5,695 matches
-
dacă supraviețuitorii ei n-ar fi chemați, instituiți și consacrați ca martori și păstrători ai „comorii ascunse”? Teologia, prin urmare, nu poate fi decât darul Cuvântului care se cere predat tuturor celor care-L doresc în Liturghia Bisericii. Căutând Cuvântul dumnezeiesc printre cuvintele Scripturii transmise de tradiția apostolică a Bisericii, teologul creștin urmează lui Hristos. În drumul către Emaus, Hristos S-a descoperit ucenicilor ca senior al teologiei în hermeneutica euharistică a Scripturii (Lc. 24,29-32). Lecția înțelegerii Revelației trece prin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sa limba are un caracter evenimențial, grație puterii revelatoare a limbii, acest lucru se datorează și unei meditații asupra „hristologiei, ce deschide drumul unei noi antropologii care reconciliază într-o manieră nouă spiritul omului, înțeles, în finitudinea sa, cu nemărginirea dumnezeiască. Ceea ce noi am numit experiență hermeneutică își găsește aici adevăratul său teren”2. Limba, care marchează natura profundă a umanului, are capacitatea de a găzdui o infinitate de semnificații, ceea ce confirmă - într-un anumit sens - paradoxul dogmei de la Calcedon (451
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Vieții, adică la însăși nașterea Fiului de către Tatăl. În acest punct, Henry atinge un punct specific al teologiei mistice a lui Meister Eckhart - care urmează aici tradiția patristică 1 - ce vede nașterea adevăratului Sine al persoanei doar prin pătimirea lucrărilor dumnezeiești. Eliberarea de prizonieratul exteriorității alienante a lumii nu s-ar putea împlini fără integrarea omului în sânul unei mișcări mai vaste de flux și reflux, asemănătoare efluviilor Iubirii divine descrise de Sfântul Dionisie Areopagitul în Ierarhia cerească. Revelația Vieții înfățișează
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
atunci când diferența sexuală este exploatată egoist, în sensul strict al autosatisfacerii. Suspendarea atenției față de celălalt naște păcatul. Adevărata iubire sau afecțiune crește în sălașul unei subiectivități patetice, gata oricând să piară în riscul dăruirii de sine2. Acest sălaș invizibil, dar dumnezeiesc al trupului transcendental este denumit în limbajul biblic „inimă”. Iubirea este toujours à l’infini, ori sub specie aeternitatis, ceea ce implică o renunțare ascetică la voința oarbă a instinctelor corpului organic. Michel Henry se menține, de altfel, pe pozițiile lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o insulă a ordinii celeste („precum în cer așa și pe pământ”), rânduind viața lumii prin Duhul adevărului. Ordinea poetică a lumii se lasă oglindită în metafora paulină a grădinii în care lucrătorii aleși veghează doar buna rodire a semințelor dumnezeiești (1Cor. 3,5-6). Sub „cer nou” și din „pământ nou”, Biserica răsare ca trunchi al pomului vieții. Numai în „cealaltă cetate” - „Ierusalimul cel de sus” - vom găsi miracolul „grădinilor suspendate”. Acestea sunt grădinile raiului, în care întreaga făptură respiră taina
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ar recolta premiile de fidelitate, nu poate caracteriza viața filocalică. Deși atemporal, Binele nu este lipsit de mișcare, ci e un eveniment ecstatic, proiectat spre infinitul personal al dorinței divine. În cuvintele Sfântul Grigorie de Nyssa: „Este firesc ca frumusețea dumnezeiască să-și aibă o trăsătură care o face iubită, în înfățișarea ei înfricoșătoare, arătată prin cele potrivnice frumuseții trupești”. Dimensiunea „înfricoșătoare” a acestui tip de fenomenalitate nu are nimic grotesc sau repugnabil. Acest atribut semnalizează doar necesara distanță prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
-și aibă o trăsătură care o face iubită, în înfățișarea ei înfricoșătoare, arătată prin cele potrivnice frumuseții trupești”. Dimensiunea „înfricoșătoare” a acestui tip de fenomenalitate nu are nimic grotesc sau repugnabil. Acest atribut semnalizează doar necesara distanță prin care frumusețea dumnezeiască, spre deosebire de erosul căzut, se sustrage unei aproprieri vulgare, grăbite, indisciplinate. Impuritățile cu care se naște dorul după frumusețea fizică a celuilalt nu-și mai au locul. Ceea ce atrage în frumusețea divină nu este promisiunea posesiei violente și autiste. Prin deschiderea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ostilitate a „receptorilor” Înscriși sub emblema conformismului burghez. Tot ce ține de proiectul pozitivist-utilitarist este astfel respins. „Nu e voie să rîzi sau să plîngi decît Într-o gamă a solfegiului de monede” - notează decepționat poetul, opunînd acestei interdicții „scrisul dumnezeiesc de liber”. Încît e de Înțeles de ce patosul negației unei astfel de constrîngeri duce și el la o retorică neoromantică ce dramatizează condiția creatorului, augmentînd prăpastia dintre „geniul” solitar și „mulțime”, făcînd totuși loc acelui public restrîns, de elită, al
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cușca dresorului”, sub semnul definitiv al „singurătății”; În Poemoterapie, spectrul solitudinii se conturează În „plecarea celor din urmă prieteni”, pe o corabie incendiată; În Copacul-centaur libertatea poetului rămîne limitată la reveria dintre „pereții strîmți” ai odăii, iar după elogiul „scrisului dumnezeiesc de liber” urmează, În finalul Pădurilor orchestre, aceste rînduri melancolice: „Dar vocea ta, cîntecul nostru, scrisul acesta mărunt, nu sunt decît scoicile și brățările uitate pe țărm și pe care un braț al mării lunecos le adună și le face
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
des sciences de l’Éducation: approche historique et philosophique”, Éducation comparée, 1983, nr. 31-32, a apărut pentru prima dată în 1495 (cf. dicționarul Robert). El a fost utilizat mai târziu de Calvin cu un sens apropiat de cel de învățătură dumnezeiască, comună creștinilor și evreilor. În anul 1762, termenul a fost recunoscut oficial și decătre Academia Franceză. Cu mult înainte însă de apariția termenului „pedagogie”, tot în Franța (1370) a fost semnalat pentru prima oară cuvântul „pedagog”, în contemporaneitate „devenit de
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
iar ți-o ia.” E mulțumit, În consecință, atunci cînd, amorezat, află o veste bună și inima Își dă În fire, revine, altfel zis, la starea de tihnă: „Tocm-așa fără-ndoială Cu firească orînduială Acum și inima mea D-o dumnezeiască știre S-au mai dat și ea În fire S-a-nceput a să-ndrepta.” Îndreptarea, Întoarcerea la orînduială firească, intrarea În normalitate - astea vrea Nicolae Văcărescu, poet fără prea mare imaginație sau, mai bine zis, poet cu o imaginație
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
foc, gura lor este un rubin grațios și mîna e subțire și dalbă. PÎnă și singurătatea este În acest ținut o fantasmă dulce, ca și durerea, melancolia, cuprinse, toate, de starea de delir a plăcerii. Sun-ul este, Încă o dată, dumnezeiesc, lunea doarme, amoroasă, peste un strat de roze și crini, sînii eroinei liliale sînt desfătători și parfumați ca niște „dragi gradine”... Se observă la Bolintineanu efortul de a implica Într-un chip mai direct sensibilitatea proprie În poezie și de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dintr-o imaginație mai vie și mai personală. Marea este, dealtfel, obiectul cel mai puțin convențional din poezia lui Bolintineanu. Să urmărim cîteva din atributele lui. Întîia Însușire este transparența. Marea este „azurie” și, privită de aproape, se vede lucrarea dumnezeiască: „O pulbere-argintoasă de mii de peștișori, Frumoase mozaice, divine, infinite, Ce schimbă-ale lor forme bizare, strălucite! Ce ne amintă Încă p-al vieții autor, Făcînd ca să se uite durerea ce dărîmă!” și efectul ei este desfătarea care șterge contururile aspre
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stă-n labă neclintit, Și raza argintie din stele deslipită Căzînd, săgeată lungă, prin umbra tăinuită, Se duce de aprinde văpăi tremurătoare În albele șiraguri de rouă lucitoare.” Alecsandri a fixat și momentul Înserării, legîndu-l, invariabil, de eros. E „ceasul dumnezeiesc” al iubirii, ora tainicelor plăceri. Fantezia adună, În sprijinul acestui sacru moment, luminile și parfumurile a două teritorii: „Era blînda oră a blîndelor șoapte, CÎnd nu mai e ziuă și nu-i Încă noapte. Pămîntul și cerul, ca doi frățiori
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Toți strigoii s-au lăsat. Așezați Într-un rond mare, Adînciți În Întristare, Pe secriu-și fiecare Oasele-și a rezemat.” Strigoii sînt foștii despoți, vînzători de țară, demnitari lacomi... Glasul ceresc intervine și pune capăt adunării sinistre, iar focul dumnezeiesc trece și purifică păcătoasele locuri. Fantasticul lui Alecsandri nu e pur. El exprimă, de regulă, o morală. Strigoii sînt produse ale păcatului. Discursul fantastic ascunde (În Strigoiul cel puțin) și un discurs patriotic, cu o mică notă profetică. În Grui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În alte poeme aduce noțiunea de milă. Mila, credința sînt concepte religioase. Există la Conachi și această nuanță („tehnica poeziei - zice G. Călinescu - este alunecarea continuă și savantă Între mistic și profan” *), Într-un loc femeia este Împodobită cu fire dumnezeiască, Însă pasiunea este atît de năvalnică În senzualitatea ei Încît ideea unei Zulnii ca simbol al iubirii de divinitate este exclusă. Marele logofăt de la Țigănești nu e Dante, nici Zulnia, mamă a cinci copii, nu este Béatrice. Dragostea lui Conachi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zidire”, o ființă, În fine, În care se Încorporează spiritul celest. În nemilostiva Catinca trăiesc toate aceste elemente, cruzimea, răceala ei o plasează În categoria divinităților fecioare născute din tîmpla unui zeu: „Iar, de ești din cer zidire Cu fire dumnezeiască Și porți a ta strălucire Supt sîmțîrea Îngerească...” Duhul altei femei, Casandra, legiuiește pravile morale, Marioara - „minune [a] lumii” - are darul de sus de a scoate „de la moarte”, cu alte cuvinte: de a Învia pe cel ucis de iubire. Într-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
faptul că, după moartea Zulniei, Conachi nu s-a hotărît, cum pretinde, să ducă o viață exclusiv canonică. CÎteva, alte, „frumușăle” i-au marcat viața și i-au Însîngerat poezia. Poezia, În vicleana ei indeterminare, rămîne Însă fidelă, pasiunii unice, dumnezeiești pentru ibovnica slăvită. După ce a trăit ca un Don Juan. Conachi arc inteligența să moară (În poezie) ca un Tristan. 13. Erotologii atrag atenția asupra dificultății de a scrie (exprima) iubirea. Subiectul amoros, atrage atenția Barthes, este un subiect atopic
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cinstiți negustori, citesc mai mult fiind mai evlavioși decît alții. Pann Îi laudă Într-o abilă Înștiințare: „Ploieștenii, cum se vede, sînt mai mult evlavioși, Prin urmare ș-În Scriptură sînt mai tare credincioși, Că cu-nflăcărată rîvnă spre cele dumnezeiești, Cu asupra s-arătară doritori cărții acești; Negustorii mai cu seamă toți sărind s-au abonat Ș-au rămas numai aceia carii (poate) n-au aflat;” Cu aceeași precizie dă indicații de ordin estetic. Muzica este „totodată cu firea viețuitoarelor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui Dumnezeu și pe reprezentanții săi cu nerușinarea și orbirea celui ce nu-și dă seama că blestemă. Cel ce spune adevărul nu blestemă nicicând. Adevărul e dorit de însuși Dumnezeu, e chiar Dumnezeu. Asupra voastră o să cadă fulgerul puterii dumnezeiești și veți fi biciuiți și nimiciți. Ați pus cuvintele în lanțuri, iar din sentimente ați făcut vipere. Ceea ce s-a întâmplat în Calabria, se va întâmpla deseori și în alte părți: nu se trăiește doar așteptând în fiecare seară pe
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pe metereze, notează câți elevi fumează în părculețul de vizavi, ca să scrie anonime la școala din cartier, sau veghează ca nimeni să nu parcheze pe locul altuia sau, Doamne ferește, pe locul unde e pancarta pe care scrie, ca o poruncă dumnezeiască, „Parcatul interzis“. Avea ochii neastâmpărați și mijiți, să poată vedea ascuțit, și, în plus, două smocuri de păr, burzuluite deasupra urechilor, încât adevăratele urechi păreau doar niște cerceluși ai urechilor de măgar pe care le conturau smocurile ciulite. — Tu, de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Introducere O serie întreagă de Apostoli și Părinți ai Bisericii mărturisesc că lumina arătată de Dumnezeu sfinților este altceva decât cunoștința din lucrurile create, e slava naturii dumnezeiești. E singura lumină adevărată, eternă, neschimbată, prin care devenim și noi lumină, ca niște fii ai luminii. Această lumină au văzut-o Apostolii pe Tabor, prefăcându-se, schimbându-se ei înșiși în lumină, apoi Maria Magdalena și ceilalți sfinți. În
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
p. 144. footnote>, pentru că numai în inimile curate tronează Hristos. Comparat cu autorul Evangheliei a IV-a, Sfântul Simeon Noul Teolog reprezintă un nume de referință în istoria post-patristică a spiritualității bizantine. Sfântul Simeon dă o mărturie ortodoxă despre lumina dumnezeiască, situându-se pe aceeași linie cu mărturia ioaneică, a ucenicului preaiubit al Luminii întrupate, a lui Ioan, primul teolog și model al teologilor mistici în Orient, ca și în Occident, ca de altfel, și a Sfântului Grigorie de Nazianz sau
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
un plan suprasensibil și paradoxal<footnote Magistrand Ion I. Bria, „Simțirea tainică a prezenței harului după Sf. Simeon Noul Teolog”, Studii Teologice, Anul VIII (1956), Nr. 7-8, p. 476. footnote>. Între experiențele trăite și relatate de Sfântul Simeon, vederea luminii dumnezeiești ocupă primul loc în experiența sa mistică<footnote Arhiepisopul Basile Krivocheine, În lumina lui Hristos. Sfântul Simeon Noul Teolog (9491022). Viața-Spiritualitatea-Învățătura, Traducere din limba franceză de Preot Conf. Dr. Vasile Leb și Ierom. Gheorghe Iordan, EIBMBOR, București, 1997, p. 229
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
Hristos. Sfântul Simeon Noul Teolog (9491022). Viața-Spiritualitatea-Învățătura, Traducere din limba franceză de Preot Conf. Dr. Vasile Leb și Ierom. Gheorghe Iordan, EIBMBOR, București, 1997, p. 229. footnote>. Zeci de pagini din scrierile lui sunt dedicate descrierii viziunilor lui despre lumina dumnezeiască. Nici nu este nevoie să mai menționăm faptul că toate aceste descrieri sunt originale și independente de oricare alt izvor literar<footnote Hilarion Alfeyev, „The Patristic Background of St. Simeon The New Theologian’s of the Divine Light”, Studia Patristica
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]