5,812 matches
-
de asta. Capitolul 17tc " Capitolul 17" Când ajunse acasă, Ruby Încă mai tremura de șoc și de furie. Se gândea și la Sam. Refuza să accepte că era parte din clica asta de oameni, era mai mult decât vrednică de dispreț. Deschise o sticlă de vin și se așeză pe canapea, dând pe gât Sauvignon și Încercând să se calmeze. Se Întrebă ce aveau să facă Hardacre și Jill acum. Vor dispărea fără urmă? Se Îndoia. Hardacre era un bătăuș arogant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
-ți radă casa de pe fața pământului. Numărați fețile laparotomice. Cuvântul meu împotriva cuvântului tău. Portace. Și vom vedea cine are dreptate. Nylon pentru piele. Operație se terminase. Iar eu mi-am ridicat din nou privirea: înăuntru plutea culoarea sfidării, a disprețului. Un tânăr practicant, într-un halat prea mare pentru el, care se afla lângă cel de-al doilea asistent al meu, mă privea năucit. Nu-mi dădusem seama că era de față, se apropiase doar acum. Avea privirea celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
amintirilor. M-am gândit că dacă aș fi murit brusc, Elsa ar fi găsit cu greu o fotografie a mea recentă de pus pe cruce. Gândul acesta nu m-a întristat, dimpotrivă, m-a consolat. Nu aveam martori. Poate fusese disprețul față de pateticul egocentrism al tatălui meu, cel care m-a împins în umbră, o umbră unde locuia un Narcis mult mai viclean. Poate mă prefăcusem și în cele mai strânse relații din viață. Pregătisem imaginea, apoi ieșisem din raza ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fără a fi privite. Și cei doi își văzură de drum, în direcții opuse, tăind cu sufletele lor încâlcita pânză de păianjen a străzii. Căci strada alcătuiește o țesătură în care se încrucișează priviri pline de dorință, de invidie, de dispreț, de compasiune, de dragoste, de ură, cuvinte vechi al căror spirit a rămas cristalizat, gânduri, năzuințe, o întreagă pânză misterioasă care învăluiește sufletele trecătorilor. Augusto se pomeni în sfârșit iarăși în fața portăresei Margarita, în fața zâmbetului Margaritei. Primul lucru pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
estetica. Și Rosario? Nu mai reveni pe la el. Data următoare când i se livră lenjeria călcată, i-o aduse altcineva, o femeie oarecare. Și nu prea îndrăzni să întrebe de ce nu mai venea Rosario. De ce, dacă tot putea ghici? Și disprețul acesta, căci nu era decât dispreț, îl cunoștea bine, departe de a-l îndurera, aproape-i făcu plăcere. Avea să-și scoată din plin, dar din plin paguba, cu Eugenia. Care, desigur, o ținea pe-a ei: „Ei, ușurel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe la el. Data următoare când i se livră lenjeria călcată, i-o aduse altcineva, o femeie oarecare. Și nu prea îndrăzni să întrebe de ce nu mai venea Rosario. De ce, dacă tot putea ghici? Și disprețul acesta, căci nu era decât dispreț, îl cunoștea bine, departe de a-l îndurera, aproape-i făcu plăcere. Avea să-și scoată din plin, dar din plin paguba, cu Eugenia. Care, desigur, o ținea pe-a ei: „Ei, ușurel și mâinile acasă!“ Nu era chip s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
despărți.“ Intră în casă și nici nu se pomeni bine-năuntru, că-n suflet i se dezlănțui furtuna ascunsă sub calmul aparent. Îl invadă un sentiment în care se confundau tristețea, o tristețe amară, gelozia, furia, spaima, ura, iubirea, mila, disprețul și, mai presus de toate, rușinea, o enormă rușine, și conștiința teribilă a situației ridicole în care se afla. — M-a ucis! - îi spuse Liduvinei. — Cine? — Ea. Și se închise în dormitor. Și odată cu imaginile Eugeniei și a lui Mauricio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
plictis e făcută anxietatea istoriei? Și-n același timp mă încerca dezgustul de compatrioții mei. Îmi dau perfect seama de sentimentele exprimate de Mazzini într-o scrisoare de la Berna, adresată Judithei sale, la 2 martie 1835: „I-aș strivi sub dispreț și dezmințire, dacă m-aș lăsa dus de înclinația mea personală, pe oamenii care îmi vorbesc limba, dar l-aș strivi sub indignarea și răzbunarea mea pe străinul care și-ar permite, în fața mea, să ghicească aceasta.“ Îi concep pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dezmințire, dacă m-aș lăsa dus de înclinația mea personală, pe oamenii care îmi vorbesc limba, dar l-aș strivi sub indignarea și răzbunarea mea pe străinul care și-ar permite, în fața mea, să ghicească aceasta.“ Îi concep pe deplin „disprețul turbat“ împotriva oamenilor și mai cu seamă împotriva compatrioților săi, împotriva celor ce-l înțelegeau și-l judecau atât de rău. Cât de mare era adevărul acelui „suflet disprețuitor“, suflet geamăn cu cel al lui Dante, celălalt mare proscris, celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
adevărat nebun; l-au dus la nebunie pe Tasso, au comis sinuciderea lui Chatterton și-a altora; au ajuns să-și reverse ura până și împotriva morților, Byron, Foscolo și alții, pentru că nu au mers pe drumurile lor. Să cadă disprețul asupră-le! Voi suferi, dar nu vreau să mă lepăd de sufletul meu; nu vreau să-mi fac rău ca să le fac lor pe plac, dar mi-aș face rău, extrem de rău, dacă mi s-ar smulge ceea ce ei numesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
îi slujea un cult public? Oare când consacra în sfânta liturghie nu se comporta tot ca un culteran? Eu unul rămân cu fantezia și pasiunea lui Dante.] Există nefericiți care mă sfătuiesc să abandonez politica. Ceea ce, cu o mină de dispreț simulat, care nu-i altceva decât frică, frică de eunuci sau de impotenți sau de morți, numesc ei politică, și mă asigură că ar trebui să mă consacru catedrelor mele, studiilor, romanelor, poemelor, vieții mele. Nu vor să știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
intelectualii prin antonomază, tehnicienii, savanții, filozofii. La 28 iunie 1835, Mazzini îi scria Judithei sale: „Cât despre mine, las totul și mă reîntorc în individualitatea mea, mustind de amărăciune pentru tot ce iubesc mai mult, de dezgust față de oameni, de dispreț față de cei ce-și oploșesc lașitatea în rămășițele filozofiei, plin de superioritate față de toți, dar de durere și de indignare față de mine însumi, față de prezent și de viitor. Nu-mi voi mai ridica mâinile din noroiul doctrinelor. Și blestemul patriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de la știrile de la ora șapte, care era În stare să spună fără ezitare ce aveau de gând să facă sirienii, ba chiar găsise o soluție simplă pentru a le dejuca planurile. Fima zise fără mânie, mai degrabă cu un ușor dispreț: Ești cam tâmpită, cucoană. Dar găsi de cuviință să adauge: Uite ce frumos e afară. De parcă cerul ar cânta. N-ai vrea să te plimbi puțin cu mine? Să ne Învârtim pe străzi, să rătăcim prin păduri și prin vadi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
tale ironice. E adevărat că nu am voie să intru În amănunte referitoare la proiect, dar tu consideri această păstrare a secretului o trădare. De parcă mi-aș fi găsit un amant. Și nu orice amant, ci unul inferior, demn de dispreț. Cum poate femeia care a avut onoarea deosebită să devină soția ta să nu se mulțumească numai cu atât? Să se ocupe cu altceva În afară de tine? Și mai ales cu asemenea lucruri tenebroase? Asta nu Înseamnă că dacă aș avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
dădu seama de asemănarea În limba ebraică dintre cuvintele „milă“ și „uter“1, precum și dintre „forceps“ și „a trage o Învățătură“2, și se mustră imediat pentru jocurile astea de cuvinte, poetizarea asta, care nu era mai puțin demnă de dispreț decât faptul că ministrul apărării spusese „preț“, când de fapt voia să spună „moarte“. —Alterman 3, Îi spuse Fima Tamarei, are o strofă În Cântece despre plăgile Egiptului care sună așa: Și vom aduna iute gloata/trăgând ștreangul vinii,/ Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
invers. Și dacă până la urmă se va dovedi că și-a dat Întâlnire numai cu una din ele? Și când va Înceta să se zbată În minciuni la telefon se va Încurca Încă și mai rău și va trezi numai dispreț și batjocură? Și dacă chiar În clipa asta amândouă stăteau și-l așteptau la intrarea În cinematograf, fără să se cunoască una pe cealaltă, fără să le treacă prin minte că pe amândouă le dezamăgise același idiot? La naiba cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a fost că nu am privit cu respect sensibilitățile domnului Pizanti și ale soției sale și a sute de mii de israelieni ca ei, cărora arabii le trezesc sentimente autentice de mânie, teamă și suspiciune. Care nu sunt demne de dispreț, ci dimpotrivă, de un efort treptat, logic, de-a le domoli cu ajutorul inteligenței. În loc să vorbim cu ei, am răsturnat peste ei găleți cu zoaie, pline de aroganță și ironie. Ceea ce lasă loc pentru Încercarea de a schița o Înțelegere care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
trăi În Ierusalim după noi, oameni ponderați, raționali, a căror viață va fi echilibrată Întru totul, vor fi uimiți de suferința pe care am reușit să ne-o provocăm aici. Dar cel puțin nu-și vor aminti de noi cu dispreț. Nu ne-am predat fără luptă. Am rezistat În Ierusalim cât timp a fost posibil și asta În fața unor forțe incomparabil mai mari. Nu ne-am supus cu ușurință. Și chiar dacă am fost până la urmă Înfrânți, ne-a rămas totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
recunoștea totuși ce reușise acesta să facă. —Pe bunicul vostru W. nu l-a avut niciodată la inimă și eu știu foarte bine care e motivul, spunea mama; iar în vocea și în tonul ei apăsat se simțea vibrația unui dispreț față de lacunele păturii inferioare, care se acumulase de la o generație la alta. Ăla din A. avusese o alta, dar a trebuit să se însoare cu mama-mare, pentru că era însărcinată, iar după mentalitatea acestor oameni fiul trebuia să plătească. Așa că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de vară și nu știu care fusese motivul, apărut între timp, oricum ceva îmi scăpase, pentru că a spus o singură propoziție, pe care abia acum se simțea în stare s-o exprime, cu obrazul aprins de supărare, trădând o notă vizibilă de dispreț. Nici tu nu ești mai mult decât un H. Și eu am trecut cu palma peste pământul acela și peste pietre, am șters mormântul pe care îl confecționasem cu atâta minuție ore în șir, am distrus modelul unui așezământ tombal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
într-o apă întunecată. Viteza valurilor tăiate de vârful ambarcațiunii îl făcea pe fratele meu să se clatine lângă parapet, cu fața în vânt și cu un fel de rânjet pe care și-l studiase, coborându-și colțurile buzelor a dispreț; sări peste bord, se transformă pentru o clipă într-un mănunchi de picioare și de brațe fluturânde, într-un plesnet de apă stropind din toate părțile, încât Frau Gerda scoase un țipăt, iar mama îl ocărî. Tata își împinse ochelarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cu un sentiment de onoare rănită. Indispus, împinse deoparte ziarul cu fotografia în care W. continua să zâmbească. Acest zâmbet naiv și încântat de sine îl impresiona neplăcut pe Hackler, ca și când W. i-ar fi dat de înțeles, plin de dispreț, că el nu avea niciodată să aparțină acestor oameni care constituiau team-ul lui. Victoriile lui W. la curling îl reduceau la rangul de subaltern, ca și când nu el ar fi fost șeful, ci ar fi rămas în continuare cel angajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fiecare dintre ei cu animale în miniatură lipite pe ele. Erau împărțite pe culori, la sugestia Mariei, ca să poată face diferența între contactele profesionale, care vor fi tratate cu respect, și bărbații de la anunțurile personale, care vor fi tratați cu dispreț, pentru a vedea dacă pot fi împinși până la starea de nebunie ucigașă pe care ei sperau să o ascundă de mine. Nu am protestat împotriva acestei măsuri, din moment ce le-a ținut ocupate pe prietenele mele timp de jumătate de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
din nou vorba despre copii. În douăzeci și patru de ore, ne-am putea împăca. Totul ar fi din nou perfect. Neschimbat. — Nu pot să port nimic de-aici. Lisa se foia prin dormitorul meu, pipăindu-mi cele mai bune haine cu dispreț. — Am o întâlnire cu redactorii în 45 de minute și echipa mea are anumite așteptări de la mine. M-am abținut să-i spun că știu exact care sunt așteptările lor: ca Lisa să le ceară imposibilul, iar când ei vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
m-a copleșit instantaneu ca o ceață impenetrabilă. Era acasă, Mark, soțul meu, făcându-și griji pentru sănătatea mea, fiindu-i dor de mine, făcând probabil curat prin apartament pentru când mă întorc. Și iată-mă pe mine, comparând cu dispreț luna noastră de miere cu câteva ore petrecute cu un bărbat pe care de-abia îl cunosc. Speram că brusca mea senzație că mă sufoc avea legătură numai cu boala care-și făcea de cap în trupul meu și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]