6,179 matches
-
survolând ațâțat împrejurimile și ținând în brațe, ridicat, ca pe o jertfă, leșul sdrelit și hărtănit al lui Pizdeluș! Pisica aia ticăloasă i-o fi ros nenorocitului legătura și l-a slobozit! Păzea...! Ăilalți dau peste noi! răcnește Dan. Pe nevăzute, Fratele intuiește cum Poetul proiectează de-a-ndăratelea, preventiv, un dupac ushiro-geri, în masa puhavă de cadavre ambulante. După care, Lunganul se azvârle fără să pregete asupra Avocatului prăbușit, acoperindu-l protector pe acesta, cu propriul său corp. Stăpânul meu va poci
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Apoi râse scurt, ironic: Pe Raul?... O, o!... Iar ești gelos, Grig? Nu te mai vindeci de boala asta urîtă? Se sculă, întinse brațele în lături, ca și când ar fi așteptat o îmbrățișare. Corpul ei zvelt și nervos avea o vibrație nevăzută, care răspândea împrejur moleșeală și ispită. Se uita la Grigore cu niște ochi blânzi în care palpita o neastîmpărare eternă. Gura ei fină șopti melodios: ― Prostule mic... Nu mă mai iubești? Bărbatul respira aerul ei, căuta să reziste și își
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că nu-i nici o pagubă". Aristide, uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuse asupra lui, îngrămădit printre bocancii și opincile țăranilor, se gândea cum s-ar putea furișa mai la o parte și apoi să se facă nevăzut. Platamonu însă începu să zbiere îngrozit: ― Iartă-l, Chirilă!... Oameni buni, fie-vă milă!... Măi Nicolae, iartă-l și tu! Nu-l asculta nimeni. Cineva strigă: "Luați seama cu cei bătrîni!" Alții adăugară: "Faceți loc!... La o parte!" Nicolae Dragoș
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
are ce să caute armata în satul nostru!... Nu ne trebuie aici armata!... Să stea la orașe, să păzească pe boieri, că noi ne păzim și singuri! Strigând, se înflăcăra și se înfuria, ca și când s-ar fi sfădit cu dușmani nevăzuți. Țăranii, împrejur, gâfâind încă de ostenelile din cârciumă, răcneau când și când, ca să-și dovedească puterile și curajul. Cei care nimeriseră la băuturi nu se mai urneau din cârciumă și horeau cu foc un cântec vitejesc, înjurînd pe Busuioc sau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vedea prea departe o descumpănea și o neliniștea. Atmosfera sufocantă care impregna această lume o făcu să se gândească la o baie la miezul nopții în niște ape infestate de rechini. Nu știi ce poate să apară brusc din străfundurile nevăzute. Părerea negativă pe care și-o formase despre această planetă era poate prematură, dar nu renunța la ea. Peisajul acesta neguros și mohorât nu prezenta nici o pată de culoare aprinsă și primitoare. Nici urmă de albastru, de verde, doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
spaima noastră de gol, dorința de a da glas anonimilor, toate acestea sînt împotriva tradiției. De la bolnavul vindecat prin descîntec pînă la omul colindei, îmbrăcat cu soarele și luna, nu veți întîlni nicăieri, într-o oralitate aristocratică prin excelență, cumințenia nevăzută a omului de rînd. Țăranii sînt o clasă care nu vorbește, este vorbită - constata mai demult și mai sec pozitivist și Pierre Bourdieu. Farmecul discret al etnologiei constă astfel, pentru Anghelescu, într-un soi de hermeneutică a tăcerii sau, în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
mîntului, „modernizarea” este un alibi care se dorește imbatabil. Legea ca atare este purtătoarea unei viziuni de „modernizare”. Problema este că această viziune s-ar putea să fie fundamental greșită ! Ciobanul și expertul Zilele trecute mi-a parvenit, pe căile nevăzute ale internetului, o poveste cu tîlc a unui cioban de-al lor, de prin Occident, dar care se potrivește binișor și în spațiul nostru post-mioritic. Iată ce zicea povestea : Cică într-o zi, un cioban își păștea oile pe fundul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în întuneric, mașina de scris bătea singură. Automat m-am sculat, am aprins lumina și m-am aplecat asupra foii pe care tamburul mașinii o plimba cu zgomot de taste și clopoței dintr-o parte într-alta. Am citit. Degetele nevăzute luaseră povestirea mea de la început. Ajunseseră la visul cu borcanul de sticlă și tocmai scriau fraza: " Cînd am privit din nou, am observat că în peretele borcanului, care scânteia nebunește, apăruseră contururile subțiri ale unei uși." Citind, am simțit teroarea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de oroare: pe toți pereții vegheau păianjeni. Nemișcați, grași, cu corpul sferic și labele filiforme, lungi cât degetele mele, păianjeni de toate felurile, de toate culorile putrefacției, de la verzui la maroniu și roșcat... Știam că mă fixează cu ochii lor nevăzuți și că sânt gata să se arunce toți deodată asupra mea. În plase învălătucite, dese până la alb lăptos, pândeau alții, mult mai mari decât cei alergători și cu labe scurte, musculoase. Într-un cui strâmb și ruginit erau înfipte pagini
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
gălbui ca fildeșul, se înălță în fața noastră un schelet aidoma celui din grota noastră de pe câmp, aidoma lui Rolando. Ridicat în picioare, trosnind sub propria greutate, era însă mult mai măreț. Rânjetul său de sub bolți părea o sfidare adresată stelelor nevăzute. A doua a pășit în față Ada, care și-a lipit perla de obraz și și-a rostit dorința. Pe oase, pe suturi, pe apofizele șirei spinării începură să se prindă, ca niște lipitori roșii, striate, fuioarele mușchilor, împletite și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un verde-negru, nesănătos. Deodată, dând un colț, am văzut ușa întredeschisă și am ieșit în fugă, în plină lumină matinală. Mă aflam în pădurea veșnică, fără început și sfârșit, muiată în aur și tărcată de umbre, incendiată de trilul păsărilor nevăzute. Soarele îmi ardea ochii. Priveam spre cer, vedeam cum vântul face să tremure frunzele transparente, clatină crengile tinere. Atunci am știut că visez, dar gândul acesta nu mă împiedica să mă simt fericită, să respir aerul mirosind a scoarță ruptă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Dar ploile... Ce nopți de luptă cu neurastenia, ascultând ritmul acela neuitat al apei pe acoperiș, revărsări fără pomină, zile întregi, întrerupte numai de ceasuri cu bură pulverizată și fierbinte, prin care treceam ca printr-o seră, căci picăturile acelea nevăzut de mici purtau cele mai istovitoare parfumuri, și anevoie puteam răbda capul plecat, ci trebuia să-l răstorn pe umeri și să alerg cu nările și buzele răsfrânte. Stăteam serile în odaia mea confortabilă și răcoroasă sau mă plimbam pe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
acei oameni iluștri ca o adevărată gazdă, căci inginerul era imobilizat pe un jeț în mijlocul odăii (singurul scaun de-acolo; toți ceilalți ședeau pe saltele), d-na Sen și celelalte femei aveau grijă de doamne, care stăteau în altă odaie, nevăzute, iar Mantu rămăsese jos, pe coridor, să servească de ghid musafirilor. Numai Maitreyi mai venea pe la noi, ca să împartă volume din Uddhitta și să aducă dulciurile. Vedeam cum o sorb toți din ochi (căci era admirabilă atunci, palidă și blândă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ducă acasă și o așteptau. Dar o așteptau zadarnic. În noaptea aceea, ca și cum ar fi presimțit, Leana plecase mai devreme, dispăruse fără ca nimeni să prindă de veste. Poate o aștepta vreo trăsură, pe una din străzile vecine, și se făcea nevăzută. Căci nici unul din toți cei care își puseseră ochii pe ea, și care, uneori văzând că nu se reîntoarce în grădină, porniseră s-o caute pe străzi, nici unul nu izbutise vreodată să dea de ea, de Leana... - Avea desigur pe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dădu seama că mulțimea aceea tăcută, ale cărei convorbiri le auzea totuși, convoaiele acelea care i se păruseră că așteaptă semnalul de plecare se mișcau deja, înaintau, și încă destul de repede, pe deasupra fluviului, ca și cum ar fi trecut pe un pod nevăzut. Ajunsese acum chiar pe marginea fluviului. - Vii și dumneata, Darie? îl întrebă locotenentul. Apoi se îndreptă către un grup care-i aștepta, neîncercînd să-și ascundă nerăbdarea, deși îi priveau pe amândoi cu căldură, aproape cu fervoare, zîmbindu-le. Cei dintâi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
teamă că o să par indiscret. Ce mi s-a întîmplat în ultima săptămînă? Ce-au raportat plantonul și toți ceilalți? Profesorul se ridică din fotoliu și se îndreptă spre fereastră. Se reîntoarse după câteva clipe, gânditor. - Știu să se facă nevăzuți când trebuie, dar sunt toți la datorie, spuse. N-au raportat nimic senzațional: doar că aprinzi lumina de mai multe ori pe noapte, o aprinzi și o stingi foarte repede, după câteva minute... Așa cel puțin mi s-a spus
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
S-a vorbit mult de el. Nu-ți aduci aminte numele? A fugit tocmai când începuseră să-l bată cu vergile și îi sfărâmau degetele, unul după altul, deget după deget, a fugit cu mâinile însîngerate și s-a făcut nevăzut." ... Abia apucaseră s-o răstignească, vorbi cineva, dar când i-au zdrobit mâinile, a țipat atât de puternic, încît s-au trezit, și atunci n-au mai văzut-o, și așa a putut să coboare de pe cruce, dar anevoie, căci
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să spună, înțelegeau, doar, că el, Ieronim, oricând se poate furișa aici, în fundul peșterii, în adâncul mării, și se poate reîntoarce cu prietenii lui, care sunt mulți, de la delfinii și caii-de-mare cu care se joacă în fiecare dimineață, până la ființele nevăzute pe care, din fericire, numai el le poate vedea. Eglantina, cu ochii de sticlă și buzele de porțelan, și chiar Mironclai, deși umblă pe picioroange cât casa de înalte, dar altminteri e prietenos și râde întruna, și cine nu l-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lumânării, un cap înnegrit și micșorat cât pumnul, părând mai mic pe imensitatea albă a pernei, cu ochii sclipind înghețat, cu buzele vineții și arse. Nemișcată și doar respirând zgomotos, un ciudat șuier al aerului, ca o luptă cu ceva nevăzut asupra căruia ea își concentrase toată atenția. Eu sunt, știi că sunt eu ? îi șoptește prostește și, pe acea față ce încremenea înghețând și în acei ochi care nu mai zăreau pe nimeni, pupila neagră se strânge vie, a înțelegere
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
îi auzi ? îi auzi ? are să vină ? n-are să vină ? Acum, acum, ai să-i auzi pașii prin curte, pe scară, în fața ușii, nimic, decât tic-tacul pendulei din hall, ca o răsuflare străină, egală, ca o prezență străină, mereu alături, mereu nevăzută, care te urmărește, e atât de ușor să se ascundă printre mobilele vechi, în penumbra prăfuită a casei, ca să te urmărească, și inima, care va plesni sub strânsoarea neagră, și firele care se trag ritmic, care se strâng, curentându-te
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pendulei în hall, în mijlocul ghemului, o răsuflare disperată sub gheara neagră, un gâfâit disperat și bocănitul sângelui, mereu și mereu, geamul ce dă afară în curte lucește de noapte și niciun bocănit pe pavaj, pe trepte, doar cineva care stă nevăzut alături, care te urmărește, și nici telefonul nu sună măcar. Trosnește doar boazeria casei, doar scara, e târziu, e tot noapte, tot liniște, tot n-a venit și, desigur, nici nu va mai veni vreodată... Pleoapele grele s-au lăsat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
un palavragiu compulsiv și cel mai adesea Îl sîcÎie pe Portocală, care pare preocupat să scoată mațele din noi, alergîndu-ne Încoace și-ncolo peste biute și movile de pămînt, trîntindu-ne la pămînt sau făcîndu-ne să pornim șarje Împotriva unui inamic nevăzut. De multe ori, apare o amenințare chimică și ne ordonă să ne punem măștile de gaze și să Înaintăm tîrÎș. Are momente În care pare că Își pierde mințile, amețit de admirație de sine. — Salt Înainteee! cîntă el. — Auzi, bă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
grabă lui Adam masa de seară, care îl aștepta pe o tavă. — Uite, Adam, mănâncă-ți cina și, apoi, repede la culcare, fără televizor în seara asta. Dumnezeule mare, ești muiat tot, ia un prosop... Adam și Zet se făcură nevăzuți. — E ora cinei, spuse părintele Bernard. Nu vreau să vă deranjez, am trecut doar pentru un minut, nu rămân mai mult. Nici prin cap nu le-ar fi dat să-l oprească la masă. Gabriel, evitând privirea lui Brian, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
murit, lăsând o fată cu care, din câte se spunea, Rozanov nu se putuse împăca niciodată. Fata s-a măritat cu un obscur universitar american, Meynell, după care a murit; soțul a murit la rândul lui sau s-a făcut nevăzut, lăsând în urmă-i un copil, fetița neglijată de care vorbise Gabriel și de care, pare-se, Rozanov se sinchisea și mai puțin. John Robert Rozanov s-a reîntors pentru un timp în Anglia și a predat la Universitatea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
preotul. Misterul mântuirii e dincolo de timp. Ai nevoie de un magician în viața dumitale. Ai unul. Numele lui este Iisus. Înfățișează-te lui și spune-i simplu: „Ajutor, ajutor!“. În timp ce vorbea, înclinându-se spre doamna Belton, părintele Bernard strângea, pe nevăzute, mâna Dianei. Își strecurase mâna în mănușa ei de lână și îi freca palma. Diane, deși obișnuită cu unele dintre excentricitățile preotului, nu știa cum să-i interpreteze gestul. Doamna Belton se ridică de pe bancă, spunând: — N-ai nici un drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]