4,032 matches
-
la Hanul cercetașului... ― A cărui cercetaș spuneai? ― A cercetașului Petrică Staniște, dragul meu camarad și frate. Odată cu aceste cuvinte, s-au depărtat unul de altul atât cât să se poată privi cu aducere aminte... ― Dacă n-aș lua sama la mustățile aiestea cât niști hulughi și la pletele albi, aș zice - după glas - că tu ești omu’ lângă care mi s-o zbătut de multe ori inima gata să iasă din chept... ― Și bine ai zice, frate. Că și eu văd
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
până acum, dar am vrea să aflăm și prin ce a trecut tatăl lui Nicu În timpul războiului, până s-a văzut În libertate. E vorba de un curaj nemăsurat! Să auzim... Tatăl lui Nicu cu un zâmbet abia ghicit sub mustața albă, a răspuns: 235 234 ― Ceea ce am făcut eu nu seamănă cu nimic din cele ce ați făcut voi ca cercetași sau Nicu ca medic. Voi ați făcut totul În slujba oamenilor care așteptau acel bine, pe când eu... Eu mi-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
meu nume a fost cauza? Că n-am vrut să mi-l schimb? Că trebuia să-i port, măcar așa, numele? Iordan Marievici și, simetric, Iordana Marievici. Nu l-am apucat, dar mi-l pot imagina pe bunicul patern, cu mustața lui ca un ghidon de bicicletă. Miha Marievici a venit din Serbia pe la sfîrșit de veac XIX, împreună cu fratele lui, Hristea, să deschidă magazin de muzică pe strada Lăpușneanu. Unul dintre cele patru magazine ieșene, dar cel mai mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
să mă chițăie vocea de-a doua, dar o ignor. Erai terrribil, monșer Lucian, parol, cu jobenul maiestuos, de mileniu trecut. Îți ședea mănușă. Jobenul părea luat din schițele tale, de-o imaginație fără frontiere. Ieșite (schițele) o cîtime din mustața lui Dali, o cîtime din barba lui papa Freud, o cîtime din magia sud-americană, o cîtime din behaviour-ism. Jobenul, extravagantul, a turnat un strop de oniric în vinul casei. Chiar dacă Fluturel nu se lăsa dus de farmecul discret al burgheziei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
place să traverseze strada, n-ai remarcat? Fără alt motiv decît curajul. E probă de curaj și de îndemînare să sfidezi pericolul mașinilor, să învingi forța cailor din motor, să-i pui cu botul pe labe. Trebuie să eviți la mustață bolidul. Voi n-ați avut Cavaleri ai Mesei Rotunde? Cruciade? Și noi, cîinii, avem. Avem Cruciada Sfîntului Bernard, Cavalerii Marii Intersecții, ai Sensului Giratoriu. Îi celebrăm pe martirii șoselei cu șase benzi, cu opt, cu zece... Mai sînt și răpușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
A primit cadoul, dar imediat s-a făcut mare și nu a mai avut ce face cu acea jucărie pe care a primit-o cadou. Și s-a făcut tot mai mare, până a ajuns cu barbă albă și cu mustață albă. Zilele lui de naștere treceau repede, repede, una după alta și el a adunat o mulțime de cadouri în camera lui. Dar părinții lui sau făcut bătrâni, bătrâni și au murit. Toți prietenii lui de joacă au ieșit la
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
că e cineva din familie, dar care nu mai e demult. Tatăl lui nu știa, pentru că nu l-a văzut niciodată pe copilul lui bătrân, dar copilul și-a adus aminte, pentru că semăna cu el, numai că avea barbă și mustață albe. Și atunci și-a dat seama că în poză era chiar el, el de când timpul trecea foarte repede. Și s-a uitat la poză și i-a spus tatălui lui că știe ce surpriză i-au pregătit pentru ziua
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
au și plecat lăsând aviz că nu-s la domiciliu, și-mi expediază pachetul la oficiul poștal de la gară, la 2 km distanță. Spre fericirea mea nu era poșta română (uitasem că e duminică), ci un tânăr spilcuit cu o mustață răsucită (să pară mai bărbat) având un pachet voluminos, elegant împachetat (pentru o mai bună impresie). Mi se recomandă foarte mieros și foarte politicos că-i trimis din partea U.D.M.R.-ului, special din partea domnului Marko Bella care, generos cu dragii
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
1848 și după, iar când Hitler și Mussolini le-a făcut cadou nordvestul Transilvaniei au săvârșit masacrele de exterminare de la Ip, Trăsnea etc... În sinea mea mi-am zis să mă feresc de acest cadou. Deși îi spun celui cu mustața răsucită că n-am nevoie de cadouri, omul insistă și mă determină să primesc oferta. Deși nu avem nevoie, mă prefac interesat de ofertă și chiar mai întreb încă o dată dacă ceea ce-mi arată e cadou, fără vreo obligație
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
reproșez că ce-mi oferă cadou (vorba să fie) nu e tocmai cadou, ci e un fel de afacere sub mască umanitară... Îl rog să-și reîmpacheteze cadoul și să plece la alți pensionari dispuși să suporte cheltuielile. Omul cu mustață împachetează fără grabă și începe să reducă din pretenții... iar eu (care nu voiam asemenea dar) insist că nu-mi trebuie și să mă lase în pace. Până să termine aranjatul obiectelor inox îmi readuce totul la 400 lei și
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
probleme, la o lună. Ieri, 16 decembrie, pe la orele 1530, soneria mă avertizează că cineva grăbit dorește să-i deschid ușa la căldură. Deschid și în prag se ivește zâmbitor, binevoitor, politicos de nu se mai poate, același ins cu mustața răsucită, având un pachet voluminos într-o mână și în cealaltă o haină de piele căptușită cu blăniță fină, numai bună de îmbrăcat pe o vreme rece cum era în acel moment. Îl primesc în primul hol în mod provizoriu
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
spatele. Așezat pe un scaun de bar, în fața oglinzii. Să fi avut vreo 25 de centimetri înălțime, nu mai mult. Păr lins, dat pe spate, frac minuscul. Se simți precum Gulliver în țara piticilor. Tuși încet. Maestrul își răsuci căpșorul. Mustață cu colțurile răsucite în sus. Nu. Unul în sus și altul în jos. - Da, vă rog? Autografele după spectacol. În spatele său, clovnul desfăcu pumnul și o ploaie de confetti urcă înspre tavan. Apoi suflă într-o trompetă. Își puse mâinile
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
frumos, înfiorător de frumos, smooth jazz, lumina unui proiector stingher și o femeie îmbrăcată în rochie verde. Pentru câteva minute, se văzu în postura unui pictor (un inevitabil barbișon, perciuni stufoși, o bască pleoștită într-o parte, poate chiar o mustață á la Dali, face bine la imagine, sunt destui amatori care s-ar așeza la coadă pentru autografe, destule amatoare care nu sar sfii să-și strecoare nurii sub așternuturile patului imens, fixat chiar - o, da! - în mijlocul atelierului) așezat în fața
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
străfunduri de patima aceea muzicală a instrumentistului, vibrând împreună cu fiecare trăire a sa, mișcându-și o mână pe coapsă, sus-jos, sus-jos, sus-jos, cuprinsă de freamătul interior care o putea duce chiar în (patul imens din mijlocul atelierului de pictor cu mustață á la Dali) brațele celui de pe scenă. Nu-i displăcu ideea. Ba chiar se văzu nevoit să recunoască faptul că era chinuit de o stare excitantă, ar fi dezbrăcat-o acolo de rochia aceea verde (nu, greșit, ar fi rupt
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
plimbăm, liceeni timizi În uniforme Închise la culoare, cu fețele spuzite de coșuri și profesori aspri cu multe dioptrii la ochelari, aflați aproape de pensie, cu carnețelele În mână gata să-i noteze pe plimbăreți (era mai ales unul de geografie, Mustață, cum Îl poreclisem pentru podoaba capilară de sub nas, care, a doua zi, la școală, odată intrat În clasă, decreta scurt: „Ia să iasă la lecție Neacșu, Țoncu și M.“. Ne punea Întrebări foarte dificile ca să nu știm nimic și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dar nu mă atinge nici un sunet, parcă aș fi izolat de o materie invizibilă; mă aflu imers În oceanul de aer, fără să simt spațiul; doar timpul fâșâie În timpan; țiuie cu o viteză teribilă, mi se albesc perii din mustață și-i văd cum Își schimbă nuanța, mi se pare că nu sunt eu acesta, că altcineva se află În carapacea corpului meu și o folosește cu Învoiala mea; eu stau undeva Într-un spațiu imponderabil și asist la metamorfozele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
acum doi ani, când am făcut această poză, Îmi trebuia pentru legitimația de bibliotecă; nu mă recunosc În acest ins fotogenic, mi se pare că eram foarte slab pe atunci, iată ce claie de păr Îmi creștea, nu am nici măcar mustață, nu se observă că trăiesc, aici parcă sunt un mort. Da, cuvântul a venit singur: a te fotografia Înseamnă a muri puțin; orice fotografie este o oprire a timpului, o contemplare a unui mort, o probă repetată a unei imagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din discursuri, și atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiți martir, când în realitate e numai rău, și prost, și leneș! Ilie Rogojinaru sfârși, gâfâind de convingere. Își șterse chelia sfătoasă cu o batistă mare tărcată și își smuci mustața groasă, pleoștită, din care câteva fire i se încurcaseră, supărîndu-l, în colțurile gurii. Era arendașul moșiei Olena-Dolj. Slăninos și burtos, cu gât de taur și capul rotund, avea niște ochi căprui săltăreți și o figură jovială, parcă pornită mereu numai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai demult pe genunchi geamantănașul de piele fină cu cartea de vizită scoasă în evidență. Un căpitan de jandarmi, înalt, cu figura speriată, care se urcase numai la Găești, n-avea decât sabia și o mapă, iar tânărul brun, cu mustățile mici, negre, retezate englezește, își așezase trusa de voiaj pe mescioara de la fereastra compartimentului. Trenul duduia și fumega ca un animal apocaliptic. Directorul regreta că s-a coborât să discute cu un om atât de vulgar. Căpitanul urmărea ostenelile lui
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cap și te-ai face om! observă Gavrilaș, mai târziu, gânditor și cu o privire de admirație invidioasă spre Titu, care înfuleca zdravăn din tocana ardelenească păstrată caldă. Gavrilaș era tot atât de mic la statură ca și nevastă-sa, avea niște mustăți groase și prea mari pentru chipul lui, fruntea foarte încrețită și o roșeață pe toată fața, parc-ar fi fost vopsit pentru o reprezentație de circ. Urmă o dezbatere amplă asupra perspectivelor tânărului. Se amestecă și doamna Gavrilaș cu amintiri
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
placă și lui. Fiind cam plin de sine, se gândea negreșit la cineva care să-i semene. De aceea îi și zicea mereu: Dacă vrei să fii fericită, să aștepți până ce voi zice eu: acuma!" El însuși era brun, cu mustăți fine, cu niște ochi puțin bulbucați în care lucea mai multă bunătate decât inteligență. Apoi veni vorba despre Nadina. Întrebarea s-a pus convențional, căci Nadina n-avea nici o simpatie pentru familia Predeleanu și o frecventa numai la zile mari
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-l cântărească definitiv dintr-o dată. Avea niște ochi negri atât de pătrunzători, că-ți scormoneau sufletul și-ți citeau gândurile. Era mai înalt și mai chipeș ca Grigore, cu înfățișarea voluntară a omului obișnuit să poruncească și să fie ascultat. Mustața groasă românească, puțin căruntă, îi împodobea fața, iar glasul metalic, energic și totuși cald, te cucerea. Mâinile osoase, puternice, păreau în stare să țină coarnele plugului, cu toate că erau fine și mai ales degetele foarte delicate. Indică musafirului un scaun aproape de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
trage cu coada ochiului spre dulăul care, până să se potolească, mai hămăia din când în când neîncrezător și răgușit. În cerdac apăruse un bărbat de vreo treizeci de ani, cu fața suptă și ochii negri, care ardeau straniu, cu mustața mică, răsucită. Purta un veston negru de sub care atârnau jur-împrejur poalele cămășii țărănești înflorite. ― Eu sunt învățătorul, domnule! Titu Herdelea se prezentă ceremonios și explică în câteva cuvinte cum a ajuns în Amara. Intrară în casă. Învățătorul îi recomandă pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ai furat, mă, să nu ne omoare pe toți fără vină! Se jurară care de care că el nu. Apoi se deschise iar ușa cancelariei de unde ieși, clătinîndu-se ca un beat, cu fața scofâlcită și cu dâre de sânge pe mustăți și pe bărbie, Leonte Orbișor, împins de spate de către plutonierul care răcni: ― Să mi-l bagi la arest, jandarm, până i-o veni din nou rândul să stea de vorbă cu mine! Până să se întoarcă jandarmul din fundul curții
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lăsat ceilalți, răcorindu-se acuma cu un glas mai vârtos ca al tuturor. Aidem să și plecăm la boierul cel bătrân, să-l rugăm frumos și să punem mâna pe moșie! Matei Dulmanu tocmai își isprăvise băutura și-și ștergea mustățile cafenii cu dosul palmei. Adăugă convins: ― Că doar dumnealui e părintele nostru și n-are să ne lase... Luca Talabă voia să facă el propunerea asta; de aceea și chemase pe oameni la sfat. Auzind acuma gândul lui din gura altuia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]