KorAP: Find »[drukola/base=fotografia & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...154 155 156 ...161 >

4,001 matches

Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442

cu care Faulques, care În urmă cu o săptămână Împlinise douăzeci și cinci de ani, Îl fotografia. Iar acesta apăsase pe declanșator chiar În clipa potrivită pentru a capta privirea colerică de intimitate invadată a bărbatului În pijama, ce observase că era fotografiat chiar când era pe punctul de a muri atât de nedrept și arătând cum arăta. Fotografia fusese făcută la fix, deoarece, când Faulques apăsase iar pe declanșator, bărbatul avea de-acum gloanțe În trup și se prăbușea peste celelalte leșuri

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
lăsând cele două amestecuri să se topească Împreună În contururi, Înainte de uscarea rapidă a vopselei acrilice. Apoi s-a depărtat de perete, ca să vadă ce ieșise. Acum, expresia bărbatului care urma să moară era potrivită: uimire, indignare. Ce naiba privești, vezi, fotografiezi, pictezi? Faulques știa că, În ultimă instanță, totul avea să depindă de mâna bună ori rea cu care va executa gura, chiar și ștearsă ori Încețoșată; dar de asta avea să se ocupe mai târziu, când restul se va fi

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
mine. Prin fereastră, un fascicul de lumină urmărea pe pictura murală șirul fugarilor. Erau punctișoare aurii, fire de praf suspendate În văzduh, care dădeau aerului o consistență aproape solidă. Părea reflectorul de pază al unui lagăr de concentrare. - Cândva am fotografiat o bătălie care se dădea Într-un balamuc, a spus Faulques. 10. După ce a rămas singur, a lucrat Întreaga după-amiază, până noaptea târziu, la o zonă din partea inferioară a frescei: războinicii care, lângă montantul din stânga al ușii turnului, așteptau călare

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
tăișul ascuțit al unui jungher. Ea Îi explicase cu mare precizie acest fapt la Veneția. Nu mai există barbari, Faulques. Sunt cu toții Înăuntru. Și nici măcar nu mai există ruine asemenea celor dinainte, avea să adauge mai târziu, la Osijek, pe când fotografia o casă a cărei fațadă dispăruse sub o bombă și care, din spatele molozului Îngrămădit În stradă, lăsa la vedere, Încă În picioare, canavaua intimă a odăilor cu mobile, ustensile casnice și fotografii de familie atârnate pe pereți. Pe timpuri, spusese

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
În stradă, lăsa la vedere, Încă În picioare, canavaua intimă a odăilor cu mobile, ustensile casnice și fotografii de familie atârnate pe pereți. Pe timpuri, spusese (se mișca cu precauție printre fragmentele de beton și fiarele răsucite, cu aparatul de fotografiat lipit de față, căutând cadrajul adecvat), ruinele erau indestructibile. Nu crezi? Dăinuiau veac după veac, deși lumea folosea pietrele pentru case și marmura pentru palate. Apoi veneau Hubert Robert ori Magnasco cu șevaletul lui și le pictau. Acum nu mai

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
murdari de pământ (râdea Încetișor, și așa o auzise Faulques depărtându-se), Își potrivise geanta cu camerele foto și o luase la goană În spatele saharianului, pe când celălalt luptător golea o jumătate de Încărcător, trăgând În pozițiile marocane, iar Faulques o fotografia cu motorul la 3,4 fotograme pe secundă, Înaintând zveltă și rapidă pe nisip, aidoma gazelei cu ale cărei mișcări o asocia În fiece moment. Și când, În fine, Îi venise și lui rândul să traverseze, ea Îl așteptase de

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Pictorul de război tocmai terminase de povesit ceva În stilul lui, cu pauze lungi, parcă revizuindu-și memoria În sinea lui, În loc să stea la taifas cu un necunoscut care nu mai era chiar așa de necunoscut. Un balamuc, spunea. Odată fotografiase o luptă Într-un balamuc. Cu nebuni adevărați. Linia frontului trecea prin curtea interioară a clădirii, o hardughie veche din San Miguel, În El Salvador. Când ajunsese, gardienii și infirmierii fugiseră. Luptătorii erau Înăuntru, iar soldații afară, de cealaltă parte a

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
bune fotografii cu cei vii: un bătrân cu haină de pijama, gol de la talie În jos, care, În picioare printre focuri de armă, privea cu interes și foarte liniștit, cu mâinile Încrucișate la spate, doi luptători ce trăgeau de jos. Fotografiase și o femeie de vârstă medie, grasă, nepieptănată, cu un halat pătat de sânge, care legăna un luptător tânăr, rănit la gât, ca și cum ar fi fost un bebeluș ori o păpușă. Faulques plecase de acolo când un nebun pusese mâna

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
că nu-s normali? - Nu. Nu-și dau seama. Markovic Își scosese ochelarii și verifica dacă lentilele erau curate. - Știi ce cred după ce ți-am privit mult pozele? Că În război, În loc să surprindă oameni normali făcând lucruri anormale, aparatul de fotografiat face exact contrariul. Nu ți se pare? Fotografiază oameni anormali făcând lucruri normale. - În realitate, e ceva mai complex. Ori mai simplu. Oameni normali care fac lucruri normale. Markovic a rămas imobil. Apoi a Încuviințat molcom, de două ori, și

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
seama. Markovic Își scosese ochelarii și verifica dacă lentilele erau curate. - Știi ce cred după ce ți-am privit mult pozele? Că În război, În loc să surprindă oameni normali făcând lucruri anormale, aparatul de fotografiat face exact contrariul. Nu ți se pare? Fotografiază oameni anormali făcând lucruri normale. - În realitate, e ceva mai complex. Ori mai simplu. Oameni normali care fac lucruri normale. Markovic a rămas imobil. Apoi a Încuviințat molcom, de două ori, și și-a pus ochelarii. - Păi, nici nu le

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
arătat spre albumul de pe masă. - Eu n-aș zice că pozele dumitale sunt „umanitare”. - Păi, vorba „umanitare” Îl dă gata pe fotograf. Îl face conștient de sine, și așa nu mai vede lumea exterioară prin obiectiv. Termină prin a se fotografia pe sine. - Dar nu de aia te-ai retras dumneata. - Într-un anume fel, da. La sfârșit, și eu mă fotografiam pe mine. - Și Întotdeauna ai suspectat peisajul? Viața? Faulques, care punea, distrat, niște pensule În ordine, s-a gândit

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
fotograf. Îl face conștient de sine, și așa nu mai vede lumea exterioară prin obiectiv. Termină prin a se fotografia pe sine. - Dar nu de aia te-ai retras dumneata. - Într-un anume fel, da. La sfârșit, și eu mă fotografiam pe mine. - Și Întotdeauna ai suspectat peisajul? Viața? Faulques, care punea, distrat, niște pensule În ordine, s-a gândit la Întrebare. - Nu știu. Presupun că În ziua când am plecat de acasă cu o raniță pe umăr, Încă nu. Ori

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
a Întrerupt, fără să-și ia privirile de la pictor. Impasibil, Faulques continua să spele tava. - Înainte, a continuat Markovic, am vorbit despre groază și defocalizarea camerei foto. Și știi ce cred? Că dumneata ai fost un fotograf bun, fiindcă a fotografia Înseamnă a Încadra, și a Încadra Înseamnă a alege și a exclude. A salva unele și a condamna altele. Nu toți pot să facă asta: să facă pe judecătorii a tot ce se petrece În jur. Înțelegi ce zic? Dacă

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
spus. Celălalt și-a strâmbat neplăcut gura. - Nu-s de acord cu asta. Tot ce are de-a face cu dumneata e și treaba mea. Inclusiv acest șah despre care vorbești cu atâta sânge rece. Și femeia pe care ai fotografiat-o moartă. Pe jos, lângă ușă, la vreo trei metri de locul unde se așezase Markovic, era o scurgere pentru trotuar. O țeavă groasă din aluminiu, lungă de vreo trei palme. Cu vechiul lui simț al spațiului și mișcării, ca și cum

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
acelea și să mențină lentila focalizată. Spre deosebire de Markovic și chiar de Olvido, pe care războiul Îi marcase voluntar sau nu, schimbându-le viața ori distrugându-le-o, În cei treizeci de ani În care străbătuse lumea ascuns În spatele aparatului de fotografiat Faulques Învățase multe despre omenire, observând-o; dar În el nu se schimbase nimic. Cel puțin, nimic care să-i afecteze viziunea precoce asupra problemei. Croatul avea dreptate Într-un fel. Fresca din jur, care Îl Înconjura cu umbrele și

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
frumoasă din zorii zilei, care lungea umbrele Într-o parte a imaginii, Îl Încadra pe Faulques și lumina În cealaltă parte figura lui Olvido, fragmentând-o de trei ori În oglinda spartă. Un fragment Îi reflecta chipul În spatele aparatului de fotografiat, cozile, torsul Îmbrăcat Într-o cămașă Închisă la culoare, blugii strânși pe talie; al doilea, camera foto, latura dreaptă a trupului, un braț și un șold; al treilea, doar aparatul. Și, În fiece fragment al imaginii incomplete, Olvido părea să

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Lloyd Wright. Pe cuvintele „artă” și „artist” atârnă veacuri de capcane acumulate. Nu știu prea bine ce faci tu, dar mă atrage. Te văd făcând mereu fotografii mentale, concentrat de parcă ai practica un straniu cod bushido, cu un aparat de fotografiat locul sabiei de samurai. Bănuiesc că singura artă actuală, vie și posibilă sunt vânătorile tale neîndurătoare. Și să nu râzi, prostule. Vorbesc serios. Am Început să Înțeleg totul aseară, când mă Îmbrățișai ca și cum eram gata să murim. Ori de parcă cineva

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
pe ceruri sumbre, draperii sfâșiate, faianță spartă, dulapuri pustii, mobile arse, cartușe goale, urme de șrapnele pe ziduri. Acesta fusese timp de trei ani rodul muncii ei, mereu În alb-negru, antiteza scenelor de artă ori de modă pe care le fotografiase ori a căror protagonistă fusese Înainte; a culorii, luminii și cadrajului perfecte, care făceau lumea mai frumoasă decât În realitate. Uite ce frumoasă eram În fotografii, spusese odată, arătându-i lui Faulques coperta unei reviste - Olvido machiată, impecabilă, pozând pe

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
impecabilă, pozând pe podul din Brooklyn și strălucind În ploaie. Ce incredibil de frumoasă; și fii atent, dacă ești amabil, la adverb. Așa că dă-mi, te rog, ceea ce-i lipsește lumii mele vechi. Dă-mi cruzimea unui aparat fotografic necomplice. Fotografia ca artă e un teren primejdios: epoca noastră preferă imaginea - lucrului, copia - originalului, reprezentarea - realității, aparența - existenței; preferă ca eu, Îmbrăcată de cei mai buni designeri, să fur fraze de la Sasha Stone ori Feuerbach. De aceea te iubesc, pentru moment

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
puțin, atunci o anunțase. Știu un loc, sugerase Faulques, aidoma unui tablou al doctorului Atl, dar fără fugă și lavă. Acum, deoarece cunosc acele tablouri și te cunosc și pe tine, mi-ar plăcea să revin acolo și să-l fotografiez. Ea Îl privise, uimită, pe deasupra ceștii cu cafea - luau micul dejun În casa lui Faulques din Barcelona, când lui Îi roise ideea aceea prin cap - și spusese ăsta nu-i război, iar eu credeam că tu nu fotografiai decât războaie

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
să-l fotografiez. Ea Îl privise, uimită, pe deasupra ceștii cu cafea - luau micul dejun În casa lui Faulques din Barcelona, când lui Îi roise ideea aceea prin cap - și spusese ăsta nu-i război, iar eu credeam că tu nu fotografiai decât războaie. Într-un fel, răspunsese el, acum acele tablouri și acel loc fac și ele parte din război. Așa că Închiriaseră un automobil și se duseseră spre sud până la un amurg de iarnă, În tăcerea unor drumuri sinuoase de pământ

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
a fragilității noastre. Trebuie pândită ruleta cosmică a zilei exacte În care nu va funcționa iar mouse-ul computerului, Arhimede Îl va Învinge pe Shakespeare, iar omenirea Își va pipăi, deconcertată, buzunarele, să vadă dacă are mărunțiș pentru barcagiu. Trebuie să fotografieze nu omul, ci urma lui. Omul nud care coboară pe o scară. Dar Înainte eu nu-l văzusem nicicând așa. Era doar un tablou Într-un muzeu. Dumnezeule, Faulques! Dumnezeule - lumina roșiatică Îi lumina chipul precum vâlvătăile unui vulcan atârnat

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
ferestrelor, nu ridica niciodată o cameră foto În soare când zboară pe-aproape avioane și elicoptere; și ține minte că, dacă poți vedea un bărbat Înarmat, și el te poate vedea pe tine. Nu apropia niciodată prea mult aparatul de fotografiat de oameni, de cei ce plâng, suferă ori te pot ucide. Singurul semn al prezenței tale, primul pe care ceilalți trebuie să-l perceapă, e zgomotul făcut de obturatorul camerei tale. Calculează distanțele, focalizările, luminile și cadrajele Înainte de a te

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
false ori banale pe care le aduna cu o pasiune frivolă și apoi le dăruia ori le uita peste tot), de acolo nu lua niciodată nimic, nici o carte, nici un porțelan, nici un cartuș gol: nu lua decât rollfilm după rollfilm și fotografia totul. Războiul, spunea, e plin de obiecte trouvés. Pune suprarealismul la punct. E ca Întâlnirea, pe o masă de disecție, dintre un om fără umbrelă și o mașină de tocat carne. Faulques, care până atunci lucrase aproape Întotdeauna singur și

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
și lucra sectoarele marcate mai Înainte pe fotografii, mărindu-le o dată și Încă o dată, cu noi cadraje, până era mulțumită. Lucrurile, o auzise Faulques murmurând odată, sângerează ca oamenii. Una dintre obsesiile ei erau fotografiile găsite În case devastate. Le fotografia așa cum le găsea, fără să le atingă ori să le aranjeze vreodată: călcate În picioare, arse de incendii, atârnate și strâmbate pe perete, cu geamurile ori ramele sparte, albume de familie deschise și rupte. Fotografiile părăsite, spunea, sunt ca petele

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]