4,697 matches
-
că marea lecție a lui Caragiale pentru România de azi nu constă doar în semnalarea nevindecabilelor noastre derapaje, stereotipii și rele moravuri, ci și în recuperarea unei virtuți esențiale: virtutea bunei dispoziții, a bunului dozaj dintre seriozitate și relativism, dintre melancolie și zâmbet, dintre „criză teribilă, mon cher!“ și „a se slăbi!“. Pe scurt, e păcat să-l citești pe Caragiale fără bucuria de primă instanță a glumei enorme sau minore pe care o oferă fiecare frază. Trebuie să știi să
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ecoului care, și el, se îndepărtează treptat de apelul sau strigătul ce i-a dat naștere pînă se pierde în depărtări. Asemenea unuia dintre cele mai cunoscute sonete ale lui Baudelaire, această corespondență sugerată între datele senzoriale conferă tabloului o melancolie, o tristețe nostalgică pe care uniformitatea coloritului o accentuează. La articolul „Ecou”, dicționarul lui Littré reunește o serie de citate preluate din autorii potriviți. În jur de douăsprezece la număr, toate exprimă nostalgie și blîndețe. Principala calitate pe care ele
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
făceam, făceam ca pentru ultima dată. ─ Uite Olimpul!îl admira fiică-mea ca și când l-ar fi văzut prima oară. Cât de maiestuos pare! De mâine nu-l vom mai vedea. Hai, în mare să ne mai răcorim, ca să ne piară melancolia. Este ultima zi când ne mai putem scălda în ea. De mâine nici briza n-o vom mai simți. Să fim mulțumite că, deși am stat doar șapte zile, ne-am putut bucura de tot ce-a fost frumos în
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
în afara sistemului de relații în evoluție care cuprinde universul 4. Partea a doua a volumului (Ipostaze ale sublimării) urmărește să reconstituie procesul prin care s-a ajuns la seninătatea abstractă 5 despre care vorbea Maiorescu, căci poetul se refugia, cu melancolie impersonală, într-o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării și a poeziei 6; este tocmai lumea de sensuri ale operei, rezultatul procesului de sublimare ce a încorporat realitatea înconjurătoare într-o nouă lume cu sensuri proprii. Deși este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
se puteau asculta, o vreme, vocile lui Călinescu, Perpessicius, Tudor Vianu, Arghezi, Sadoveanu, memorabile interpetări ale versului eminescian datorate lui George Vraca, Ion Manolesu, Emil Botta, Irina Răchițeanu-Șirianu, Ion Caramitru și alții, corul filarmonicilor din Cluj și Iași interpretând cu melancolie Sara pe deal. În hol, te întâmpina, o imagine cât tot peretele, cartea de vizită a Ipoteștilor: lacul și codrul, declarate astăzi rezervații naturale. În vitrine, manuscrise în legătură cu natura ipoteșteană, ipostaze fotografice ale caselor și incintei, amintirile lui Vlahuță și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea *** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 88. În fiecare zi, copilul, imaginativ prin excelență, urcă în vis la cer cu îngerașii desenați pe catapeteasmă, ori este cuprins de melancolia lunii în preajma crucilor văruite ale țintirimului. Deși trăiește frica în toată amplitudinea sa, căci întunericul îl sperie, copilul încearcă totuși un fel eroic de a scăpa de gândul moroilor din cimitir, pentru a pătrunde dincolo de jocurile și de umbrele nopții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?/ Mai suna-vei dulce corn,/ Pentru mine vre odată?114 Nu există mirare pentru o astfel de atitudine. Poetul este prins în propria sa curgere, aceea a semi-morții, apele prin definiție sunt cele care declanșează melancolii profunde, prin înșăși substanța lor de val revenind sacadat și monoton. Nimeni nu vorbește mai clar despre astfel de stări melacolice decât poetul însuși într-o scrisoare din 1885, scrisă și expediată din Liman (lângă Odessa), unde poetul se afla
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
iată singurul acompaniament al zilelor și nopților, care se scurg uniforme și monotone, ca bătăile unui ceasornic de perete 115. E parcă o scrisoare din temniță, atât de copleșitoare este melencolia declanșată de monotonia lacului. Privită din unghiul omului obișnuit, melancolia pare a fi "boala" poetului tânăr, cu care cochetează până la confuzie. Melancolia este un dat nativ cu care coboară chiar eul poetic din cer, odată cu harul divin și inexplicabil al creației. Lui Eminescu i s-au dat în așa măsură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
monotone, ca bătăile unui ceasornic de perete 115. E parcă o scrisoare din temniță, atât de copleșitoare este melencolia declanșată de monotonia lacului. Privită din unghiul omului obișnuit, melancolia pare a fi "boala" poetului tânăr, cu care cochetează până la confuzie. Melancolia este un dat nativ cu care coboară chiar eul poetic din cer, odată cu harul divin și inexplicabil al creației. Lui Eminescu i s-au dat în așa măsură amândouă, încât le va resimți ca pe o adevărată povară; rămânând pururi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
timpul concret al copilului, când ar fi trebuit să se întoarcă acasă, însă nu poate pentru că vrea să-l trăiască până la capăt. Este, de altfel, ora când Iisus își ia rămas-bun de la ucenicii săi, când ziua părăsește noaptea și când melancolia se face vers119. Melancolia e o noapte a sufletului 120. Un îndrăgostit cuprins de melancolie vorbește încet pentru că descoperă o plăcere în a-și desfășura gândul 121 spune Stendhal. Și[-s] cu neguri îmbrăcate/ Lac, dumbravă și pădure./ Stele palid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
când ar fi trebuit să se întoarcă acasă, însă nu poate pentru că vrea să-l trăiască până la capăt. Este, de altfel, ora când Iisus își ia rămas-bun de la ucenicii săi, când ziua părăsește noaptea și când melancolia se face vers119. Melancolia e o noapte a sufletului 120. Un îndrăgostit cuprins de melancolie vorbește încet pentru că descoperă o plăcere în a-și desfășura gândul 121 spune Stendhal. Și[-s] cu neguri îmbrăcate/ Lac, dumbravă și pădure./ Stele palid tremurânde/ Ard prin negurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pentru că vrea să-l trăiască până la capăt. Este, de altfel, ora când Iisus își ia rămas-bun de la ucenicii săi, când ziua părăsește noaptea și când melancolia se face vers119. Melancolia e o noapte a sufletului 120. Un îndrăgostit cuprins de melancolie vorbește încet pentru că descoperă o plăcere în a-și desfășura gândul 121 spune Stendhal. Și[-s] cu neguri îmbrăcate/ Lac, dumbravă și pădure./ Stele palid tremurânde/ Ard prin negurile sure.// Lumea-n rouă e scăldată,/ Lucioli pe lacuri sboară./ Luna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-s] cu neguri îmbrăcate/ Lac, dumbravă și pădure./ Stele palid tremurânde/ Ard prin negurile sure.// Lumea-n rouă e scăldată,/ Lucioli pe lacuri sboară./ Luna umbrei, umbra lunei/ Se amestec, se-nfășoară122. În Literatură și senzație, Jean-Pierre Richard surprinde starea de melancolie în chiar rotundul miezului său, dezvăluind-o din interior: Sunt aici pentru că simt, dar mă simt altundeva pentru că mă simt abia simțind. A învăța să privești fără să vezi, să privești pentru a nu vedea, acesta e desigur ultimul cuvânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de o solemnitate neostentativă, a Erosului folcloric și rustic românesc 137. Tainele firii intime a copilului Eminescu sunt greu descifrabile, dar se pot datora și împrejurărilor în care a căzut, întocmai ca Hyperion, în apa jumătate vie, jumătate moartă a melancoliei: Și apa unde-au fost căzut/ În cercuri se rotește,/ Și din adânc necunoscut/ Un mândru tânăr crește 138. Se pot distinge însă din întreaga sa operă venele groase ale omului matur Eminescu, dar și vinișoarele albăstrii, abia perceptibile ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Geoge Munteanu, existența de mai târziu a poetului n-a putut adăuga, în acest sens, nimic substanțial 160. Mihai a descoperit că nu era singur, că din acel moment singurătatea lui dobândea alte adâncimi. Valențele sufletești, în care zăcea latentă melancolia, i s-au sensibilizat la maximum, iar percepția universului ipoteștean a început să dea la iveală o alchimie specială; ea va institui o axiomă existențială universal-valabilă, de o gravitate fără seamăn, fiindcă deasupra tuturor gloriilor efemere și deșărtăciunilor legate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ni se pare mai naiv, mai sănătos, mai organic 191. Lucian Blaga reliefează faptul esențial că spiritul își ia energiile de care are nevoie de oriunde acestea îi stau la dispoziție 192. În Diana, spre exemplu, Eminescu indică în subsidiar melancolia ca sursă a creației; la întrebarea ce caută, în fond, poetul unde bate luna, nu se poate răspunde decât prin analiza de profunzime a relației sale personale cu propria-i creație. Între melancolia literară și melancolia psihologică a lui Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Diana, spre exemplu, Eminescu indică în subsidiar melancolia ca sursă a creației; la întrebarea ce caută, în fond, poetul unde bate luna, nu se poate răspunde decât prin analiza de profunzime a relației sale personale cu propria-i creație. Între melancolia literară și melancolia psihologică a lui Eminescu este în fond același raport ca între poezia și biografia lui. Una se înalță pe experiențele celeilalte, dezvoltându-se însă după propria ei logică și constituindu-se într-o realitate ideală autonomă 193
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Eminescu indică în subsidiar melancolia ca sursă a creației; la întrebarea ce caută, în fond, poetul unde bate luna, nu se poate răspunde decât prin analiza de profunzime a relației sale personale cu propria-i creație. Între melancolia literară și melancolia psihologică a lui Eminescu este în fond același raport ca între poezia și biografia lui. Una se înalță pe experiențele celeilalte, dezvoltându-se însă după propria ei logică și constituindu-se într-o realitate ideală autonomă 193. Revenind la relația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ibidem, p. 79. 188 Idem, Opere V, ed. cit., p. 231. 189 Idem, Opere IV, ed. cit., p. 410. 190 Lucian Blaga, Orizont și stil, ed. cit., p. 140. 191 Ibidem, p. 78. 192 Ibidem, p. 35. 193 George Gană, Melancolia lui Eminescu, București, Editura Fundației Culturale Române, 2002, p. 23. 194 Apud Wilhelm Dilthey, op. cit., p. 201. 195 Ibidem, p. 273. 196 Mihai Eminescu, Opere VII, ed. cit., p. 311. 197 Ibidem. 2. Topoi esențiali [...] poezia a absorbit viața și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și-a muiat sufletul în visurile cele mai dragi, pentru ca în urmă, căzut la pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în ceri233. Sunt surprinse apoi trăsături definitorii ale structurii sale: melancolia, neopozitivismul, dar și alte elemente ale realismului unei vieți pe cât de tumultuoase și pline de creativitate, pe atât de nefericite: Un copist avizat a se cultiva pe apucate [...], iubitor de singurătate [...]. Casa lui de pustnic, un colț întunecos și painjinit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
frumos era el în acea sară ... mi-aduc aminte ca acu. Cu țundra îndoită pe grumaz și dinainte, astfel încât pieptul alb se vedea sub cămașa de in, fața palidă, dar dulce și plină de bunătate, ochii mari, albăstrui priveau cu melancolie, iar părul cel blond și lung i cădea pe umeri, acoperit de-o largă pălărie neagră ... Era într-adevăr frumos ca o femeie, blond, palid, interesant 294. Câte-o particularitate greu de probat astăzi revine cu tărie, semn că, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și a toate. Elena 86 și Mortua est!87 sunt mărturie elocventă în acest sens. Toate acestea nu reprezintă altceva decât întoarcerea privirii spre propria existență, percepută global, și pe reflecția, oricât de vagă, asupra rostului și sfârșitului ei (al melancoliei, n.n.)88 spune George Gană în volumul citat. Acesta e și sensul afirmației poetului: Menirea vieții tale este să te cauți pe tine însuți 89. Odată cu melancolia, eul se retrage în sine declanșând un sentiment al stării metafizice existențiale, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
global, și pe reflecția, oricât de vagă, asupra rostului și sfârșitului ei (al melancoliei, n.n.)88 spune George Gană în volumul citat. Acesta e și sensul afirmației poetului: Menirea vieții tale este să te cauți pe tine însuți 89. Odată cu melancolia, eul se retrage în sine declanșând un sentiment al stării metafizice existențiale, în căutarea inocenței copilăriei. Rugăciune 90 aduce aminte de ipostaza imitativ-religioasă a copilului, când propria imaginație se topea în credință și îi asimila datele fără vreun hiatus. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
rătăcitor, cu mintea pierdută după iubita moartă în tinerețe, dar devenită prezență subiacentă în conștiința sa poetică? Iubita are valențele îngerului, iar imaginea ei este una dătătoare de lumină, înviorătoare ca atmosfera dimprejuru-i, făcându-l pe creator să-și uite melancolia: Este Ea. Deșarta casă/ Dintr-odată-mi pare plină,/ În privazul negru-al vieți-mi/ E-o icoană de lumină.// Și mi-i ciudă cum de vremea/ Să mai treacă se îndură,/ Când eu stau șoptind cu draga/ Mână-n mână, gură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în cuvinte, Căci stăpânește tot ce-a fost/ Și tot ce o să vie/ Și câte nu avură rost/ Și nu au fost să fie125. Această credință, primită moștenire de la părinții din părinți, a știut să transforme în armonii depline cântecul melancoliei, care, apoi, într-un fluid inexplicabil s-a făcut vers. Lumile siderale ating corzi pe care numai "desenele" manuscriselor le-ar putea explica, iar muzica acestora, izvorând din firea lor, demonstrează cum cântecul e o cale de comunicare cu infinitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]