6,924 matches
-
prins în Giulia ca într-o carapace. 35. Prizonieratul lui în Giulia îl schimbase fundamental. Știa că se putea elibera doar prin moartea ei, iar acest gând îl tulbura și-i aducea la suprafață toate fricile, toate gunoaiele, toate micile mizerii ascunse în scoarța sufletului. Era vinovat și nu mai putea să facă nimic. Îi rămâneau 40 de zile cu ea, 40 de zile infernale, la care se gândește acum, când îl așteaptă de Andrei Ionescu, și nu știe cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
eu tremuram ca varga. M-am dus înspre marginea văii și am încercat să mă gândesc cu blândețe la cea care fusese Ruti. Dar tot ce mi-am putut aminti a fost frica care i se citea mereu în ochi, mizeria din păr, mirosul acru al corpului ei, felul umil în care stătea încovoiată. Fusese o femeie, exact așa cum mama era femeie, dar fusese în același timp tot ce putea fi mai diferit de mama. Nu înțelesesem niciodată de ce Lea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
zi. Nu era nimic cu mine, credeam eu. Lea devenise repezită, acră și imposibilă. Cumva parcă îmbătrânise cu mulți ani în cele câteva luni cât fusesem plecată. Liniile adânci de pe frunte îi erau deseori pline cu praf și dunga de mizerie de sub unghiile ei mă dezgusta. Sigur, n-aș fi putut să-i spun lucrurile astea atât de puțin respectuoase, așa că o evitam pe mama și mă adăposteam pe lângă războiul de țesut al Zilpei unde era liniște sau în jurul vocii blânde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
că n-am văzut toate astea. Sunt recunoscătoare că n-am fost acolo când Lea nu și-a mai putut folosi mâinile și apoi brațele și că n-am văzut-o în dimineața în care s-a trezit în propria mizerie, fără să se mai poată ridica. M-ar fi implorat, așa cum o implorase pe nesimțitoarea ei noră, să-i dau otravă, iar eu i-aș fi dat. Mi-ar fi fost milă, aș fi pregătit băutura mortală și aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai puțin atingându-se de față cu lume. Dar eram în Egipt și aici eu eram străina. Acea noapte a marcat și sfârșitul convalescenței mele. Rana mi se vindecase, iar copilul era sănătos, așa că am fost trimiși în grădină, unde mizeria pe care o făcea n-ar fi murdărit podelele, iar gângureala lui n-ar fi tulburat munca scribilor. Așa că îmi duceam zilele în aer liber. Când fiul meu dormita între flori, eu pliveam în grădină și culegeam tot ceea ce îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
eu am zis că și mie-mi pare rău, pentru că tare mult voiam să ajung la mare, apoi m-am uitat din nou la conductele de beton, gândindu-mă că prin ele n-o să curgă niciodată nimic, nici apă, nici mizerii, fiindcă acest cartier n-o să se construiască niciodată, și atunci i-am spus lui Szabi să nu-și facă griji că, oricum, tot n-am fi câștigat noi concursul, ci una dintre clasele de la școala trei, că pe toate le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ocolea scaunul, se culca apoi la loc lângă ceilalți doi câini, peste un timp un altul se ridica și dădea o tură în jurul caporalului. Baraca era la fel de cenușie ca atunci când începusem s-o spălăm, deși am îndepărtat o parte din mizerie, apa din lighean se înnoroise, nici n-am mai muiat cârpele în ea, am văzut că și ceilalți se uitau mai mult la caporal cum mestecă în mămăligă. Deodată a luat ceaunul de pe foc, creanga a azvârlit-o câinilor, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
că Încă mai existau, derizorii rezistențe la pasivitate, la uitare, la trecerea timpului, speranțe patetice, mesaje fără alt destinatar În afară de sine Însuși, ca atunci cînd cineva se dă cu capul de pereți. - CÎtă forță trebuie să ai ca să supraviețuiești acestei mizerii vreme de treizeci și cinci de ani... Glasul Mariei se frînse exact În clipa În care haloul lanternei ei rămase nemișcat. - Nu se poate, s-ar zice că... - Ce e? Lucas veni alături de ea. Aceeași stupoare se reflectă pe chipul lui. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
idealul lor de libertate personală și, de comun acord, În 1958, l-au expediat pe Bruno la Alger, la bunicii dinspre mamă. Pe atunci, Janine era din nou Însărcinată; tatăl Însă era, de data asta, Marc Djerzinski. Gonit de o mizerie cumplită, vecină cu foametea, Lucian Djerzinski părăsi În 1919 bazinul minier din Katowice, unde se născuse În urmă cu douăzeci de ani, cu speranța să găsească de lucru În Franța. Se angajă ca muncitor la căile ferate, mai Întâi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Darget comenta aceste imagini atroce cu o expresie de admirație ce nu se justifica prin nimic. Michel fremăta de indignare și simțea cum se formează În el o convingere de neclintit: luată În ansamblu, natura sălbatică nu e decât o mizerie respingătoare; luată În ansamblu, natura sălbatică justifica o nimicire totală, un holocaust universal - iar misiunea omului pe Pământ era probabil să Împlinească acest holocaust. În aprilie 1970, a apărut În Pif un gadget ce avea să rămână celebru: praful vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
că-l lasă nervii. Începea să i se aplece de această stupidă manie pro-braziliană. De ce Brazilia? Din câte știa, Brazilia era o țară de rahat, populată cu cretini fanatizați de fotbal și de curse auto. Copleșită de violență, corupție și mizerie. Dacă exista vreo țară detestabilă, aceea era tocmai Brazilia. — Sophie! exclamă Bruno cu avânt, cred c-o să-mi petrec vacanța În Brazilia. O să mă plimb prin favellas Într-un microbuz blindat. O să-i văd pe micii asasini de opt ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
departe de tinerele brute; În schimb, nu avea a se teme din partea fetelor, ființe mai blânde. Această primă intuiție asupra lumii i-a fost Întărită de emisiunea Viața animalelor, pe care-o privea la televizor În fiecare miercuri seară. În mijlocul mizeriei sordide, al permanentului carnagiu care este natura animală, singura urmă de devotament și de altruism era reprezentată de dragostea maternă, sau de un instinct de ocrotire, În fine, de ceva care pe nesimțite și treptat ducea la dragostea maternă. Femela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
într-un sac ? zic mirată. Pleacă undeva și vrea să-l ia cu ea ? Maggie se uită la mine de parcă nu știe dacă glumesc sau nu. Sacii care se pun în aspirator, spune cu blândețe. Cei în care se adună mizeria ? Ai așa ceva ? — A! zic repede. A, sacii ăia. Ăă... Mă încrunt gânditoare, de parcă răspunsul mi-ar sta pe vârful limbii. Adevărul e că nici măcar nu-mi mai aduc aminte cum arată aspiratorul meu. Oare l-am văzut vreodată ? Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Cât de agitat. În după-masa asta, când am ajuns în gara Paddington, am fost aproape buimăcită de mulțimile de navetiști ce se agitau ca un furnicar prin holul gării. Am simțit în nări mirosurile care-ți mută nasul. Am văzut mizeria. Lucruri pe care nici măcar nu le remarcam înainte. Oare cum de nu le vedeam niciodată ? Oare eram atât de obișnuită cu ele că făceau deja parte din peisaj ? Însă în același timp, în clipa în care am pus piciorul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Răspuns greșit. Prea plângăcios și insipid. Trebuie să-mi regăsesc cumpătul, sau o să pierd această dispută verbală. Deja mă aflu în dezavantaj, cum stau așa în ținută de chelneriță și întreaga asistență se uită la mine de parcă aș fi o mizerie adusă de-afară de un câine. Trebuie să fiu calmă, neclintită și inspirată. Dar vederea lui Arnold în carne și oase după tot acest timp m-a dat pur și simplu peste cap. Oricât mă străduiesc să-mi păstrez calmul, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mea. Ochii îmi poposesc pe o pânză uriașă de păianjen din colțul camerei, apoi coboară în josul peretelui spre un raft rahitic înțesat de cărți, casete audio, scrisori, ornamente vechi de Crăciun și chiloți aruncați. Cum am putut să trăiesc în mizeria asta vreme de șapte ani ? Cum de nici măcar nu le-am observat ? Dau pătura la o parte, cobor din pat și mă uit în jur cu privirea încețoșată. Covorul e aspru sub tălpile mele și mă strâmb. I-ar prinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Trebuia să-mi dau seama. Nu mă întorc. Scuză-mă. Iau mătura și fărașul și încep să mătur făina și bucățile de aluat de pe jos. Dă-te puțin, te rog. — A. Da. Guy se dă stingher din calea mea. Arunc mizeria la coș, după care scot sosul de sparanghel din frigider, îl torn într-o cratiță și îl pun pe un foc mic. Guy mă privește amuzat. — Samantha, spune când mă întorc cu fața spre el. Trebuie să vorbim. — Am treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
lui se fixa pe zid, pe fereastră, pe cartea din care citea. Johnson al lui Macaulay și Hamlet al lui Shakespeare erau cele două opere pe care le‑am studiat cu el În semestrul acela. Bietul Johnson, În ciuda gâlcilor, a mizeriei, a hidropiziei, Își avea prieteniile lui, și și‑a scris cărțile, la fel cum Morford Își ținea cursurile, și ne asculta recitând pe de rost: „Ce slute, seci, sălcii și fără noimă/ Îmi par ce rosturi are, această lume!” Capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Vezi? Și eu de ce să mor aici? GARDIANUL (Reintrând în prerogative.): N-avem alt loc... Răzuind ceva cu bocancul.) Trebuie să ne înțelegeți și pe noi... ARTUR (Explorând încăperea.): Nu... Nu cred c-am să pot... (Cutremurat de repulsie.) Ce mizerie s-a adunat... GARDIANUL: E normal. Știți, noi, în ultimii zece ani, n-am mai avut condamnați la moarte. ARTUR: Vrei să spui că... eu sunt primul care... GARDIANUL (Fierbinte.): Da! ARTUR:...primul osândit... în ultimii zece ani... GARDIANUL (Entuziasmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fața amuzată a unui om, diferite flacoane cu sudoare și mici dispozitive de încălzit aerul, în interiorul conservelor goale, aparate pentru măsurat calitatea piciorului de a fi stâng sau drept, gloanțe minuscule pentru împușcat animale invizibile etc). VOCEA LUI GRUBI: Ce mizerie! Ce mizerie! VOCEA LUI BRUNO: Asta nu mai era treaba noastră. VOCEA LUI GRUBI: Și cine vrei s-o facă? VOCEA LUI BRUNO: Ăștia și-au bătut joc, pur și simplu. Eu îi spun Pendefundei. Să vezi dacă nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
a unui om, diferite flacoane cu sudoare și mici dispozitive de încălzit aerul, în interiorul conservelor goale, aparate pentru măsurat calitatea piciorului de a fi stâng sau drept, gloanțe minuscule pentru împușcat animale invizibile etc). VOCEA LUI GRUBI: Ce mizerie! Ce mizerie! VOCEA LUI BRUNO: Asta nu mai era treaba noastră. VOCEA LUI GRUBI: Și cine vrei s-o facă? VOCEA LUI BRUNO: Ăștia și-au bătut joc, pur și simplu. Eu îi spun Pendefundei. Să vezi dacă nu-i spun. VOCEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
FETIȘCANA (Neîncrezătoare.): Ei, aș! GRUBI: Zău! Întreabă-l pe BRUNO. PRIMUL BĂRBAT (Scoțându-și pălăria.): Domnișoară, domnul GRUBI are dreptate. S-a dovedit științific acest lucru. FETIȘCANA: Zău? (Începe să arunce rufele murdare în groapă.) AL DOILEA BĂRBAT: Pfuuu! Ce mizerie! PRIMUL BĂRBAT: În fiecare zi, rufele domnișoară? FETIȘCANA: Da, domnule. AL DOILEA BĂRBAT: Ale cui sunt aceste rufe, domnișoară? FETIȘCANA: Ale mele. AL DOILEA BĂRBAT: Ce murdare sunt! (FETIȘCANA termină de aruncat rufele și iese din scenă.) BRUNO (Privind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
văzut că piesa e proastă, de ce n-ați fluierat? VIZITATORUL: Când i-ați auzit că încep să povestească din nou actul întâi, de ce n-ați tropăit? RECRUȚII: Mamă, de ce n-au tropăit? VIZITATORUL: Bomfilor! Ați stat ș-ați înghițit toate mizeriile! Ați stat ș-ați ascultat o sută de mii de prostii! PRIMUL BĂRBAT: Mai bine citeați un ziar! (Personajele s-au risipit prin sală și-și aruncă replicile cu furie deschizând mai multe centre de atenție concomitent.) OMUL CU SACAUA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fâțâi mereu pe gaura aia. Or să ne prindă că furăm apă. PARASCHIV: Curățăm fără apă. Știu eu cum trebuie făcut. Spălăm totul cu foarte puțină apă. Cu o picătură de apă se poate spăla uite așa o bucată de mizerie. O singură picătură... MACABEUS: Nu spălăm nimic. Mai bine o bem. PARASCHIV: Și atunci ce facem? Înnebunim dacă nu facem nimic. MACABEUS: Mai bine să înnebunim decât să facem ceva. PARASCHIV: Hai să dăm o serată! MACABEUS: Nu știu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
urât! (Către CĂLATOR.) Vedeți, domnule? CASIERUL (La fel, lipit de urechea călătorului.): Câteodată se întâmplă să înceapă ploaia în timpul nopții... Ah, ce desfătare! Ați călătorit vreodată prin ploaie în timpul nopții? Eu, când eram copil, adoram ploile de noapte... HAMALUL: Ce mizerie! Ce scârboșenii! Își scoate sticla din buzunar și începe să bea; sticla trece apoi în mâna CASIERULUI și de aici în mâna IOANEI; ȘEFUL GĂRII întinde și el mâna dar IOANA refuza să-i dea.) IOANA: Tu nu! ȘEFUL GĂRII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]