6,649 matches
-
crucificării, ce apare în diferite secvențe textuale pentru a puncta ideea de sacrificiu, desigur, dar de un sacrificiu trăit cu voluptate, în numele unei altfel de mântuiri; de fapt, în suferință se ghicește, mai mult decât conștiința lucidă a durerii predestinate, intuiția imposibilității de a trăi altfel și implicit de a o schimba. Cu recuzita și simbolistica specifice (pe de o parte, puști și gloanțe, cuie și bastoane, răni și alte forme de tortură psihică și fizică; pe de altă parte, porumbelul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o tablă de materii viu colorate, adunate pe pânza în tonuri à la "Bosch și Brueghel", cei doi "șobolani favoriți", dacă nu cumva ca o hipermaterie aglutinând elemente din toate regnurile și genurile, precum Stampa în care limbajul subversiv traduce intuiția unui univers distopic pe cale de destrămare: "Bărbați albaștri negri galbeni indigo/ femei brune blonde roșcate verzi/ bătrâni copii colombe câini./ pancarte eșarfe portrete fanfare.../ Un STADION?/ Nici vorbă despre magie alcool sinucidere./ În marea aglomerație/ contemplu Eșafodul-/ într-un loc
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a unei familii 79. Zola a urmărit devenirea și evoluția membrilor familiei la nivelul întregii societăți pe parcursul a cinci generații. S-ar părea că nu este nimic mai puțin modern și mai atemporal decât familia. Însă familia i-a dat intuiția inconștientului, neliniștii, complexului modern al lui Œdipe, catastrofelor sexului și tocmai prin aceste aspecte, mai mult decât prin tabloul unei locomotive, Zola este modern. Termenul naturalism, împrumutat terminologiei științifice, lasă să se întrevadă că omul păstrează un fond de "naturalețe
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Bilca. Prima parte vine oarecum în continuarea lucrărilor noastre Politici economice conjuncturale și Fundamente filosofice ale economiei. Speranța noastră este ca tinerii să se obișnuiască cu gîndirea sistemică, integratoare, să evite rămînerea în specializări înguste și să aibă tot timpul intuiția întregului, ceea ce dă contur și oferă sens cercetării și formării lor. De asemenea, în lucrare ei vor întîlni și teorii mai noi, unele inedite, cum ar fi teoria haosului, cea a complexității și raționalității, a ordinii și dezordinii, teoria "sistemelor
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
preia și prelucrează, în acest mediu, informația în interesul său. Dar, pentru a reuși, el ar trebui să dispună de posibilități de calcul nelimitate, ceea ce în realitate nu este posibil. Studiile de psihologie economică demonstrează că, de multe ori, instinctele, intuițiile sunt mai eficiente din punct de vedere economic decît calculele logice reci, raționale. Prin urmare, rațiunea are limitele ei, iar informația și cunoașterea pot fi mai ușor dobîndite, conservate și mai bine dezvoltate prin alte mijloace mai puțin carteziene, ținîndu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
exagerat. Arhitecții principali ai acestui plan de relansare au fost Hans Eichel, ministrul Finanțelor, și Otmar Issing, economistul șef al Băncii Centrale Europene, după plecarea din guvern a lui Oskar Lafontaine, considerat de către mediile de afaceri drept un stîngist periculos. Intuiția lui Schröder se dovedește a fi funcționat corect. Astfel, el a reușit să făptuiască ceea ce ani la rînd nu a reușit Helmuth Kohl. El a reușit un dozaj savant între repartiție și capitalizare. Este de prevăzut că aceste schimbări nu
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
impactul preambulului din nuvela Sărmanul Dionis, atât sub aspect filosofic, cât și al construcției epice: Demonstrația, din punct de vedere filosofic, nu este suficient de pătrunzătoare și de convingătoare; ea dovedește cel mult că poetul cunoaște teoria kantian-schopenhaueriană despre formele intuiției, la mersul acțiunii însă, la realizarea subiectului, nu contribuie cu nimic, dimpotrivă, mai mult le stânjenește. Fiindcă, de fapt, este vorba despre o dragoste ideală, care se termină în plină fericire (Liviu Rusu: 1981, 55). În paginile dedicate intratextului prozastic
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
toartă și-l anini de salba iubitei tale;" Eminescu: 2011, II, 50); derivată din metempsihoză, există și imaginea unui om care suferă acest proces. Hipertextul în cauză (sau seria intratextuală) se prezintă ca rezultanta unor adevăruri mitologice și a unor intuiții cosmologice, totodată. Și în gândirea indiană există concepția formării universului prin expansiune. Însuși cuvântul Brahman își are originea în verbul brh = "a crește", "a se dilata", fapt apreciat și de fizicieni (Bhose: 2009, 82; 2013, 20). În lumina concepțiilor științifice
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
hipertextul deja îl redă "plagiat prin anticipare"66. Nu vom utiliza sintagma din cauza conotației termenului, la noi, dar și pentru că distanța dintre secvențele antrenate în relația intertextuală ar putea fi prea mare (numărul unităților lexicale comune). Eminescu a surprins prin intuiția extraordinară a certitudinilor științelor de mai târziu. Nu subscriem reținerilor ironice exprimate de G. Călinescu: Eminescu e cel mai mare filosof, cel mai de seamă filolog, cel mai învățat individ. El a formulat cu mult înaintea fizicii moderne teoria relativității
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Câteștrei sunt într-o eternă ecuațiune (["Teoria ecuațiunii universale..."] Eminescu: 2011, X, 359). Nu putem vorbi de o formulare fizică riguroasă. Așa cum nu-și propune să construiască un sistem filosofic, Eminescu nu manifestă ambiția promotorului marilor descoperiri în fizică. Însă intuiția fabuloasă, rezultat al muncii de documentare, nu al revelației, se bucură de foarte multe dovezi în pagini de proză, de poezie, de însemnări într-o societate aleasă de idei căreia îi putem spune intratextualitate transgenerică. Continuum-ul cvadridimensional al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o considerăm hipotext intratextual eminescian. Relativitatea timpului și a spațiului se prezintă, ca temă, dihotomic, fără a trăda vreun dezechilibru de accentuare. Totuși, observăm faptul că expoziția metafizică a acestor noțiuni alege să înceapă cu dezbaterea despre spațiu, fundament al intuițiilor exterioare, continuând cu timpul dezavantajat de caracterul abstract. Spațiul este o reprezentație apriorică necesară, care întemeiază toate intuițiunile esterioare. Căci nici ni putem face închipuirea că n-ar fi spațiu, deși ni putem gândi că lipsește din el orișice obiect
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fugitiv, visul de a fi stăpîn. Bibliografie Herman Melville Benito Cereno. Traducere din limba engleză de Petre Solomon. Col. "Cartea de pe noptieră". București: Humanitas, 2007. Reflectorul jamesian La sfîrșitul victorianismului și debutul modernismului, americanul (naturalizat în Anglia!) Henry James are intuiția excepțională că marile bătălii epice se vor duce, în viitor, mai curînd pe teritoriul fenomenologiei narative decît pe cel cumva tradiționalist al narațiunii propriu-zise. Prin urmare, el devine unul dintre primii scriitori, dacă nu primul, decis "să submineaze" povestea, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și Strether altădată, în The Ambassadors/Ambasadorii, ori Isabel Archer, în The Portrait of a Lady/Portretul unei doamne, ambii înfrînți de iluziile unui spațiu labil, că realitatea este mai complicată decît reușim noi să anticipăm prin capacitățile noastre de intuiție și speculație. Pe de altă parte, noi înșine sîntem invitați să observăm că facultățile de percepție și analiză ale unui reflector nu diferă cu nimic de cele ale unui individ obișnuit, ducînd spre același insurmontabil relativism existențial. În această ecuație
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o zi din viața unui om perfect. Ziua în chestiune este sîmbătă, 15 februarie 2003, iar eroul (totodată și narator indirect al romanului) e Henry Perowne, un neurochirug londonez faimos. Perowne reprezintă modelul clasic al succesului postindustrial. Excelent medic (cu intuiții formidabile de diagnostic și dexteritate chirurgicală), personajul nu dezvăluie însă și adîncimi intelectuale. Este evoluționist (știe cîteva principii fundamentale din Darwin, pe care le citează la nevoie) și, ca atare, nu are complicații metafizice. E ambițios, cu bun instinct competițional
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cerînd, în schimb, doar obișnuitul schimb de polițe. Baxter și tovarășii săi se înfurie subit. În timp ce companionii îl țin pe Henry de mîini, Baxter se pregătește să-l lovească. Deși panicat de incredibila răsturnare de evenimente, Perowne are o extraordinară intuiție (bazată și pe spiritul lui de observație, specific neurochirurgilor cu experiență). Sesizînd tremurul mîinilor lui Baxter, chiar înainte de a primi pumnul în plină figură, el îi spune, tăios, micului mardeiaș de cartier: "Taică-tău o avea. Acum și tu o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Daisy să dezbrace. Traumatizată, poeta execută ordinul cu oroare imensă (toți descoperă, cu uimire, că Daisy e însărcinată!). Baxter vede volumul tinerei și, mirat, îi cere să-i citească o poezie. John Grammaticus (lovit de partenerul lui Baxter) are o intuiție fabuloasă. Îi cere nepoatei să citească "poemul său favorit" (în fapt, nu se referă la un text al lui Daisy, ci la victorianul Dover Beach/Țărmul Dover, al lui Mathew Arnold, poezie învățată pe dinafară de nepoată, în copilărie, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în continuare, pe Wilt vinovat necondiționat pentru toate crimele din lume!) vine să sugereze, precum în volumul anterior, faptul că haosul nu poate fi urmat, logic, decît de armonie. Sharpe demonstrează, în acest roman, la nivelul anilor șaptezeci, o neașteptată intuiție pentru provocările pe care lumea postindustrială avea să le cunoască în deceniile următoare. Chiar dacă registrul său agresiv comic poate abate percepția de la gravitatea problemelor de fond, o lectură critică atentă nu are voie să rateze "lucrul complicat" din The Wilt
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o stare de nevroză, pe care personajele încearcă întîi să o suporte, iar, ulterior, să și-o asume. Contextul istoric general al Iranului islamizat nu apare în roman decît fragmentar, prin imagini sporadice, desfășurate haotic precum piesele unui puzzle incomplet. Intuiția cititorului și "narațiunea" reală, a istoriei propriu-zise, neficționale, pot uni aceste puncte disparate, pentru a alcătui, ultimativ, un tablou înfricoșător. La 1 aprilie 1979, Iranul este proclamat republică islamică (printr-un referendum), punîndu-se capăt revoluției de proporții începute cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
moarte a unui univers ritual. Ceea ce este tulburător, acum, vine din atmosfera intens onirică, de basm vegetal, amintind vag ataraxia mioritică a ultimelor cicluri blagiene. Ținuta grațioasă și solemnă a stilului dă poemelor o fluiditate hieratică, marcată printr-o fină intuiție a ritmului (Îți mai aduci aminte plaja? Așteaptă să vină octombrie, Dacă ne-am ucide unul pe altul, Adormi, adormi, Dacă vrei să te întorci, De ce nu m-aș întoarce printre pomi)"93. Dacă mai devreme, poeta găsise puntea în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
într-un soi de colaj, în care toposurile sunt recontextualizate. Lirismul confesiunii, specific întregii epoci moderne, este lirismul interiorizării, deși senzualitatea este ucisă prin "ținuta grațioasă și solemnă a stilului, care dă poemelor o fluiditate hieratică, marcată printr-o fină intuiție a ritmului (Îți aduci aminte plaja? Așteaptă să vină octombrie, Dacă ne-am ucide unul pe altul, Adorm, adormi, Dacă vrei să nu te întorci, De ce nu m-aș întoarce printre pomi)"99. Totuși, purificarea prin iubire, chiar dacă este eliminată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în studiile sale, "pe două versante teoretice fundamentale: perspectiva filosofică a lui Ortega y Gasset și teoria lingvistică a lui Eugeniu Coșeriu"130. Autorul cercetează un fapt cunoscut deja, acela că "ființa umană nu se mulțumește cu trăirea sensibilă a intuițiilor sale (esteză sau complex de esteze 131), ci ea realizează senzațiile și le traduce într-un limbaj interpretabil nu în mod sensibil, ci intelectiv, (...) cunoașterea umană fiind o decompoziție, analiză sau abstracție (...)"132. Dintr-o altă perspectivă, Maria Conti îi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
incorigibilă, e pentru că am citit prea multe basme. Nu regret. Dar, cum am plătit această formă de optimism e o poveste prea lungă, cât o viață. 2) Ce credeți despre "autodidaxie? Câtă... școală (studiu) este în operă, câtă experiență, câtă intuiție (mă gândesc la Ion Creangă, Panait Istrati, Marin Preda...)? Autodidactica e un fel de școală particulară, de plăcere, fără constrângeri de program. Ai sau nu ai această plăcere, sau dorință, ce ține de o dotație naturală imposibil de satisfăcut în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
pasiunea lecturii, fără să-l inhibe. Acum, când n-am încetat să citesc, zilnic, lucruri variate, dacă aș pune în balanță câștigul școlii cu cel al cărților "înghițite" în program particular, cred că al doilea taler ar atârna mai greu. Intuiția este un dar al inteligenței, însă și al unui superior nivel intelectual dobândit prin experiența de a mânui idei, de unde și spiritul speculativ spontan. Cât despre Panait Istrati și Marin Preda, pe care îi considerați autodidacți, numai cu prudență îi
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
urma urmelor, vorba despre un model care a lucrat în mine ani la rând, care nu mi-a dat pace, care m-a impulsionat. Dar nu a fost numai atât. Doamna profesor Elvira Sorohan avea un simț al valorii, o intuiție a calității ascunse a oamenilor, dublate de o curiozitate netrucată. Eram un tânăr de o stângăcie extremă, dublată de o timiditate pe care încercam să o ascund mimând căznit o anumită relaxare, împinsă până la bavardaj. E și acum o mirare
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
adevărat valoroasă nu trecea de pragul celui de-al nouăsprezecelea veac), până la Călinescu (cel ce vedea în cultură o formă de sănătate, la fel ca ilustrul său model, Goethe, și care dezavua cu năduf "literatura bolnavă" din epoca sa). Cu intuiție sigură, Elvira Sorohan consideră că nevoia de poveste, resuscitată din interes comercial în bestseller-urile comentate în cartea de față, răspunde însă unei aspirații profunde a omului contemporan, care încearcă să evadeze din mijlocul unei realități neconvenabile, triviale, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]