7,995 matches
-
științei. Se vede de aici că pentru Platon modelul cetății drepte și modelul moral al individului drept se integrează, la rându-le, unei geometrii cosmice. Din punct de vedere cosmic, declinul cetății reprezintă o abatere genetică ce se produce datorită neputinței rațiunii de a mai înțelege codul cosmogonic. Mutația care are loc este înțeleasă de Platon prin termenul de lysis, adică „dezlegare” sau „desfacere”. Modelul cetății drepte reprezenta o unificare realizată sub „imperiul rațiunii”. Dreptatea nu era altceva decât expresia unică
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
personaj al dialogului de Marcel Detienne. Amintind tradiția stăpânitorului de adevăr evocată de Marcel Detienne, încărcăm figura lui Ahile cu un simbolism foarte bogat și important pentru lectura dialogurilor, întrucât lui îi revine acum, simbolic, intuirea nemediată a adevărului și neputința enunțării falsului din Câmpia Adevărului, spațiu cu o importanță reală în simbolismul religios arhaic și simultan important în construcția ontologiei platoniciene din dialogurile de senectute, mai ales pentru reforma ontologiei parmenidiene propuse de Platon în Sofistul. Să luăm aceste elemente
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
astfel încât în om există în general o componentă ahileică, nereflexivă, pe care nu o poate eluda niciodată, care îl leagă de lumea inteligibilului, lume pe care nu o poate cunoaște niciodată singur. Prin urmare, cineva trebuie să preia asupra sa neputința conștiinței de sine complete a celuilalt, cineva trebuie să decidă dacă returnarea armelor îl găsește sau nu smintit pe autenticul lor posesor. Preluând asupra sa conștiința celuilalt, filosoful își asumă rolul lui Ulise, asigurând pentru ceilalți o eventuală reditio completa
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lumii pe care o proiectează omul modern să fie alta - adică, fatal, să o rateze pe cea proprie autorului tragic. Dacă interpretarea lui Patočka s-ar mărgini la sublinierea acestei „incompatibilități a paradigmelor” (care mărturisește o „fractură a istoriei” cu neputință de numit, devenită un loc comun al gândirii contemporane) ea nu ar aduce realmente nimic nou și, într-o anumită măsură, ar justifica „obiectiv” deriva mizanscenei regizorului contemporan. Ceea ce face cu adevărat interesantă lectura lui Patočka este modul în care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
asediul la care exilatul Polynice supune cetatea pentru a-și recăpăta demnitatea pe care i-o uzurpaze fratele său Eteocle. În lupta care urmează, ambii frați își găsesc moartea (expresie deopotrivă a unei maledicțiuni ancestrale și a unei dreptăți cu neputință de împărțit) și, din dispoziția noului conducător al Tebei - Creon, apărătorul cetății, Eteocle, urmează a fi înmormântat cu onorurile cuvenite, în vreme ce corpul asediatorului (și - implicit - al dușmanului) cetății, Polynice, e menit a rămâne „la locul faptei”, pe câmpul de luptă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pozitiv, cu un suport care ține” (p. 53). De cealaltă parte e „ceea ce am putea numi contra-istoria, istoria acestui altceva, a lumii nocturne, a străinului, în care pândesc teroarea, nebunia, răul obscur și indescriptibil (...) în care există ceva nespus, cu neputință de spus, însă care pătrunde în lumea diurnă” (ibidem). Propriul mitului constă în a prinde împreună aceste două contrarii, în a le afirma deopotrivă, fără a estompa unul dintre ele în favoarea celuilalt. În măsura în care vede întotdeauna raportul (și tensiunea) celor două
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
explica „inexplicabilul”. Ficțiunea (mito-ficțiunea) permite omului alocarea unui sens asociat lumii. Omul se poate bizui aici numai pe o imagine care oferă mereu soluții și dispune de resurse hermeneutice practic nelimitate. Mitoimaginea este, în acest context, expresia revoltei spiritului contra neputințelor logos-ului. Imaginea este suportul și premisa oricărei hermeneutici „instaurative” și astfel, a recuperării arhetipalului pe care o operează. Puterea politică se abilitează sacral în orizontul unei simbolistici rituale. Între profetul care dă binecuvântarea și iartă păcatele și necunoscutul care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
revoltei contra normei și a exilului (voit) într-o lume fără cuvinte. Fără cuvinte, dar nu fără sensuri. Ea vine numai atunci când ființa poate spune că a experimentat sentimentul acut al limitelor. Artistul este terminația unei conștiințe colective supusă unei neputințe tragice. Drama artei este substitutul compensativ al propriilor drame. Artistul contemporan este „burghez” prin pretențiile sale de originalitate. El vrea să spună ceva care nu are măsură comună cu limba. Frustrarea postmodernului și lipsa de sens a artei pornește azi
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a recidivelor (între 30 și 50% dintre cazuri), indică faptul că în anumite condiții, formele de depresie severă duc către actul disperat. La această vârstă, supremul gest autodistructiv poate fi considerat mai mult ca o cerere de ajutor, ca o neputință de a zări ieșirea dintr-o situație conflictuală, decât ca o pierdere a sensului existențial, ca la adult. Nevoia înțelegerii și a sprijinului discret, dar eficient, al adultului rămâne o resursă prețioasă. În cazul familiilor cu probleme mari, acest adult
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
fără a rosti nici un cuvânt. Prin natura misiunii sale, omul școlii este obligat să conștientizeze aceasta și să acționeze ca un profesionist al comunicării (Ollivier, B. , 1992; Romano, C., ș.a., 1987); • Absența intenției comunicative nu anulează comunicarea. Nehotărârea, neliniștea, blazarea, neputința etc. le transmitem elevilor chiar și atunci când nu o dorim. Ele se încorporează în baza relațională care, vom vedea, filtrează mesajul didactic centrat pe conținuturile disciplinei. Aceasta și face ca profesori diferiți, cu aceeași clasă și chiar aceeași temă, să
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
primi sfaturi sau sprijin Ă și aceasta, paradoxal, se întâmplă cu atât mai puțin cu cât ei sunt mai nesiguri cu privire la eficiența și adecvarea metodelor pe care le folosesc. Solicitarea sprijinului poate fi interpretată de către ceilalți ca o mărturisire a neputinței și incompetenței (Dornbush ș.a., 1996). De aceea, în afara schimbului de impresii cu privire la elevi, discuțiile profesionale informale sunt relativ puțin frecvente în școli. Faptul că profesorul lucrează mai întotdeauna singur cu elevii, la adăpost de privirile colegilor și directorilor, face ca
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
dezvoltare și de îmbogățire pentru cetățean (Bachrach, 1967, p. 95). Fără îndoială că Schumpeter ar fi recuzat această obiecție, care i s-ar fi părut că ține de gândirea utopică, dar Raymond Aron a fost sensibil la pericolul pe care „neputința resimțită de cei mulți” îl prezenta pentru ordinea democratică. Pentru el, acest fapt favorizează succesul unei foarte tenace „mitologii a elitelor suverane și clandestine” (Aron, 1960, p. 278). Precaritatea elitelor democratice Un alt autor care s-a preocupat de raporturile
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
paranoicii ne conving, În atîtea rînduri). * „Nimic nu poate fi stabil, dacă nu pornește de la un principiu ferm.” (Cicero) Datorăm lui Michel de Montaigne cîteva exemple ilustrative: „Cui nu și-a clădit viața cu un scop anume, Îi este cu neputință să dispună de fiecare fapt În amănunt. Îi este cu neputință să Îmbine crîmpeiele Într-un Întreg aceluia care nu are În minte forma Întregului. De ce să admiri culori, de vreme ce nu știi să pictezi?...Arcașul trebuie să știe Întîi unde
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
dacă nu pornește de la un principiu ferm.” (Cicero) Datorăm lui Michel de Montaigne cîteva exemple ilustrative: „Cui nu și-a clădit viața cu un scop anume, Îi este cu neputință să dispună de fiecare fapt În amănunt. Îi este cu neputință să Îmbine crîmpeiele Într-un Întreg aceluia care nu are În minte forma Întregului. De ce să admiri culori, de vreme ce nu știi să pictezi?...Arcașul trebuie să știe Întîi unde țintește, iar apoi să-și pregătească mîna, arcul, coarda, săgeata și
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
apucat Încă să fie supuse scrupulelor cenzurii conștiinței noastre. * „Ai dreptul să ierți vinovatul, dar nu să-i ierți și greșeala.” (N. Iorga) Pentru că, spune P. Syrus: „Cine trece cu vederea greșeala, Îndeamnă la fărădelege”. * „Prima pedeapsă a vinovatului este neputința de-a fi achitat de propria judecată.” (Juvenal) De aceea Platon avea dreptate atunci cînd spunea că „Pedeapsa se naște chiar În clipa În care se făptuiește păcatul”. La rîndul său, Michel Montaigne făcea observația: „Răutatea Își făurește chinuri Împotrivă
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
la fel ca vinul”; „Lăcomia este o sclavie veșnică” etc. * „Cel mai rău conducător este acela care nu se poate conduce pe sine Însuși.” (Cato) Despre cel incapabil de a se conduce pe el Însuși Baruch Spinoza spunea: „Numesc sclavie neputința omului de a-și potoli și de a-și Înfrîna afectele; căci omul supus afectelor nu mai este stăpîn pe sine, ci este stăpînit de soartă, cu atîta putere, Încît adesea este constrîns, deși vede binele, să urmeze totuși răul
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
susține că nu se pricepe să numească ori să recunoască uneltele folosite pe domeniul său; că a aflat foarte târziu că drojdia servește la coptul pâinii și ce înseamnă că vinul a început să fiarbă; că-i este absolut cu neputință să numească legumele din grădina de zarzavat; că, la fermă nu știe să facă nici treaba cea mai simplă, cum ar fi înhămatul calului pentru o plimbare, de exemplu. Greu de imaginat un nobil de țară mai nepriceput și mai
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
atâtea mici plăceri vinovate și imediate care vor fi plătite mâine, mai târziu, cândva, cu diferite dureri: degradări și oboseli ale trupului, boli cronice și genetice, îmbătrâniri precoce, irosirea unor energii utile, isterizarea relațiilor sexuate și alte variațiuni pe tema neputinței în viața de toate zilele... Această dialectică înrudită cu un fel de viclenie a rațiunii - negativul preferat pentru a genera pozitiv - legitimează învățătura, investițiile dureroase pe moment, dar producătoare de plăceri sublimate mai târziu: a învăța să vorbești și să
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a patricienilor... Cei din a doua categorie, stoici și creștini mână-n mână, profită de ocazie și inventează o existență detracată, presupunând, după toate aparențele, că, pornind de la viața omului, s-ar putea demonstra că opera lui este incoerentă, cu neputință de apărat, neprezentabilă. Responsabilul-șef al acestei întreprinderi de calomniere poartă numele de Ieronim. Starea civilă: sfânt al Bisericii catolice apostolice și romane. Strălucind în iubirea aproapelui, ca toți cei din casta sa, lui i se datorează pachetul de informații
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a crezut că doar istoria relațiilor diplomatice, relatările privind războaiele, descrirea evoluțiilor crizelor internaționale, istoria forțelor militare pot să facă lumină în privința relațiilor interstatale, domeniul fiind astfel subsumat studiului istoriei politice. Nemulțumirile față de o asemenea abordare veneau în principal din neputința acestui domeniu de a oferi căi de modificare a relațiilor internaționale, ca și față de nivelul relativ scăzut de conceptualizare propriu științelor istorice. Un alt domeniu major care și-a arogat studiul relațiilor internaționale a fost Dreptul internațional, interesat în principal
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
empatică, caldă sunt condiții care asigură o dezvoltare normală copilului purtator al virusului HIV. Fiecare familie are propriile valori, credințe, idealuri, experiențe și poziție socială. Dar ce se întâmplă în familiile în care tradițiile și ignoranța sunt mai puternice decât neputința copilului și imposibilitatea sa de autoafirmare? Sunt puține în cazul infecției pediatrice cu HIV situațiile de abuz sexual, fizic, emoțional sau neglijarea educațională? Iată cum se dezvăluie rolul multiplu ce revine consilierului. Pe de o parte, acesta trebuie să spargă
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
mofturi, atât în perisabile, ale unor literați francezi, dintre care unii neagă pasiunile și conștiința, alții inventă ceva ce poartă neperceptibilul nume de „aliteratură”, iar alții își fac o fală din a fi urinat pe mormântul lui Chateaubriand! Crispări ale neputinței! A-l citi pe Iorga este una dintre cele mai vertiginoase exaltări ale minții, iar surprizele pe care le rezervă sunt în proporția unei opere greu de parcurs în întregime. Uităm astăzi că marea literatură nu se compune numai din
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
unei conștiințe libere. În repertoriul păcatelor la care se refereau confesorii iezuiți figura și așa-numitul „péché de scrupule”. După pilda lui Gide și a încă unui celebru „jurnalier”, Henri-Frédéric Amiel, se îndeamnă mulți în a-și „analiza” infirmitățile și neputințele. Încalte acest Amiel, afară de niște anodine cursuri de estetică și de neviabile versuri și alte încercări literare, a lăsat peste zece mii de pagini de jurnal din care faima i-o fac numai două volume publicate în 1923. În ce mă
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Încă și mai de temut. Atitudinea ironică pe care o păstrează până la final, fără să confirme cu adevărat soluția lui Baskerville, lasă În orice caz loc de Îndoială asupra justeței acesteia, ce pare, după atâtea greșeli acumulate, cel puțin cu neputință de decis. Mai mult decât În cazul celorlalte exemple ale noastre, romanul lui Eco ilustrează faptul că există prea puțină legătură Între cărțile despre care vorbim și cărțile „reale” - de altfel cum am ajunge la ele? - și că cele dintâi
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
a construit-o și al cărei caracter nesigur l-am văzut. Putem așadar să spunem că cei doi nu vorbesc cu siguranță despre aceeași carte, pentru că fiecare Își construiește un obiect imaginar În urma unui parcurs interior ce nu admite comparație. Neputința de a avea acces la text nu face astfel decât să accentueze caracterul proiectiv al lucrării, care devine receptaculul fantasmelor celor doi. Jorge face din cartea lui Aristotel pretextul angoaselor sale În fața problemelor Bisericii, iar Baskerville vede În aceasta un
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]