4,183 matches
-
așteaptă cu masa. De fapt, Îmi vine să urlu de bucurie. Așa că accept. Ea o ia Înainte, aproape că nu pedalează, fiindcă boxerul simte apropierea sălbăticiei și aleargă nebunește. Eu rămân, mai chinuit, În spate. Și privesc fundul Cristinei. Se leagănă frumos atunci când totuși pedalează. Nu mai e Învelit În pantaloni negri de biserică, Cristina s-a schimbat acasă și și-a pus niște pantaloni strâmți de bumbac. De biciclist, a spus ea. De care-or fi, mie-mi plac. Încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
câteva clipe, prea multe. În spărtură apare chipul lui Adelin, unde naiba o fi fost pân-acum? Adelin e scund, de-acolo de unde stau nu-i văd decât ochii galeși și fruntea. L-a văzut și puștanul, Începe iarăși să legene sucitorul. De câteva ori, lent, până aproape de tâmpla mea. Și spune: - Mai lasă-m-o lună! Mai lasă-m-o lună! Tânguitor, moale, descurajant. Balansând sucitorul, la mai e sus, la nă e lângă scăfârlia mea. Până la urmă iese Învingător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
nici o grijă, Îmi zâmbește blând, nu pare să-i pese că i-am stricat planurile. Dacă o fi avut și el niște planuri. Cine știe, la cât a băgat În el. Ochii-i sticlesc a nebunie blajină, Începe să se legene ca un copil care de-abia a Învățat să stea În fund, se uită la mine, peste mine, pierdut, fericit. Coboară În sfârșit mâna, se plesnește peste genunchi de câteva ori, apoi se liniștește, Își trece palma peste piept, râde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de cuvinte. — Dumneavoastră, dacă sunteți prietenă mai veche, veniți la un fel de aniversare. Învierea trecutului ! Nostalgiile sunt conciliante... fredonează din nou pisălogul. Nu mai avem însă mult, trenul tocmai părăsește ultima stație înaintea destinației. Garnitura se urnește greu, se leagănă pe tampoane, își adună puterile, balansează leneș pe stânga, pe dreapta, își dezmorțește articulațiile, a prins viteză. Se înșurubează, tot mai flămând, în aer, mușcă furios din arătarea de fum a amurgului... prin dreptul compartimentului, pe culoar, trece pelerina cenușie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu coasa ei lungă, peste peisajul sutelor de morminte. Când cortegiul se oprea, lespezile se ridicau. De sub ele, se înălțau fantome, fluturând mânecile negre și lucioase ale mantiilor, luminate de albul sinistru, de var, al oaselor pictate pe mătase grea, legănându-se, în falduri. Oase albe, de mort, ale pieptului, brațelor și picioarelor, în lumina făcliilor ridicate de cavaleri slujitori, și ei, ai Morții. Șirurile de călăreți purtau măști, semănând, și ele, cu niște cranii. Cor popular care râde, grotescul care
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a goni, cu ei, în vijelia unei fantezii macabre ? — Fiul Siei ar trebui să semene cu Cosimo ? Ar trebui ? Spune, hai, spune... Ar iubi coridele, luptele de cocoși, poate, boxul, măcar fotbalul, mascaradele nocturne cu cai mascați și cavaleri sumbri, legănându-și capetele de morți, spre jalea și jubilația mulțimii, pentru poftele ei rele, un astfel de tânăr, ajuns om în toată firea, nu și-ar mai inventa sau blestema mama, s-ar mulțumi cu absența ei. S-ar mulțumi, precum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
stângul, aplecându-se, să vadă mai bine. Gulerul cămășii gălbui ieșise puțin peste haină. Talpa pantofilor s-a frecat, scârțâind, de parchetul lucios. A tresărit, enervat, clipise repede, de câteva ori. Stingherit de zgomot, dar poate și de lumină, se legănase ușor spre stânga, încercând un unghi mai bun. Încercase să primească totul, abia apoi detaliile. Căuta, poate, și în acest tablou, ca în celelalte scene mitologice ale florentinului, copacul antropomorfizat ? Rămăsese multă vreme fără să se miște. Urechile mici erau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care încerc să mă smulg, cruzimea zilei care va mai înghiți un cadavru. Revăd visătorii, luptătorii, vinovații, trădătorii fără scrupule. Împovărat de deznădejdea trenului fără țintă. Dintr-odată : un birou lung, lucios, luminat de chelia roșiatică a omulețului care se leagănă, agitat, ca lichidul din sticla gălbuie și plată pe care o tot înfige între buzele livide. Cristalul mesei perforat de privirea sa, aprinsă de patimă și viclenie. Mă scutur, să scap... încerc să deslușesc doar o scurtă întâmplare, cu zei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Da, așa m-am gândit și eu. Astăzi ar fi prea mult. Ne simțim bine aici. Aproape de aceeași statură, cadențând molcom, priviri înviate de plăcerea dialogului. Blondul oferea în răstimpuri bruște precipitări de ritm. Celălalt zâmbea doar, masiv, prudent, și legăna jacheta de lână. Târziu, reveniră la hotel ; deschiseră fereastra, apoi cărțile. În patul de-alături, lucioasa pijama se ridică, trecu în baie. Rămas în cameră, colegul zâmbea, abia de-și stăpânea râsul : văzuse obișnuitele șervețele în palma grăsuță. Îl surprinsese
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îndelung zațul de pe fundul ceștii până ce gura îi deveni neagră, amară. Nu se mai importa cafea ! Pe piața neagră, kilogramul costa jumătate de salariu. Surogatul ăsta grețos ? Din orz... „Înlocuitor“ pentru o lume de înlocuitori. Autobuzul umflat de trupuri se legăna, somnolent. Cupola de sticlă a gării, gâfâit, guri dezlănțuite. A.P. se strecură până la una din cozile lent mișcătoare, ajunse în dreptul unui grilaj gri, citi deasupra cuștii : BAGAJE. Avansă, valiza îi fusese smulsă de o mână grea și umedă. Se trezi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
afară, nu reușește. Întinde palma sub palma cumpărătorului, trage lent bancnota. Primise biletul, reintra în sală. Alte două ore în cușca unei povești care rulează oricât. A venit seara violetă, dospită. Pietonii nu mai îndrăznesc decât mișcări restrânse. Furnicarul se leagănă, năucit de dorinți obscure. Oboseala, plictisul, neputințele. Ceasul oprit, ca și inima... — Dați-mi un bilet, repetă pentru a treia oară cinefilul. Mopsul e la datorie, cu ochii lipiți de somn. Umeri fragili, bust delicat, mâinile voinicești și picioarele pitice
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
încă o dată, în sens invers. Când se scoală, părul e totdeauna încâlcit. Privește încă o fracțiune ima ginea din fereastră, tăietura fermă a chipului, linii apăsate, contur regulat. Își îndreaptă gulerul bluzei cafenii și cordonul, strângând cureaua poșetei care se legăna pe umăr. La colț, în dreptul poștei, apar de obicei grupurile care vin dinspre troleibuz. Poate țeapănul Caropol, șeful. Acru, dimineața, ca toți ulceroșii, sâcâit de brațul ciripitoarei care țopăie, guralivă, în urma lui. Sau politicosul Vornicu, și el ursuz în ultima
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zis cum Îl cheamă? - Poate că da. Sau poate că nu, mai spuse el și o luă Înapoi spre luntre fără să mai zică o vorbă. L-am privit cum ridică blănurile acelea subțiri În care prindea vântul: luntrea se legănă ușor peste brațul de mare, după care se opinti În valuri precum un bătrân ajuns la capătul puterilor. - Îmi vine, ne spuse Runa atunci și se Încovoie toată. Enkim mai adusese prunci pe lume, dar de data asta se holbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
câțiva se apropiară de noi. Ne atinseră, ne mirosiră, traseră de blănurile noastre, iar femeile chicotiră cu mâna la gură când trecură prin fața noastră, a oamenilor. Când dădură cu ochii de Unu, se repeziră care mai de care să-l legene și să-l strângă În brațe. Unu se revoltă și-și dădu drumul pe pieptul unuia dintre ei, ceea ce Îi făcu să chiuie de bucurie. Se uitară la sulițele noastre iar câțiva, mai curajoși, ni le traseră din mâini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vedeai cu ochii, unindu-se cu cerul de parcă ar fi dat să se urce pe marginile lui. Oriune m-aș fi uitat, nu zăream decât puhoiul de luntre În care se aflau oamenii, femeile și pruncii care mă urmaseră - erau legănate alene de valurile rare, acoperite ici-colo de spumă. Se stârnise și un vânticel care făcea să pocnească repede-repede pieile Întinse deasupra luntrelor. Bulumacii scârțâiau prelung, iar câte un val mai mare se spărgea pe lângă noi, Împroșcându-ne cu stropi reci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
buzele și limba, apoi scuipă. Mai stătu o vreme și se uită În Împletitura de lăstari pe care o lăsase pe fundul luntrei. Se uită la cer și se strâmbă, după care dădu drumul unor bobi care prinseră a se legăna Între lăstari. Încet-Încet, fața moșneagului se lumină. - Acum să fii atent, Îmi șopti Dyas. Mai așteptarăm o vreme, după care Vishu Își reluă cântul: - Valuri mici de bungdokerik vin’ pe kelib Și-l Înmoaie, Marea verde e mai dulce Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înfățișare, Împodobită de o pată de culoare aprinsă - o eșarfă roșie sau albastră, o pălărie nostimă - cu părul delicat răsfirat În vîntul molcom, cu ochii adînci și limpezi strălucind ca ochii pisicilor, plini de forță și vigoare, cu șoldurile delicate legănate În mersul prelung și sigur, cu sînii dansînd ritmic la fiecare pas, cu un zîmbet blînd și reținut ce-i Înflorește pe buze cînd trece. În alte locuri, bărbați și femei cu ochi Întunecați, cu fețe Întunecate, cu fețe cenușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În clădirea aceea a Încremenit - acolo unde cu o clipă Înainte răsunaseră vuietul și loviturile mașinilor de nituit, zăngănitul manivelelor, ciocănitul dulgherilor, se lăsase acum o liniște ca de transă cataleptică. Deasupra străzii, delicate și pustii sub cerul albastru, se legănau două bare metalice agățate de lanțuri, dar toate mașinile se opriseră. Omul care dădea semnalele se aplecă, privind fix, cu mîinile Încă Întinse În semn de avertisment către tovarășul său. Omul care aruncase niturile ședea Într-o parte pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sus și-n jos pe stradă: o armată de licurici uriași, dirijată de o maimuță. Apoi vuietul mașinilor de nituit reîncepu, sus, deasupra străzii, pe cerul albastru, brațul lung al macaralei se mișcă, lanțul cu greutatea de oțel suspendată se legănă și coborî. Trupul fusese deja dus În clădire, polițiștii se repezeau ca niște tauri asupra privitorilor insistenți, vrînd să-i Împrăștie. Într-o mașină Închisă, o femeie, strălucind de poleiala scînteietoare a eleganței orășenești, privea afară, strîngînd cu mîna ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
adevărat“, rosti evreul tare, pe un ton autoritar, „un om care a cheltuit cînd a avut și n-a lăsat să-i scape nimic!“. Aici făcu o scurtă pauză, Își prinse cu ambele mîini reverele elegantului său pardesiu și se legănă ușor Înainte și Înapoi, de pe călcîie pe vîrfuri, zîmbind cu zîmbetul său amar, de cunoscător. — Da, domnule! spuse el imediat pe un ton ferm și convingător. Da, domnule! CÎnd o să mă aflu acolo, În cimitir, și o să hrănesc florile, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Împingînd mulțimea și strigînd: — Înapoi! Înapoi! Faceți loc! Faceți loc! Faceți loc! Acum mîinile mortului se liniștiseră, legate peste piept, dar hainele lui vechi și ponosite fîlfîiau, iar obrajii galben-cenușii tremurau la fiecare pas al brancardierilor. Marginile gulerului desfăcut se legănau rigid În mers, iar cămașa albă, soioasă, puțin desfăcută lăsa să se vadă o parte din pieptul mort, osos și gălbejit; pălăria cafenie, veche și uzată Îi căzuse atît de mult pe față, Încît i se sprijinea pe nas, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zîmbet vag și grotesc de bețiv, doi obraji tremurători, două margini de guler mișcătoare, două gheare cenușii și murdare legate cu o cravată ca o funie și o grămadă de veșminte uzate, murdare, fără formă, care se mișcau și se legănau Încet la fiecare pas al brancardierilor. Brancardierii ieșiră cu grijă, dar repede, pe poartă și se Îndreptară pe scările unui pasaj lateral Întunecat, deasupra căruia scria „Ieșire“. CÎnd Începură să urce scările de fier murdare, trupul lunecă puțin la vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tropot iute și blînd de copite, iar armăsarii Somnului aleargă pe tot cuprinsul țării. Ah, ce blînd, ce blînd aleargă pe tot cuprinsul țării armăsarii cei mari și negri ai Somnului! Aripile mari și negre plutesc deasupra noastră. Valurile Somnului leagănă tot neamul, sub valurile Somnului și ale timpului mișună pești stranii. Căci Somnul Înfrățește chipurile istovite ale zilei, iar noaptea, În Întuneric, În tăcerea cufundată În somn a orașelor, fețele a milioane de oameni sînt ciudate și Întunecate ca timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
răpește-ne din viața noastră, Întunecă imaginea iubirilor pierdute, a zilelor pierdute, a vechilor noastre visuri; lecuiește-ne, Vrăjitor atotputernic! Ah, ce blînd, ce blînd aleargă pe tot cuprinsul țării armăsarii cei mari și negri ai Somnului. Valurile Somnului se leagănă În inimile oamenilor, curg ca niște rîuri În noapte, se revarsă cu toată bogăția și plenitudinea puterilor Întunecate și nepătrunse În miile de peșteri ale pămîntului și peste țărmurile planetei. Se revarsă cu toată forța valurilor lor Învingătoare și inexorabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ca o unsoare lemnul masiv cioplit. Dar acum Încetase orice muncă: Încetaseră toate zgomotele care o Însoțeau În mod obișnuit - vuietul neîntrerupt al camioanelor, zăngănitul scripeților și zgomotul puternic și sacadat al motoarelor de pe vase, mișcarea plaselor uriașe care-și legănau În aer povara de lăzi, zornăitul specific Încărcării și descărcării, strigătele și chemările hamalilor negri și asudați, comenzile tăioase ale șefilor și Încărcătorilor - totul Încetase deocamdată făcînd loc marșului cadențat al bărbaților, al șirurilor nesfîrșite de bărbați În uniforme kaki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]