4,208 matches
-
pe Bozoncea și pe-a lui, mai frumoasă, veselă, cum u stă muierii bine în focul vârstei. Lipsea numai Oacă, dus în dealul Filaretului, cu coliva-n piept, și Titi Aripă. A întrebat ăl bătrân de ei. Ruda Didinei o pățise cu starostele. Ce-i venise într-o zi, n-avea parale, se lipise de-un orb. Băgase mâna în banii de pomană. Nu zici că -la adus Dumnezeu pe Bozoncea tocmai atunci! -La văzut, cât era de-ai lor, -la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se uite ea-n cărți, să vadă ce-i și să ți-l dezlege... Coana Marița ședea într-o casă de lut, spre ulița zidarilor. N-avea nici gard, nici poartă, numai niște uluci putrede, căzute. Încă spunea Spiridon: "Așa pățesc curvele astea de-au petrecut la tinerețe cu hăndrălăii! Le pedepsește Dumnezeu pentru câte case au stricat și câte muieri au lăsat pe drumuri!" Și asta cam așa era. În tinerețe, coana Marița fusese femeie frumoasă. O știa lumea. Trăise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oasele de atâta cărat. Nu lăsau o casă necântată, nici o ureche de om primitor nedesfătată. Lăutarii petrecuseră la nunți boierești și la chiolhanurile pungașilor, știau chichirezul meseriașilor,, se întorceau cu viorile pline 333 de poli, osteniți, călcând rățește. Câte nu pățiseră! Parcă nu-i suise unul nebun, Titi Aripă, în pom într-o iarnă, pe o vreme cumplită, să-i cânte de acolo Veșnica pomenire, că-i suise, ce erau să facă? Cine ar fi scăpat de mânia lui Picu Calată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mea ceva... Și s-a aplecat la urechea nătângului, ca s-audă numai el înjurătura cumplită pe care-o trimitea primarului. Cât despre coana Marghioala a lui Mială, să nu le mai vadă pe celelalte babe, liniștită acum că nu pățise nimic. Și-a cumpărat morcovi, scutise doi poli cel puțin, prețul nisipului, putea să guste cum o da primăvara un morcov proaspăt, dospit o iarnă întreagă. Și-acum, la câtva timp de la întîmplarea aceasta, după ce le lăsa să dumice liniștite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vorbim despre două lucruri diferite. —Ai niște antihistaminice la tine azi? — Da. Sophie își pipăi buzunarele, dar nu găsi nimic. Ah, probabil că sunt înăuntru. Știu, le-am lăsat pe masă. Am luat o pastilă când am intrat. Întotdeauna o pățesc rău pe aici - probabil că din cauza ierbii și a florilor din curtea bisericii. Prin Brixton astea-s rarități. — Păi cred că cineva tocmai i-a strecurat câteva din pastilele tale lui Violet. Nu ziceai mai devreme că-și dau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o savurez mai bine. Putem să repetăm faza asta? Luminile scăzură și apoi se stinseră. —Bun. Și acum intri tu. Se auzi un zgomot de parcă cineva s-ar fi împiedicat, urmat de o înjurătură cu foc a lui Hugo. —Ai pățit ceva? îl întrebă Steve din culise. —La ce beznă e acolo, o să am nevoie de ochelari cu infraroșii, zise el iritat, ieșind pe scenă. —Bine, strigă MM, acum că toată lumea e gata, o să ne întoarcem la scena de dinainte. Vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
noi. Știam că Hugo nu asta voia să audă, dar, cu încăpățânarea mea, tot am spus-o. Din păcate pentru mine, Helen profită imediat de situație. — Cred că e foarte adevărat, zise ea. În plus, de unde știm noi că a pățit ceva cu adevărat? Se prea poate să fi inventat totul - telefonul, antihistaminicele... — Dar tu de unde știi? zise Hugo, pe un ton tăios. Păi toată lumea știe, zise Helen, cu dezinvoltură. Și, dacă vrei să afli adevărul, nici n-o cred prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
-mă să-i scot gluga. Inima îmi bătea nebunește; speram, nejustificat, să nu fie Hugo sub ea. Dar el era. Sângele i se prelingea pe frunte și-i picura în ochi. A deschis ochii și mi-a spus: —Violet! Ai pățit ceva? Asta m-a înfuriat atât de tare, încât m-a trezit instantaneu. M-am ridicat în capul oaselor, tremurând de nervi. Televizorul bâzâia, de parcă ar fi fost invadat de paraziți. Era șase dimineața, iar Hugo nu sunase. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ale noastre mor, iar regatul nostru sărăcește. În calitate de reprezentant al suveranului, interlocutorul meu nu mă putea lăsa să vorbesc astfel în prezența lui. Mi-a cerut să ajung la miezul problemei: Dacă le făgăduiești notabilităților din Tefza că nu vor păți nimic, iar obiceiurile orașului vor fi respectate, am să-i conving să plătească suma. După ce am obținut cuvântul ofițerului, am plecat să mă întâlnesc notabilitățile și le-am vorbit despre înțelegere. Văzându-i reținuți, le-am spus că tocmai sosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bărbier Kamaleddân, al cărui nume făcu la iuțeală înconjurul orașului Cairo, provocând nenumărate comentarii zeflemitoare. Băiat frumos, Kamaleddân fusese vreme îndelungată favoritul sultanului. După-amiaza, îi masa tălpile picioarelor pentru a-l face să adoarmă. Asta ținuse până în ziua când suveranul pățise o inflamație la boașe care cerea musai luări de sânge, iar bărbierul se apucase să bată toba prin oraș cu amănunte din belșug, atrăgându-și astfel mânia stăpânului. De acum, era iertat. Și nu numai că era iertat, dar suveranul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aceluiași tratament pe care l-au aplicat ei marii creaturi din bronz. Călăul lor a luat deci un ferăstrău electric și le-a tăiat pe rând capul. Și fiecare, așteptându-și rândul, a fost nevoit să se uite cum au pățit-o colegii lui. Când a fost ucis, al unsprezecelea bărbat fusese deja de zece ori martor la pedeapsa care îl aștepta. În ciuda acestei intimidări, au fost totuși scoase peste graniță câteva obiecte extraordinare. Mahmud n-a văzut-o, dar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
îi determinase să se oprească. Îl îmbrăcaseră în haine noi și îl duseseră cu mașina în centrul orașului, lăsându-l la zece minute distanță de locul unde se aflau acum. Îi dăduseră drumul cu un avertisment: Ai văzut ce au pățit părinții tăi. Dacă nu îți ții gura, ți se poate întâmpla același lucru. Fusese legat la ochi în tot acest timp. Uri, oamenii care... ți-au spus cumva cine sunt? — Nu a fost nevoie, mi-am dat singur seama. —Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ăsta e într-adevăr câine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Hai, la treabă: Astea nu-s întrebări sănătoase. BĂRBATUL CU BASTON: Ascultă ce-ți spun eu. Ăsta nu e câine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Examinându-l îndeaproape, uluit.): Tu chiar vrei s-o pățești? BĂRBATUL CU BASTON (Agitat.): Nu e! Nu e! Iar noi suntem cei din urmă fraieri... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Furios.): Dacă nu taci, te las și schimb fântâna. BĂRBATUL CU BASTON: Tac. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Își culege lopata și se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
frumos... GARDIANUL: Nu vă mai gândiți. Iluziile întunecă mintea. ARTUR (Îmbrățișează un altar.): Dar măcar un preot... Un preot am dreptul să chem... GARDIANUL (Îi arată spre praful pe care l-a luat pe mâini de pe altar.): Vedeți? Vedeți ce pățiți dacă vă atingeți de cele sfinte? (Îi întinde o batistă.) Poftim, ștergeți-vă cu ea. ARTUR (Se șterge.): Nu se duce. GARDIAiNUL: Așa vă trebuie. Se vede că sunteți ateu. ARTUR: Și ce dacă sunt ateu? Simt acum nevoia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Poftim! Și mai ziceam să-l dăm afară. Cum să-l dai afară? BĂRBATUL CU ZIARUL: Dumneavoastră și cu doamna ziceați să-l dăm afară. Eu n-am zis să-l dăm afară. BĂTRÎNUL CU BASTON: Hm! Era s-o pățim. DOAMNA CU VOAL (Reculând și trăgându-l mereu după ea pe BĂTRÎNUL CU BASTON; către BĂRBATUL CU ZIARUL.): Nu trebuia să-l loviți în violoncel. Asta stârnește... BĂRBATUL CU ZIARUL: De unde să știu eu că-l stârnește? Am lovit ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ȘEFUL GĂRII: Lăsați-l să aștepte ploaia... Ha-ha-ha... Să aștepte ploaia. HAMALUL: Să nu intervină ceva neprevăzut, domnule. Niciodată nu poți să știi ce se întâmplă cu acești călători... cu acești perfizi... hi-hi-hi... CASIERUL: Domnule, eu, când eram mic, am pățit-o. (Îi șoptește ceva imperceptibil la ureche ȘEFULUI GĂRII) Da, e cât se poate de adevărat. (Alte șoapte imperceptibile.) (Izbucnesc cu toții într-un râs isteric, deși numai ȘEFUL GĂRII a auzit cuvintele CASIERULUI; pe aceste râsete dispar în spatele ușilor; din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
a învățat încă să călătorească prin ploaie, dacă nu s-a născut călător prin ploaie. IOANA: Eu am să pot. Îți jur că am să pot. Am să fiu cuminte și am să te ascult. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ai să pățești ca toți ceilalți. Ai să te amăgești câteva zile și ai să crezi că ai reușit. Și într-o bună zi ai să-ți dai seama că ploaia nu-ți spune nimic și ai să te ascunzi într-o gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
două stări de agregare interioară se plasau momentele tulburi În care mintea mi-o lua razna către tărâmurile normale lăsate dincolo de bariera arierantă a zidurilor subteranei. Imaginam prostește aceeași scenă cu distribuții schimbate: diverși cunoscuți cărora cineva le spunea ce pățisem și unde mă aflam și care reacționau stereotip În gama perplexității, a indignării și a revoltei. Încercasem În câteva rânduri să mă repliez În amintiri - nu mergea, gândurile mi se frângeau la mijloc sau se Încovoiau Încăpățânate În direcția prezentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
posibile ale ideii domnului Fukuyama! Nu mi-ar fi plăcut să fiu În pielea lui atunci: cred că s-a plimbat o vreme nu cu o sabie de Toledo, ci cu un ditamai iataganul deasupra capului. Alții aveau s-o pățească pentru mult mai puțin - la mine mă gândesc. Mai puțin, e adevărat, dar poate mai periculos, fiindcă deducțiile mele vizau direct secretul existenței Shamballei recondiționate, care era Centrul. Cămașa e mai aproape de trup decât haina. În plus, filozofului american Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Încercat să-i explicăm că pe lume mai sunt și hoți cărora li se fâlfâie de psihologie și de alte farafastâcuri de-astea, dar băiatul o ținea proasta pe-a lui. Culmea e că a avut noroc și n-a pățit-o niciodată, ceea ce Îl umplea de o Încântare nedisimulată. - Vezi...? - Ce să văd? Nu e nimic de văzut aici. Nu poți face reguli din conjugarea șansei cu Întâmplarea și să-ți Închipui că găselnița o să țină la infinit. În țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și șoferul, neîndemânatic, nu ia curba cum se cuvine și mașina se răstoarnă lent, într-o rotire înceată, se rostogolește de câteva ori și se proptește cu roțile în sus în bordura unui strat cu tufe de trandafiri. Șoferul nu pățise nimic. A reușit să se strecoare de sub mașină și, cu brațele în șold, privea nedumerit isprava. Din când în când, neputincios precum inginerul când mă văzuse apărându-i în față cu Ester de brațul meu, șoferul acela trăgea câte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Aici e vorba de explicarea contextului istoric, a faptelor în general, a mecanismelor și toate celelalte. Într-un astfel de studiu nu-i poți prinde pe toți de-alde Ghio care cine știe ce-o fi făcut sau o fi pățit. Nu numele lor contează. Istoria nu lucrează cu nume, ci doar cu evenimente, cu fapte semnificative. Altfel, ce s-ar face istoricii? Ar trebui să scrie numai pomelnice. Încercam să fiu doct, să mă dau de filosof al istoriei, văzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe frunte și în barbă. Îl priveam și eu mut, speriat să nu se întâmple cine știe ce bucluc în crâșma plină la acea oră. Undeva la o masă era Dinică cu o tipă blondă. În spatele meu, doi marinari își povesteau ce pățiseră la vamă. Mai spre fereastra de lângă bar, Nuni Anestin, singur, aproape adormit. Actorul Mihăilescu-Brăila cu sculptorul Apostu, la o altă masă, lângă el, mâncau concentrați, din farfurii roșii, de lut, ciolan cu fasole. Tăceam, rugându-mă doar ca Matvei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a spus: „Nu vreți să mergeți puțin în Cișmigiu? Nu vă grăbiți, cred“. Era un ins fără culoare, fără duh. Am dat să mă desprind de strânsoarea lui. Credeam că este homo. Eram atent la astfel de indivizi, după ce o pățisem cu unul la „Cireșica“. „Doar pentru o discuție“, a precizat insul. Ieșiserăm în stradă. A scos un carnețel și mi l-a fluturat pe sub nas, recomandându-se „...ache de la Interne“. Nu mai aveam ce spune și l-am urmat. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
urmă cu foarte mulți ani, venind de la doctorul F., unul dintre filateliștii pe care îi cunoscusem la Ester, s-a întâmplat ca tocmai în după-amiaza aceea țiganii să-mi fure în aglomerația din autobuz portofelul. Nu era prima dată când pățeam așa ceva. Nu cunoșteam însă noul truc aplicat de ciorditori, acela cu pirandele cu puradei care, chipurile, căutau un loc pe bancă să-și astâmpere odraslele care țipau de le rupeau țâțele cu care dădeau să le astupe gurile. Nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]