46,651 matches
-
ostașii cum trebuia, lam văzut pe caporal că se apropie de mine. Era bun de glume mehenghiul. „Domn’ plutonier, să vă spun una. Poate trece noaptea mai repede”. „Spune, măi Tânjală!” Și-a dres caprariul glasul și... „Satul meu se cheamă Buhai. Așa îi zice și pace. Într-o zi, pe o căldură mare, la fântâna din marginea satului se hodineau două femei. Una mai bătrână și alta tinerică foc. Dondăneau la umbra răchiților... Dinspre târg tocmai trecea un gospodar. Le-
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Rușii au căpătat încredere în noi. Ne trimiteau fără pază. La ieșirea din lagăr, luam o legitimație de liberă trecere, pe care o predam la întoarcere. O prezentam doar dacă ne întâlneam cu vreo patrulă. În limba lor, țâdula se chema „Propuska”. Am umblat noi cam o lună de zile, până... Într-o zi, când ne întorceam în lagăr, pe neașteptate l-am văzut pe Filip că se oprește în drum. „Care-i baiul”, l-am întrebat. „Stai să ne uităm
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
grâul de buruieni. Păi cum să nu-i înjuri? Pe semne că tu nu știi că duminică ești „convocat” - convocarea mamei lor - la adunare în școală. Ce adunare, Costache? Acuma aud asta. O trecut pe uliță Măcriș - goarza. Comuniștii ne cheamă să ne spună ce mare fericire ne pălește dacă intrăm în întovărășire. Asta să i-o spuie lui Mutu’ de la manutanță. Nu mie. Eu i-am văzut pe amărâții ceia de colhoznici. Muncesc ca robii și n-au după ce bea
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Căpitanul și-a scos un caiet și un creion din buzunar și a deschis vorba: Cum te numeșt? Costache Vultur. Ce vârstă ai? Apoi ar cam fi vreo cincizeci și unu de ani acolo. Copii ai? Un fecior. Cum îl cheamă? Ca pe mine. Costache Vultur. Cu ce se ocupă? Îi elev în ultima clasă la Liceul Bașotă. Aha! Ce avere ai? Vreo zece hectare de pământ și ce se vede pe lângă casă. Ce politică ai făcut? Nici-o politică. Cum nici o
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
cu chiaburii!” Așa ziceau? Așa ziceau, bădie Costache. Și care-s chiaburii ceia? Ei! Parcă mata nu știi... Știu eu, dar voiam să-mi spui tu. Ia dă încoace hârtia ceea, să văd ce bucurie mi-o trimis aiștia! Măriucă! Cheamă-l pe Petrache! Spunei că o primit o scrisorică! Costăchel a desfăcut hârtia și a început să citească pe îndelete. În acest timp, Măcriș sorbea cu evlavie din ulcica aburindă... Ce scrisoare am primit, Costache feciorule? Ascultă aici tată: „Întrucât
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
povară, s-au lăsat să cadă pe lespedea de piatră de alături... După ce și-au mai tras sufletul, unul din ei a cătat sămânță de vorbă: Mă Petrache! Parcă te-am mai întrebat eu. Sau poate că nu. De ce se cheamă locul ista „La Crâșma din drum?” Apoi asta-i la mintea cocoșului, Costache. Aici o fost cândva o crâșmă. Ce mare filozofie? Cum adică? I-o venit unuia - așa peste noapte - să facă o crâșmă aici în pustietatea asta? Și
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
părintesc. Pleci în lumea largă, te desprinzi, cum s-ar spune, de cuibul în care ai fost apărată de multele griji ale vieții. Vei avea timp să le întâmpini. Într-o zi, fără știrea mea, Cel de Sus mă va chema la el și nu știu dacă voi mai avea când să-ți fac o mărturisire ce o port încă din tinerețe ca o grea povară pe sufletul meu. Simona se arătă nedumerită, dar nu scoase nici un cuvânt. Niciodată mama ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
logodiți. Iubitul meu n-a mai avut răbdare și s-a întâmplat ceea ce nu trebuia să se întâmple: o nechibzuință a tinereții înfierbântate. Nenorocirea noastră însă a fost că într-o zi, când Culai, cum ți-am spus că îl chema pe logodnicul meu, venea zorit la mine pe o bicicletă să-mi arate verighetele, nunta fiind stabilită peste două duminici, a fost lovit în plin de o mașină al cărei șofer era beat. A murit pe loc. Nu-ți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
aceleași argumente prăfuite din repertoriul unor amorezi de ocazie, m-au zăpăcit ochii dumneavoastră. Aveți niște ochi ca niște scântei de foc, nu alta! Orice discuție e de prisos, domnule Gicu. Te rog să pleci ca un om civilizat, altfel chem toți vecinii și atunci... Stați, stați un pic, că nici nu v-am achitat ultimele ore și, scoțând o sumă de bani, o puse pe masă. Apoi, înțelegând că nu poate fi vorba de un armistițiu, în ochii profesoarei acumulându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
doctorul discuția care avea toate șansele să se prelungească. Nici bine nu închise Simona ușa, că Doina veni către soțul ei cu reproșul: Ce caută fufa asta, neinvitată? N-ai întrebat-o? De altfel a afirmat că Beatrice ar fi chemat-o. Și fata asta a noastră trebuia să ne prevină. Hai să mâncăm ceva, că trebuie să mă reîntorc la spital. A apărut iar o gardă neprevăzută. Luară masa, dar parcă nici friptura nu mai avea gustul de altădată. ,,Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
care, deși pare atât de firav, străpunge chiar și asfaltul. Era un fenomen verificat în practica de zi cu zi. Doina avea suficiente exemple în acest sens. PARTEA A DOUA 1 L a prima oră a dimineții directorul spitalului îl chemă la el pe doctorul Teodoru. Vezi că se internează o profesoară de engleză. Am primit un telefon de la o cunoștință să-i acordăm o oarecare protecție. Ia-o la tine într-o rezervă, tot ești în gol de producție. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
se spulberaseră, ușa se deschise și în spatele unui zâmbet, apăru doctorul. Deci scăpăm de spital, de medicamente, de singurătate?... formulă el vesel cele câteva cuvinte, în loc de bună seara. Așa se pare. Nu mai există nici un dubiu. Mâine pe la prânz am chemat zugravii, igieniștii, vreau să alungăm orice urmă de boală din această rezervă. Parcă spuneai că boala mea nu e contagioasă. Nu e, acesta e adevărul, dar în practica de spital se cer întotdeauna măsuri de precauție. Pe seară voi instala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
cel puțin înțelese Simona din gesturile bătrânei, că din cuvintele ei nu putu desluși ce se întâmplase. O vecină, intuind că profesoara venise acasă, bătu zorită la ușă și-i spuse că băiețelul a fost dus la spital. Soțul ei chemase salvarea și-l însoțise. Încă nu se întorsese, de aceea nu avea mai multe amănunte. Simona n-a mai așteptat. Așa cum era, căci nici nu apucase să-și scoată paltonul, alergă ca o nebună spre spital. Îl găsi pe Răducu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Răducu adormi așa îmbrăcat cum era. Îl dezbrăcă de hăinuțe, îl așeză în culcușul patului, îl sărută pe frunte, îl mângâie și-i zâmbi cu înțelesuri numai de ea știute și, deodată, simți cum lacrimile îi curgeau fără să le cheme. Prin mintea ei începu să umble gândul: ,,dacă mama ei ar fi trăit, poate ar fi obținut și iertarea tatălui, poate... Așa însă"... Reîncepu școala. Toată dragostea și grija ei rămâneau acum să se răsfrângă asupra lui Răducu, singura lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Răducu are nevoie de tată! Sună la spital, dar nu-l găsi. Deși avea o oarecare reținere, se hotărî totuși să-l sune acasă. Îi răspunse Doina. Sunt Mona, vreau să vorbesc cu Teo... Doina nu mai spuse nimic. Îl chemă la telefon, cu glas tare, ca să audă și cea de la capătul firului: La telefon, domnule doctor, vă caută iubirea! Vrând, nevrând, Teo puse mâna pe receptor. Vorbi rezervat, cu prudență, evitând orice imprecație. Doar asculta. De la celălalt capăt al firului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
umeri. Am să-ți spun tot eu: pentru bunele relații care trebuie să rămână între colegi! Doctorul Teodoru ridică la rândul său paharul, gândindu-se că dialogul începuse, deși până acum nu vorbise decât interlocutorul lui. Știu de ce m-ai chemat, Geo, în intimitate doctorul Teodoru îi spunea pe nume directorului cu care fusese nu numai coleg de an, ci și bun prieten. Știu bine, repetă el. Bănuiam că știi, dar am ținut să te conving că și-n situații extreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
doi ochi uimiți. Membrele inferioare și întregul trup erau zdrobite și scăldate într-o baie de sânge. În câteva minute se adună o mulțime de oameni. Toți se întrebau între ei care este numele copilului, al cui este, cum îl cheamă? Nu se găsea nimeni să le dea răspuns la întrebare. Copiii cu care se jucase Răducu fugiseră speriați, care încotro. Unul singur, Georgel, cel mai bun prieten al lui Răducu se reîntoarse la locul accidentului. Tremura ca o vargă, plângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
bun prieten al lui Răducu se reîntoarse la locul accidentului. Tremura ca o vargă, plângea și spunea mereu: E Răducu, colegul meu... E Răducu!..." Auzindu-l, mai mulți oameni din preajma sa începură să-l iscodească: ,,Răducu și mai cum îl cheamă? Cine sunt părinții lui?" Așa aflară că e copilul unei profesoare de engleză. Vestea făcu repede înconjurul mulțimii. Cei câțiva martori oculari, prezenți din întâmplare la eveniment, nu-l învinuiau pe șofer, dar el, retras lângă un gard, se lovea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
În cele din urmă, cineva din mulțime o anunță pe Simona că fiul ei fusese antrenat într-un accident, dar nu se știa cât de grav e. Nimeni nu avusese curajul să-i mărturisească cumplitul adevăr. La locul accidentului fu chemată Miliția pentru a efectua cercetările ce se impuneau. O mare de oameni împietrise locului, într-o muțenie desăvârșită. Plângeau femeile, plângeau bărbații, parcă plângeau și pietrele dislocate din asfalt la frânarea bruscă a camionului. Toți cei de față trăiau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
noi în rai de curând. Ar dori să-l vadă! Sunteți de acord? De ce nu, dar nu astăzi. Mâine la prima oră, chiar eu am să vă conduc doamnă la grădinița unde se află copilul dumneavoastră. Cum spuneți că-l cheamă pe băiețel? Răducu, Răducu mamei! Și mai cum? Nu e de ajuns? Ba da, ba da...! Vă rog să luați loc pe acest scaun. Doamna... Sfânta... Asistenta completă: Filofteia... Sfânta Filofteia, continuă doctorul, trebuie să vă facă o mică injecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
dintre participanții la joc e chiar Răducu. Nu mai așteptă nici un răgaz. Alergă îl cuprinse în brațe, împiedicându-l să lovească mingea care îi fusese pasată. Răducul meu, dragule, ce dor mi-a fost de tine! Pe mine nu mă cheamă Răducu, tanti! Eu sunt Tudor, spuse copilul puțin speriat, făcând eforturi de a se elibera din brațele ei. Ți-au schimbat și numele, puiul mamei, și îl strânse cât putu de tare la pieptul ei. Tu ești copilul meu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
aceasta să intre cu înțelegere voită în jocul ei. Bine că își văzuse copilul și era foarte bucuroasă. Da, da, continuă ea să vorbească singură după ce se așeză în pat, dar nu pot pricepe de ce el e convins că-l cheamă Tudor!? Câteva zile Simona se hrăni cu imaginea copilului văzut în parc. Fața ei dobândise o strălucire solară. Era fericită! * Ori de câte ori ieșea la plimbările libere prin incinta spitalului, Simona discuta ce discuta cu asistenta apoi, după un timp, cerea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
oarecare timp să o întrebe: Nu cumva ești Mona, Mona lui Costache Deleanu? Ba chiar eu sunt, zise Simona slobozind un zâmbet de bunăvoință. Eu sunt Săftica lui Nistor Cărăbăț. Cu tatăl tău suntem verișori de-al treilea, dar se cheamă că tot neamuri suntem. Aracan de mine, da' din ce lume vii, fato? Ei, vin și eu... mai zise Simona fără a detalia, pe fața ei așternându-se o negură de tristețe. Săftica, înțelegând că nu are rost s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de cum plecase. Își jurase de multe ori să nu mai vină la malul râului pentru a nu mai vedea scena care o tulbura cumplit. Dar nu-și putea ține jurământul. Chiar a doua zi îl încălca, fiindcă ceva nedeslușit o chema mereu spre malul apei, exact în aceleași loc. După ce privea un timp salcia prăvălită pe mal, avea aceeași și aceeași halucinantă imagine care se repeta obsesiv. În mintea ei, nelămuririle săpau aceeași întrebare: De ce mi-a luat copilul și unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
și fără reacție, specifică tuturor celor a căror uimire depășește cu mult puterea lor de înțelegere și, în consecință, el parcă îngheță locului, atunci când femeia îi vorbi din nou, zâmbindu-i plăcut: - Te rog să iei loc. Pe mine mă cheamă Maria, iar singurătatea și sminteala de care ești pe deplin înconjurat te îndeamnă să-ți cauți uneori, cu orice preț, tovarăși de care să te apropii. Sper că nu te-am speriat și că mă înțelegi și mă îngădui... Această
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]