3,973 matches
-
construcțiile cu rigla și compasul. Un moment crucial l-a constituit introducerea rigorii matematice prin axiomatizarea introdusă de Euclid, care a influențat evoluția a secole întregi de știință. În epoca modernă, geometria beneficiază de aportul algebrei abstracte și a calculului diferențial și integral și a evoluat în diverse ramuri ale acesteia, cu grad înalt de abstractizare, mult diferențiate de formele din trecut. Debutul geometriei poate fi remarcat la acele civilizații din Valea Indusului și la babilonieni acum cinci milenii. Pe atunci
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
de arce de parabolă sau de cuadrice de rotație. De asemenea, a introdus un fel de sistem de coordonate (ceea ce mai târziu va utiliza geometria analitică), a intuit conceptul de limită (le care va apela câteva secole mai târziu calculul diferențial și integral). Însă lucrul care l-a dezavantajat pe marele învățat al Siracuzei a fost lipsa unor notații algebrice eficiente prin care să își poată expune conceptele sale. Apollonius (c.262 î.e.n. - c.190 î.e.n.) a studiat sistematic și profund
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
să demonstreze axioma paralelelor prin reducere la absurd. În Renaștere, în locul "Elementelor" lui Euclid, au fost publicate lucrări mai accesibile pentru învățământ, datorate diverșilor pedagogi. René Descartes (1596 - 1650) împreună cu Pierre Fermat (1601 - 1665) sunt considerați creatorii geometriei analitice. Calculul diferențial și integral dezvoltat de Isaac Newton (1642-1727) și Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646 - 1716) își găsește aplicație în domeniul geometriei analitice la studiul curbelor, suprafețelor și al corpurilor cu forme complexe, rezolvând probleme de tipul determinării tangentei la o curbă
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
Adrien-Marie Legendre (1752 - 1833) a enunțat teoeremele fundamentale de geometrie absolută, privind suma unghiurilor unui triunghi. Creată de Hermann Grassmann (1809 - 1877) în 1844, algebra exterioară (numită ulterior și "algebra Grassmann") devine utilă în matematica fizică, dar și în geometria diferențială. Mai târziu, David Hestenes (n. 1933) continuând lucrările lui Grassmnann, pune bazele algebrei geometrice. Geometria proiectivă a apărut prin lucrările lui Jean-Victor Poncelet (1788 - 1867), Jakob Steiner (1796 - 1863), August Ferdinand Möbius (1790 - 1868), Michel Chasles (1793 - 1880). Geometria algebrică
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
1623 - 162) să se opună utilizării metodelor algebrice sau analitice în geometrie. Un susținător ale metodelor geometriei sintetice este și Gérard Desargues (1591 - 1661), fondatorul geometriei proiective, domeniu dezvoltat ulterior de Jean-Victor Poncelet (1788 - 1867). Beneficiind de rezultatele evoluției calculului diferențial și integral și ale geometriei analitice, geometria algebrică cunoaște un avânt deosebit la sfârșitul secolului al XIX-lea, prin contribuțiile lui Julius Plücker (1801 - 1868), Edmond Laguerre (1834 - 1886) și George Salmon (1819 - 1904). Prin lucrările lui Arthur Cayley (1821
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
Școală Normală „Vasile Lupu“ din Iași și I. M. Dospinescu, profesor de matematică la Gimnaziul „Ștefan cel Mare“ din Iași. Revista a aparut lunar, inițial în 32 de pagini, cuprinzând subiecte variate, ca aritmetică, algebra, geometrie, geometrie analitică, trigonometrie, calcul diferențial și integral, istoria matematicii, mecanică, topografie, cosmografie, astronomie, chimie, geografie și diverse. În ultima perioadă de apariție a avut 24 de pagini. Deși revista a avut o existență de numai șase ani, ea a depășit granițele în toate zonele locuite
Recreații științifice () [Corola-website/Science/320821_a_322150]
-
a programului. În 1801, Joseph-Marie Jacquard a dezvoltat un război în care șablonul de țesut era controlat de cartele perforate. Seria de cartele putea fi schimbată fără schimbarea designului mecanic al războiului. În 1833, Charles Babbage a trecut de la mașina diferențială la dezvoltarea unui model mai complet, motorul analitic, care se baza direct pe cartelele perforate ale lui Jacquard pentru programare. În 1835, Babbage și-a descris motorul analitic. Acesta era schița unui calculator generic programabil, care primea intrarea pe cartele
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
al perioadei de după al Doilea Război Mondial. Articolele lui Leslie Comrie despre metodele cu cartele perforate și articolul "Punched Card Methods in Scientific Computation" de W.J. Eckert din 1940 descriau tehnici suficient de avansate pentru a rezolva și ecuații diferențiale sau pentru a efectua înmulțiri și împărțiri cu reprezentări în virgulă mobilă, toate pe cartele perforate. Programarea calculatoarelor în era cartelelor perforate avea ca element principal centrele de calcul. Utilizatorii, de exemplu, studenți la facultățile tehnice și științifice, își depuneau
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
Calculator și Monroe au realizat calculatoare de birou capabile să efectueze adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri. În timpul proiectului Manhattan, viitorul laureat al premiului Nobel Richard Feynman a supervizat o echipă de matematicieni calculatori, printre care multe femei, care înțelegeau ecuațiile diferențiale ce trebuiau rezolvate. Chiar și renumitul Stanisław Ulam a fost forțat muncească la transformarea formulelor matematice în aproximații calculabile pentru bomba cu hidrogen, după război. În 1948, a fost introdus Curta, un calculator mecanic mic, portabil de dimensiunea unei râșnițe
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
electrice corespondente ale altor sisteme, ceea ce permite utilizatorilor să prezică comportamentul acelor sisteme de interes prin observarea corespondentelor lor analogice. Cea mai utilă dintre aceste analogii a fost modul în care comportamentul la scară microscopică se poate reprezenta prin ecuații diferențiale și integrale, și ar putea fi astfel utilizat pentru a rezolva acele ecuații. Un exemplu de astfel de mașină, care folosea apa drept cantitate analogică, a fost integratorul cu apă construit în 1928; un exemplu electric îl constituie mașina Mallock
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
a fost folosit de marina Statelor Unite pe mai multe nave de la distrugătoare la cuirasate. Printre alte calculatoare analogice s-a numărat Heathkit EC-1, și calculatorul hidraulic MONIAC, folosit pentru modelarea fluxurilor econometrice. Știința calculatoarelor analogice a atins apogeul cu analizorul diferențial, inventat în 1876 de către James Thomson și construit de H. W. Nieman și Vannevar Bush la MIT începând cu 1927. S-au fabricat doar câteva astfel de dispozitive; cel mai puternic dintre ele a fost construit la Școala Moore de
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
în tabele, însă valorile formula 8 trebuie calculate din relația de mai sus. Coeficientul de transformare adiabatică permite stabilirea unei importante relații pentru procese izentropice (sau "izo"entropice) cvasistatice, reversibile, adiabatice, la comprimarea unui gaz ideal și "perfect caloric". Sub formă diferențială relația este: care prin integrare duce la expresia: Forma diferențială justifică denumirea de „coeficient” a noțiunii, iar cea integrată denumirea de „exponent”, însă denumirea de „indice” nu are nicio justificare. Folosirea termenului „izentropic” în loc de „adiabatic” în definirea noțiunii este valabilă
Coeficient de transformare adiabatică () [Corola-website/Science/321857_a_323186]
-
mai sus. Coeficientul de transformare adiabatică permite stabilirea unei importante relații pentru procese izentropice (sau "izo"entropice) cvasistatice, reversibile, adiabatice, la comprimarea unui gaz ideal și "perfect caloric". Sub formă diferențială relația este: care prin integrare duce la expresia: Forma diferențială justifică denumirea de „coeficient” a noțiunii, iar cea integrată denumirea de „exponent”, însă denumirea de „indice” nu are nicio justificare. Folosirea termenului „izentropic” în loc de „adiabatic” în definirea noțiunii este valabilă doar pentru gazul perfect, unde transformarea izentropică este identică cu
Coeficient de transformare adiabatică () [Corola-website/Science/321857_a_323186]
-
într-un colegiu iezuit pregătindu-se pentru cariera sacerdotală, apoi și-a continuat studiile pentru a deveni inginer. În 1789 a intrat în corpul inginerilor militari în grad de căpitan. Carnot s-a remarcat prin cercetările efectuate în domeniul analizei diferențiale. A pus bazele geometriei de poziție, precursoarea topologiei de astăzi. A contribuit la dezvoltarea geometriei sintetice alături de Dupin. A simplificat soluția lui Lagrange și a generalizat-o pentru un poligon arbitrar cu "n" laturi. A efectuat cercetări asupra tetraedrului. De
Lazare Carnot () [Corola-website/Science/321852_a_323181]
-
adiacente. În T2, aceste structuri sunt în hipersemnal, cu ștergerea fantei discale orizontale fiziologice. RMN permite precizarea întinderii leziunilor osoase și răsunetul asupra canalului rahidian. "Diagnostic scintigrafic": oferă semne de diagnostic la fel de precoce ca și RMN. "Diagnostic de laborator": "Diagnostic diferențial": "Tratament": Se bazează pe: În cazul în care nu a putut fi identificat germenul, se va recurge la antibioterapie probabilă, dând întâietate la probabilitate stafilococului auriu. Durata totală a tratamentului antibiotic este de 3-4 luni, în funcție de evoluția clinică (dispariția durerii
Cervicalgie () [Corola-website/Science/321902_a_323231]
-
electromagnetice. În literatura tehnică de prezentare (prospecte) caracteristicile voltmetrelor sunt clasificate în: a) Rejecția semnalelor parazite. Tensiunile parazite de mod comun (Vcm) se combat (rejectează) în voltmetre prin mijloace de întrerupere a buclei de masă, sau prin utilizarea de intrări diferențiale. Tensiunile parazite de mod serie (Vms) se combat prin micșorarea la maxim a cuplajelor parazite, - inductive, capacitive și de filtrare. Tensiuni parazite captate prin blocuri de alimentare. Acestea se datorează diverselor comutări în schema (regimul) rețelei electrice de forță cu
Voltmetru () [Corola-website/Science/321402_a_322731]
-
flotantă se întâlnește în toate multimetrele numerice alimentate la rețea, la indicatoarele de nul (electronice) pentru punți de măsură, la unele milivoltmetre analogice de mare sensibilitate, la unele OC, la unele generatoare de AF și la unele înregistratoare electrice. Intrarea diferențială. Este tot o intrare cu 3 borne, la care însă rejectarea lui Vmc se face prin scădere și nu prin întreruperea buclei de masă. De aceea, acest tip de intrare nu este potrivit pentru VE de laborator, însă este bun
Voltmetru () [Corola-website/Science/321402_a_322731]
-
pentru VE de laborator, însă este bun pentru indicatoarele de nul și mai ales pentru AM din instrumentația industrială, unde de regulă un aparat de măsură (AM) lucrează numai pentru un singur obiect de măsură, OM. Față de intrarea flotantă, intrarea diferențială este mai simplă și mai ieftină și de aceea este preferată de instrumentația industrială. Intrarea cu 4 borne sau intrarea cu bornă de gardă. La acesta, în afară de cele două normale borne de intrare, există și o a treia bornă, izolată
Voltmetru () [Corola-website/Science/321402_a_322731]
-
este posibil ca numărul de globule albe din sânge și VSH să fie ridicate din cauza gutei, în absența infecției. A fost atestată o valoare a globulelor albe de până 40,0×10/l (40,000/mm). Cel mai important diagnostic diferențial pentru gută este artrita septică. Aceasta trebuie avută în vedere la pacienții care prezintă semne de infecție sau la cei a căror situație nu se ameliorează sub tratament. Pentru stabilirea diagnosticului se poate efectua o colorație Gram și cultură a
Gută () [Corola-website/Science/321436_a_322765]
-
dinamica computerizată a fluidelor ( - CFD) este o ramură a mecanicii fluidelor, care folosește algoritmi, metode numerice și computere pentru a modela și a rezolva probleme în care apar curgeri ale fluidelor. Modelarea se bazează pe rezolvarea unui set de ecuații diferențiale de conservare, completate cu numeroase ecuații suplimentare, "modele", adesea semiempirice, pentru tratarea turbulenței, a presiunii, cavitației, schimbului de căldură, a transportului speciilor chimice sau a . Aceste ecuații sunt discretizate prin diferite metode, ca metoda diferențelor finite, a elementelor finite, a
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
formularea modelului matematic, alegerea unei metode numerice adecvată ecuațiilor, dezvoltarea unui algoritm de calcul numeric, implementarea algoritmului într-un program de calcul, iar în final validarea programului de calcul și evaluarea performanțelor. Ecuațiile care descriu fenomenele de curgere sunt ecuații diferențiale cu derivate parțiale. În general, ecuațiile pot fi liniare, în care nu apar produse între varibile și derivatele lor, respectiv neliniare, în care astfel de produse apar. După ordinul derivatelor, ele pot fi de ordinul întâi sau de ordinul al
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
modelării a producerii turbulenței (de obicei prin mărimea "energia cinetică turbulentă" - k) și a disipației turbulenței (de obicei prin mărimea "disipația turbulentă" - ε) depinde de gradul de complexitate al modelului. Pentru modelarea acestor mărimi se folosesc ecuații algebrice sau ecuații diferențiale semiempirice, adică în acord cu teoria propusă și cu constantele stabilite pe cale experimentală. Convențional, numărul de ecuații al modelului este cel al ecuațiilor diferențiale. Ca urmare, există modele cu zero, una și două ecuații. Presupunerea care se face în aceste
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
de gradul de complexitate al modelului. Pentru modelarea acestor mărimi se folosesc ecuații algebrice sau ecuații diferențiale semiempirice, adică în acord cu teoria propusă și cu constantele stabilite pe cale experimentală. Convențional, numărul de ecuații al modelului este cel al ecuațiilor diferențiale. Ca urmare, există modele cu zero, una și două ecuații. Presupunerea care se face în aceste modele este că producția și disipația turbulenței sunt relativ egale, ca urmare nu este necesară modelarea convecției turbulenței. Această presupunere se îndepărtează mult de
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
Exemple de astfel de modele sunt modelul regiunii interioare/exterioare, modelul Cobeci/Smith sau modelul Baldwin-Lomax. În aceste modele atât viscozitatea turbulentă, cât și scările de viteze și timp sunt modelate prin ecuații algebrice. Aceste modele folosesc o singură ecuație diferențială. Exemple de astfel de modele sunt Baldwin-Barth și Spallart-Allmaras. În modelul Baldwin-Barth atât producția, cât și disipația sunt modelate într-o singură ecuație diferențială, în timp ce pentru viscozitatea turbulentă se folosește o ecuație algebrică. Aceste modele sunt satisfăcătoare la curgerea peste
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
scările de viteze și timp sunt modelate prin ecuații algebrice. Aceste modele folosesc o singură ecuație diferențială. Exemple de astfel de modele sunt Baldwin-Barth și Spallart-Allmaras. În modelul Baldwin-Barth atât producția, cât și disipația sunt modelate într-o singură ecuație diferențială, în timp ce pentru viscozitatea turbulentă se folosește o ecuație algebrică. Aceste modele sunt satisfăcătoare la curgerea peste profile aerodinamice, unde disipația turbulentă prezintă mai puțin interes. În aceste modele atât producția, cât și disipația turbulenței sunt modelate cu câte o ecuație
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]