4,667 matches
-
unei intelectualități, a unui embrion de birocrație, a unui început de economie, a unei mulțimi de ONG-uri (ce-i drept, e mai ușor să creezi ONG-uri decât întreprinderi). Și dacă eu însumi aș fi ceva în această administrație fantomă, aș accepta oare din toată inima să renunț la titlul meu, la biroul meu, la salariul meu, la mașina mea, la bagajele mele, la recepțiile mele la Casa Albă și la Palatul Elysées, pe scurt, la rațiunea mea socială? Și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
grea, cum ar fi în fața morții. Fata asta are mai ales o voce care e un farmec de argint... O cneaghină iubește pe Bogdan-Vodă frumos nu l-a știut niciodată îl iubește pentru vitejia și curățenia lui... El însă urmărește fantoma tinereții lui, fără nădejde... Pe urmă devine aspru și mustrător cu femeile și are o imensă părere de rău ca pentru un lucru pierdut pentru totdeauna când află că totuși... o femee l-a iubit... Dacă știa mai devreme... Așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să-i cânte Lermontov. Salut, Caucaz cu fruntea albă, zice poetul, Pământ liber al munților. Sălbatic ești, însă mândru. Piscurile-ți prăpăstioase sunt altare și când nourii serii învăluie culmile, când par aripi fâlfâind în înalt, când par umbre și fantome de vis; pe când luna lucește singuratică în spațiile albastre ale cerului. Cât îmi sunt de dragi, o Caucaz, și copilele tale sălbatice, și vrednicia războinicilor fiii tăi, și, deasupra piscurilor tale, adâncimile străvezii ale azurului, și glasul pururi înoit al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
răzbunare. Deasemeni dragostea, ca și ura, e fără măsură. Salut, Caucaz cu fruntea albă, Slobod pământ al munților Mi-apari sălbatic însă mândru. Prăpăstiile îți sunt altare, Și ceața serii stă pe culmi Cu-aripi ce fâlfâie-n înalt Născând fantome ca-ntr-un vis Când luna lunecă pe cer În spațiile substelare. Ce dragi îmi sunt, o Caucaz, Și sălbaticile tale copile Și vrednicii războinici, fiii tăi, Și asupra țancurilor tale Azurul înălțimei străvezie Și glasul pururi înoit Al groaznicei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
deformare optică istoria nu reține decât numele artiștilor care s-au realizat la Paris. De unde și fantasmele noastre culturale legate de acest oraș. Dar Parisul este și un cimitir de oameni ratați, pe străzile sale zac mormane de cadavre sunt fantomele sutelor de mii de artiști, scriitori, actori, etc. care au venit la Paris în cursul secolelor și care nu au reușit. Eu am scris un roman despre această față nevăzută a Parisului, el se numește "Sindromul de panică în Orașul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cu negru de fum sau ceea ce se va numi în istoria mișcărilor spiritual-literare din Europa "neoromantismul de la Copșa Mică". Curentul va avea reverberații și în plastică, în muzică, în teatru. Cum va arăta în teatru acest nou romantism, de exemplu? Fantomele nu vor mai flutura mâneci albe la cămășoaie, ci mâneci negre. Iar bu-hu-hu-ul lor va fi mai astmatic. Vom continua dialogul nostru și cu altă ocazie? De ce nu? Și așa literatura, arta e un ținut al amăgirilor în care dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
noi focare de revoltă, mai cu seamă rândurile muncitorilor. S-a produs însă și o modificarea evidentă a discursului oficial. În 1958 a început retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul românesc, contextul ce a generat schimbarea. „Genialul” conducător Stalin devenea o fantomă a retoricii epocii lui Hrusciov (1958-1964). Destalinizarea, după Congresul al XX-lea al PCUS (februarie 1956), anunța alte vremuri, eroi noi. Situația se reflectă și în documentele de partid ale fabricii. Muncitorii Secției Montaj primesc acum informare despre „serioasele greșeli
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
din loc În loc, niște bănci. 103 e o stație de metrou, o zonă aglomerată. Este zona mărfii. Marfa bîntuie cafeneaua, cutreieră străzile din jur și uneori traversează jumătate din Broadway, ca să se odihnească pe una dintre băncile din insulă. O fantomă la lumina zilei pe o stradă aglomerată. Aici găseai mereu cîțiva drogați, În cafenea sau atîrnînd pe-afară, cu gulerele sacourilor ridicate, scuipînd pe trotuar și scrutînd strada În sus și-n jos, În așteptarea legăturii. Vara stau pe băncile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
american e o combinație de negative. Este definit În cea mai mare parte prin ceea ce nu e. Gains ducea asta mai departe. Nu era doar negativ. Era În mod pozitiv invizibil - o vagă prezență respectabilă. Există un anumit gen de fantomă care nu se poate materializa decît cu ajutorul unui cearșaf sau a altei bucăți de pînză, care să-i dea contur. Gains era așa. Se materializa În paltonul altcuiva. Gains avea un zîmbet malițios, de copil, care contrasta În mod șocant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
sau practică abjectă imaginabile. Poartă pecetea unei anumite Îndeletniciri sau branșe care nu mai există. Dacă marfa ar dispărea de pe pămînt, tot ar mai putea să existe trăgători ce atîrnînd prin zone mărfii, simțind lipsa vagă și persistentă, ca o fantomă palidă a sevrajului. Așadar, tipul ăsta umblă prin locurile În care Își practica odată Îndeletnicirea lui Învechită și de neînchipuit. Însă e impasibil. Ochii-i sînt negri și au calmul nepătruns al unei insecte. Arată ca și cum s-ar hrăni cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Nițulescu, un eminent specialist în pelagră, lucrând la Institutul de studiu al pelagrei din S.U.A. Prezentându-i trei cazuri, toate suferind de boscoană, boală pe care o recitam ca pe un veritabil poem, în câteva minute s-a stabilit că fantoma "boscoana", cu limbajul ei popular, era pelagră latentă, reziduală, veche sechelă a unor episoade acute. Boscoana deci exista, așa se numea în folclor. "Neurastenia rurală", deși cu nume medical culturalizat, ea era o ficțiune. De atunci, printre efectele spectaculare ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
înspre mine: Chicoane!... îmi zise el cu glas schimbat, sunt doi oameni răi înaintea curuței. Într-adevăr așa era. În același moment, mă sculai în picioare, îmi înarmai pușca și adresându-mă celor doi oameni care se zăreau ca niște fantome prin întuneric și erau mai, mai să puie mâna pe dârlogii calului, le zisei cu glas răstit: Ia ascultați, bădișorilor! Poate ați prăpădit ceva în căruța mea; poftim, mă rog, să căutați!... Ei văzură steclind țevile puștei, auziră sunând cucoașele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în urechi, căci de multe ori nu-ți dai samă de gravitatea pericolului decât după ce a trecut. Ajuns acasă, am găsit femeia și copiii dormind foarte liniștit; eu însă am avut toată noaptea somnul agitat. Parcă vedeam necontenit cele două fantome de oameni răi dinaintea mea; vroiam să fug, dar picioarele nu mă slujeau; vroiam să trag cu pușca, dar pușca nu lua foc; vroiam să strig, dar glasul îmi amorțea în gât. Mă simțeam împresurat, înădușit, strivit de înfricoșatele fantome
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fantome de oameni răi dinaintea mea; vroiam să fug, dar picioarele nu mă slujeau; vroiam să trag cu pușca, dar pușca nu lua foc; vroiam să strig, dar glasul îmi amorțea în gât. Mă simțeam împresurat, înădușit, strivit de înfricoșatele fantome, aveam sufletul la gură..., când, în sfârșit, iată că vine, vine în fuga mare în ajutorul meu, credinciosul, voinicul Milordachi într-o aureolă de lumină ca o pajură 159 din poveste, ca un zmeu răzbunător, se repede asupra fantomelor dușmane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
înfricoșatele fantome, aveam sufletul la gură..., când, în sfârșit, iată că vine, vine în fuga mare în ajutorul meu, credinciosul, voinicul Milordachi într-o aureolă de lumină ca o pajură 159 din poveste, ca un zmeu răzbunător, se repede asupra fantomelor dușmane... și în aceiași clipă dânsele dispar într-o pozderie de scânteie, iar eu... m-am deșteptat. ............................................................................................................................... Multe, multe aș mai avea de spus despre bietul Milordachi, care a avut darul adeseori să-mi descrețească fruntea și să mă facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
încasată”. Produsele nu se puteau vinde imediat, mai ales la export, unele dintre ele fiind incomplete (autocamioane fără unul dintre cardane, fără roți de rezervă sau adesea fără motoare sub capotă), altele complet inexistente. Atunci s-au creat niște intreprinderi fantomă, zise „de comerț exterior” care cumpărau formal întreaga producție și o treceau „în custodie”, drept pentru care câmpurile din apropierea Întreprinderii de Autocamioane ca și cele de lângă Întreprinderea de Tractoare, erau pline de autocamioane și de tractoare care stăteau în ploaie
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
acum realizam că fusese prea mult text în viața mea. Citeam și mă miram, mă minunam ce putusem scorni atunci. De unde dracu’ îmi amintisem era problema. Acum n-aș fi mai putut. Încercam să termin un reportaj pentru o revistuță fantomă la care colaboram, o revistuță de trei lei, dar care publica reportaj. Ăsta era marele ei merit. N-am înțeles niciodată dacă oamenii ăștia care publică reportaj o fac pentru că genul într-adevăr are cititori sau e doar vanitate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
orașul la dispariția fetei, iar boierul și-a vândut casa și a plecat în Grecia. Zeci de ani casa a dus cu ea blestemul unei căsnicii nefericite, iar cei care cumpărau renunțau îndată. Era parcă blestemul unei case bântuite de fantome. A devenit apoi Azil de bătrâni și totul părea că se liniștise, însă lucrările de consolidare a clădirii au dat de intrarea într-o hrubă în care au găsit osemintele unei tinere împușcate în cap. Oamenii și-au dat seama
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
era vorba de Voica. Au îngropat osemintele în curtea din fața casei, deoarece la vremea aceea autoritățile și legile nu au permis înhumarea într-un cimitir. Din acel moment și până când rămășițele Voicăi și-au găsit liniștea într-un cimitir creștin, fantoma Voicăi a însoțit aproape noapte de noapte bătrânii din azil. Își făcea apariția doar în vechiul salon de dans, devenit între timp salon de azil. Era o apariție caldă, liniștită, îmbrăcată în rochia de mireasă, prinsă între cele două lumi
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
ar fi întâmplat. Apoi am ieșit din clasă. Următorii colegi au pus tezele peste ale noastre, încât lucrurile s-au încurcat rău de tot. A doua zi a fost un mare scandal în consiliul profesoral. Profesorul a descris minunea cu fantoma trasă de ață, dar nu a fost prins nici un vinovat. Dar de bănuit, tot pe noi ne bănuiau, cei care am depus tezele în acel moment. Faptul fiind consumat, au decis să ne prindă peste o zi la proba orală
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
aștept să văd ce urmează. 7 TC "7 " \l 1 După teribila încercare reprezentată de moartea mea, în acest moment, când plutesc în văzduhul de deasupra orășelului Serenite (sunt aici sub formă de nici-mort-nici-viu, sau și-mort-și-viu, sau sub formă de fantomă, sau ce voi fi fiind, nu prea știu...), simt deodată cum mă cuprinde o binecuvântată stare de osteneală și simt că pune stăpânire pe mine somnul, ah, somnul acela liniștitor de care avusesem atâta nevoie și care mă ocolise în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
era acest „praf de pe drum“, fără ca Che să-și dea seama, exact același cu cel văzut de José Martí În drumul său de la La Guaira la Caracas „Într-un autobuz obișnuit“? Nu era praful donquijotesc prin care Își făceau apariția fantomele eliberării americane, „norul de praf firesc ce trebuie să se ridice cînd cumplita noastră legătură de lanțuri cade la pămînt“? Dar Martí venea dinspre nord, iar Che călătorea spre sine Însuși, prinzînd mici străfulgerări ale destinului său, pe care le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Am Început să mă tem pentru mine, așa că m-am apucat să scriu o scrisoare Înduioșătoare, dar nu puteam nici să scriu, nu avea rost să mai Încerc. În penumbra care ne Înconjura, de jur-Împrejur au Început să se Învîrtă fantome, dar „ea“ nu apărea. Încă mai credeam că o iubisem pînă În acest moment, cînd mi-am dat seama că de fapt nu simțeam nimic. A trebuit să o chem din nou În mintea mea. Trebuia să mă lupt pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
vară a unui biet cinematograf din Piața Filantropiei și, contopiți într-o singură ființă, am urmărit cu respirația tăiată de emoție zgomotele valurilor ce se spărgeau de stâncile de la Elsinor și bătaia de inimă, amplificată la paroxism, care anunța apariția fantomei... — Remember, remember me! — O, God! Noi, care nu cunoșteam aproape limba engleză, eram vrăjiți de muzicalitatea ei întrupată și, ținându-ne strâns de mână, muream alături de toți cei care, înecați, străpunși ori otrăviți, se stingeau unul după celălalt sau ochii
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
care admite în cele din urmă ingurgitarea unui medicament amar, grețos și insuportabil, doar pentru a-și aduce corpul slăbit la starea de funcționalitate optimă. În definitiv, ce făcea declasatul ăsta în mod concret? Mai întâi facem precizarea că această fantomă în carne și oase care bântuia satul înarmat cu cele două elemente specifice ale profesiunii sale macabre traista și cornul respecta întru totul două reguli imuabile impuse de beneficiari: ora vizitelor sale șocante, precum și itinerarul parcurs. Cu alte cuvinte, își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]