte împrăștiat în care azi trăiau mai mulți soldați dușmani decât civili. Casele negre străjuiau sperioase ulița largă, neprunduită, răvășită de gropi, desfundată de miile de căruțe ce treceau necontenit spre front, încărcate cu merinde pentru oameni, întorcîndu-se înapoi veșnic pline cu rămășițe de-ale luptelor... Ici-colo sclipea cîte-un ochi de lumină galbenă, plăpândă, însemnînd comandamente, spitale, cîrciumi-popote... Prin băltoacele uliții se împleticeau, înjurînd și blestemând, cei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
i-ar fi deschis creierii. Se dădu iar câțiva pași înapoi, rămase cu privirea țintă la Bologa, căutând să-l scormonească în adâncimile sufletului. Câteva secunde domni o tăcere ca un giulgiu, încît de afară se auzi limpede huruitul unei căruțe și ciripitul gălăgios al vrăbiilor, într-un pom, sub fereastra cancelariei. Apostol, fără să-și dea seama, închise ochii, ferindu-se de scrutarea generalului, care izbucni brusc, aproape răgușit: ― Dumneata ești romîn? ― Da, excelență, răspunse locotenentul repede. ― Romîn! repetă generalul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să nu-ji descarce generalul mânia asupra lui. În mijlocul curții, Apostol Bologa se uită împrejur, parcă ar fi fost aici întîia oară în viață. Ograda era mare, cu gard de uluci spre uliță și cu poartă nouă de scânduri, deschisă. Câteva căruțe se înșirau în fund, lângă grajduri, iar automobilul cu care venise stătea părăsit, cu ușile căscate. Casa de piatră, acoperită cu olane vechi, vastă cât o cazarmă, era stropită cu urme de schije de pe vremea când a trecut războiul peste
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
argint, printre hățișurile vâlcelei. În schimb, o cale nouă începe suișul spre miazănoapte, un drum de război făcut de soldați, păzit pe la cotituri cu cruci albe, întrebătoare. Pe aici Bologa întîlnise mai des militari, unii coborând, alții urcând, și câteva căruțe trase de mârțoage prăpădite. ― În sfârșit, am ajuns, murmură Apostol, aprins de emoție, oprind calul și comparând terenul cu harta. Prin apropiere trebuie să fie liniile artileriei... Era pe o spinare de deal, lătăreață, acoperită cu pădure rară ca perii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a mai scoate un cuvânt, iuțindu-și mersul și dispărând degrabă, în vreme ce Bologa, întorcîndu-se pe loc, o urmărea cu ochii aprinși. Apoi, de după cotitura care înghițise pe Ilona se auzi huruit de roți grele și în curând se ivi o căruță încărcată zdravăn cu lăzi de muniții. Apostol tocmai voia să-și urmeze calea, când, lângă vizitiu, recunoscu pe locotenentul de huzari Varga care, sosind aproape, opri căruța și nu se dădu jos. Schimbară câteva vorbe și întrebări, cîntărindu-se din ochi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ilona se auzi huruit de roți grele și în curând se ivi o căruță încărcată zdravăn cu lăzi de muniții. Apostol tocmai voia să-și urmeze calea, când, lângă vizitiu, recunoscu pe locotenentul de huzari Varga care, sosind aproape, opri căruța și nu se dădu jos. Schimbară câteva vorbe și întrebări, cîntărindu-se din ochi cu o curiozitate ciudată. În sfârșit, Varga zise, în glumă și totuși cu o privire iscoditoare: ― Te-am așteptat să te arestez, Bologa... Se vede însă că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
știu de ce... așa... Îngână locotenentul de huzari cu o licărire în ochi. Hai, dă-i drumul, băiete! adăugă către vizitiu, întinzîndu-i mâna lui Apostol și zicîndu-i: La revedere... Am să te mai aștept, Bologa!... Fii sigur, am să te aștept... Căruța porni cu zgomot scârțâitor, în care ultimele vorbe ale lui Varga se pierdură ca într-o prăbușire. Apostol Bologa merse pe urmele căruței, cu surâsul zugrăvit pe obraji, parcă ar fi vrut să mai spună ceva huzarului. Tocmai în fața spitalului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol și zicîndu-i: La revedere... Am să te mai aștept, Bologa!... Fii sigur, am să te aștept... Căruța porni cu zgomot scârțâitor, în care ultimele vorbe ale lui Varga se pierdură ca într-o prăbușire. Apostol Bologa merse pe urmele căruței, cu surâsul zugrăvit pe obraji, parcă ar fi vrut să mai spună ceva huzarului. Tocmai în fața spitalului își dădu seama că dorește să vadă neapărat pe Cervenko, ca și cum numai Cervenko ar fi în stare să-i dezvăluie taina liniștii adevărate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca un comandant care nu îngăduie nici o șovăire. Îi lipăiau pașii pe uliță, parc-ar fi fost desculț, iar pintenii zăngăneau regulat, subțire și dulce, ca niște clopoței de argint într-o depărtare nehotărâtă. Întâi câteva siluete negre și două căruțe venind de pe front, la pas, cu răniți... Își iuțea mersul fără să-și dea seama, ca și cum ar fi vrut să ajungă undeva la oră fixă. Și era cald și toată căldura i se grămădea în inimă. Trecu pe lângă gara cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
i se împreunară, și capul, cumplit de greu, i se prăbuși pe piept... 2 La ora șase și jumătate, Apostol Bologa, escortat de patru soldați, sub conducerea unui sublocotenent, fu pornit la drum, spre cartierul diviziei. ― Dacă am găsi vreo căruță undeva, poate la artilerie, bine-ar fi, zise sublocotenentul, uitîndu-se înapoi, după ce ieșiră din zona regimentului. Barem am merge mai repede și nici nu ne-am osteni! Chiar în dreptul adăpostului lui Klapka întîlniră câteva căruțe gata de plecare și sublocotenentul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
diviziei. ― Dacă am găsi vreo căruță undeva, poate la artilerie, bine-ar fi, zise sublocotenentul, uitîndu-se înapoi, după ce ieșiră din zona regimentului. Barem am merge mai repede și nici nu ne-am osteni! Chiar în dreptul adăpostului lui Klapka întîlniră câteva căruțe gata de plecare și sublocotenentul începu îndată să se tocmească cu un sergent și să-i arate pentru ce trebuie să-i cedeze o căruță până la Făget... Sergentul fusese odinioară în bateria lui Bologa și, văzând pe fostul său comandant
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai repede și nici nu ne-am osteni! Chiar în dreptul adăpostului lui Klapka întîlniră câteva căruțe gata de plecare și sublocotenentul începu îndată să se tocmească cu un sergent și să-i arate pentru ce trebuie să-i cedeze o căruță până la Făget... Sergentul fusese odinioară în bateria lui Bologa și, văzând pe fostul său comandant între baionete, se zăpăci, nu înțelese deloc lămuririle sublocotenentului și bolborosi: ― Noi, mă rog cu supunere... ordinul, mă rog cu supunere... Sublocotenentul se înfurie și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
prost și să nu priceapă că..." Atunci se apropie căpitanul Klapka, în mână cu o foaie de hârtie. Când recunoscu pe Bologa, încremeni. Sublocotenentul se grăbi să-i spuie întîi cât de idiot e sergentul, iar apoi îi ceru o căruță, apucîndu-se să-i povestească pe larg tot ce știa despre cazul prizonierului. Klapka stătu câteva clipe, ca și cum ar fi ascultat sporovăială sublocotenentului, fără se înțeleagă o vorbă. Se uita însă la Apostol cu atâta groază, încît îi dârdâiau și brațele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
viață. ― Bine... bine... firește, șopti dânsul cu o voce ca un suspin prelungit. ― Nenorocitule... zise iar căpitanul, clătinând din cap; adăugă apoi îndată, mai apăsat: Curaj! Curaj, Bologa! Se depărtă brusc spre postul de comandă fără a mai întoarce capul... Căruța se urni curând și merse deocamdată la pas, căci drumul avea coborîturi grele și multe cotituri. Sublocotenentul, foarte guraliv, căuta să stea de vorbă cu Bologa, "să ne mai treacă de urât și de necazuri". Îi spuse că el e
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
discută, nici nu poate discuta, pentru că și codul e categoric: ștreangul! Cunosc de altfel un caz precis, de pe când eram la Divizia a unsprezecea, în Rusia, un caz tipic, aș putea zice... Drumul se îndreptase și vizitiul dădu bici cailor. Căruța prinse să huruie și să hurduce atât de tare, că sublocotenentul, în focul povestirii, își mușcă limba. Se roși de durere și înjură în gând. Vru să continue, dar hurducăturile îi schilodiră cuvintele, silindu-l să tacă. În cele din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trebuie să trecem negreșit printre spânzurații de care nu voi scăpa pînă-i lumea lume!" Soarele frigea din spate. Munții își tremurau pădurile în mângâierile razelor. Lângă șoseaua pietroasă, pârâul alerga în vale cu clipiri argintii, ca un copil zburdalnic. Din căruța hodorogită baionetele pe arme se înălțau spre cer, amenințătoare. Lângă podul de peste gârlă, cotind în șoseaua cea mare, Apostol întoarse ochii în dreapta, căutând barem casa Ilo-nei. Dar Lunca era ascunsă după coastă. Apoi se apropiară de braniștea cu spânzurații. Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]