7,150 matches
-
o zi vei fi pedepsită la fel cu gestul pe care-l faci”. 3Ă O fată acuză dureri violente, nemotivate și inexplicabile conștient, În sânul stâng. În cursul curei psihanalitice se descoperă faptul că aceste dureri exprimă, În mod simbolic, nostalgia pacientei după partenerul pierdut, care obișnuia să-i mângâie sânul, și regretul bolnavei de a-l fi pierdut. De regulă, durerea corporală este resimțită În anumite regiuni bine localizate ale corpului, care au fost cândva sediul plăcerii deosebit de intense, de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
mea de a fi cu celălalt În prezent. Se poate spune, prin urmare, că sentimentele temporale ale persoanei În raporturile sale cu ceilalți sunt dorul, dorința și speranța, fiecare raportându-se respectiv la trecut, prezent și viitor. Dorul este Întoarcere, nostalgia trecutului, dorința este actualizarea ca Împlinire prezentă, speranța este perspectiva deschisă a Împlinirii În viitor. Existența dorului, ca trăire, dovedește În planul sufletesc interior că trăirea timpului de către mine are un caracter de circularitate. Timpul meu interior, În relația cu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
trei etape temporale ale actului de prezentificare, trebuie să mai adăugăm o a patra, reprezentată prin Întoarcere. Întoarcerea este o revenire În prezent din trecut, un act de reactualizare sau de reprezentificare. El reprezintă nevoia mea de celălalt, manifestată prin nostalgie, prin dor. Prezența, ca fapt de „a-fi-Împreună-cu-celălalt” sau de „a-fi-În”, este o experiență psihomorală pentru Persoană. Prezența, ca fapt de a fi, presupune și o anumită valorizare a individului, devenind un act ontologic. Se poate chiar afirma că existența persoanei
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
mea pentru condiția prometeică a Eului meu este exprimată de Lamartine În admirabilele sale versuri: Borné dans sa nature, infinie dans ses voeux L'homme est un Dieu tombé qui se souvient des cieux. Preferința interpersonală este, În plan ideal, nostalgia originilor, În plan interior, nevoia plenitudinii, iar În plan exterior, nevoia de a-fi-conform-cu o anumită imagine exemplară, respectată și admirată. În felul acesta pusă problema, situația prometeică se dovedește a fi cu totul altceva decât situația oedipiană. Persoana umană este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a conflictului, iar pe de altă parte, este refacerea stării de echilibru psihomoral a persoanelor traumatizate de acest eșec sau nevroză de separație. În felul acesta, restaurarea va reprezenta revenirea la starea originară de armonie și echilibru. Ea va compensa nostalgia liniștii și a Împlinirii pierdute. Restaurarea este actul de anulare a singurătății și de revenire la condiția sufletească și morală normală a persoanei umane. 20 TIPURILE DE PERSONALITATE IN PSIHOLOGIA MORALĂ Definiție și caracteristici Fără a ne suprapune peste tipurile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care mă face să sufăr, fie pentru Răul comis, fie pentru refuzul de a nu fi făcut Binele atunci când trebuia, când mi se impunea să-l fac, chiar dacă, prin atitudinea mea pasivă, nu am făcut Răul. Este o stare de nostalgie, o Întoarcere dureroasă care mă apasă și mă Îndeamnă permanent, reflectând asupra ei, să o repar. Răul este reactualizat În conștiința regretului, care mă transpune În trecut, la momentul greșelii, al comiterii Răului. Eul percepe Răul făcut ca pe o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
du soi. PUF, Paris, 1948. 47. Jankélévitch, V. Traité des vertus. Ed. Bordas, Paris, 1949. 48. Jankélévitch, V. Du mensonge. Ed. Confluences, Paris, 1942. 49. Jankélévitch, V. Le pur et l’impur. Flammarion, Paris, 1955. 50. Jankélévitch, V. Ireversibilul și nostalgia. Univers Enciclopedic, București, 1998. 51. Jankélévitch, V. La mauvaise conscience. Aubier, Paris. 52. Jaspers, K. Philosophie. Springer, Berlin, 1986. 53. Jaspers, K. Psychologie der Weltanschauungen Springer, Berlin, 1960. 54. Jaspers, K. La culpabilité allemande. Ed. du Minuit, Paris, 1948. 55
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
orientaliste, religioase și literare Îi reproșez eu Însumi a fi Întârziat apariția traducerii și declanșarea altor proiecte. Dar În opera lui Borges sunt amintiți mai mulți orientaliști, mai multe periodice decât recunoaștem, Într-un prim moment, În aliajul minuțiozității cu nostalgia. Sau, În fine, admit că atâtea amănunte pot părea o „junglă” - dar atunci În accepția originară a termenului sanscrit j³ògala (despre care Francis Zimmermann a scris pagini memorabile): teren cultivat, salubru și fertil, cu totul contrar imageriei de tip Kipling
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
asemenea funcție În mod corespunzător. Am acceptat În schimb să conduc fabrica de praf de pușcă și să administrez depozitul de armament, căci mi se oferise posibilitatea alegerii postului. În pofida numeroaselor mele sarcini, foarte solicitante de altfel, m-a cuprins nostalgia și dorința arzătoare de a-mi vizita țara natală - pe care nu o mai văzusem de foarte mulți ani - Într-o asemenea măsură, Încât singurele mele gânduri și strădanii se Îndreptară asupra modului În care mi-aș fi putut facilita
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
o experiență pe care nu o cunosc ceilalți scriitori, și anume de la continuitatea imensă și labirintică pe care un istoric al religiilor o poate sesiza Între lumea imaginală a mitologemelor mai multor tradiții religioase și reactivarea literară fantastică a unor nostalgii ale integrării În același univers. Premisa logică a continuității poate fi formulată Însă și altfel, printr-o premisă mai necesar și mai apăsat epistemologică, așa cum va face Culianu În prefața din 1988: nu ne putem imagina nimic fantastic, și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
istoria globală a experiențelor propriu-zis fantastice. Ele nu sunt numai schițate și nu au doar o valoare - de altfel atât de ambiguă- de probă, ci, cel puțin pentru Eliade scriitorul, ele sunt fixate Într-un interior profund al așteptării (și „nostalgiei”) realizării lor. Ele descriu ceea ce este omul arhaic sau modern prin simpla raportare afectivă pe care acesta o are și continuă să o aibă cu imaginarul lor, așa Încât premisa lui Eliade este aceeași cu a irecognoscibilității, pentru că Eliade nu dorește
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
o jumătate de secol mai târziu a trebuit să mă adresez Însă unor duzini de savanți), el pornește deja către acel Honigberger al său, care Îl va oculta sau rătăci pe cel real. Monografia unei secrete nostalgiitc " Monografia unei secrete nostalgii" Și Eliade va Începe să meargă În biblioteca Honigberger a lui Zerlendi cu conștiinciozitatea cu care se duce (și notează mai târziu) În una dintre bibliotecile străine din tinerețea sa: „Veneam aproape de patru și rămâneam până seara târziu” (34). Începe
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
iar naratorul, sprijinit de cititorul căruia i se confesează, Începe escaladarea secretului propriu, inoculat prin legea minimului efort unui autor prea puțin cunoscut. Monografia Încă nescrisă pe care o descrisese Înainte e Înlocuită subtil cu dosarele neclasate Încă ale unei nostalgii. Și e rândul nostalgiei ca instrument al imaginației să preia firul narativ: intrarea În scenă a fiicei doctorului, Smaranda, aduce una din surprizele pe care le aștepta eseul din 1937: dispariția lui Zerlendi. Nu moartea, ci primele indicii ale invizibilității
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
cititorul căruia i se confesează, Începe escaladarea secretului propriu, inoculat prin legea minimului efort unui autor prea puțin cunoscut. Monografia Încă nescrisă pe care o descrisese Înainte e Înlocuită subtil cu dosarele neclasate Încă ale unei nostalgii. Și e rândul nostalgiei ca instrument al imaginației să preia firul narativ: intrarea În scenă a fiicei doctorului, Smaranda, aduce una din surprizele pe care le aștepta eseul din 1937: dispariția lui Zerlendi. Nu moartea, ci primele indicii ale invizibilității. De aici Încolo nu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
și până la perpetuarea ei sub semnul unei stranii pedagogii (căci de aceea, În fond, Încă scrie), Zerlendi e un personaj care Își ajută din plin naratorul și autorul: ceea ce Eliade nu a Împlinit În Întreaga sa biografie de până atunci, nostalgia sa unificată, este o amendare răsturnată a destinului lui Zerlendi. Cu alte cuvinte, incompletitudinea lui Eliade este totodată excesul lui Zerlendi, care se reîntoarce - fie și În acest mod anevoie de descifrat - pentru a depune mărturie și, de asemenea, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Zerlendi, și Eliade fac parte din același univers, căruia Îi Împărtășesc, de la coordonate diferite, omogenitatea și realitatea. În timp ce Zerlendi nu știe dacă va găsi până la urmă drumul spre Ïambhala (deși deja Își cunoaște viața „suficient de bine”), Eliade știe că nostalgia sa poate fi cu totul altceva decât pasivitatea unui eșec din urmă cu exact zece ani. Amândoi ajung să Își comunice faptul, fără să se cunoască și izolând improbabila percutare a cititorului. Între ei se interpune, diafană și concludentă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
ca și În 1936, capitolul budist are o importanță incomparabilă 1. Dacă această interpretare e validă, și dacă așa se poate reface traiectoria intimă a scrierii nuvelei, a dialogului pe care Eliade l-a purtat cu câteva secrete perpetue și nostalgii inconsumabile, atunci trebuie să amintim Îndată și consecințele narative ale acestei puternice afinități. Dintre cei care s-au perindat prin biblioteca din strada S. căutând să scrie monografia istorico-medicală despre Honigberger, naratorul, un Rătăcitor, Își găsește până la urmă Ghidul, conform
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
exigență a documentului. Spre deosebire de sensul tehnic al incombustibilității ca urmare a anumitor tehnici religioase euro-asiatice- memoria istorică este (foarte) combustibilă și, de altminteri, mult mai specializată, ca și orice metodă, În cenușă. Cu alte cuvinte, nimic nu justifică - decât poate nostalgia - verificabilitatea unor experiențe pe care le numim religioase și care sunt structural desolidarizate de ceea ce numim Îndeobște istorie. La urma urmelor, Eliade scrie și literatură fantastică, și note erudite despre siddhi pentru că Îi este imposibil să opteze, ori pentru că opțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
1980; Aventuri fără anestezie, București, 1983; Semne de viață, București, 1987. Repere bibliografice: Adrian Popescu, „Totem în alb”, ST, 1973, 23; Daniel Dimitriu, „Totem în alb”, CL, 1974, 3; Barbu, O ist., 441-444; Ulici, Prima verba, I, 128-132; Andrei Roman, Nostalgia cunoașterii, LCF, 1978, 38; Mircea Scarlat, „Uraniu, forme și oameni de zăpadă”, RL, 1978, 40; Alexandra Indrieș, „Uraniu, forme și oameni de zăpadă”, O, 1979, 16; Petru Poantă, „Aventuri fără anestezie”, TR, 1983, 36; Valeriu Cristea, „Aventuri fără anestezie”, RL
SAVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289524_a_290853]
-
în manuscris. În prim-planul amintirilor se află mahalaua copilăriei, ale cărei repere sunt mai bine conturate decât protagonistul și asigură un minimum de unitate, în pofida amestecului întâmplător de descrieri și relatări. Cu o curiozitate uimită, dublată când de duioșie, nostalgie, compătimire, când de umor, (auto)ironie, (auto) persiflare, este urmărit comportamentul unor oameni conduși de instincte, de credințe și obiceiuri primitive, viețuind în locuințe rudimentare, dărăpănate, într-un mediu invadat de gunoaie, bântuite de paludism, miasme și spaime biologice. Atins
SARMANUL KLOPSTOCK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289502_a_290831]
-
patru decenii, în peste o sută de spectacole. Este o comedie lirică, cu un moto „mobilizator” din Gh. Gheorghiu-Dej, amestec de umor și romantism, portretizând expresiv profesori și liceeni, sugerând conflictul între generații, dar și solidaritatea între tineri și păstrând nostalgia anilor de școală (în varianta radiofonică piesa se numește Rămas-bun, copilărie!). Elevi și dascăli se împart maniheist, în tabăra „bunilor” încadrându-se „blândul” director Pleșoianu, visătorul profesor de geografie zis Columb, sentimentala Mia, iar de cealaltă parte situându-se „negativul
SAVA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289517_a_290846]
-
Casa bătrânească). Tonul general este elegiac, poetul dedicând versuri delicate iubitei pierdute, confesându-se trist într-un decor de „aducere-aminte”, ton ce se păstrează și în Nopțile din underground (1972), unde meditația horațiană asupra trecerii timpului ia forme dramatice, iar nostalgia după dragostea apusă se transformă în suferință. Un roman, Viața la-ntâmplare (1938), cu evidentă tentă autobiografică, aducând notații pitorești din lumea „haimanalelor”, narează tribulațiile - o iubire ratată, o prietenie pierdută - la care e supus protagonistul, în încercarea disperată de
SCARLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289538_a_290867]
-
Scânteii tineretului»”, „Meridianul Timișoara”, „Knijzevni zivot” ș.a. Scrie și sub pseudonimele Romulus Mitu-Meria, Ion Pădureanu. Trăind departe de mediile literare, S. reține, totuși, atenția de la început prin distincția frazării lirice. Rând pe rând meditativ, invocativ, melancolic, el transferă în poezie nostalgia spațiului originar. Este, asemenea majorității poeților din generația căreia îi aparține, un calofil pentru care voința de modernitate a discursului se asociază cu sentimentalismul, cu o pasionalitate surdinizată, străină de prea vădite intenții de literaturizare. Truculent în limite rezonabile, S.
SCOROBETE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289571_a_290900]
-
în bună tradiție ardelenească, postblagiană, filtrată prin elegiile lui A. E. Baconsky. Un scepticism domol răzbate din versuri ca acestea: „Nu poți străbate iarna / Până la capăt. Cuprins ești / În prima ninsoare, în fulgii / Acoperindu-ți umerii - semne de întrebare” (Hibernală). Nostalgia și hieratismul domină peisajul hiperboreean, e „o pace deplină, cum n-a mai fost” (Elice). Și în placheta următoare, Ora crepusculară (1993), pendularea între amintire și banalitatea cotidiană este rostită pe un ton temperat, cu nuanțe livrești, creând o ambianță
SCARLAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
mulată pe trupul feminin” (Gheorghe Grigurcu). În Țărmul himerei (1998), A doua paranteză (1999) și Prizonier în deșert (2000) revin motivele anterioare, accentuate însă și ajungând, uneori, până la manieră. Însingurarea devine din ce în ce mai intensă, la fel și insinuarea regretului marii treceri. Nostalgia și blazarea se înstăpânesc: „Îmbătrânisem absurd, dintr-o dată, / Ca o frunză prelungă de nuc” (Cotidian). Poetul nu pare preocupat de originalitatea limbajului, ci obține performanțe în linia discursului șaizecist: „Un bulgăre, / Un meteorit, ciudat, de oseminte, / Plesnind pe scoarța pământului
SCARLAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]