4,125 matches
-
în această imagine kantiană a logicii generale decât cu sensul lipsei de legitimitate. Unde se află, raportat la această imagine, logica transcendentală pe care o proiectează filosoful german? Ea apare în fapt ca o "critică", prin care sunt dezvăluite limitele intelectului și ale rațiunii ca facultăți de cunoaștere, așadar ca orizonturi ale elementelor constitutive ale cunoștinței veritabile, în care acestea pot fi determinate, luate ca ceea ce sunt, urmărite în funcționarea lor constitutivă sau doar regulativă pentru dobândirea cunoștinței. Analitica transcendentală (prima
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi determinate, luate ca ceea ce sunt, urmărite în funcționarea lor constitutivă sau doar regulativă pentru dobândirea cunoștinței. Analitica transcendentală (prima parte din sistematica logicii transcendentale) este, întâi, un "canon", pentru că instituie un corpus de principii ce reglează folosirea corectă a intelectului pur; ea are două forme: analitica conceptelor și analitica principiilor. În anumite condiții, conceptele pure ale intelectului (categoriile) și unele principii (axiomele intuiției și anticipațiile percepției) au rol propriu-zis constitutiv pentru cunoștință, instituindu-se într-un veritabil orgonon al acesteia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Analitica transcendentală (prima parte din sistematica logicii transcendentale) este, întâi, un "canon", pentru că instituie un corpus de principii ce reglează folosirea corectă a intelectului pur; ea are două forme: analitica conceptelor și analitica principiilor. În anumite condiții, conceptele pure ale intelectului (categoriile) și unele principii (axiomele intuiției și anticipațiile percepției) au rol propriu-zis constitutiv pentru cunoștință, instituindu-se într-un veritabil orgonon al acesteia; și au același rol în constituirea fenomenală (reprezentată de "fenomen"). Dialectica transcendentală (cea de-a doua parte
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logicii transcendentale) este numai o "disciplină" (nici măcar un canon), căci ea stabilește limitele folosirii rațiunii pure (regulile sau principiile folosirii corecte a acesteia), prevenind astfel folosirea ei "hiperfizică" și descoperind netemeinicia pretențiilor de cunoaștere ale rațiunii pure și chiar ale intelectului pur, în absența experienței. Totuși, dialectica transcendentală este un corpus regulativ cu un conținut specific, spre deosebire de dialectica logică, potrivit înțelesului kantian, care doar prelungește ca atare demersul analiticii logice, asumându-și astfel sarcini constitutiv-fenomenale, total nelegitime. Analitica transcendentală este și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendentală este un corpus regulativ cu un conținut specific, spre deosebire de dialectica logică, potrivit înțelesului kantian, care doar prelungește ca atare demersul analiticii logice, asumându-și astfel sarcini constitutiv-fenomenale, total nelegitime. Analitica transcendentală este și ea, prin urmare, un canon al intelectului și rațiunii (și nu doar atât, într-o parte a ei, precizată mai sus), asemenea analiticii logice (din logica generală). Dialectica transcendentală, în schimb, nu mai apare doar ca o variantă ilicită de funcționare a analiticii, cum apărea dialectica logică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aristotelică a științei logicii, filosoful german distinge între topica logică (aristotelică, reprezentând, de fapt, dialectica logică) și topica transcendentală (diferită de dialectica transcendentală). Aceasta din urmă se ocupă sau ar trebui să se ocupe cu determinarea "locului" unui concept în intelectul pur sau în sensibilitate (operație posibilă prin "reflecție transcendentală")104; ea este concepută, cumva, în analogie "formală" cu cercetarea "locurilor comune" din Topica lui Aristotel. Rostul ca atare al topicii transcendentale poate fi lămurit numai printr-o cercetare aplicată asupra
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Așadar, ele nu-și pierd această funcție, după cum am văzut, ba, s-ar putea spune că și-o întăresc datorită concentrării sarcinilor sale, în bună măsură negative, către judecată (chiar dacă analitica are în vedere, în primul rând, conceptele pure ale intelectului, anume categoriile, iar dialectica, raționamentele care creează, prin concluziile lor, aparența transcendentală). Cum arătam mai devreme, Kant distanțează metodic sarcinile criticii rațiunii pure concepute de el și care are în structura sa analitica și dialectica transcendentale de sarcinile unei "logici
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea din "analitică" și "dialectică", dar care nu are de-a face decât cu aspectul formal al gândirii. Logica generală nu trebuie să fie, cum precizam, decât un "canon de judecare", adică o colecție de reguli despre folosirea îndreptățită a intelectului; ea ar trebui, așadar, să se limiteze la funcțiile analiticii.105 Logica transcendentală însă trebuie să lege în unitatea sa analitica și dialectica, fiindcă și aceasta din urmă are o funcție precisă spre deosebire de dialectica logicii generale, care nu reprezintă, potrivit
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
generale, care nu reprezintă, potrivit punctului de vedere al lui Kant, decât o funcționare ilicită a logicii ca atare -, anume aceea de a indica "aparența judecăților transcendente", rezultate prin intervenția "constitutivă" a conceptelor rațiunii, adică prin aplicarea lor la conceptele intelectului ca la obiecte ale unei experiențe posibile. 3.2.1.3. Adevărul din perspectiva logicii transcendentale Logica transcendentală, prin analitica sa, este o logică a adevărului.106 În ultimă instanță, diferența dintre logica generală și logica transcendentală ține, potrivit perspectivei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin analitica sa, este o logică a adevărului.106 În ultimă instanță, diferența dintre logica generală și logica transcendentală ține, potrivit perspectivei kantiene, de felul în care cele două se raportează la adevăr. Logica generală, fiind o cercetare a cunoștințelor "intelectului" exclusiv după forma lor, așadar după legile intelectului corespunzătoare cunoștințelor (veritabile), reprezintă un canon, un corpus de reguli ale corectitudinii gândirii, dar nu și ale adevărului, în mod direct; fiindcă adevărul angajează relația intelectului cu obiectele, iar logica generală este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
106 În ultimă instanță, diferența dintre logica generală și logica transcendentală ține, potrivit perspectivei kantiene, de felul în care cele două se raportează la adevăr. Logica generală, fiind o cercetare a cunoștințelor "intelectului" exclusiv după forma lor, așadar după legile intelectului corespunzătoare cunoștințelor (veritabile), reprezintă un canon, un corpus de reguli ale corectitudinii gândirii, dar nu și ale adevărului, în mod direct; fiindcă adevărul angajează relația intelectului cu obiectele, iar logica generală este o logică absolut formală; ea nu are de-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
generală, fiind o cercetare a cunoștințelor "intelectului" exclusiv după forma lor, așadar după legile intelectului corespunzătoare cunoștințelor (veritabile), reprezintă un canon, un corpus de reguli ale corectitudinii gândirii, dar nu și ale adevărului, în mod direct; fiindcă adevărul angajează relația intelectului cu obiectele, iar logica generală este o logică absolut formală; ea nu are de-a face direct cu obiectele, prin urmare, nici cu adevărul, înțeles, de Kant, în sensul corespondenței între judecată și obiectul ei (adevărul împlinit al cunoștinței, ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nici cu adevărul, înțeles, de Kant, în sensul corespondenței între judecată și obiectul ei (adevărul împlinit al cunoștinței, ca "adevăr pozitiv", adică acord al judecății cu obiectul ei dat în experiență). Logica transcendentală, în schimb, are în vedere tocmai raportarea intelectului, prin regulile sale, la obiecte, chiar dacă unele concepte ale sale (categoriile) sunt exclusiv a priori. De aceea, logica transcendentală este în mod direct o logică a adevărului. Este necesară, așadar, pentru dobândirea unei cunoștințe veritabile de o relație a formelor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin regulile sale, la obiecte, chiar dacă unele concepte ale sale (categoriile) sunt exclusiv a priori. De aceea, logica transcendentală este în mod direct o logică a adevărului. Este necesară, așadar, pentru dobândirea unei cunoștințe veritabile de o relație a formelor intelectului cu obiectele, dar una care face posibilă raporarea la obiectul dat în sensibilitate, nu la obiectul ca "lucru în sine". De aceea aplicarea logicii transcendentale în scopul constituirii cunoștinței prin partea sa de analitică este condiționată de experiență. Ca analitică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aparență, așa cum se întâmplă în cazul dialecticii din logica generală, ci doar stabilește limitele folosirii logicii (transcendentale), stabilind, de fapt, dar pe o cale negativă, înseși limitele experienței. Dialectica transcendentală nu poate opri însă travaliul gândirii de aplicare a regulilor intelectului pur dincolo de limitele experienței, dar ea poate scoate la iveală aparența și falsitatea acestei aplicații. Se depărtează Kant, prin proiectul logicii transcendentale, de sensul de corespondență al adevărului, propriu logicii tradiționale? Propune el un alt concept al adevărului, dat fiind
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o primă instanță, decât primul aspect, cel formal, al cunoștinței; dar este în sarcina ei și constituirea "obiectului", în limbaj kantian, a fenomenului. Adevărul cere "obiectul". Dar despre ce fel de obiect este vorba? Kant amintește deseori despre obiecte ale intelectului, obiecte în genere, despre obiecte empirice, obiecte ale unei experiențe posibile etc. Tocmai pentru a stabili condițiile de adevăr ale adevărului ca atare filosoful distinge între "adevărul empiric" și "adevărul transcendental"; ambele semnificative doar pentru logica transcendentală. Cel dintâi reprezintă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Coincidența acestor două condiții reprezintă adevărul empiric. Nu toate conceptele au aceeași demnitate "critică", pentru Kant. Cum știm, categoriile constituie condiții ale sintezei empirice, prin urmare, condiții de posibilitate a experienței; alături de ele, însă, se află multe alte concepte ale intelectului, apoi altele ale rațiunii. Conceptele din prima grupă, anume categoriile, "exprimă a priori raporturile percepțiilor în fiecare experiență" și din acest motiv "se cunoaște realitatea lor obiectivă, adică adevărul lor transcendental și acesta, ce-i drept, independent de experiență, totuși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posedă "forme a priori" în care este prelucrat materialul sensibil, datele simțurilor despre "obiecte" exterioare lor, pe baza "obiectului transcendental", cum s-a precizat mai sus. Spațiul și timpul sunt astfel de forme a priori ale sensibilității, categoriile sunt ale intelectului, iar Ideile, ale rațiunii. Cercetarea cunoștinței veritabile trebuie să înceapă cu o "teorie transcendentală a elementelor", care cuprinde: a) o teorie despre componenta sensibilă a cunoașterii (a sensibilității, ca prim nivel al facultății de cunoaștere) nelipsită, în forma intuiției (care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
două compartimente ale logicii kantiene. Cunoștința veritabilă, în singura sa ipostază, aceea a judecății sintetice a priori, este posibilă pe baza formelor a priori ale facultății de cunoaștere; dar și pe baza unei funcționări determinate a acestora prin reglajul principiilor intelectului. Kant orânduiește, într-un scenariu construit pentru a lumina condiția de cunoștință veritabilă și pentru a indica sursele celei aparente, mai multe operații, desigur, posibile prin activarea (punerea în funcțiunea proprie a) sensibilității, intelectului și rațiunii: receptivitatea de a primi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
determinate a acestora prin reglajul principiilor intelectului. Kant orânduiește, într-un scenariu construit pentru a lumina condiția de cunoștință veritabilă și pentru a indica sursele celei aparente, mai multe operații, desigur, posibile prin activarea (punerea în funcțiunea proprie a) sensibilității, intelectului și rațiunii: receptivitatea de a primi reprezentări, sinteza productivă a imaginației, apercepția originară etc. Oricum, o cunoștință veritabilă are ca formă a sa judecata sintetică a priori și rezultă numai printr-o "sinteză" a intelectului cu sensibilitatea. Fără cel dintâi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în funcțiunea proprie a) sensibilității, intelectului și rațiunii: receptivitatea de a primi reprezentări, sinteza productivă a imaginației, apercepția originară etc. Oricum, o cunoștință veritabilă are ca formă a sa judecata sintetică a priori și rezultă numai printr-o "sinteză" a intelectului cu sensibilitatea. Fără cel dintâi, sensibilitatea nu poate lega conținutul ei de vreun obiect, ceea ce înseamnă că ea singură nu poate conduce către o cunoștință, în aceasta trebuind să fie unit un concept (al intelectului) cu un obiect (dat în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
numai printr-o "sinteză" a intelectului cu sensibilitatea. Fără cel dintâi, sensibilitatea nu poate lega conținutul ei de vreun obiect, ceea ce înseamnă că ea singură nu poate conduce către o cunoștință, în aceasta trebuind să fie unit un concept (al intelectului) cu un obiect (dat în intuiție, dar ridicat la rang de obiect tot de către intelect). Intelectul fără sensibilitate, adică un concept fără intuiția unui obiect, de asemenea nu poate constitui o cunoștință, care are forma (logică) a judecății. Numai conceptul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conținutul ei de vreun obiect, ceea ce înseamnă că ea singură nu poate conduce către o cunoștință, în aceasta trebuind să fie unit un concept (al intelectului) cu un obiect (dat în intuiție, dar ridicat la rang de obiect tot de către intelect). Intelectul fără sensibilitate, adică un concept fără intuiția unui obiect, de asemenea nu poate constitui o cunoștință, care are forma (logică) a judecății. Numai conceptul ar fi un element al judecății (forma (logică) dată cunoștinței), însă lui trebuie să i
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ei de vreun obiect, ceea ce înseamnă că ea singură nu poate conduce către o cunoștință, în aceasta trebuind să fie unit un concept (al intelectului) cu un obiect (dat în intuiție, dar ridicat la rang de obiect tot de către intelect). Intelectul fără sensibilitate, adică un concept fără intuiția unui obiect, de asemenea nu poate constitui o cunoștință, care are forma (logică) a judecății. Numai conceptul ar fi un element al judecății (forma (logică) dată cunoștinței), însă lui trebuie să i se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Numai conceptul ar fi un element al judecății (forma (logică) dată cunoștinței), însă lui trebuie să i se alăture un obiect, care nu poate proveni decât pe calea intuiției sensibile și care capătă calitatea de fenomen; numai în acest fel intelectul și sensibilitatea produc, împreună, o cunoștință. Judecata de predicație, prezentată în capitolele anterioare, solidară, în structura sa și în funcțiile sale, cu cele mai importante convenții judicative care, în fapt, se întemeiază în însuși statutul de judecată avea sensul unei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]