4,107 matches
-
pentru ticăloșia din automobile. ... Poporul e dobitoc; se poate lua și cămașa de pe el. Funcționarul e sclav, poate fi umilit. Militarul a jurat credință și ordine, deci poate să rabde de foame... Guvernul vinde covata la mezat în care se leagănă plodul țăranului și menține saloanele în care fiecare fotoliu, fiecare statuetă, fiecare sărut al amantei, înseamnă furtul și înșelăciunea din truda dezmoșteniților, care dacă ar putea ar trage la răspundere și pe Dumnezeu”... Const. Cehan Racoviță, firește, avea dreptate. Situațiile
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Acum dintr-un capăt într-altul al lumii,/ Semnăm pentru pace, semnăm cu avînt,/ Căci nu vrem iar sînge pe-ntinderea lumii,/ Nici scîncetul foamei, nici lacrima mumii,/ Nici neagră ruină nu vrem pe pămînt.// Vrem pace, ca holda să legene-n soare/ Belșugul de aur al vremurilor noi:/ Uzina să nască mașini și tractoare/ Și-n goana spre mîine de roți și motoare/ Să rîdă speranța ce freamătă-n noi.// Semnăm ca războiul să nu se mai joace/ Zvîrlindu-ne-n bezna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
rîsul lor cîntă: Vrem pace!// Cînd somnul coboară pe gene ușor/ Și noaptea-mprejurul tău tace,/ Gîndește la pace c-adormi binișor/ Și visul îți cîntă: Vrem pace!// Cînd doina suspină prelung din caval/ Și lacrima-n cînt se preface,/ Te leagănă dorul ca barca pe val/ Și doinele cîntă: Vrem pace!// Cînd urcă poetul cu-al păcii stindard/ Pe culmi vulturești spre-al desface,/ Lumini sclipitoare pe steagul lui ard/ Și cîntă poetul: Vrem pace!// Ori cînd și ori unde cu-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
lumină se lățește din ce în ce, iar fericirea, după ce m-a învăluit mătăsos, deodată schimbă tactica, devine dură, se aruncă, se prăvălește asupră-mi ca niște avalanșe care antigravitațional mă înalță; apoi, iar, procedează în alt fel: duios, mă leagănă și-n cele din urmă, fără menajamente mă înlocuiește. Nu mai sînt. Ba sînt, dar atît de puternic încît nu mă recunosc". Acest vis îl umple de rușine față de mizeriile vieții: de prostie, de răutăți, de scîrnăvii, de toane, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ani, preotesele noastre oftau și se înfățișau la tribunal, cerînd desfacerea căsătoriei. În vara aceea, a anului 1962, parcă a plouat cu înștiințări de divorț. Securistul-poștaș, mesager al nevestelor, apărea la punctul de lucru aproape zilnic. Îl vedeam de departe, legănat de arcurile șaretei, tăind cîmpia pe care munceau ieftin și eficient mii de condamnați politici, și încercam să ghicim pe care dintre noi îl va chema să semneze hîrtia". Va fi eliberat pe 31 ianuarie 1964 și, cum nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
el. Și el face la fel ! Ai putea crede că cei ce-și consumă fripturile sau ciocnesc paharele nu te urmăresc. Ei sunt primii care sesizează greșeala. Ei te simt când cânți în dorul lelii ! Așa vrea publicul : să fie legănat și plimbat de la zâmbet la melancolic, de la tristețe la bucurie și entuziasm ! Nu vrea să-l lași din brațe niciun moment. Vrea să trăiască o paletă foarte colorată de sentimente, lucru deloc ușor. Publicul este capricios. De multe ori, ai
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nesfârșit, a alergat câteva sute de metri până a dat într-un târziu de o ușă. Când a trecut de ea însă, a dat de un alt culoar, tot pustiu și roșiatic, iar de tavan erau spân- zurați care se legănau dintr-o parte în alta, lovindu-se între ei cu vârful picioarelor. S-a întors speriat și a închis bine ușa după el ; picioarele i s-au înmuiat imediat, a căzut pe vine și i-a venit brusc să vomite
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
mai mare teamă, doar demoni și fantome au venit, care să-l dărâme și mai mult. Șoaptele eternului profesor Vrăbiescu nu se opreau, însoțite de un râs isteric și grotesc. „Ți-am spus, Cristiane, ți-am spus !“, se hlizea el, legănându-se în fotoliul de lângă patul bolnavului, care nu îl băga în seamă. Când se simțea în puteri le zâmbea. Se ridica din pat și o lua din nou prin pădure pentru a cânta. — O, nu și tu prietene ! se răstea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
până la Ion Barbu și Mateiu Caragiale, cu „Înțelepciunea” puțin obosită, elegantă, a celui care „Înțelege” că nimic sau aproape nimic nu poate fi schimbat, aflându-ne, noi, aici, aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère, legănați de un dulce și senzual fatalism „local-oriental”, fără Însă anvergura celui sud-asiatic, fără fanatismul lor religios, fără acea „credință În teribilul Profet” sau fără vigoarea, tenacitatea ascunsă a acelei calme „pulsiuni de victimă”, botezată „non-agresivitate”, o armă, s-a văzut
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
-se la Newport Beach, iar furia lui a continuat să contrasteze cu împrejurimile calme din sudul Californiei: zile leneșe la piscină sub un cer obstinant de senin, plimbările la voia întâmplării prin Galleria, plimbările nesfârșite cu mașina, șirurile de palmieri legănându-se și ghidându-ne spre destinație, conversațiile relaxate pe fondul muzical al casetelor cu muzica lui Fleetwood Mac și Eagles - toate avantajele maturizării în acele timpuri și locuri noncomformiste au fost substanțial compromise de prezența lui invizibilă. Acel stil de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
timp s-o conving de contrariu. Dar nu de Halloween. Pentru că totul era pregătit. Casa fusese decorată de compania de catering ca să semene cu un imens castel bântuit, cu pânze de păianjen atârnând peste schelete de plastic și lilieci-vampiri uriași legănându-se prinși de tavan, lumini violete îmbăind fiecare perete și un stroboscop în foaier. Un prieten, artistul Tom Sachs, concepuse cutia mare din mijlocul camerei de zi, zbârlindu-se și mârâind la oricine se apropia. Prin difuzoare fixate în exterior
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
început să dansez, apropiindu-mă de ea. Văzându-mi manevra, i-a șoptit grăbită ceva prietenei - gest de fetișcană care-i trăda inocența - exact când am apărut în fața ei, roșu la față și strălucind în lumina violacee, îngânând cuvintele cântecului, legănându-mi șoldurile și mângâind corzile chitarei. Riscasem invitând-o aici, dar ea își asuma un risc și mai mare dând curs invitației. I-am făcut discret cu ochiul. După ce Aimee ne-a făcut cunoștință - “Ea e Melissa - o feministă înrăită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ascuțit, lucitor. Am realizat, cumva deranjat, că va trebui să trec de el înainte de a ieși din cameră. M-am apropiat cu prudență, de parcă ar fi fost viu, iar atunci s-a mișcat. A început să se apropie de mine, legănându-se pe pintenii lui. Mi s-a tăiat răsuflarea și am dat înapoi. M-am speriat, dar numai pe moment, fiindcă mi-am dat seama că cineva lăsase păpușa în funcțiune. Așa că m-am scuturat și am înaintat din nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Clayton i-a auzit și el și fără să mai adauge nimic se întoarse să iasă din birou. Dar Aimee Light apăru în cadrul ușii; amândoi se scrutară sumar înainte ca Clayton să dispară în grabă. - Cine era? întrebă Aimee, firesc, legănându-și șoldurile prin încăpere. Am mers la ușă, încă destul de bulversat, și am văzut cum Clayton dispărea pe coridorul pustiu. Am răsmas acolo gândindu-mă de ce oare o fi mințit că nu fusese la petrecere. Ei bine, poate era timid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
îți dădeau senzația că pluteai pe un cer întunecat, undeva în spațiul îndepărtat. Însăși mocheta se dovedea a fi un fel de decor marțian, detaliat în stil impresionant cu cratere și canioane și defileuri. Sfere și globuri de sticlă se legănau agățate de un strălucitor de sălbatic asteroid prins de tavan deasupra patului imens Art Deco acoperit cu o cuvertură elegantă. În afara omniprezentelor postere a lui Beastie Boys și Limp Bizkit, mai erau lipite pe pereți și unele cu diverse luni-satelit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
articole scoase de pe internet și voia să mă uit și eu la ele, dar eu stăteam acolo neconsolat, privind pe fereastră la peluza care cobora în pantă spre stradă și mașina parcată a detectivului. Doi băieți au țâșnit pe lângă ea, legănându-se pe skateboard-uri. O cioară a aterizat pe gazon, ciocănind dezinteresată o frunză uscată. Apăru apoi o altă cioară, mai mare. Gazonul îmi aminti brusc de mocheta din camera de zi. Kimball își dădu seama că încercam să mă-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
În acest moment ar putea compromite anchetarea... Și, firește, sperăm că nu veți spune nimănui despre asta. - De ce, credeți că persoana asta ar putea să se răzbune pe mine sau pe familia mea? am întrebat din nou. De-acum mă legănam pe scaunul meu cu rotile. - Ei bine, autorul cărții nu apare în carte, zise el, încercând un zâmbet care nu mă convinse. Vreau să spun că Bret Ellis nu e un personaj al cărții, iar până acum atacatorul pare interesat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
siguranță pe un ecran lat ca alternativă la ceea ce vedeam cu adevărat. În curte o cascadă mică se spărgea leneșă într-un lac special proiectat în care am zărit o clipă zvâcnirea portocalie a unui pește koi. Crengile copacilor se legănau deasupra noastră și liane groase și aspre drapau zidurile de granit înconjurătoare colorate în galben și verde de becurile lămpilor de la nivelul solului. Nadine își încheie strâns haina cu toate că era destul de cald afară (deși nori de ploaie începuseră să acopere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un subiect de conversație inofensiv (o, dar oare nu sunt toate așa?) despre cina pe care o servise seara trecută, când tocmai spuse ceva. N-am reținut exact ce și am rugat-o să repete cuvintele rostite. Capul ei se legănă pe umărul meu, apoi chicoti. - Se duc în Neverland. Am făcut o pauză și mi-am mișcat umărul, făcând-o pe Nadine să se îndrepte de spate, cu greutate. M-am întors să-i văd fața. Avea ochii pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în capul oaselor ca să asculte mai bine ce îi spunea păpușa. Apoi încuviință și se uită din nou spre mine. - Terby zice că nu e viu ca oamenii - iar acum ea chicoti - ci ca un Terby. Strânse păpușa la piept, legănând-o. N-am zis nimic și m-am uitat spre Robby, cerându-i ajutorul, dar el era absorbit de jocul video sau se prefăcea că era și peste zgomotul de împușcături și gemete am auzit mașina Martei demarând din fața casei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
crem. Dar de ce? M-am forțat, dar amintirile care mă bântuiau nu erau despre el: o piscină luminată, o plajă pustie la Zuma, o veche melodie New Wave, o porțiune părăsită de pe Ventura Bouevard la miezul nopții, crengile de palmier legănându-se pe cerul vărgat cu întunecate dâre violete după-amiaza târziu, cuvintele „Nu mi-e frică“ rostite ca dojană la adresa cuiva. Fusese eliminat din toate. Însă acum se întorsese și am înțeles că exista o altă lume sub cea în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de grapefruit. A acceptat acest fapt și a comandat un pahar de Viogner, vinul casei. Mâinile noastre s-au împreunat deasupra mesei. Ochii ei rătăciră afară, pe fereastră; era frig și fațadele magazinelor de pe Main Street cufundate în întuneric, semaforul legănându-se cu un galben intermitent deasupra intersecției pustii. Eram amândoi mai puțin severi. Devenisem mai simpli, ancorați, nimic nu trepida și nu ne panica aici, eram între noi doi, dorind să fim tandri unul cu celălalt. - La început omul ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
tot trupul de parcă fusesem bătut și continuam să rod Klonopin în speranța că își va face efectul. Am aruncat o nouă privire câmpului care părea să mă privească și în depărtare am observat căpițele de fân și dincolo de căpițe se legăna un șir de palmieri. Un break bej coti în parcarea pustie și se opri lângă Range Rover. Robert Miller își făcu apariția, întâi burta, îmbrăcat în blugi roși și o haină de blugi pe măsură, purtând pe dedesubt o cămașă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Expo seamănă cu o imensă tabără romană, având dreptunghiuri precis conturate - „ogrăzile” naționale. E foarte spectaculos pavilionul Canadei, cu un imaș verde pe care au fost plantate câteva wigwam-uri de piei roșii și un enorm, uriaș indian de plastic, legănându-și panașul în vânt. Patrimoniul istoric și cultural al aborigenilor reprezintă o marfă neprețuită pentru o națiune de emigranți, canadienii, care trebuie să-și inventeze o identitate, pentru a nu fi confundați cu alții (reușesc, iată, la repezeală, să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sfârșit de an școlar, ne ține un discurs de bun sosit, cu spatele la baldachinul verde, unde o echipă tehnică veghează asupra instalației de amplificare. Vorbește o engleză destul de dificil de pătruns, din cauza accentului eston, care dă cuvintelor o stranie intonație, cumva „legănată”. Se vede că se simte foarte bine printre „ai săi” și că uită, pentru o oră, de rangul său oficial, reintrând, voluptuos, în pielea scriitorului. Unul dintre motivele ascunse vederii, care încurajează atitudinea dezinhibată și neprotocolară a dlui Lennart Meri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]